Björk Eiðsdóttir împotriva Islandei

Reclamantul, dna Björk Eiðsdóttir, este un național islandez care s-a născut în 1974 și locuiește în Reykjavík. În momentul material, a lucrat ca jurnalist pentru Vikan, o revistă săptămânală. În 2007 a avut loc o dezbatere publică în mass-media imprimată și televizată în Islanda cu privire la dacă reglementările referitoare la cluburile de striptease ar trebui să fie mai stricte sau dacă aceste cluburi ar trebui interzise. În iunie 2007, o revistă numită Ísafold a publicat un articol care discută legăturile dintre aceste cluburi și prostituția. A susținut că condițiile dansatorilor de cluburi de striptease provenind din Europa de Est ar putea fi comparate cu traficul de persoane, astfel cum sunt definite în instrumentele relevante ale Organizației Națiunilor Unite.

31 de interviuri cu trei femei din Europa de Est care au lucrat la un club de striptease numit Goldfinger deținut de dl Y. Ei au declarat că au lucrat fericit pentru dl Y și că remarcile critice făcute despre cluburi de striptease nu pot fi explicate decât prin invidia anumitor alte femei. În aceeași ediție, Vikan a publicat interviurile două dansatoare de striptease anonyme care au descris aspectele negative ale locurilor de muncă, și anume că a fost însoțită de prostituție și dependență de droguri. Apoi Vikan a fost contactat de o tânără femeie islandeză, dna Z, care s-a oferit să spună povestea ei. Ea a fost fost dansatoare de striptease care a lucrat la mai multe cluburi de striptease și a lucrat pentru dl Y. Ea a spus că s-a simțit supărată că dansul de striptease a fost reprezentat ca o carieră glamoroasă.

Doamna Z a întâlnit reclamantul pentru un interviu, pe care caseta reclamantului l-a înregistrat și apoi a scris pe baza înregistrării. Reclamantul a trimis versiunea scrisă dnei Z prin e-mail pentru confirmare și consimțământ pentru a publica povestea. Doamna Z a răspuns afirmativ. La 23 august 2007 Vikan a publicat în ediția sa nr. 34 un articol bazat pe interviul efectuat de solicitant cu dna Z. O introducere a menționată acoperire în ediția nr. 31. În interviu, dna Z a descris activitatea ei ca dansatoare de striptease în diferite unități, în special la Goldfinger deținută dl Y. Articolul, care a avut o serie de subcapitoane, a consemnat, printre altele, descrierea dnei Z a prostituției, pe care a fost raportată că a continuat fără tranziție în aceste unități, de exemplu la Goldfinger; dependența ei de droguri după ce a început să lucreze ca dansatoare de striptease; și amenințările la care a fost supusă în legătură cu munca ei.

Coperta din fața revistei a afișat o fotografie a doamnei Z, care a fost, de asemenea, găsită pe prima pagină din interiorul revistei lângă un editorial de doamna G.E.A., editorul revistei, care se ocupă de articolul menționat mai sus. Fotografiile doamnei Z au inclus, de asemenea, pe pagina de titlu a articolului, lângă textul său principal și o fotografie a dlui Y. 10. Alături de ultima fotografie s-a declarat că revista l-a contactat și și-a cerut opinia despre contul doamnei Z că el „încuraja fetele care lucrează pentru a se prostitua și acționa ca intermediar în acest sens” a fost mai mult spus: „Dl. Y] a respins total acest lucru. „Pot afirma categoric că nici unul dintre angajații mei nu este încurajat să se ocupe de prostituție.

Dar, pe de altă parte, nu pot interzice actele de către ei în timpul lor liber.” Când a fost pus la el că prostituția a avut loc în pereții clubului său, răspunsul său a fost că acest lucru nu a fost, la cunoștința lui, adevărat la fapt. „Acesta este pur și simplu o minciună extraordinară și se pare că cei care au succes trebuie întotdeauna să fie calomniați. Am încercat întotdeauna să acționeze la fel de corect posibil față de fetele mele. Am fost activ în această ramură timp de nouă ani, și nu mi-ar fi păstrat angajații dacă le-am cerut să facă ceva împotriva voinței lor, ... [Dl. Y] a fost, de asemenea, de opinia că conturile lui Vikan cu privire la aceste chestiuni au fost provocate de considerații vicarie, deoarece Vikan a fost publicat de aceeași companie ca Mannlíf și Ísafold, împotriva căreia a declarat că a inițiat proceduri legale.

[Dl Y] a fost enfatizat că nici o falsitate nu ar trebui publicată în legătură cu el sau cu afacerea sa, și a declarat în cele din urmă: „Sper că nu veți avea probleme în ceea ce publicați în revista dvs.”” 11. La 5 și 6 septembrie 2007 dl Y a depus proceduri de difamare împotriva reclamantului, editorul, dna G.E.A., și dna Z înaintea Curții de district Reykjavík. În scrisul său, în care el a prezentat cele patru afirmații judiciare descrise mai jos, el a solicitat ca următoarele declarații publicate de Vikan în subiectul relevant, să fie declarate nule și nule (dauð og ómerk): A. „Am ajuns să lucrez pentru [Dl. Y], dar a fost o mulțime de prostituție la cluburile sale, și a fost pusă o presiune uriașă asupra fetelor care au lucrat pentru el pentru a se implica în astfel de activități.” B. [Dr.

Y] a fost întotdeauna implicat puternic în prostituție care se întâmplă în cluburile sale. După ce dansul în privat a fost interzis, prostituția a fost pur și simplu efectuată în spatele perdelelor care se presupunea utilizate în scopul de a vorbi cu clienții în privat.” C. “Va variază mult dacă clienții plătesc [Dr.

Y] însuși pentru serviciu sau de a face față direct fetelor ...” D. "Mi-am depășit frica față de acei oameni, deși cu siguranță am fost amenințat de moarte și de ceva timp mi-a fost prea frică să părăsesc casa." E. "Fetele pe care o angajează vin aici temporar timp de trei luni pe rând și sunt tratate ca și cum ar fi fost în închisoare." F. “În mijlocul acesteia, ei sunt într-adevăr arestați la domiciliu în clădire, în afară de o perioadă de timp în care le este permis să iasă afară.” G. “Motivul pentru asta este că fetele au fost descoperite că au găsit clienți pentru ei în afara clubului fără [Dl. Y] să primească o parte a taxei; el vrea să controleze prostituția însuși.” A. “Prostituția regula mai degrabă decât excepția.” B. "Triata cu moartea." C. "Adus la Islanda fără nici o suspiciune despre ceea ce se va întâmpla." A. "Triata cu moartea dacă a spus nimănui." [Publicat ca un capitol pe pagina de față.] B. [D-na Z] a lucrat ca stripteuză și spune reporterului Vikan totul despre prostituție și amenințările pentru viața ei.

" [Publicat într-un rezumat în tabelul de conținut.] C. [Dna Z] spune că prostituția este permisă să continue neîncurcată și că este evident în interiorul cluburilor de striptease.” [Publicat într-un rezumat în tabelul de conținut.] [Dna Z.] este incredibil de curajos să aibă curajul de a face pas înainte și de a spune povestea ei, în ciuda amenințat de moarte … ” 12. Dl Y susține că responsabilitatea pentru declarațiile în afirmația judiciară nr. 1 se referă în principal la doamna Z sau, în alternativă, la reclamantul în calitate de autor al articolului. Acesta a fost responsabilă pentru remarcile din cererea judiciară nr. 2 și inculpatul G.E.A., în calitate de redactor al revistei, a fost responsabil pentru remarcile din cererea judiciară nr. În alternativa, în cazul în care instanța nu a acceptat această afirmație, dl Y solicită ca reclamantul să fie responsabil în calitate de autor al articolului menționat în rubrica și rezumatul în cauză.

13. În plus, dl Y solicită o ordonare ca respondenții, în comun și mai multe, să-i plătească 5.000.000 de krónur islandez (ISK) în ceea ce privește daunele și ISK 800.000 pentru a acoperi costul publicării hotărârii în cazul respectiv în trei ziare și, de asemenea, în următoarea ediție a Vikan. 14. În lipsa afirmațiilor de mai sus, reclamantul și editorul Vikan au susținut, printre altele: „Majoritatea oamenilor ar fi de acord că reclamantul este un individ controversat din cauza activităților în care a fost implicat în Reykjavík și Kópavogur. Dezbaterea legată de legătura dintre dansul de striptease și prostituția este tenace, nu în ultimul rând, deoarece în străinătate aceste operațiuni sunt adesea conduse alături, în mod deschis și legal, dar și din cauza naturii acestor activități.

Ca exemplu al perseverării acestor zvonuri în Islanda, un raport privind traficul de persoane în Islanda (document judiciar nr. 7), de către Ambasada SUA din Islanda, data de 2006 ar putea fi menționată. La pagina 3 a raportului, se spune că în timpul compilației, un membru al personalului ambasatei a fost oferit servicii sexuale la restaurantul Goldfinger. Este un fapt stabilit că funcționarea unităților de danzare a polului cuprinde obținerea de fete, în cea mai mare parte a resortisanților străini, în scopul de a dansa puțin îmbrăcat sau nu în fața clienților unității, sau în cubile private, și, după cum se indică în termen, este greu de observat tot ceea ce se întâmplă în aceste spații de închidere.

În plus, reclamantul a recunoscut în public că au existat incidente la Goldfinger în cazul în care clienții au fost oferite servicii sexuale, cf. un interviu cu reclamantul la Canalul 2, 1 iunie 2007 (document judiciar nr. 6). Din cauza misticei, printre altele, care pentru majoritatea oamenilor înconjoară astfel de activități, precum și zvonuri persistente privind prostituția și traficul de persoane, acuzații au considerat că o discuție despre această chestiune ar fi de interes și de relevanță pentru publicul în general. Acuzații se referă, de exemplu, la un articol de știre conținut în documentul judecătorului nr. 9, care citează șeful poliției din Reykjavík, care a afirmat în raportul său despre o licență pentru Goldfinger că cercetările europene au arătat că dansatorii de striptease sunt supuși la diferite tipuri de abuzuri și, în multe cazuri, devin victime ale traficului de persoane sau a altor crime.

Acuzații consideră că reclamantul trebuie să accepte și să tolereze discuții controversate cu privire la operarea Goldfinger … Prezența cazului reclamantului, totuși, este caracterizată de deficiența pe care pare să se identifice cu funcționarea tuturor unităților poledancing din Islanda.” 15. În cursul procedurii orale dinaintea Curții de District, dl Y și doamna Z au încheiat un acord de soluționare judiciară, prin care el și-a retras acțiunea împotriva ei. El a menținut afirmațiile sale împotriva reclamantului și a editorului. 16. Prin hotărârea din 4 aprilie 2008, Curtea de District a constatat că mai multe dintre declarațiile provenite de la doamna Z au fost difamatorii și că, în principiu, ea ar putea fi responsabilă, dar acțiunea împotriva ei a fost retrasă.

În schimb, reclamantul și editorul nu au putut fi considerați responsabili și, de aceea, Tribunalul de District a respins acțiunea dlui Y împotriva lor. 17. Dl Y apoi a recurs împotriva hotărârii Curții de District la Curtea Supremă. 18. Reclamantul și redactorul au făcut referire la argumentele lor în fața Curții de District și au contestat faptul că acuzațiile care au constituit obiectul acțiunii dlui Y de difamare au constituit declarații difamatorii și insinuații împotriva lui. În orice caz, în ceea ce privește reclamația judiciară nr. 1, conform art. 15 din Legea de imprimare, respondenții nu au putut fi responsabili pentru afirmațiile făcute de dna Z în interviu și care ar trebui considerate autorul lor.

2, subcategorii contestate nu conținuseră inunicie îndreptate împotriva onoarei recurentei sau acuzațiilor în sensul că a organizat prostituția sau alte activități ilicite. Interviul a fost efectuat cu dna Z care a vorbit fără rezerve despre experiența ei de a lucra ca dansator de striptease într-o serie de unități de striptease. În prelucrarea interviului, reclamantul a folosit subcapitole pentru a împărți textul în capitole pentru clarificare și pentru a sublinia fiecare subiect separat. Ea a făcut trimitere numai la cuvintele interviului și nu a efectuat nicio contribuție independentă. Aceleași sau similare considerații aplicate cererilor judiciare nr. 3 și 4. Condițiile de răspundere în temeiul articolului 26 din Legea privind compensarea daunelor nr. 50/1993 nu au fost îndeplinite, iar respondenții nu au formulat nici o acuzație care depășește dreptul lor la libertatea de exprimare protejat în mod constituțional (art. 73 din Constituția islandeză).

19. Prin hotărârea din 5 martie 2009, Curtea Supremă a respins apelul dlui Y în ceea ce privește redactorul. În ceea ce privește reclamantul, acesta a susținut cererea judiciară nr. 1, punctele A la C și E la G, precum și reclamația judiciară nr. 2, punctul A. El a ordonat reclamantului să plătească reclamantului 500 000 ISK (aproximativ 3.000 euro (EUR)) în compensare pentru prejudicii morale și 400 000 ISK, plus dobânzi, pentru costurile sale în fața Curții de District și a Curții Supreme.

Hotărârea sa conține următoarele motive: „Majorul subiect în litigiu în acest caz este dacă respondenții sunt responsabili pe baza articolului 15 alineatele (2) și (3) din Legea privind imprimarea, nr. 57/1956, pentru declarațiile că [reclamantul] a citat de la interviu și dacă rubricile și trimiterile pe care le-au creat însăși respondenții au fost făcute în strânsă legătură cu cuvintele utilizate de interviu, au intrat în dispoziția privind libertatea de exprimare în art. 73 din Constituția islandeză. Motivele cazului fiecărei părți sunt descrise în mod suficient în hotărârea care este contestată. Astfel cum se indică în acest articol, reclamantul și-a bazat cererea de anulare a remarcilor în cererea judiciară nr. 1, punctele A la G, pe premisa că acestea conțin insinuanțe difamatorii în ceea ce privește caracterul său, care sunt responsabilitatea [aplicantului] ca autor al articolului, a se vedea art. 15 alineatul (2) din Legea nr. 57/1956.

Pagina de titlu a articolului a afirmat că textul său a fost pregătit de [ reclamantul]. Ea a confirmat în audierea de judecată că a fost autora acestui articol și a formulat și subcapitolele. Ea a determinat formularea subcapitolelor, care, la fel ca articolul, conține o redare aproape verbatică a declarațiilor [d-lui Z]. Acesta este într-adevăr contul ei ([d-n-a Z]. [Reclamantul] a afirmat că a înregistrat interviul, a folosit înregistrarea ca fundație pentru articolul și a trimis rezultatul [dnei Z]. Apoi [d-na Z] a confirmat prin e-mail că acest lucru a fost o înregistrare exactă a contului ei. În compararea manuscrisului interviului și a casetei sale de înregistrare, pe de o parte, și articolul în cauză cu subpozițiile sale, pe de altă parte, este clar că acest lucru nu este o versiune literală a declarațiilor interviului.

Totuși, este clar, de asemenea, că [aplicantul] în principal a făcut cu exactitate substanța a ceea ce a spus interviul ei. După cum s-a menționat mai sus, ea a confirmat mai târziu că povestea ei a fost interpretată cu precizie. Întrucât [aplicătorul] este, așa cum se menționează pe pagina de față [...], autorul textului și a recunoscut că a scris articolul și subcapitolul său, ea este considerată autoră a articolului și subcapitolul în sensul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 57/1956 și, ca atare, are responsabilitatea acestei lucrări, fără consecință dacă [d-na Z] poate fi considerat, de asemenea, autorul articolului în sensul acestei dispoziții ale legii.

Prin remarcile identificate în punctele A, B, Č și D ale cererii judiciare nr. 1 din cererea sa, reclamantul [Dl. Y] se presupune că este vinovat de infracțiuni în temeiul articolului 206 din Codul Penal [...], organizand pentru propria prostituție de profit între fetele care lucrează pentru el în sediul său și exercitând presiuni asupra lor în acest scop. Cu toate acestea, cuvintele din elementele Ε și F transmit sugestiei că dl Y a privat fetele care lucrează pentru el de libertate, care constituie o infracțiune în temeiul articolului 226 din Codul penal. Textul principal al subpoziției „Prostituția reglementării mai degrabă decât excepția” conține, printre altele, cuvintele specificate în punctele A și B din reclamația judiciară nr. 1, precum și alte acuzații referitoare la [domnul Y] și la sediul său de striptease, Goldfinger.

Este clar din relația dintre textul principal și titlul, că poziția este adresată [domnul Y]. Același lucru se aplică la această rubrică cu privire la remarcile din punctele A, B, Č și G de mai sus. Remarcile identificate la punctele A, B, C, E, F și G de reclamație judiciară nr. 1 și subtitrarea menționată la punctul A din cererea judiciară nr. 2 constituie o încălcare a art. 235 din Codul Penal. Ele nu cuprind o exprimare de opinie sau de valori, ci declarații de fapt care nu sunt acoperite de art. 73 din Constituția islandeză în ceea ce privește libertatea de exprimare. În conformitate cu art. 241 alin. (1) din Codul sunt declarate nule și nule de către instanță.

Cuvintele menționate la punctul D din reclamația judiciară nr. 1 au fost adresate împotriva persoanelor neespecificate, nu împotriva recurentei [Dl. Y]. Subpozițiile din posturile B și C din reclamația judiciară nr. 2 au fost de natură generală; nici textul de mai jos aceste rubrici nu par să le leagă [Dl. Y]. Prin urmare, [aplicantul] este achitat în ceea ce privește aceste reclamații judiciare. Cuvintele indicate în cererea judiciară nr. 3 și 4 din cererea, pentru care respondentul [editorul G.E.A.] are responsabilitatea în conformitate cu art. 15 alineatul (3) din Legea nr. 57/1956, sunt, de asemenea, de natură generală și, prin urmare, este achitată în ceea ce privește aceste plângeri judiciare.

Raționamentul și concluziile prezentei hotărâri trebuie publicate în prima ediție a lui Vikan care apare după livrarea sa. Cu toate acestea, afirmația privind cheltuielile pentru publicarea suplimentară este respinsă. În temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (b) din Legea privind compensarea daunelor nr. 50/1993, [Dl. Y] se acordă compensație, care va fi plătită de [reclamantul] în ceea ce privește declarațiile difamatorii menționate mai sus, într-o sumă de 500.000 ISK, plus dobânzi [...], care este considerat acționabil. În conformitate cu această concluzie, [aplicantul] este ordonat să plătească costurile juridice ale recurentei în fața Curții de District și a Curții Supreme [...]. În alte privințe, costurile juridice nu pot fi recuperate.” 20. art. 73 din Constituția Republicii Islande, Legea nr. 33/1944, citit: art. 73 „Toată lumea are dreptul la libertatea de opinie și de credință.

Toată lumea va fi liberă să își exprime gândurile, dar va fi, de asemenea, responsabilă să răspundă în instanță. Legea nu poate prevedea niciodată cenzurare sau alte limite similare la libertatea de exprimare.

Libertatea de exprimare poate fi restricționată numai prin lege în interesul ordinului public sau al securității statului, pentru protecția sănătății sau a moralității, sau pentru protecția drepturilor sau a reputației altor persoane, în cazul în care aceste restricții sunt considerate necesare și în acord cu tradițiile democratice.” 21. Codul penal nr. 19/1940 cuprinsă în capitolul XXV, intitulat „Defamarea caracterului și încălcării vieții private”, următoarele dispoziții relevante: art. 234 „Cineva care prejudiciază reputația unei alte persoane prin insulte în cuvinte sau în fapt, și orice persoană care răspândește astfel de insulte trebuie să fie supusă amenzilor sau la închisoarea de până la un an.” art. 235 „Dacă o persoană afirmă împotriva unei alte persoane orice ar putea fi dăunător pentru onoarea sau răspândește astfel de acuzații, el este supus unei amenzi sau la închisoarea de până la un an”.

art. 236 „Înființarea sau răspândirea unei acuzații prejudiciabile împotriva unei mai bune cunoștințe a unei persoane, acest lucru va fi supus la o închisoare de până la 2 ani. În cazul în care o acuzație este publicată sau răspândită în mod public, chiar dacă persoana care răspândește afirmația nu are un motiv probabil să creadă că este corectă, acest lucru va fi supus unei amenzi sau până la 2 ani de închisoare.” art. 241 „În acțiunea de difamare, remarcile difamatorii pot fi declarate nule și nule la cererea părții vătămate.

O persoană care este considerată vinovată de o acuzație difamătoare poate fi ordonată să plătească persoanei rănite, pe cererea acesteia, o sumă rezonabilă pentru a acoperi costul publicării unei hotărâri, conținutul sau raționarea principală, în măsura în care circumstanțele pot justifica în una sau mai multe ziare sau publicații publice.” 22. Secțiunea 26 alineatul (1) din Legea privind răspunderea Tort nr. 50/1993 prevede: „O persoană care a. în mod deliberat sau prin neglijență brută cauzează leziuni fizice sau b. este responsabil pentru o leziune ilegală împotriva libertății, paciunei, onoarei sau persoanelor altor părți pot fi ordonate să plătească prejudicii morale părții vătămate.” 23. Legea privind imprimarea nr. 57/1956, capitolul V privind răspunderea pentru conținutul publicațiilor, conține următoarele dispoziții relevante.

Secțiunea 13 „Ce persoană care publică, distribuie sau este implicată în publicare sau distribuție, din orice altă publicație decât un ziar sau un periodic are răspundere penală și răspundere pentru daune în temeiul normelor generale de drept, în cazul în care substanța publicării încălcă legea. Secțiunea 15 „În ceea ce privește răspunderea pentru ziare sau reviste, altele decât cele enumerate în secțiunea 14, se aplică următoarele norme: Autorul este supus responsabilității penale și răspundere pentru daune în cazul în care este identificat și fie rezidentă în Islanda atunci când publicarea este publicată sau în jurisdicția islandeză în momentul inițierii procedurii.

În cazul în care nu este identificat un astfel de autor, editorul sau editorul sunt responsabili, după aceea partidul vânzând sau distribuind publicația, și în cele din urmă partidul responsabil pentru tipărirea sau scrisurarea sa.” 24. Codul de etică al Asociației Jurnaliștilor islandezi a inclus următoarele dispoziții: art. 1 „Un jurnalist nu va face nimic care să-și aducă discréditare pe profesie sau asociere profesională, hârtie sau sală de ziare. Un jurnalist trebuie să evite orice acțiuni care ar putea submina opinia publică a lucrărilor jurnaliștilor sau să afecteze interesele profesiei. Un jurnalist trebuie să prezinte întotdeauna echitate în relații cu colegii.” art. 2 „Un jurnalist este conștient de responsabilitatea sa personală pentru ceea ce scrie.

El sau ea trebuie să aibă în vedere că el sau ea va fi în general considerat jurnalist în scrierile și discursul său, chiar și atunci când acționează în afara profesiei sale. Un jurnalist va respecta confidențialitatea surselor sale.” art. 3 „Un jurnalist va exercita grijă în strângerea materialului, folosirea materialului și a prezentării în măsura posibilului, și va arăta o atenție adecvată în materie sensibilă. Un jurnalist va evita orice acțiune care ar putea provoca dezgustări sau dezonoare inutile.”

5. The applicant, Mrs Björk Eiðsdóttir, is an Icelandic national who was born in 1974 and lives in Reykjavík. At the material time she worked as a journalist for Vikan, a weekly magazine. 6. In 2007 there was a public debate in the print and televised media in Iceland on whether the regulations pertaining to strip clubs should be made stricter or whether such clubs should be banned. In June 2007 a magazine named Ísafold published an article discussing the links between such clubs and prostitution. It maintained that the conditions of strip club dancers originating from eastern Europe could be compared to human trafficking as defined in the relevant United Nations instruments.

7. Subsequently, Vikan published in its issue no. 31 interviews with three east European women who worked at a strip club called Goldfinger owned by Mr Y. They had stated that they were happy working for Mr Y and that the critical remarks made about strip clubs could only be explained by the envy of certain other women. In the same issue, Vikan published the interviews of two anonymous strip dancers who described negative aspects of their jobs, namely that it was accompanied by prostitution and drug addiction. 8. Thereafter Vikan was contacted by a young Icelandic woman, Mrs Z, who offered to tell her story. She was a former strip dancer who had worked at several strip clubs and had worked for Mr Y. She said that she had felt offended at seeing strip dancing being portrayed as a glamorous career.

Mrs Z met the applicant for an interview, which the applicant tape recorded and then typed up on the basis of the recording. The applicant sent the typed version to Mrs Z by e-mail for confirmation and consent to publish the story. Mrs Z responded in the affirmative. 9. On 23 August 2007 Vikan published in its issue no. 34 an article based on the interview conducted by the applicant with Mrs Z. An introduction referred to the above-mentioned coverage in issue no. 31. In the interview, Mrs Z described her work as a striptease dancer in various establishments, notably at Goldfinger owned Mr Y. The article, which had a number of sub-headings, comprised, inter alia, Mrs Z’s description of prostitution which she was reported to have said went on unhindered in these establishments, for example at Goldfinger; her drug addiction after she had started working as a striptease dancer; and threats she had been subjected to in connection with her work.

The front cover of the magazine displayed a photograph of Mrs Z, which was also found on the first inside page of the magazine next to an editorial by Mrs G.E.A., the magazine’s editor, dealing with the above-mentioned article. Photographs of Mrs Z also featured on the title page of the article, next to its main text and a photograph of Mr Y. 10. Alongside the latter photograph it was stated that the magazine had contacted him and had asked his opinion about Mrs Z’s account that he “encourage[d] girls who work[ed] for him to engage in prostitution and act[ed] as an intermediary in this respect”. It was further stated: “[Mr Y] totally rejected this. ‘I can categorically state that not one of my girl employees is encouraged to engage in prostitution.

But, on the other hand, I cannot prohibit acts by them in their free time.’ When it was put to him that prostitution reportedly took place within the walls of his club, his answer was that this was not, to his knowledge, true to fact. ‘This is simply a tremendous lie and it seems that those who are successful must always be slandered. I have always tried to act as fairly as I possibly can towards my girls. I have been active in this branch for nine years, and I would not have retained my employees if I had asked them to do something against their will, ... [Mr Y] also was of the view that Vikan’s account of these matters was prompted by vicarious considerations, as Vikan was published by the same company as Mannlíf and Ísafold, against which he said that he had initiated legal proceedings.

[Mr Y] was emphatic that no falsehood should be published about him or his business, and finally stated: ‘I hope to God that you will not have any troubles on account of what you publish in your magazine.’” 11. On 5 and 6 September 2007 Mr Y lodged defamation proceedings against the applicant, the editor, Mrs G.E.A., and Mrs Z before the Reykjavík District Court. In his writ, in which he set out the four judicial claims described below, he requested that the following statements published by Vikan in the relevant issue, be declared null and void (dauð og ómerk): A. “I ended up working for [Mr Y], but there was a lot of prostitution at his clubs, and huge pressure was placed upon the girls who worked for him to engage in such activities.” B. “[Mr Y] has always been strongly involved in prostitution which occurs inside his clubs.

After dancing in private was banned, the prostitution has simply been carried out behind curtains allegedly used for the purpose of talking to the clients in private.” C. “It varies a lot whether the clients pay [Mr Y] himself for the service or deal directly with the girls...” D. “I have overcome my fear of those men, although I have certainly been threatened with death and for a while I was too afraid to leave the house.” E. “The girls he employs come here temporarily for three months at a time and are treated as if they were in prison.” F. “In between, they are really under house arrest in the building apart from a period of time during which they are permitted to go outside.” G. “The reason for this is that girls were discovered to have found clients for themselves outside the club without [Mr Y] receiving a share of the fee;

he wants to control the prostitution himself.” A. “Prostitution the rule rather than the exception.” B. “Threatened with death.” C. “Brought to Iceland without any suspicion of what was going to happen.” A. “Threatened with death if she told anyone.” [Published as a heading on the front page.] B. “[Mrs Z] worked as a stripper and tells the Vikan reporter all about the prostitution and the threats to her life.” [Published in a summary in the table of contents.] C. “[Mrs Z] says the prostitution is allowed to continue unhindered and that it is conspicuous inside the striptease clubs.” [Published in a summary in the table of contents.] “[Mrs Z.] is incredibly brave to have the courage to step forward and tell her story despite having been threatened with death … ” 12. Mr Y argued that the responsibility for the statements in judicial claim no. 1 lay mainly with Mrs Z or, in the alternative, with the applicant as the author of the article.

The latter was responsible for the remarks in judicial claim no. 2 and the defendant G.E.A., as the magazine’s editor, was responsible for the remarks in judicial claim no. 3. Alternatively, in the event that the court did not accept this claim, Mr Y requested that the applicant be held responsible as the author of the article referred to in the heading and summary in question. 13. In addition, Mr Y requested an order that the respondents, jointly and severally, be ordered to pay him 5,000,000 Icelandic krónur (ISK) in respect of damages and ISK 800,000 to cover the cost of publishing the judgment in the case in three newspapers and also in the following issue of Vikan. 14. In disputing the above claims, the applicant and the editor of Vikan argued inter alia: “Most people would agree that the plaintiff is a controversial individual because of the activities in which he has been involved in Reykjavík and Kópavogur.

The debate relating to the connection between striptease dancing and prostitution is tenacious, not least because abroad such operations are often run side by side, openly and in a legal manner, but also because of the nature of these activities. As an example of the persistence of such rumours in Iceland, a report on human trafficking in Iceland (court document no. 7), by the US Embassy in Iceland, dating from 2006, could be mentioned. At page 3 of the report, it is stated that during its compilation, a member of the embassy staff was offered sexual services at the restaurant Goldfinger. It is an established fact that the operation of pole-dancing establishments comprises obtaining girls, for the most part foreign nationals, for the purpose of dancing scantily clad or nude in front of the clients of the establishment, or in private cubicles, and, as indicated by the term, it is hard to observe everything that goes on inside such closedoff spaces.

Furthermore, the plaintiff has admitted in public that there have been incidents at Goldfinger where clients were offered sexual services, cf. an interview with the plaintiff on Channel 2, 1 June 2007 (court document no. 6). Because of the mystique, among other things, which to most people, surrounds such activities as well as persistent rumours regarding prostitution and human trafficking, the defendants felt that a discussion of this matter would be of interest and relevance to the general public. The defendants refer, for example, to a news item contained in court document no. 9, which cites the Chief of Police in Reykjavík as stating in his report regarding a licence for Goldfinger that European research has shown striptease dancers to be subjected to various kinds of abuse and, in many cases, they become the victims of human trafficking or other crimes.

The defendants feel that the plaintiff has to accept and tolerate controversial discussion with regard to the operation of Goldfinger … The presentation of the plaintiff’s case, however, is characterised by the shortcoming that he appears to identify himself with the operation of all the poledancing establishments in Iceland.” 15. In the course of the oral proceedings before the District Court, Mr Y and Mrs Z concluded a judicial settlement agreement, whereby he withdrew his action against her. He maintained his claims against the applicant and the editor. 16. By a judgment of 4 April 2008 the District Court found that several of the statements originating from Mrs Z had been defamatory and that she in principle could be held liable but the action against her had been withdrawn.

In contrast, the applicant and the editor could not be held liable and so the District Court dismissed Mr Y’s action against them. 17. Mr Y then appealed against the District Court’s judgment to the Supreme Court. 18. The applicant and the editor referred to their arguments before the District Court and disputed that the allegations that had formed the subjectmatter of Mr Y’s defamation action had constituted defamatory statements and innuendos against him. In any event, with regard to judicial claim no. 1, according to section 15 of the Printing Act, the respondents could not be held responsible for the affirmations made by Mrs Z in the interview and who ought to be considered as their author.

As to judicial claim no. 2, the disputed sub-headings had not contained innuendos directed against the appellant’s honour or allegations to the effect that he had organised prostitution or other illicit activities. The interview had been conducted with Mrs Z who had spoken unreservedly about her experience of working as a striptease dancer in a number of striptease establishments. In processing the interview the applicant had used sub-headings in order to divide the text into chapters for clarification and to highlight each topic separately. She had only referred to the interviewee’s words and had made no independent contribution. The same or similar considerations applied to judicial claims nos.

3 and 4. The conditions for liability under section 26 of the Damage Compensation Act no. 50/1993 had not been fulfilled. The respondents had not made any allegations that exceeded their constitutionally protected right to freedom of expression (Article 73 of the Icelandic Constitution). 19. By a judgment of 5 March 2009 the Supreme Court rejected Mr Y’s appeal in so far as it concerned the editor. In so far as it concerned the applicant, it upheld judicial claim no. 1, items A to C and E to G, and judicial claim no. 2, item A. It ordered the applicant to pay the appellant ISK 500,000 (approximately 3,000 euros (EUR)) in compensation for nonpecuniary damage and ISK 400,000, plus interest, for his costs before the District Court and the Supreme Court.

Its judgment contained the following reasons: “The main issue in dispute in the present case is whether the respondents are liable on the basis of section 15 (2) and (3) of the Printing Act, No. 57/1956 for statements that [the applicant] had cited from the interviewee and whether headings and references which the respondents themselves had created, which they maintained was done in close connection with the words used by their interviewee, fell within the provision on freedom of expression in Article 73 of the Icelandic Constitution. The grounds of the case of each party are sufficiently described in the judgment which is being challenged. As indicated therein, the plaintiff based his claim for the annulment of the remarks in judicial claim no. 1, items A to G, on the premise that they contained defamatory innuendos regarding his character, which are the responsibility of the [applicant] as the author of the article, see section 15 (2) of Act No. 57/1956.

The title page of the article stated that its text had been prepared by [the applicant]. She confirmed at the court hearing that she had been the author of the article and had also formulated the sub-headings. She had determined the wording of the sub-headings, which, like the article, contained a near-verbatim rendering of [Mrs Z]’s statements. This was indeed her ([Mrs Z]’s) account. [The applicant] stated that she had tape-recorded the interview, used the recording as a foundation for the article and had sent the result to [Mrs Z]. Subsequently [Mrs Z] had confirmed by email that this was an accurate rendering of her account. When comparing the manuscript of the interview and its tape-recording, on the one hand, and the article in question with its subheadings, on the other hand, it is however clear that this is not a verbatim rendering of the interviewee’s statements.

However, it is also clear that the [applicant] in the main accurately rendered the substance of what her interviewee had said. As mentioned above, she had later confirmed that her story had been accurately rendered. Since the [applicant] is, as stated on the front page [...], the author of the text and has admitted to having written the article and its sub-headings, she is considered to be the author of the article and the sub-headings in the sense of section 15 (2) of Act No. 57/1956 and as such bears responsibility for this work. It is of no consequence whether [Mrs Z] may also be regarded as the author of the article in the sense of this provision of the law.

By the remarks identified in items A, B, С and D of judicial claim no. 1 of his claim, the plaintiff [Mr Y] is alleged to be guilty of offences under Article 206 of the Penal Code [...], by organising for his own profit prostitution among the girls working for him on his premises and by exerting pressure on them for this purpose. The words in items Ε and F, however, convey the suggestion that Mr Y had deprived the girls who worked for him of their freedom, which constituted an offence under Article 226 of the Penal Code. The main text under the sub-heading ‘Prostitution the rule rather than the exception’ contained, inter alia, the words specified in items A and B of judicial claim no. 1, as well as other allegations relating to [Mr Y] and his striptease premises, Goldfinger.

It is clear from the relationship between the main text and the heading, that the heading is directed against [Mr Y]. The same applies to this heading as to the remarks in judicial claim items A, B., С and G above. The remarks identified in items A, B, C, E, F and G of judicial claim no. 1 and the sub-heading referred to in item A of judicial claim no. 2 constitute a violation of Article 235 of the Penal Code. They do not comprise an expression of opinion or values but statements of fact that are not covered by Article 73 of the Icelandic Constitution with respect to freedom of expression. In accordance with Article 241 (1) of the Code they are declared null and void by the court.

The words mentioned in item D of judicial claim no. 1 were directed against unspecified persons, not against the appellant [Mr Y]. The sub-headings in items B and C of judicial claim no. 2 were of a general nature; nor did the text below those headings appear to link them to [Mr Y]. Therefore, the [applicant] is acquitted with respect to those judicial claims. The words indicated in judicial claim nos. 3 and 4 of the claim, for which the respondent [editor, G.E.A.] bears responsibility according to section 15 (3) of Act No. 57/1956, are also of a general nature and she is therefore acquitted with respect to these judicial claims. The reasoning and conclusions of the present judgment are to be published in the first issue of Vikan that appears after its delivery.

However, the claim in respect of expenses for further publication are rejected. Under section 26 (1)(b) of the Damage Compensation Act No. 50/1993, [Mr Y] is awarded compensation, to be paid by [the applicant] with respect to the abovementioned defamatory statements, in an amount of ISK 500,000, plus interest [...], which is deemed actionable. In accordance with this conclusion, the [applicant] is ordered to pay the appellant legal costs before the District Court and the Supreme Court [...]. In other respects, legal costs are not recoverable.” 20. Article 73 of the Constitution of the Republic of Iceland, Act No. 33/1944, read: Article 73 “Everyone has the right to freedom of opinion and belief.

Everyone shall be free to express his thoughts, but shall also be liable to answer for them in court. The law may never provide for censorship or other similar limitations to freedom of expression.

Freedom of expression may only be restricted by law in the interests of public order or the security of the State, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights or reputation of others, if such restrictions are deemed necessary and in agreement with democratic traditions.” 21. The Penal Code No. 19/1940 contained in Chapter XXV, entitled “Defamation of character and violations of privacy’, the following relevant provisions: Article 234 “Any person who harms the reputation of another person by an insult in words or in deed, and any person spreading such insults shall be subject to fines or to imprisonment of up to one year.” Article 235 “If a person alleges against another person anything that might be harmful to his or her honour or spreads such allegations, he shall be subject to fines or to imprisonment of up to one years.” Article 236 “The making or spreading of an injurious allegation against a person’s better knowledge, this shall be subject to up to 2 years imprisonment.

If an allegation is published or spread in a public manner, even where the person spreading the allegation did not have a probable reason to believe it to be correct, this shall be subject to fines or up to 2 years’ imprisonment.” Article 241 “In a defamation action, defamatory remarks may be declared null and void at the demand of the injured party.

A person who is found guilty of a defamatory allegation may be ordered to pay to the injured person, on the latter’s demand, a reasonable amount to cover the cost of the publication of a judgment, its main contents or reasoning, as circumstances may warrant in one or more public newspapers or publications.” 22. Section 26(1) of the Tort Liability Act No. 50/1993 provided: “A person who a. deliberately or through gross negligence causes physical injury or b. is responsible for an unlawful injury against the freedom, peace, honour or person of another party may be ordered to pay non-pecuniary damages to the injured party.” 23. The Printing Act No. 57/1956, Chapter V on the liability for the contents of publications, contained the following relevant provisions.

Section 13 “Any person who publishes, distributes, or is involved in the publishing or distribution, of any publication other than a newspaper or periodical shall bear criminal liability and liability for damages pursuant to the general rules of law if the substance of the publication violates the law.” Section 15 “As regards liability for newspapers or magazines other than those listed in section 14, the following rules shall apply: The author is subject to criminal liability and liability for damages if he or she is identified and either resident in Iceland when the publication is published or within Icelandic jurisdiction at the time proceedings are initiated.

If no such author is identified, the publisher or editor are liable, thereafter the party selling or distributing the publication, and finally the party responsible for its printing or lettering.” 24. The Code of Ethics of the Icelandic Journalists Association included the following provisions: Article 1 “A journalist will endeavour to do nothing which will bring discredit upon his or her profession or professional association, paper or newsroom. A journalist shall avoid any actions which could undermine the public opinion of journalists’ work or damage the interests of the profession. A journalist shall always exhibit fairness in dealings with colleagues.” Article 2 “A journalist is aware of his or her personal responsibility for what he or she writes.

He or she shall bear in mind that he or she will generally be regarded as a journalist in his or her writings and speech, even when he or she is acting outside his or her profession. A journalist will respect the confidentiality of his or her sources.” Article 3 “A journalist will exercise care in his or her gathering of material, the use of the material and presentation to the extent possible, and show due consideration in sensitive matters. A journalist shall avoid any actions which could cause unnecessary distress or dishonour.”