DJOKABA LAMBI LONGA v. THE NETHERLANDS - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
DJOKABA LAMBI LONGA v. THE NETHERLANDS - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund (CtEDO, 2012)
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
SECȚIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 33917/12
Bède DJOKABA LAMBI LONGA
împotriva Țărilor de Jos (Olandei)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), pe data de 9
octombrie 2012, în Cameră compusă din:
Josep Casadevall,
Președinte,
Egbert Myjer,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
judecători,
și Santiago Quesada,
Grefier de Secție,
Având în vedere cererea introdusă pe data de 1 iunie 2012,
După deliberări, a decis după cum urmează:
ÎN FAPT
1.
Reclamantul, dl Bède Djokaba Lambi Longa, este un cetățean al Republicii Democratice Congo, născut în 1966. El este deținut în prezent la Unitatea de Detenție a Națiunilor Unite în închisoarea Scheveningen, Haga, Olanda. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl W. Eikelboom, dl F. Schüller și dl G. Sluiter, avocați din Amsterdam.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
1.
Detenția reclamantului în Republica Democrată Congo
2.
Situația de fapt, așa cum a fost prezentată de către reclamant, poate fi rezumată după cum urmează.
Reclamantul era un membru marcant al Uniunii Patrioților congolezi (Union des patriotes congolais, "UPC"), o mișcare politică creată în regiunea Ituri din Republica Democrată Congo. Aripa militară a UPC,
Forces Patriotiques pour la Libération du Congo
, “FPLC”) era una dintre facțiunile armate active în zonă în ultimii ani.
La data de 19 martie 2005, reclamantul a fost arestat în Kinshasa, împreună cu alți membri ai UPC sau FPLC, inclusiv Thomas Lubanga Dyilo, presedintele UPC și comandantul-șef al FPLC.
Reiese că reclamantul a fost acuzat de participare sau complicitate la uciderea a nouă membri ai Misiunii Organizației Națiunilor Unite în Republica Democrată Congo din Bangladesh (
Mission de l’Organisation des Nations Unies en République démocratique du Congo
, “MONUC”) . Reclamantul a negat constant aceste acuzații.
Detenția reclamantului a fost prelungită de mai multe ori. Ultimul ordin de reținere conținute în dosarul Curții a expirat la data de 2 iulie 2007. Reclamantul afirmă că nu a fost vreodată autorizată nicio prelungire ulterioară a detenției sale și că este reținut fără temei legal de atunci.
2.
Transferul reclamantului în custodia Curții Penale Internaționale
La data de 17 martie 2006, Thomas Lubanga Dyilo a fost arestat cu un mandat de arestare al Curții Penale Internaționale și transferat la Haga. La data de 28 august 2006, s-a anunțat că dl Lubanga Dyilo a fost acuzat de procurorul Curții Penale Internaționale de nominalizarea, recrutarea și utilizarea copiilor sub 15 ani pentru a participa activ la ostilități.
La data de 27 martie 2011, reclamantul a fost transferat la detenția din Republica Democrată Congo în custodia Curții Penale Internaționale de la Haga pentru a depune mărturie în procesul dlui Lubanga Dyilo ca un martor al apărării. Se pare că reclamantul a fost de acord cu acest transfer. Se afirmă în decizia Camerei I lui din 5 august 2011 (a se vedea mai jos), că autoritățile Republicii Democratice Congo s-au angajat să respecte privilegiul reclamantului de a nu se autoincrimina.
Reclamantul a depus mărturie la date diferite între 30 martie și 7 aprilie 2011.
3.
Proceduri în fața Curții Penale Internaționale
(a)
Susținerile reclamantului în fața Camerei
La data de 7 aprilie 2011, reclamantul a depus o cerere în fața Camerei I pentru "măsuri speciale cu privire la cererea sa de azil". El a declarat că se teme de represalii la întoarcerea sa în Republica Democrată Congo din partea membrilor guvernului acestei țări, printre care și președintele Kabila însuși. De asemenea, a susținut că are probleme de sănătate, pentru are nevoie de tratament medical care nu este disponibil în Republica Democrată Congo.
La data de 1 iunie 2011, reclamantul a depus o cerere de azil la autoritățile olandeze (a se vedea mai jos). În aceeași zi, a cerut Curții Penale Internaționale să dispună "măsuri speciale", în conformitate cu Regula 88 (1) din Regulamentul de procedură și probă al Curții Penale Internaționale (vezi mai jos), sub formă de suspendare a ordinului de returnare în Republica Democrată Congo.
Camera I a invitat autoritățile din Republica Democratică Congo să depună observații. Acestea au afirmat că l-au deținut pe reclamant pe toată durata procedurii, transferând doar temporar custodia sa. În opinia lor, Convenția privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951 și protocolul din 31 ianuarie 1967 nu au prioritate față de Statutul Curții Penale Internaționale, în special articolul 93 (a se vedea mai jos).
Guvernul olandez, în observațiile primite de grefa Curții Penale Internaționale la 7 iunie 2011, a declarat că reclamantul a fost în custodia temporară a Curții Penale Internaționale și, astfel, în afara jurisdicției statului gazdă. Cu toate acestea, în cazul în care se va formula o cerere de azil, Guvernul o va lua în considerare și va decide, "indiferent de rezultat". Statul gazdă se va sprijini, totuși, pe evaluarea Curții Penale Internaționale pentru a stabili dacă reclamantul s-ar putea întoarce în siguranță în Republica Democrată Congo; orice riscuri identificate de către Curtea Penală Internațională ar urma să fie rezolvate de către aceasta sub forma programului de protecție a martorilor. În același timp, reclamantul ar trebui să rămână în custodia Curții Penale Internaționale.
Unitatea pentru victime și martori a Curții Penale Internaționale, ca răspuns la un ordin dat de către Camera I, a efectuat o evaluare a riscurilor cu privire la măsurile de protecție pentru reclamant și pentru anumiți alți martori într-un alt caz care a ridicat probleme similare. Această evaluare a inclus revizuirea stenogramelor audierilor reclamantului, evaluarea situației politice actuale din Republica Democrată Congo și întâlnirea cu directorul centrului de detenție în care reclamantul a fost ținut (centrul de detenție Makala, Kinshasa). Divizia a ajuns la concluzia că, la întoarcerea sa în Republica Democratică Congo, reclamantul nu ar fi expus la un risc suplimentar pentru siguranța lui sau risc psihologic fizic, ca urmare a mărturiei sale în fața Curții Penale Internaționale. În ceea ce privește temerile specifice pe care reclamantul le-a exprimat, potrivit cărora mărturia lui despre figuri influente din guvernul congolez l-au pus în pericol în cazul în care s-ar întoarce în Republica Democrată Congo, Divizia și-a exprimat opinia că probele prezentate de către reclamant nu au revelat nimic ce nu era deja cunoscut de către autoritățile congoleze. Mai mult decât atât, "dorința [reclamantului] de a implica autoritățile congoleze, și, în special, pe președintele Kabila, [era] informație publică". Divizia a conchis că este puțin probabil ca mărturia reclamantului să aibă vreun impact asupra politicii în Republica Democrată Congo, cum ar fi represalii. Mai mult decât atât, s-au primit asigurări din partea autorităților congoleze că reclamantul va beneficia de o protecție adecvată, precum și că siguranța sa va fi asigurată în mod satisfăcător prin monitorizare continuă odată ce reclamantul s-ar întoarce în centrul de detenție Makala.
Au fost disponibile informatii medicale din care reieșea că reclamantul a primit tratament medical adecvat stării sale și era apt de a călători.
(b)
Decizia Camerei
La data de 4 iulie 2011, Camera a pronunțat o decizie prin care a recunoscut că instanța penală internațională avea o obligație în conformitate cu Articolul 93 § 7 (b) din statut și articolul 192 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și de probă, precum și în conformitate cu procedurile standard de operare care au fost convenite între Grefă și Republica Democrată Congo, să-l returneze pe reclamant în Republica Democrată Congo odată ce scopul transferului său a fost îndeplinit – adică după ce reclamantul a depus mărturie. Cu toate acestea, articolul 21 § 3 din Statut impune ca aplicarea și interpretarea legislației aplicabile să fie în concordanță cu drepturile omului recunoscute pe plan internațional. Prin urmare, Camera trebuia mai întâi să ia în considerare cererea de azil a reclamantului.
Era de competența autorităților olandeze, și nu a Curții Penale Internaționale, să examineze cererea de azil a reclamantului. Curtea Penală Internațională trebuia, cu toate acestea, să ofere posibilitatea ca autoritățile olandeze să facă acest lucru. Decizia dacă era necesar ca autoritățile olandeze să preia custodia reclamantului până la finalizarea procedurilor de azil aparținea tot autorităților olandeze.
Camera a cerut Grefei să permită accesul rezonabil al reclamantului la avocații săi; să prezinte un raport cu privire la procedura internă de urmat pentru ca Țările de Jos să fie în măsură să-și îndeplinească obligațiile în conformitate cu cererea de azil înainte ca reclamantul să fie returnat în Republica Democrată Congo (dacă nu i se acordă azil), să ia legătura cu autoritățile congoleze, înainte de orice întoarcere a reclamantului în Republica Democrată Congo, în scopul de a determina dacă sunt necesare măsuri de protecție și să raporteze în mod corespunzător și de a monitoriza situația reclamantului după întoarcerea sa în Republica Democrată Congo.
(c)
Proceduri subsecvente la Curtea Penală Internațională
La data de 2 august 2011, Ministerul olandez al Afacerilor Externe a prezentat o notă verbală de informare a Camerei asupra necesității de a organiza interviuri cu reclamantul și probabilitatea unor investigații ulterioare, precum și a procedurii judiciare ulterioare. Nota a inclus următoarele:
"Procedurile administrative și judiciare descrise mai sus pot dura mult timp și Țările de Jos solicită ca martorul deținut să rămână în detenția Curții Penale Internaționale pe parcursul acestora."
La data de 13 iulie 2011, guvernul olandez a solicitat drept la recurs împotriva deciziei Camerei. Republica Democrată Congo a prezentat un document prin care arăta că aceasta a luat la cunoștință decizia, pe care Camera a decis să o trateze ca o cerere de apel. La data de
4 august 2011, Camera a admis ambele cereri. La o dată ulterioară necunoscută, Curtea de Apel a decis că cererea de apel a Țărilor de Jos era
ultra vires
și, prin urmare, nefondată.
Printr-un ordin din data de 15 august 2011, Camera a reiterat că era de competența Țărilor de Jos
"Să decidă dacă, în conformitate cu obligațiile sale naționale și internaționale, acestea [ar] prelua controlul asupra martorului până la soluționarea cererii de azil."
În plus,
"Statul-gazdă trebuia să ia în considerare, fără întârziere, dacă intenționează să amâne plecarea [reclamantului] din Olanda. Grefa trebuia să se consulte cu autoritățile olandeze cu privire la transferul martorului sub "controlul" Țărilor de Jos în cazul în care statul gazdă ar decide să amâne plecarea sa în așteptarea unei decizii cu privire la cererea de azil. Un interval de timp rezonabil pentru transfer trebuia să fie stabilit între Grefă și statul-gazdă. "
La data de 26 august 2011, Ministerul olandez pentru Afaceri Externe a trimis o notă verbală Curții Penale Internaționale în următorii termeni:
"Poziția Țărilor de Jos a fost în mod constant aceea ca martorul [adică, reclamantul] să rămână în custodia Curții pe perioada procedurii de azil. În acest sens, Țările de Jos atrag atenția asupra notei verbale din data de 2 august 2011, în care acesta a stabilit procedura care trebuie urmată de către Olanda pentru a putea să își îndeplinească obligația în conformitate cu cererea de azil, inclusiv procedurile administrative și judiciare. Olanda a declarat că "trebuie ca martorul să fie reținut centrul de detenție [al Curții Penale Internaționale] pe durata procedurii".
Martorul a fost transferat temporar în custodia Curții [Curtea Penală Internațională] din Republica Democrată Congo în temeiul unui acord între părți, în conformitate cu articolul 93 § 7 din Statut. În cadrul acestui acord martorul rămâne în custodie și va fi returnat [în Republica Democrată Congo] după atingerea scopului transferului. Acest acord a fost încheiat între Curte [Curtea Penală Internațională] și [Republica Democrată Congo] pentru a facilita urmărirea penală întreprinsă [de către Curtea Penală Internațională]. Olanda nu reușește să înțeleagă modul în care o obligație de a accepta străini fără acte sau ilegali pe teritoriul său ar putea decurge dintr-un acord bilateral la care acesta nu este un parte. Curtea nu are autoritatea, în temeiul statutului sau al acordului de sediu, să transfere martori în Țările de Jos, nici nu are autoritatea de a impune un astfel de transfer statului-gazdă. Nici Olanda nu este obligată să accepte transferul de martori sub controlul său, așa cum a fost recunoscut de către Curte [Penală Internațională].
În acest sens, Țările de Jos observă, de asemenea, că, în condițiile actuale, nu are competența de a menține martorul în arest pe parcursul examinării cererii sale de azil.
Mai mult decât atât, nu Olanda este cea care intenționează să amâne plecarea martorului. Țările de Jos observă că decizia a reiterat responsabilitatea Curții de a se asigura că martorul are o reală - nu doar teoretic - posibilitate de a face ca cererea sa de azil a reclamantului să fie examinată de către autoritățile olandeze înainte de întoarcerea sa în Republica Democrată Congo. Țările de Jos înțeleg că această responsabilitate implică faptul că instanța nu va efectua transferul martorului [în Republica Democrată Congo] pe durata procedurii referitoare la cererea de azil.
Prin urmare, poziția Țărilor de Jos rămâne că martorul trebuie să rămână în custodia Curții până la examinarea cererii de azil. Prin urmare, Țările de Jos nu consideră că este necesar să se consulte cu grefa Curții în acest moment ".
Reclamantul a cerut Curții să-și reconsidere decizia sa din 4 iulie 2011. La data de 1 septembrie 2011, Camera a dat un ordin care a inclus următoarele:
"Deoarece statul gazdă a informat Camera că nu intenționează să amâne transferul [reclamantului] [în Republica Democrată Congo] și a refuzat să se consulte cu Grefa în ceea ce privește transferul de custodie, se pune în discuție cererea de reexaminare a ordinului Camerei.
Judecătorii sunt de părere că Grefa a primit din partea Camerei orientări clare, și anume, că amânarea plecării [reclamantului] este supusă condiției ca custodia martorului [reclamantul] să fie transferată statului gazdă în așteptarea deciziei acestuia privind cererea de azil. Camera și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 21 § 3 din Statut și acum aparține statului-gazdă în fața căruita cererea de azil este formulată să decidă dacă este necesar să intervină pentru a prelua controlul asupra martorului [reclamantul] până în momentul în care cererea de azil va fi soluționată.
Rezultă că Grefa ar trebui să procedeze în privința [reclamantului] în modul specificat în articolul 93 § 7 (b) din Statut și articolul 192 alineatul (4) din Regulament. ...
În cazul în care călătoria este oportună având în vedere starea de sănătate a reclamantului ... grefierul trebuie să informeze statul-gazdă cu privire la data de plecare prevăzută [a reclamantului] în [Republica Democrată Congo]. În cazul în care, în orice moment înainte de plecarea sa în cele din urmă autoritățile olandeze arată că intenționează să preia controlul martorului, grefierul trebuie să coopereze la transferul [reclamantului] în statul-gazdă. "
Într-o decizie din data de 15 decembrie 2011, Camera a respins cererea reclamantului de a revoca ordinul de întoarcere a sa în Republica Democrată Congo și de a ordona eliberarea lui, condiționată dacă este necesar. Acesta a adăugat:
"Ordinul Curții [din data de 1 septembrie 2011] rămâne în vigoare. Camera reiterează instrucțiunile sale către Grefă să se pregătească pentru returnarea [reclamantului] de îndată ce este apt să călătorească, în conformitate cu articolul 93 § 7 (b) din Statut și articolul 192 alineatul (4) din Regulament. Aparține autorităților olandeze să stabilească dacă este necesar să intervină pentru a prelua controlul, în scopul de a efectua orice proceduri naționale existente.
Până ce [reclamantul] este returnat în [Republica Democrată Congo], el trebuie să rămână în detenție pe baza articolului 93 § 7 (b) din Statut, cu excepția cazului în care custodia este transferată autorităților olandeze, la cererea acestora din urmă. Camera nu are competența de a revizui orice decizie [a Republicii Democrate Congo] de a-l reține pe martor odată ce a ajuns înapoi în această țară, și este de remarcat faptul că, în decizia din data de 4 iulie 2011, Camera a examinat responsabilitățile sale , în temeiul articolului 68 § 1 din Statut, în ceea ce privește revenirea [reclamantului] în Republica Democrată Congo. "
4.
Cererea de azil a reclamantului
După cum s-a menționat deja, la data de 1 iunie 2011, reclamantul a depus o cerere de azil în fața autorităților olandeze, prin avocatul său, dl Schüller. În cererea sa a susținut că se teme de persecutii dacă revine în Republica Democrată Congo, deoarece a făcut declarații în fața Curții Penale Internaționale care leagă președintele acestei țări de crime de război.
La o dată necunoscută, dar ca răspuns la o scrisoare trimisă de către reprezentantul reclamantului, dl Schüller, din data de 28 septembrie 2011, Serviciul de Imigrare și Naturalizare (
Immigratie- en Naturalisatiedienst
) a declarat că din moment ce reclamantul nu era în jurisdicția Țărilor de Jos nu putea cere azil. În acest caz, cererea sa va fi tratată ca o cerere de protecție (
bescherming
), care trebuie să fie luată în considerare în lumina interdicției returnării ce decurge din Convenția din 1951 privind statutul refugiaților și din articolul 3 din Convenție; ar fi, desigur, de amintit că reclamantul nu era în jurisdicția Olandei. S-a anunțat că reclamantul va fi intervievat.
5.
Proceduri în Olanda privind eliberarea reclamantului
(a)
Proceduri în fața Tribunalului Regional
27.
Bazându-se pe argumentul că premisa arestării sale a fost o măsură în conformitate cu secțiunea 59 din Legea privind străinii (
Vreemdelingenwet 2000
, a se vedea mai jos), reclamantul a depus o contestație la Tribunalul Regional (
Rechtbank
) de la Haga.
Tribunalul a pronunțat decizia la data de 27 octombrie 2011, după o procedură contradictorie. Curtea a considerat că, deși Țările de Jos erau pregătite să ia în considerare cererea reclamantului de protecție și au cerut Curții Penale Internaționale să continue detenția reclamantului, detenția reclamantului nu a fost, din acest motiv, adusă sub autoritatea sau controlul autorităților olandeze.
(b)
Proceduri în fața Direcției de Contencios Administrativ din cadrul Consiliului de Stat (
Afdeling bestuursrechtspraak van de Raad van State
)
Reclamantul a depus o contestație la Direcția de contencios administrativ a Consiliului de Stat, care a dat decizia sa (numărul național de jurisprudență (
Landelijk Jurisprudentie Nummer
, "LJN") BW0617) la data de 22 martie 2012, în urma procedurilor contradictorii.
Direcția de contencios administrativ a citat următoarele dintr-o scrisoare din data de 19 octombrie 2011, trimisă de către grefierul Curții Penale Internaționale Ministerului Afacerilor Externe:
"În domeniul specific al martorilor deținuți, grefierul confirmă astfel poziția conform căreia cei patru martori reținuți, unul în dosarul procurorului vs Thomas Lubanga Dyilo (ICC 01/04-10/06) [reclamantul], iar restul de trei în dosarul procurorului vs Germain Katanga și Mathieu Ngudjolo Chui (ICC-01/04-01/07), sunt deținuți în prezent sub autoritatea exclusivă a Republicii Democrate Congo (" RDC "), ca urmare a solicitărilor Camerelor I și II de a facilita mărturiile lor directe la sediul Curții, în temeiul articolului 93 § 7 din Statutul de la Roma. Aceste persoane sunt deținute în prezent în custodia Curții, în conformitate cu articolul 192 alineatul (2) din Regulamentul de procedură și probă al Curții și a unui acord între autoritățile congoleze și cele ale Curții.
...
La rândul său, Camera I a ordonat Grefei să se consulte și cu autoritățile olandeze cu privire la transferul martorului sub controlul statului-gazdă, în așteptarea unei decizii cu privire la cererea de azil. Luând în considerare acest context (
sic
), Grefa confirmă că judecătorii Curții Penale Internaționale nu au adoptat niciodată o decizie prin care să solicite statului gazdă să-și asume custodia celor patru martori reținuți. "
Raționamentul Direcției de contencios administrativ a inclus următoarele:
"2.1.6. Rezultă din cele de mai sus că străinul [reclamantul] este deținut în baza unui ordin al autorităților congoleze și că această detenție are loc acum într-un centru de detenție aflat sub controlul și autoritatea Curții Penale Internaționale, la cererea și pe răspunderea Curții Penale Internaționale, pe baza articolului 93 § 7 din Statut, articolului 192 din normele internaționale ale Curții Penale cu privire la procedură și probă și a acordului încheiat între autoritățile congoleze și Curtea Penală Internațională.
2.1.7. În conformitate cu secțiunea 88 a Legii Curții Penale Internaționale, legislația olandeză nu se aplică la privarea de libertate dispusă de Curtea Penală Internațională în spații de pe teritoriul Olandei, dar care se află sub autoritatea Curții Penale Internaționale. Deja pentru acest motiv, detenția străinului nu se poate baza pe exercitarea, sau exercitarea presupusă, a oricărui fel de autoritate delegată ministrului prin Legea privind străinii 2000. Tribunalul Regional a statuat, prin urmare, pe bună dreptate, că tribunalele competente să soluționeze litigiile privind străinii (
vreemdelingenrechter
) nu au competența de a examina legalitatea acestei detenții.
... "
6.
Evenimente ulterioare
La data de 27 septembrie 2012, Grefa, autorizată în mod corespunzător de către președintele Curții, a comunicat în urgență prezenta cerere guvernului olandez (articolul 40 din Regulamentul Curții). În replică, Guvernul a informat Curtea că, la data de 4 septembrie 2012, reclamantul, după consultarea cu avocatul său, dl Schüller, și-a retras cererea sa de azil. Copii ale scrisorii reclamantului de retragere, scrisă de mână în limba franceză, și ale unui proces-verbal au fost anexate la răspunsul Guvernului.
7.
Cauzele paralele [A], [B] și [C]
(a)
Procedura de azil
La data de 12 mai 2011, trei martori care apar într-un proces diferit în fața Curții Penale Internaționale (Procurorul vs Germain Katanga și Mathieu Ngudjolo Chui (ICC-01/04-01/07)) au depus cereri de azil autorităților olandeze. Deoarece nu s-a dat o decizie în termenul limită stabilit în acest scop prin lege, au depus obiecții împotriva unui refuz fictiv (
fictieve weigering
); acestea au fost declarate inadmisibile la data de 6 iunie 2011. Martorii au făcut apel la Tribunalul Regional de la Haga.
La data de 28 decembrie 2011, Tribunalul a pronunțat decizia sa, prin care a respins argumentul Ministerului pentru Imigrație și Azil potrivit căruia Legea privind străinii 2000 nu este aplicabilă cererilor de azil ale reclamanților. Un astfel de argument nu ar putea să se bazeze pe acordul de sediu, a cărui secțiune 8 a declarat că legile statului-gazdă sunt aplicabile dacă nu se prevede altfel, nici pe Legea cu privire la Curtea Penală Internațională, a cărui secțiune 88 conținea o prevedere ce declara dreptul intern olandez inaplicabil la privarea de libertate sub autoritatea Curții Penale Internaționale, și nici pe Statutul Curții Penale Internaționale, decât în măsura în care aplicarea Legii străinilor din 2000 ar putea împiedica Curtea Penală Internațională în exercitarea atribuțiilor sale – ceea ce nu este cazul de față, având în vedere respectul acordat Curții Penale Internaționale de către autoritățile olandeze în ceea ce privește o decizie cu privire la cererea de azil; și nici chiar pe Legea privind străinii din 2000 însăși sau pe legislația bazată pe aceasta, având în vedere că cei trei martori au fost pe teritoriul Țărilor de Jos și, astfel, nu ar putea solicita protecția oricărui alt stat pe un teritoriu pe care nu au fost, sau a Curții Penale Internaționale, care nu are niciun teritoriu. Ministerului i s-a ordonat, în consecință, să se pronunțe asupra cererilor de azil ale martorilor în termen de șase luni.
Nu s-a depus apel împotriva acestei decizii, care, în consecință, a devenit definitivă.
La data de 11 iunie 2012, ministrul pentru imigrație și azil a notificat intenția sa (
voornemen
) de a refuza azilul în cazurile [B] și [C] pe motiv că aceștia erau suspectați de a fi comis crime împotriva umanității în sensul articolului 1F din 1951 Convenția Națiunilor Unite privind statutul refugiaților. Din motive de sănătate, nu a fost comunicat cazul [A].
[B] și [C] au prezentat observațiile lor scrise (
zienswijze
). O decizie în cazul lor era de așteptat în octombrie 2012.
(b)
Proceduri civile
La o dată necunoscută [A], [B] și [C] au citat statul olandez în fața judecătorului pentru măsuri (
voorzieningenrechter
) din cadrul Tribunalului Regional Haga, secția civilă, în cadrul procedurilor simplificate (
Kort
geding
) în vederea obținerii unui ordin prin care Statul să declare Curții Penale Internațional că este pregătit să-i preia pe reclamanți de la Curtea Penală Internațională și, în acest scop, să intre în consultări (
overleg
) în mod corespunzător.
Judecătorul pentru măsuri provizorii a pronunțat o hotărâre la data de 26 septembrie 2012. El a reținut, după cum urmează:
"3.1. Reclamanții [adică [A], [B] și [C]] și-au întemeiat cererea pe faptul că statul comite un delict împotriva lor (
jegens hen onrechtmatig handelt
). În acest caz, competența aparține instanțelor civile - în cazul de față, judecătorul pentru măsuri provizorii în cadrul procedurilor simplificate - de a lua cunoștință de aceste afirmații. Pretenția reclamanților este, de asemenea, admisibilă, deoarece nu au nicio altă cale de atac care să ofere garanții adecvate pentru ceea ce ei doresc să realizeze.
3.2. Versiunile părților nu concordă asupra aspectului dacă statul are obligația de a declara la Curtea Penală Internațională că este pregătit să-i ia pe reclamanți în custodie și să intre în consultări cu instanța penală internațională în acest scop.
3.3. Statul a declarat în apărarea sa faptul că temeiul detenției reclamanților se regăsește în acordurile încheiate între Curtea Penală Internațională și Republica Democrată Congo și că statul nu poate și nu va exercita jurisdicție asupra reclamanților. Potrivit statului, Acordul de sediu impune doar transportul reclamanților pe teritoriul Țărilor de Jos, la solicitarea Curții Penale Internaționale. În sprijinul poziției sale, statul a indicat, printre altele, decizia direcției de contencios administrativ [din data de 22 martie 2012, a se vedea punctele 29 și 30 de mai sus] și decizia din data de 9 iunie 2009 pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ("Curtea"), în cazul
Galić
(nr. 22617/07;.
Nederlandse Jurisprudentie
– Repertoriu olandez de drept - 2010, nr. 267). Potrivit statului, faptul că reclamanții au depus o cerere de azil nu implică faptul că Țările de Jos sunt obligate să-i preia pe reclamanți de la Curtea Penală Internațională, deoarece depunerea unei cereri de azil nu acordă un drept de a rămâne în Țările de Jos în cazul în care solicitantul de azil (
verzoeker
) nu este de fapt, din punct de vedere juridic, în Olanda (
juridisch gezien niet în Nederland verblijft
). Din punctul de vedere al statului, reclamanții vor trebui să aștepte rezultatul procedurii de azil. Numai după aceea, în opinia statului, va trebui să se analizeze dacă articolul 3 constituie un obstacol pentru întoarcerea reclamanților în Republica Democrată Congo. Statul a subliniat, în acest context, că cererea de azil este în curs de examinare cu diligența necesară și că, având în vedere intențiile menționate ... [A se vedea paragraful 35 de mai sus], este probabil ca cererile de azil din [B] și [C] vor fi refuzate. Statul susține că, având în vedere această situație, consultările diplomatice sunt într-o faza terminală.
Judecătorul pentru măsuri provizorii, luând în considerare această apărare, reține următoarele:
3.4. Deși este în sine corect că, în mod oficial, reclamanții sunt în custodia Republicii Democrate Congo, custodie implementată momentan de către Curtea Penală Internațională, nu se poate nega, luând în considerare, de asemenea, poziția Curții Penale Internaționale, că reclamanții sunt acum într-o situație (de detenție) ingrată. Având în vedere decizia sa din data de 24 august 2011 [prin care Curtea Penală Internațională indica grefierului să intre în consultări cu guvernul olandez], Curtea Penală Internațională se consideră obligată prin statut să-i returneze pe reclamanți în Republica Democrată Congo, dar procedurile de azil în desfășurare o împiedică să-i returneze, în temeiul articolului 93 § 7 din Statut. Indiferent de faptul dacă - în afară de procedura de azil - este posibil ca reclamanții să fie returnați în Republica Democrată Congo în condiții de siguranță, având în vedere căile de atac care pot fi formulate în cadrul procedurii de azil nu este nicio perspectivă a unei finalizări rapide a acestor proceduri. Acest lucru înseamnă că, din data de 24 august 2011, reclamanții nu mai sunt deținuți în mod legal (
Zich niet Meer în een rechtmatige vorm van detentie bevinden
). Ei nu au nicio perspectivă de eliberare sau de judecată într-un termen rezonabil, și nu este clar dacă legalitatea detenției lor poate fi examinată de către o jurisdicție competentă. Nici Curtea Penală Internațională, nici Republica Democrată Congo, nu sunt în poziția de a pune capăt situației care a apărut.
3.5. Apărarea că statul nu are jurisdicție asupra reclamanților nu poate fi admisă. Din decizia Direcției de contencios administrativ a Consiliului de Stat, pe care statul o citează, se poate deduce doar că detenția reclamanților nu se bazează pe exercitarea, sau exercitarea presupusă, a competențelor bazate pe Legea cu privire la străini din 2000, ceea ce este corect. Acest lucru nu aduce atingere posibilității ca statul să poată fi obligat să-i preia pe reclamanți de la Curtea Penală Internațională.
3.6. Nici comparația cu cazul
Galić
nu este potrivită. Curtea a statuat că, deoarece Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (în continuare, TPI) avea sediul în Țările de Jos nu era suficient pentru a atribui Olandei presupusele încălcări ale drepturilor omului. În această privință, Curtea a considerat, după cum urmează:
"Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate considera simplul fapt că TPI își are sediul la Haga un motiv suficient pentru a atribui chestiunile reclamate Regatului Țărilor de Jos. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere contextul special în care se pune problema. Curtea subliniază că prezenta cauză implică un tribunal internațional stabilit de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, o organizație internațională fondată pe principiul respectării drepturilor fundamentale ale omului, și că în plus, dispozițiile legale de bază care reglementează organizarea și procedura tribunalului sunt concepute pentru a oferi celor inculpați toate garanțiile adecvate. "
Spre deosebire de cazul
Galić
, care se referea la un suspect care a fost judecat în conformitate cu normele referitoare la un tribunal internațional înființat de către Organizația Națiunilor Unite și care putea face uz de garanții (procedurale) în fața instanței, prezenta cauză se referă la martori în procedurile în fața un alt tribunal al Națiunilor Unite, care, în ceea ce privește detenția lor, nu pot face, de fapt, uz de garanțiile unui astfel de tribunal, așa cum rezultă și din poziția adoptată de către Curtea Penală Internațională. În această situație, nu poate fi exclus faptul că sediul Curții Penale Internaționale pe teritoriul Țărilor de Jos oferă legături suficiente pentru a presupune că Olanda are jurisdicție.
3.7. Cele de mai sus se aplică, în special, din cauza faptului că, tocmai datorită procedurilor de azil din Țările de Jos, reclamanții nu pot fi returnați în Republica Democrată Congo. Este posibil ca cererile de azil (
doorkruisen
) să fie subsumat sistemului prevăzut de dreptul internațional, dar, statul este obligat să se supună deciziei acestei instanțe (cu sediul la Amsterdam) [din data de 28 decembrie 2011, a se vedea paragraful 33 de mai sus] - împotriva căreia nu a făcut apel – de a lua în considerare cererile de azil ale reclamanților. Reclamanții nu pot fi învinuiți de a fi formulat cereri de azil.
3.8. Lăsând la o parte corectitudinea argumentului apărării conform căruia o cerere de azil depusă de către persoane care nu sunt în (competența) Țările de Jos nu creează un drept de ședere în Țările de Jos, nu este mai puțin adevărat că statul trebuie să se preocupe de soarta reclamanților și să nu-i poate lăsa în custodia Curții Penale Internaționale în așteptarea procedurilor de azil procesate în conformitate cu Legea privind străinii 2000, ale căror dată de finalizare nu este previzibilă. Prin urmare, statul trebuie să intre în consultări cu instanța penală internațională pentru a pune capăt detenției ilegale a reclamanților.
3.9. Rezultă din cele de mai sus că cererea reclamanților se va admite în felul următor. Termenul în care statul trebuie să intre în consultări cu instanța penală internațională este de patru săptămani, pentru a permite statului să facă pregătirile adecvate. În măsura în care Statul se teme că reclamanții vor, după ce cererea lor va fost admisă, să se ascundă în ilegalitate (
în de illegaliteit zullen verdwijnen
), este responsabilitatea sa de a lua măsuri preventive adecvate. "
Nu se știe încă dacă statul a introdus un recurs împotriva acestei hotărâri.
B.
Drept intern relevant
40.
Prevederile din dreptul intern relevante pentru cauza de față sunt:
1.
Constituția Regatului Țărilor de Jos (
Grondwet voor het Koninkrijk der Nederlanden
)
Articolul 93
“Prevederile tratatelor și ale rezoluțiilor instituțiilor internaționale care pot fi obligatorii pentru toate persoanele în virtutea conținutului lor, devin obligatorii după ce au fost publicate."
Articolul 94
"Reglementările legale în vigoare în Regat nu se aplică în cazul în care o astfel de aplicare este în conflict cu prevederile tratatelor, care sunt obligatorii pentru toate persoanele, sau ale rezoluțiilor instituțiilor internaționale.
2.
Codul administrativ
(Algemene wet bestuursrecht)
Secțiunea 8.1
“1.
Orice persoană interesată (
belanghebbende
) poate formula o contestație împotriva unei decizii administrative (
besluit
) în fața Tribunalului Regional. ...”
3.
Legea cu privire la străini 2000
Secțiunea 59
“1.
Dacă este necesar, în interesul ordinii publice sau al securității naționale, [ministerul competent] poate, în vederea expulzării (
uitzetting
), decide reținerea unui străin care:
(a) nu locuiește în mod legal; ... "
Secțiunea 93
"1. ... Măsura luată în conformitate cu capitolul 5 din prezenta lege [inclusiv secțiunea 59] tinzând să restricționeze sau să priveze de libertate o persoană trebuie, în scopul aplicării secțiunii 8.1 din Codul Administrativ să fie asimilată unei decizii administrativă.
4.
Legea privind Curtea Penală Internațională (Implementarea) (
Uitvoeringswet Internationaal Strafhof
)
Secțiunea 45
Solicitarea Curții Penale Internaționale de cooperare în orice formă, în conformitate cu articolul 93 din statutul său, trebuie să fie respectată, pe cât posibil ... "
Secțiunea 85
"...
Tranzitul persoanelor [altele decât suspecți], care au fost transferate, sau care au ajuns în Olanda la solicitarea Curții Penale Internaționale va avea loc pe baza instrucțiunilor (
in opdracht
) Curții Penale Internaționale de către și sub paza funcționarilor numiți de către Ministrul Justiției din Țările de Jos (
Minister van Justitie
).
Transportul de persoane în afara spațiilor care fac obiectul autorității Curții Penale Internaționale
(Buiten de Onder Het gezag van het Strafhof staande ruimten
) a persoanelor care au fost private de libertate prin ordine ale Curții Penale Internaționale va avea loc pe baza instrucțiunilor Curții Penale Internaționale de către și sub paza funcționarilor numiți de către Ministrul Justiției din Țările de Jos.
Funcționarii prevăzuți în această secțiune sunt autorizați să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura securitatea persoanelor în cauză și pentru a împiedica evadarea lor. "
Secțiunea 86
"1. Tranzitul de persoane care urmează să fie predate autorităților unui stat străin de către Curtea Penală Internațională va avea loc la instrucțiunile Curții Penale Internaționale de către și sub paza funcționarilor numiți de către Ministrul Justiției din Țările de Jos.
Funcționarii prevăzuți în această secțiune sunt autorizați să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura securitatea persoanelor în cauză și pentru a împiedica evadarea lor. "
Secțiunea 87
"1. Dacă martori, experți, victime sau alte persoane a căror prezență este necesară la sediul Curții Penale Internaționale, indiferent de naționalitate, vin în Țările de Jos în temeiul unei citații sau somații (
dagvaarding de oproeping
) sau a unui mandat de arestare emis de către Curtea Penală Internațională sau ca răspuns la o cerere de admitere făcută Țărilor de Jos de către Curtea Penală Internațională..., nu vor fi supuși urmăririi penale, arestării sau oricărei alte măsuri de limitare a libertății lor în ceea ce privește fapte sau condamnări anterioare sosirii lor în Țările de Jos.
Imunitatea prevăzută la primul paragraf se pierde în cazul în care persoana în cauză, deși a avut posibilitatea de a părăsi Olanda timp de cincisprezece zile consecutive de la momentul la care prezența sa nu mai era cerută de către Curtea Penală Internațională, a rămas în țară sau a revenit după ce a plecat. "
Secțiunea 88
"Dreptul olandez nu se aplică la privarea de libertate dispusă de către Curtea Penală Internațională în spații de pe teritoriul Țărilor de Jos aflate însă sub la autoritatea Curții Penale Internaționale."
C.
Drept internațional pertinent cu privire la Curtea Penală Internațională
41.
În această secțiune, expresia “Curte” se referă la Curtea Penală Internațională.
1.
Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale
Articolul 3
Sediul Curții
“1.
Sediul Curții se stabilește la Haga, în Țările de Jos ("statul gazdă").
Curtea va încheia un acord de sediu cu statul gazdă, aprobat de către Adunarea statelor părți și încheiat ulterior de către președintele Curții în numele său.
Curtea poate avea sediul în altă parte, ori de câte ori consideră că este de dorit, astfel cum este prevăzut în prezentul statut.”
Articolul 4
Statutul și competența Curții
“1.
Curtea are personalitate juridică internațională. Acesta are, de asemenea, capacitatea juridică necesară pentru exercitarea funcțiilor și îndeplinirea obiectivelor sale.
Curtea poate exercita funcțiile și atribuțiile prevăzute în prezentul Statut pe teritoriul oricărui stat parte și, prin acord special, pe teritoriul oricărui alt stat.”
Articolul 21
Drept aplicabil
“1.
Curtea aplică:
(a) În primul rând, acest Statut, Elementele Infracțiunilor și Regulamentul său cu privire la procedură și probă;
(b) În al doilea rând, atunci când este cazul, tratatele în vigoare și principiile și normele de drept internațional, inclusiv principiile stabilite de dreptul internațional al conflictelor armate;
(c) În lipsa acestpra, principiile generale de drept derivate de către Curte din legile naționale ale sistemelor juridice ale lumii, inclusiv, după caz, legislațiile naționale ale statelor care ar putea exercita în mod normal jurisdicția asupra infracțiunii, cu condiția ca aceste principii să nu fie incompatibile cu prezentul statut și cu dreptul internațional și normele și standardele recunoscute la nivel internațional.
Curtea poate aplica principiile și normele de drept cum au fost interpretate în deciziile sale anterioare.
Aplicarea și interpretarea legislației în temeiul prezentului articol trebuie să fie în concordanță cu recunoasterea drepturilor omului, și să fie fără nicio discriminare bazată pe motive precum sexul, astfel cum este definit la articolul 7, paragraful 3, vârstă, rasă, culoare, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, origine națională, etnică sau socială, avere, naștere sau alt statut.”
Articolul 43
Grefa
“...
6.
Grefierul va înființa în cadrul Grefei o Unitate pentru victime și martori. Această unitate va asigura, în consultare cu Biroul Procurorului, măsurile de protecție și aranjamente de securitate, consiliere și alte forme de asistență adecvată pentru martori, victime care apar în fața Curții, și alte persoane care sunt în pericol din cauza mărturiei date de astfel de martori. ...”
Articolul 68
Protecția victimelor și a martorilor și partiticparea lor la proceduri
“1.
Curtea trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a proteja securitatea, bunăstarea fizică și psihică, demnitatea și viața privată a victimelor și a martorilor. În acest sens, Curtea trebuie să țină seama de toți factorii relevanți, inclusiv de vârstă, sex astfel cum este definit la articolul 7, paragraful 3, și de sănătate, precum și natura infracțiunii, în special, dar fără a se limita la, cazul în care crima implică violențe sexuale sau violențe împotriva femeilor sau copiilor. Procurorul trebuie să ia astfel de măsuri, în special, în timpul anchetei și a urmăririi penală a acestor infracțiuni. Aceste măsuri nu trebuie să prejudicieze sau să fie neconforme cu drepturile acuzatului și cu principiile unui proces echitabil și imparțial.
...
În cazul în care interesele personale ale victimelor sunt afectate, Curtea trebuie să permită ca opiniile și preocupările lor să fie prezentate și luate în considerare în etapele procedurii determinate ca fiind adecvate de către Curte și într-un mod care să nu prejudicieze sau sa nu fie în contradicție cu drepturile acuzatului și și cu principiile unui proces echitabil și imparțial. Astfel de opinii și preocupări pot fi prezentate de către reprezentanții legali ai victimelor când Curtea consideră că este necesar, în conformitate cu Regulamentul de procedură și probă.
Unitatea pentru victime și martori poate recomanda Procurorului și Curții măsurile adecvate de protecție, aranjamentele de securitate, de consiliere și asistență în conformitate cu articolul 43, paragraful 6.
...”
Articolul 93
Alte forme de cooperare
“1.
Statele părți, în conformitate cu dispozițiile din prezenta parte și în conformitate cu procedurile de drept național, răspund la solicitările Curții de a furniza următoarele tipuri de asistență în legătură cu cercetări sau urmăriri penale:
...
(e) facilitarea înfățișării voluntare a persoanelor în calitate de martori sau experți în fața Curții;
(f) transferul temporar de persoane prevăzut la punctul 7;
...
(j) protecția victimelor și a martorilor, precum și conservarea probelor;
...
(l) orice alt tip de asistență, care nu este interzisă de legislația statului solicitat, cu scopul de a facilita cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor de competența Curții.
...
(a) Curtea poate solicita transferul temporar al unei persoane aflate în custodie în scopul identificării sau pentru obținerea de mărturii sau alte tipuri de asistență. Persoana poate fi transferată dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(i) persoana își dă în mod liber consimțământul informat pentru transfer; și
(ii) Statul solicitat este de acord cu transferul, sub rezerva unor condiții asupra cărora statul și Curtea pot conveni.
(b) Persoana transferată rămâne în custodie. În cazul în care scopul transferului a fost îndeplinite, Curtea va returna persoana, fără întârziere, statului solicitat....”
Articolul 119
Soluționarea litigiilor
“1.
Orice litigiu cu privire la funcțiile judiciare ale Curții va fi soluționat prin decizia Curții. ...
Orice alt litigiu între două sau mai multe state părți cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului statut care nu este soluționat prin negocieri în termen de trei luni de la începerea acestora este deferit Adunării statelor părți. Adunarea poate încerca să soluționeze litigiul sau poate face recomandări cu privire la mijloacele suplimentare de soluționare a litigiului, inclusiv sesizarea Curții Internațională de Justiție, în conformitate cu Statutul acestei Curți.”
2.
Acordul cu privire la sediu între Curtea Penală înternațională și statul gazdă
Articolul 8
Legislație aplicabilă și exercitarea autorității la sediul Curții
“1.
Localurile Curții sunt sub controlul și autoritatea Curții, astfel cum este prevăzut în temeiul prezentului acord.
Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul acord, legile și regulamentele statului gazdă se aplică la sediul Curții. "
Articolul 26
Martorii
"1. Martorii se bucură de următoarele privilegii, imunități și facilități, în măsura necesară pentru înfățișarea lor în fața Curții în scopul de a furniza dovezi ...:
(a) imunitate cu privire la arestare sau detenție sau orice alte restricții ale libertății în ceea ce privește fapte sau condamnări dinainte de intrarea lor pe teritoriul statului gazdă;
...
(e) în scopul comunicării cu Curtea și a consilierii în legătură cu mărturia lor, dreptul de a primi și expedia hârtii și documente sub orice formă;
(f) scutire de la restricțiile de imigrare sau de înregistrare a străinilor când călătoresc pentru depunerea mărturiei;
(g) aceleași facilități de repatriere în timpul crizelor internaționale ca cele acordate agenților diplomatici în temeiul Convenției de la Viena.
...
Martorii nu vor fi supuși de către statul gazdă nici unei măsuri care ar putea afecta înfățișarea lor sau mărturia în fața instanței. "
Articolul 34
Cooperarea cu autoritățile competente
"1. Curtea cooperează cu autoritățile competente pentru a facilita punerea în aplicare a legislației statului gazdă, pentru a asigura respectarea regulamentelor poliției și pentru a preveni apariția de abuzuri în legătură cu privilegiile, imunitățile și facilitățile acordate în temeiul prezentului acord.
Curtea și statul gazdă vor coopera pe probleme de securitate, ținând cont de ordinea publică și securitatea națională a statului gazdă.
Fără a aduce atingere privilegiilor, imunităților și facilităților, este de datoria tuturor persoanelor care beneficiază de aceste privilegii, imunități și facilități de a respecta legile și regulamentele statului gazdă. Au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale statului gazdă.
Curtea cooperează cu autoritățile competente responsabile de sănătatea, siguranța la locul de muncă, comunicații electronice și prevenire a incendiilor.
Curtea trebuie să respecte toate directivele de securitate ale statului gazdă, precum și toate directivele autorităților competente responsabile cu normele de prevenire a incendiilor.
Statul gazdă va face eforturi de a sesiza Curtea cu privire la orice legi și reglementări naționale propuse sau adoptate care au un impact direct asupra privilegiilor, imunităților, facilităților, drepturilor și obligațiilor Curții și funcționarilor acesteia. Curtea va avea dreptul să își prezinte observațiile cu privire la legile și reglementările naționale propuse. "
Articolul 44
Transportul de persoane în stare de arest
"1. Transport, în conformitate cu Statutul și Regulamentul de procedură și de probă, unei persoane în custodie de la punctul de sosire în statul gazdă la sediul Curții, la cererea Curții, va fi efectuat de către autoritățile competente în consultare cu Curtea.
Transportul, în conformitate cu Statutul și Regulamentul de procedură și de probă, unei persoane în stare de arest de la sediul Curții la punctul de plecare din statul-gazdă, la solicitarea Curții, va fi efectuat de către autoritățile competente în consultare cu Curtea.
Orice transport de persoane în stare de arest în statul membru gazdă în afara sediul Curții, la cererea Curții, va fi efectuat de către autoritățile competente în consultare cu Curtea.
3.
Regulamentul de procedură și probă
Regula 16
Responsibilitățile Grefierului cu privire la victime și martori
“...
2.
În ceea ce privește victimele, martorii și alte persoane care sunt în pericol din cauza mărturiei date de martori, Grefierul este responsabil pentru îndeplinirea următoarelor funcții, în conformitate cu Statutul și prezentul Regulament:
(a) informarea lor cu privire la drepturile lor în conformitate cu Statutul și Regulamentul, precum și la existența, funcțiile și disponibilitatea Unității pentru victime și martori;
(b) asigurarea că ei iau la cunoștință, în timp util, deciziile relevante ale Curții, care pot avea un impact asupra intereselor lor, sub rezerva dispozițiilor privind confidențialitatea.
...
Grefierul poate, în numele Curții, negocia acorduri privind relocarea și furnizarea de servicii de asistență pe teritoriul unui stat ale unor victime traumatizate sau amenințate, martori și alte persoane care sunt în pericol din cauza mărturiei date de astfel de martori. Astfel de acorduri pot rămâne confidențiale. "
Regula 17
Funcțiile Unității
"1. Unitatea pentru victime și martori își exercită funcțiile în conformitate cu articolul 43, paragraful 6.
Unitatea pentru victime și martori exercită, printre altele, următoarele funcții, în conformitate cu Statutul și Regulamentul, și în consultare cu Camera, procurorul și apărarea, după caz:
(a) Cu privire la toți martorii, victimele care apar în fața Curții, și alții care sunt în pericol din cauza mărturiei date de astfel de martori, în conformitate cu nevoile și circumstanțele lor specifice:
(i) le oferă protecție adecvată și măsuri de securitate și elaborează planuri pe termen lung și pe termen scurt pentru protecția lor;
(ii) recomandă organelor Curții adoptarea de măsuri de protecție și consiliază, de asemenea, statele cu privire la aceste măsuri;
(iii) le acordă asistență în obținerea de asistență medicală corespunzătoare, psihologică și de altă natură;
(iv) oferă Curții și părților formare în problemele legate de traume, violență sexuală, securitate și confidențialitate;
(v) recomandă, în consultare cu Biroul Procurorului, elaborarea unui cod de conduită, subliniind caracterul vital al asigurării securității și confidențialității pentru anchetatorii Curții, apărare și toate organizațiile interguvernamentale și non-guvernamentale care acționează în solicitarea Curții, după caz;
(vi) cooperează cu statele, în cazul în care este necesar, în furnizarea oricăreia dintre măsurile prevăzute în această regulă;
(b) Cu privire la martori:
(i) le acordă, după caz, consiliere juridică în scopul protejării drepturilor lor, în special în legătură cu mărturia lor;
(ii) le oferă asisență atunci când sunt chemați să depună mărturie în fața Curții; ... "
Regula 87
Măsuri de protecție
"1. La inițiativa procurorului sau la cererea apărării sau a unui martor sau victimă sau a reprezentantului său legal, dacă este cazul, sau din proprie inițiativă, și după consultarea cu Unitatea pentru victime și martori, după caz, o Cameră poate dispune măsuri pentru a proteja o victimă, un martor sau o altă persoană împotriva unui risc decurgând din mărturia unui martor în conformitate cu articolul 68, alineatele 1 și 2. Camera va încerca să obțină, ori de câte ori este posibil, acordul persoanei cu privire la care măsura de protecție este solicitată înainte de a dispune măsura de protecție. ... "
Articolul 88
Măsuri speciale
"1. La inițiativa procurorului sau la cererea apărării sau a unui martor sau victimă sau a reprezentantului său legal, dacă este cazul, sau din proprie inițiativă, și după consultarea cu Unitatea pentru victime și martori, după caz, o Cameră poate, luând în considerare punctele de vedere ale victimei sau martorilor, dispune măsuri speciale, cum ar fi, dar fără a se limita la, măsuri menite să faciliteze mărturia victimei traumatizate sau a martorului, a unui copil, a unei persoane în vârstă sau o victimă a violenței sexuale , în conformitate cu articolul 68, alineatele 1 și 2. Camera va încerca să obțină, ori de câte ori este posibil, acordul persoanei cu privire la care măsura specială este apreciată a fi necesară înainte de a dispune această măsură.
O Cameră poate organiza o audiere, la inițiativa sau cererea în temeiul paragrafului 1, dacă este necesar, în cameră sau
ex parte
, pentru a determina dacă să dispună o astfel de măsură specială, inclusiv, dar nu limitat, la a dispune ca un avocat, un reprezentant legal, un psiholog sau un membru al familiei să participe în timpul mărturiei victimei sau a martorului. ... "
Articolul 192
Transferul unei persoane în stare de arest
"1. Transferul unei persoane în custodie la Curte în conformitate cu articolul 93, paragraful 7 [a Statutului de la Roma], va fi dispus de către autoritățile naționale în cauză în legătură cu Grefierul și autoritățile statului gazdă.
Grefierul asigură buna desfășurare a transferului, inclusiv supravegherea persoanei în timp ce este în custodia Curții.
Persoana în custodie are dreptul de a supune atenției Camerei competente probleme cu privire la condițiile de detenție.
În conformitate cu articolul 93, paragraful 7 (b) [din Statutul de la Roma], atunci când a fost îndeplinit scopul transferului, Grefierul ia măsurile necesare pentru returnarea persoanei în stare de arest în statul solicitat. "
4.
Regulamentul de funcționare a Grefei
Regula 96
Programul de protecție
"1. Grefa trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a menține un program de protecție a martorilor, inclusiv a persoanelor însoțitoare și altele considerate a fi supuse unui risc de vătămare și/sau deces ca urmare a unei mărturii depuse de astfel de martori sau ca urmare a contactului lor cu Curtea.
O cerere de includere în programul de protecție poate fi depusă de către procuror sau de către avocat.
În evaluarea admiterii în programul de protecție, în plus față de factorii menționați la articolul 68, Grefa va lua în considerare, printre altele, următoarele:
(a) implicarea persoanei în procedura în fața Curții;
(b) dacă persoana sau rudele sale apropiate sunt în pericol din cauza implicării ei în procedură, și
(c) dacă persoana este de acord să intre în programul de protecție.
Includerea în programul de protecție se supune deciziei Grefierului în urma evaluării efectuate în cadrul paragrafului 3.
Înainte de a fi inclusă în programul de protecție, persoana sau - în cazul în care persoana este sub vârsta de 18 ani sau nu are capacitatea legală de a face acest lucru - reprezentantul acestuia, va semna un acord cu Grefa".
5.
Jurisprudență internațională relevantă
Într-o decizie din data de 2 decembrie 2009, în cazul lui Jean-Pierre Bemba Gombo ("
Hotărâre privind recursul procurorului împotriva deciziei Camerei preliminară II cu privire la eliberarea condiționată a lui Jean-Pierre Bemba Gombo și Convocarea Regatului Belgia, Republicii Portugalia, Republicii Franceze, Republicii Federale Germania, Republicii Italiene, precum și Republicii Africa de Sud
"), Camera de Apel a Curții Penale Internaționale a statuat după cum urmează (trimiterile la notele de subsol au fost omise):
"104. Curtea de Apel, pentru motivele explicate mai jos, stabilește că instanța inferioară a comis o eroare considerând că dl Bemba ar trebui să fie eliberat condiționat fără a preciza, de asemenea, condițiile corespunzătoare sau statul dispus să-l accepte pe dl Bemba și să pună în aplicare condițiile.
În opinia Camerei de Apel, o decizie privind eliberarea provizorie, cum s-a explicat deja la punctul 59 de mai sus, nu este discreționară. În cazul în care Camera consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 58 § 1 din Statut, aceasta eliberează persoana, cu sau fără condiții. În cazul în care, cu toate acestea, eliberarea va duce la oricare dintre riscurile descrise în articolul 58 § 1 (b) din Statut, Camera poate, în conformitate cu articolul 119 din Regulamentul de procedură și probă, să examineze condițiile adecvate în vederea atenuării sau anulării riscului. Așa cum se indică în lista de condiții din articolul 119 alineatul (1) din Regulamentul de procedură și probă, Camera poate, de asemenea, în circumstanțe adecvate, să impună condiții care nu limitează, în sine, riscurile descrise în articolul 58 § 1 (b) din Statut. Rezultatul acestui examen pe două nivele este o decizie unică, care acordă eliberarea condiționată, pe baza unor condiții specifice și executorii. Altfel spus, în astfel de circumstanțe, eliberarea este posibilă numai în cazul în care sunt impuse condiții specifice.
În plus, Curtea de Apel consideră că, în scopul de a acorda eliberarea condiționată, identificarea unui stat dispus să accepte persoana în cauză, precum și aplicarea condițiilor conexe, este necesară. Articolul 119 alineatul (3) din Regulamentul de procedură și probă obligă Curtea să solicite, printre altele, punctele de vedere ale statelor relevante înainte de impunerea sau modificarea oricăror condiții restrictive de libertate. Rezultă că trebuie ca un stat dispus și capabil să accepte persoana în cauză să fie identificat înainte de o decizie privind eliberarea condiționată.
În plus, Curtea de Apel notează următorul aspect: Curtea Penală Internațională își exercită funcțiile și atribuțiile sale de pe teritoriile statelor părți și, ca atare, este dependentă de cooperarea statului în raport cu acceptarea unei persoane care a fost eliberată condiționat, precum și asigurarea aplicării condițiilor impuse de către Curte. Fără o astfel de cooperare, orice decizie a Curții de acordare a eliberării condiționate ar fi ineficientă.
În speță, Curtea de Apel notează următoarele: Camera, după încheierea examinării condițiilor în conformitate cu articolul 58 § 1 din Statut, a decis că dl Bemba ar trebui să fie "eliberat condiționat." Camera a clarificat faptul că setul de condiții care urmează să fie impuse vor fi determinate într-o etapă ulterioară. În plus, la punctul 83 din decizia atacată, Camera a reiterat că "hotărârea pronunțată nu privește problema ce condiții sau tip de condiții care să restrângă libertatea sunt considerate adecvate pentru a fi aplicate dlui Jean-Pierre Bemba și statul în care va fi eliberat condiționat." În cele din urmă, în dispozitivul deciziei contestate, litera (a), Camera a decis să acorde dlui Bemba eliberarea condiționată până se decide altfel. Astfel, în speță, decizia atacată este viciată, deoarece Camera nu a reușit să precizeze condițiile adecvate care fac eliberarea condiționată a dlui Bemba posibilă.
Pentru aceste motive, Curtea de Apel stabilește că instanța inferioară a comis o eroare în acordarea eliberării condiționate fără a preciza condițiile adecvate care fac eliberarea condiționată posibilă, stabilind statul în care dl Bemba va fi eliberat și dacă statul ar fi în măsură să pună în aplicare condițiile impuse de către Curte."
În decizia sa din data de 9 iunie 2011 privind cei trei martori ai apărării ([A], [B] și [C] menționați mai sus), în cazul
Germain Katanga și Mathieu Ngudjolo Chui
("Decizia privind o cerere
amicus curiae
și
Requête tendant à obtenir présentations des témoins DRC-D02-P-0350, DRC-D02-P-0236, DRC-D02-P-0228 aux autorités néerlandaises aux fins d’asile
’ (articolele 68 și 93 § 7 din Statut) "), Camera II a statuat după cum urmează (trimiterile la notele de subsol au fost omise):
"1.
Care este domeniul de aplicare exact al obligației de a proteja martorii astfel cum este consacrată, printre altele, în articolul 68 din Statut?
a. Distincțiile necesare
Camera a subliniat distincția care trebuie făcută între măsurile pe care Curtea le poate lua în conformitate cu articolul 68 din Statut, în scopul de a proteja martorii pe baza cooperării lor cu Curtea, și cele care se iau în scopul de a-i proteja împotriva încălcărilor potențiale sau dovedite ale drepturilor omului, în sensul larg al termenului. Camera adaugă că aceste două tipuri de măsuri nu ar trebui să fie confundate cu cele care protejează solicitanții de azil împotriva riscului de persecuție pe care l-ar putea suferi daca s-ar întoarce în țara lor de origine.
Aceste distincții formează baza teoretică a acestei decizii. În timp ce Camera este conștientă de modul în care situația generală a drepturilor omului, în sensul larg al termenului, dintr-o anumită țară poate influența evaluarea riscurilor cu care se confruntă martorii ca urmare a cooperării lor cu Curtea, cele trei tipuri de riscuri menționate mai sus nu trebuie confundate, astfel încât să nu se interpreteze greșit mandatul Curții cu privire la protecția martorilor.
În opinia Camerei, Statutul impune fără echivoc obligația Curții să ia toate măsurile de protecție necesare pentru a preveni riscul pe care martorii l-ar suporta din cauza cooperării cu instanța internațională. Aceasta este unica interpretare corespunzătoare a articolului 68 din Statut, care este o prevedere cadru în acest sens. În plus, deși articolul 87 din Regulament și a Regula 96 din Regulamentul Grefei nu menționează în mod explicit, o lectură logică și în comun a acestor două dispoziții sprijină ideea că rolul Curții se limitează la protejarea martorilor de riscul cu care se confruntă din cauza mărturiei lor.
Contrar celor susținute de avocatul din oficiu al apărării al lui Germain Katanga, Camera este de părere că nu este datoria sa de a proteja martorii împotriva riscurilor cu care s-ar putea confrunta nu numai ca urmare a mărturiei lor, dar, de asemenea, ca urmare a unor încălcări ale drepturilor omului de către [Republica Democrată Congo]. În virtutea mandatului său, Curtea protejează martori de riscurile care decurg în mod special din cooperarea lor cu ea, nu cele care decurg din încălcări ale drepturilor omului de către autoritățile din țara lor de origine. Articolul 21 § 3 din Statut nu impune o obligație Curții de a se asigura că statele părți aplică în mod corespunzător drepturile omului recunoscute pe plan internațional în cadrul procedurilor lor interne. Camerele trebuie doar să se asigure că Statutul și celelalte surse de drept prevăzute la articolul 21 § 1 și 21 § 2 se aplică într-o manieră care nu este în contradicție drepturile omului recunoscute pe plan internațional.
Nici nu este datoria Curții de a evalua riscurile de persecuție cu care se confruntă martorii care au depus o cerere de azil. În acest sens, Camera reiterează observația sa privind căreia criteriile de examinare a unei cereri de azil, în special cele referitoare la riscul de persecuție suportat de către reclamanți, nu sunt identice cu criteriile aplicate de către Curte pentru a evalua riscurile cu care se confruntă martorii din cauza mărturiei lor în fața Curții.
În consecință, nu se poate susține argumentul statului gazdă potrivit căruia Camera ar trebui să efectueze o evaluare a riscurilor cu care se confruntă martorii în lumina principiului cunoscut sub numele de "principiul nereturnării", care este consacrat în mai multe instrumente internaționale, inclusiv articolul 33 din Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951. Desigur, ca organizație internațională cu personalitate juridică, Curtea nu poate ignora regula obișnuită a nereturnării. Cu toate acestea, din moment ce nu are niciun teritoriu, nu este în măsură să pună în aplicare principiul în sensul său obișnuit, și, prin urmare este puțin probabil să mențină jurisdicția pe termen lung asupra persoanelor care sunt expuse riscului de persecuție sau tortură, dacă se întorc în țara lor de origine. În opinia Camerei, doar un stat care posedă teritoriu are, de fapt, posibilitatea de a aplica regula nereturnării. Mai mult, Curtea nu poate recurge la mecanismele de cooperare prevăzute de statut în scopul de a constrânge un stat parte de a primi pe teritoriul său o persoană care invocă această regulă. Mai mult decât atât, aceasta nu poate îndeplini, în locul statului-gazdă, obligațiile ce-i incumbă în conformitate cu principiul nereturnării. În acest caz, prin urmare, este de datoria autorităților olandeze, și doar a lor, de a-și evalua obligațiile care le revin în temeiul principiului nereturnării.
b. Rolul Camerei
În prezent, confruntată cu dezacordurile dintre VWU [Unitatea pentru victime și martori] și avocatul din oficiu, Camera nu s-a pronunțat încă cu privire la necesitatea de a pune în aplicare măsurile de protecție, în sensul articolului 68 din Statut, pentru cei trei martori deținuți, pentru a evita riscurile cu care se confruntă din cauza mărturiei lor. Camera constată că, la data de 24 mai 2011, a cerut VWU, pe baza, printre altele, discuțiilor cu autoritățile din [Republica Democrată Congo], să efectuze o evaluare finală a riscurilor pe care acești martori lr-ar putea suporta și a măsurilor de protecție care ar putea fi implementate. Un raport cu privire la discuțiile și eventualele propuneri a fost depus de către Grefier la data de 7 iunie 2011. În caz de dezacord între martor și Grefă după ce părțile și participanții și-au depus observațiile, Camera va emite, în conformitate cu o hotărâre anterioară a Camerei, o decizie privind instituirea măsurilor operaționale de protecție pe care consideră că le poate adopta în sfera de aplicare a mandatului său.
Cu toate acestea, în lumina distincției stabilite mai sus, această decizie nu poate aduce atingere procedurii în curs cu privire la azil în fața autorităților olandeze. Camera va aborda acum procedura de azil.
Aplicarea imediată a dispozițiilor articolului 93 § 7 din Statut este în conformitate cu drepturile omului recunoscute pe plan internațional?
Ca orice alt individ, indiferent dacă reținut sau nu, cei trei martori în cauză au dreptul de a depune o cerere de azil. În plus față de Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 și Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaților, articolul 14 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 prevede că orice persoană are dreptul de a solicita și de a se bucura de azil în alte țări în cazul în care este persecutat în țara de origine. În plus, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o declarație privind Azilul Teritorial, care garantează dreptul de a solicita și de a beneficia de azil. Camera constată, de asemenea, că articolul 18 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene adoptată la 7 decembrie 2000 garantează dreptul la azil, cu respectarea normelor prevăzute de Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 și de Protocolul din 31 ianuarie 1967 referitoare la statutul refugiaților și în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene, și că articolul 19 alineatul (2) din Cartă reamintește că nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante. Camera notează : Convenția împotriva torturii și altor tratamente crude, inumane sau degradante din 10 decembrie 1984 stabilește o regulă similară cu cea conținută în Convenția de la Geneva din 1951 și, deși mai restrâns, a dobândit statutul de drept cutumiar. Se interzice unui stat expulzarea sau extrădarea unei persoane într-un alt stat în care există motive serioase de a crede că ar fi în pericol de a fi supus torturii.
Principiul "nereturnării", este considerat a fi o normă de drept internațional cutumiar și este o parte integrantă din protecția internațională a drepturilor omului. Toate persoanele au dreptul să se bucure de aplicarea acesteia.
Camera nu poate, prin urmare, să nu ia în considerare importanța drepturilor invocate în cererea avocatului din oficiu. În plus față de dreptul de mai sus de a aplica pentru azil, Camera trebuie să acorde o atenție deosebită dreptului la run ecurs efectiv, ca, printre altele, este consacrat în articolul 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 2 din Convenția Internațională privind Drepturile Civile și Politice drepturi, articolul 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 7 din Carta africană a drepturilor omului și popoarelor și articolul 25 din Convenția americană privind drepturile omului. Camera nu poate ignora această regulă fundamentală și subliniază faptul că, pentru ca procedura de azil să fie eficientă, trebuie să existe un recurs, atât în drept și în practică, și că nu trebuie să existe obstacole la formularea unei cereri de azil ca urmare a actelor sau omisiunilor care pot fi imputate Curții.
În conformitate cu articolul 21 § 3 din Statut, Camera trebuie să aplice toate dispozițiile legale sau de reglementare relevante, astfel încât să asigure exercitarea deplină a dreptului la un recurs efectiv, care este în mod clar derivat din drepturile omului recunoscute pe plan internațional.
În cazul de față, cei trei martori reținuți au fost transferați la Curte în temeiul articolului 93 § 7 din Statut, în scopul de a da mărturie. Articolul 93 § 7 mai prevede că persoana transferată rămâne în custodie și că, atunci când a fost îndeplinit scopul transferului, Curtea va returna persoana, fără întârziere, statului solicitat - în acest caz, Republica Democrată Congo.
Martorii au terminat mărturia lor marți, 3 mai 2011. În acest moment, Camera consideră că trebuie să rezolve doar problema dacă o aplicare imediată a articolului 93 § 7 din Statut ar constitui sau nu o încălcare a drepturilor martorilor deținuți de a aplica pentru azil.
Așa cum stau lucrurile în cazul de față, Camera nu este în măsură să aplice articolul 93 § 7 din Statut în condiții compatibile cu drepturile omului recunoscute pe plan internațional, așa cum prevede articolul 21 § 3 din Statut. În cazul în care martorii ar fi returnați imediat [în Republica Democrată Congo], ar deveni imposibil pentru ei să-și exercite dreptul lor de a aplica pentru azil și ar fi lipsiți de dreptul fundamental la un recurs efectiv. Mai mult, Camera nu poate decide să oblige statul-gazdă să coopereze cu Curtea în scopul de a returna martori [în Republica Democrată Congo] prin a-i transporta la aeroport, deoarece ar constrânge Țările de Jos să încalce drepturile martorilor de a invoca principiul nereturnării.
Mai mult decât atât, Camera este de părere că nu trebuie să se pronunțe cu privire la problema statutului juridic al martorilor, care a fost discutat pe larg. În acest sens, autoritățile olandeze au indicat în mod clar în mai multe rânduri că, în cazul în care se depune o cerere de azil - așa cum s-a întâmplat deja în cazul de față - sunt obligate să o examineze. Într-adevăr, ei au confirmat, ca și Grefa, că articolul 44 din Acordul cu privire la sediu se aplică în acest caz. Nici nu este necesar, în opinia Camerei, să se pronunțe cu privire la presupusele efecte juridice ale imunității de care se bucură martorii, deoarece consideră că acest argument a fi nefondat.
...
I. Concluzii și consecințe
Pentru toate motivele menționate mai sus, Camera decide în acest moment să amâne returnarea celor trei martori reținuți, până la soluționarea problemei referitoare la protecția acestora, în sensul articolului 68 din Statut, și că întoarcerea lor "fără întârziere" ar încălca drepturile omului recunoscute pe plan internațional. În consecință, aceasta dă instrucțiuni Grefei să informze Consiliul de Securitate al ONU asupra situației martorilor DRC-D02-P-0236 și să îi comunice această decizie.
Pentru moment, martorii deținuți în baza unui ordin de reținere emis de către autoritățile congoleze rămân deținuți în custodia Curții în conformitate cu articolul 93 § 7 din Statut și cu articolul 192 din Regulament. Camera nu susține argumentul Grefei conform căruia detenția lor continuă nu ar avea nicio bază legală acum că au terminat mărturia lor în fața Curții.
În opinia Camerei, instrumentele legale citate mai sus autorizează Curtea să mențină martorii în custodia sa. Aceste dispoziții se aplică în continuare până când Camera decide cu privire la problema critică dacă obligația prevăzută la articolul 93 § 7 din Statut de a returna martorii poate fi pusă în aplicare fără a încălca alte obligații ale Curții în temeiul articolului 68 din Statut și fără a încălca recunoașterea drepturilor omului în privința celor trei martori. "
D.
Alte instrumente legale internaționale relevante
1.
Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie
Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fost stabilit prin Rezoluția S/RES/827 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite din 25 mai 1993. Statutul Tribunalului a fost anexat la rezoluție, statut care conține următoarea dispoziție:
Articolul 15
Reguli cu privire la procedură și la probe
"Judecătorii Tribunalului Internațional își adoptă regulamentul cu privire la procedură și la probe pentru desfășurarea fazei precontencioase a procedurii, fondului și căilor de atac, admiterea de probe, protecția victimelor și a martorilor și a altor chestiuni adecvate."
Regulamentul cu privire la procedură și la probe adoptat în temeiul acestei dispoziții, în partea lui relevantă, prevede următoarele:
Articolul 90
bis
Transferul unui martor reținut
"(A) Orice persoană reținută a cărei înfățișare personală în calitate de martor a fost solicitată de către Tribunal va fi transferată temporar la unitatea de detenție a Tribunalului, cu condiția returnării sale în termenul stabilit de către Tribunal.
(B) ordinul de transfer se eliberează de către o cameră sau de către un judecător numai după verificarea prealabilă a îndeplinirii următoarelor condiții:
(i) prezența martorului reținut nu este necesară pentru o procedură penală în curs pe teritoriul statului solicitat în timpul perioadei în care prezența martorului este impusă de către Tribunal;
(ii) transferul martorului nu extinde termenul de detenție astfel cum este prevăzut de către statul solicitat;
(C) Grefa va transmite ordinul de transfer de către autoritățile naționale ale statului pe teritoriul căruia, sau sub a cărui jurisdicție sau control, este reținut martorul. Transferul se organizează de către autoritățile naționale în cauză, în legătură cu țara gazdă și cu Grefierul.
(D) Grefa va asigura buna desfășurare a transferului, inclusiv supravegherea martorului în unitatea de detenție a Tribunalului, aceasta va rămâne la curent cu orice schimbări care ar putea surveni cu privire la condițiile de detenție prevăzute de statul solicitat și care ar putea afecta, eventual, durata de detenție a martorului în unitatea de detenție și, cât mai curând posibil, informează judecătorul sau Camera competentă.
(E) la expirarea perioadei decise de către Tribunal pentru transferul temporar, martorul reținut va fi returnat autorităților statului solicitat, cu excepția cazului în care, în această perioadă, acesta a transmis un ordin de eliberare a martorului, care intră în vigoare imediat.
(F) În cazul în care, până la sfârșitul perioadei stabilite de către Tribunal, prezența martorului deținut continuă să fie necesară, un judecător sau Camera poate prelungi perioada în aceleași condiții ca de la alineatul (b). "
2.
Acordul NATO cu privire la Statutul Forțelor
Statele membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au încheiat un acord (Acordul dintre părțile la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor, Londra, 19 iunie 1951, completat de Acordul suplimentar din 1959 (ulterior modificată în 1971, 1981 și 1993) - "Acordul NATO privind statutul forțelor"). El reglementează, printre altele, jurisdicția penală asupra membrilor forțelor lor armate care servesc pe teritoriul unui alt stat. Articolul VII din prezentul acord, în părțile sale relevante, prevede următoarele:
"1. Sub rezerva dispozițiilor prezentului articol,
a. autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul de a exercita în statul acreditar jurisdicția penală și disciplinară integrală conferită de legea statului trimițător asupra tuturor persoanelor supuse legilor militare ale acelui stat;
b. autoritățile statului acreditar vor avea jurisdicție asupra membrilor unei componente de forță sau civile aparținătorilor acestora cu privire la infracțiunile comise pe teritoriul statului acreditar și pedepsite de legea statului respectiv.
a. Autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul de a exercita jurisdicție exclusivă asupra persoanelor supuse legilor militare a statului cu privire la infracțiuni, inclusiv infracțiunile referitoare la securitatea sa, pedepsite de legea statului trimițător, dar nu de legea statului de primire.
...
În cazul în care dreptul de a exercita jurisdicția este concurent, se aplică următoarele reguli:
a. Autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul primar de a exercita jurisdicția asupra unui membru al unei componente de forță sau civile în raport cu
i. infracțiuni numai împotriva proprietății sau securității statului, sau infracțiuni numai împotriva persoanei sau a bunurilor unui alt membru al componentei de forță sau civile a acestui stat sau a unui teritoriu dependent;
ii. infracțiuni care decurg din orice act sau omisiune în îndeplinirea îndatoririlor oficiale.
b. În cazul oricărei alte infracțiuni, autoritățile statului primitor vor avea dreptul primar să își exercite jurisdicția.
c. În cazul în care statul care are dreptul primar decide să nu își exercite jurisdicția, acesta va informa autoritățile celuilalt stat cât mai curând posibil. Autoritățile statului care are dreptul primar va acorda atenția cuvenită unei cereri din partea autorităților din celălalt stat pentru o scutire de drept în cazul în care alt stat consideră că astfel de renunțare a fi de o importanță deosebită.
Prevederile precedente ale acestui articol nu vor implica niciun drept pentru autoritățile militare ale statului trimițător să-și exercite jurisdicția asupra persoanelor care sunt cetățeni ai sau au reședința obișnuită în statul de reședință, cu excepția cazului în care sunt membri ai forței statului trimițător.
Autoritățile statelor care primesc și trimit își acordă reciproc asistență în arestarea membrilor unei componente de forță sau civile aflate în întreținerea acestora pe teritoriul statului de primire și în predarea acestora către autoritatea care să își exercite competența în conformitate cu prevederile de mai sus.
a. Autoritățile statului primitor trebuie să informeze prompt autoritățile militare ale statului trimițător despre arestarea oricărui membru al unei componente de forță sau civile.
b. Custodia unui membru al unei componente de forță sau civile acuzat, asupra căruia statul acreditar își exercită competența, în cazul în care acesta este în mâinile statului trimițător, rămâne în acel stat până când este acuzat de către statul primitor.
c. Autoritățile din statele de primire și trimitere se sprijină reciproc în efectuarea tuturor investigațiilor necesare cu privire la infracțiuni și în colectarea și administrarea probelor, inclusiv confiscarea și, în cazurile adecvate, predarea obiectelor în legătură cu o infracțiune. Predarea de astfel de obiecte poate, totuși, să fie supusă la returnare în termenul specificat de autoritatea responsabilă cu livrarea lor.
...
a. Unitățile militare constituite în mod regulat sau formațiunile de forță au dreptul de a supraveghea orice tabere, stabilimente sau alte sedii pe care le ocupă, ca urmare a unui acord cu statul de primire. Poliția militară a forței poate lua toate măsurile adecvate pentru a asigura menținerea ordinii și securității în aceste spații.
b. În afara acestor spații, poliția militară a fi folosite numai în temeiul unor acorduri cu autoritățile statului de reședință și în legătură cu acele autorități, și în măsura în care este necesar pentru a menține disciplina și ordinea în rândul membrilor forței. ... "
Un acord suplimentar încheiat în 1995 (Acordul dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord și celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forțelor lor, Bruxelles, 19 iunie 1995) extinde aplicarea teritorială a acestei prevederi la Statele nemembre NATO participante la Parteneriatul pentru Pace.
3.
Curtea scoțiană din Țările de Jos
La data de 18 septembrie 1998, Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Guvernul Regatului Țărilor de Jos, care acționează în conformitate cu o rezoluție a Consiliului de Securitate în temeiul capitolului VII din Carta Organizației Națiunilor Unite (Rezoluția 1192 din 27 august 1998), au încheiat un acord prin care guvernul olandez s-a angajat să găzduiască o Curte scoțiană pentru scopul și durata unui proces de drept scoțian cu privire la doi cetățeni libieni acuzați de bombardarea unui avion civil de pasageri în Lockerbie, Scoția, în 1988 (Acordul dintre Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Guvernul Regatului Țărilor de Jos cu privire la un proces scoțian în Țările de Jos (cu anexe), [2002] 2062 Seria de Tratate ale Națiunilor Unite - UNTS - p. 81 et urm.). Curtea scoțiană din Țările de Jos a existat până în anul 2002.
Articolul 6 din acord, intitulat "Legea și Autoritatea de la sediul Curții scoțiene", stipulează după cum urmează:
"(1) Sediul Curtii scoțiene trebuie să fie sub controlul și autoritatea Curții scoțiene, astfel cum este prevăzut în prezentul acord.
(2) Cu excepția cazurilor prevăzute în prezentul acord, legile și reglementările țării gazdă se aplică în sediul Curții scoțiene.
(3) Curtea scoțiană are puterea de a face operaționale reglementările la sediul Curții scoțiene în scopul de a stabili condițiile necesare sub toate aspectele pentru executarea deplină a funcțiilor sale. Curtea scoțiană va informa cu promptitudine autoritățile competente cu privire la reglementărilor, astfel, adoptate, în conformitate cu prezentul alineat. Nu se va aplica nicio lege sau reglementare din țara gazdă care este incompatibilă cu o reglementare a Curții scoțiene.
(4) Orice litigiu între Curtea scoțiană și țara gazdă, pentru a stabili dacă un regulament al Curții scoțiene este autorizat de acest articol, sau dacă o lege sau reglementare din țara gazdă este incompatibilă cu orice regulament adoptat de către Curtea scoțiană, se soluționează cu promptitudine prin procedura prevăzută la articolul 28 [adică negociere și consultare între părți]. Până la o astfel de soluționare, reglementarea Curții scoțiene se aplică și legea sau reglementarea din țara gazdă nu este aplicabilă în sediul Curții scoțiene, în măsura în care Curtea scoțiană susține că este în contradicție cu regulamentul său. "
Regatul Unit a pus în aplicare Acordul prin intermediul Ordinului (Națiunilor Unite) al Înaltei Curți de Justiție din 1998 (instrumente legale 1998, nr. 2251), care, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
Martorii
"12.-(1) Martorii din Regatul Unit, care sunt citați să se prezinte în procedurile efectuate în temeiul prezentului Ordin pot fi citați să se prezinte la sediul instanței.
(2) Orice mandat pentru arestarea unui martor autorizează implicit transferul acestuia, măsurile în acest sens fiind luate de către secretarul de stat.
(3) Va fi competent să citeze martorii din afara Regatului Unit în același mod ca și când instanța s-ar afla în Scoția și, în consecință, subsecțiunea (1) litera (b) din secțiunea 2 din Legea Penală (Cooperare Internațională) 1990 (6) (serviciul procedural al Marii Britanii peste hotare) va avea efect ca și în cazul în care trimiterea în fața unui tribunal din Marea Britanie ar include obligativitatea înfățisării, în virtutea acestui ordin, în Țările de Jos. "
CAPETE DE CERERE
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, că detenția sa continuă în unitatea de detenție a Națiunilor Unite a fost ilegală. Mandatul congolez de arestare expirase la data de 2 iulie 2007 și nu a fost reînnoit. Curtea Penală Internațională nu a avut temei legal să-l țină reținut după ce a depus mărturie. Autoritățile olandeze nici măcar nu au susținut că ar fi existat o bază pentru detenția reclamantului în dreptul intern olandez.
Reclamantul a pretins o încălcare a articolului 5 § 3 prin aceea că, presupunând că detenția sa ar fi justificată în temeiul articolului 5 § 1 (c) din Convenție, el nu a fost adus la judecată într-un termen rezonabil.
Reclamantul a pretins o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție prin aceea că Țările de Jos au refuzat să ia în considerare revizuirea legalității detenției sale. El a pretins, de asemenea, și o încălcare a articolului 5 § 5.
În cele din urmă, reclamantul a pretins o încălcare a articolului 13 din Convenție, prin aceea că nu a avut nicio cale de recurs efectivă în sistemul juridic intern prin care să conteste legalitatea detenției sale. În același timp, nu a existat nicio procedură în cadrul Curții Penale Internaționale în care să beneficieze de garanții adecvate.
ÎN DREPT
I.
CU PRIVIRE LA ASPECTUL DACĂ CEREREA AR TREBUI RADIATĂ DE PE ROLUL CURȚII
Curții i s-a adus la cunoștință de către Guvern că reclamantul și-a retras cererea sa de azil la data de 4 septembrie 2012. Acest lucru implică în mod clar renunțarea reclamantului la eforturile sale de a solicita autorităților olandeze să-l elibereze din arest. Reclamantul nu a informat Curtea cu privire la acest aspect (articolul 47 § 6), dar nici nu și-a retras cererea. Curtea este astfel lăsată în incertitudine cu privire la aspectul dacă reclamantul dorește, totuși, să abordeze fondul cauzei.
În aceste condiții, este de competența Curții însăși să decidă dacă ar trebui să radieze cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 § 1 din Convenție, care prevede următoarele:
"1. Curtea poate decide, în orice stadiu al procedurii, să radieze o cerere de pe rol dacă circumstanțele conduc la concluzia că
(a)
reclamantul nu dorește să o mai mențină; sau
(b) litigiul a fost rezolvat; sau
(c) pentru orice alt motiv, constatat de către Curte, nu se mai justifică continuarea examinării cererii.
Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenție și Protocoalele sale, o impune".
Curtea observă, totuși, că cererea ridică întrebări importante cu privire la punerea în aplicare a articolului 1 din Convenție. În special, se constată că cererea atinge aspectele esențiale ale funcționării tribunalelor penale internaționale cu sediul pe teritoriul unui stat contractant și fiind învestite cu puterea de a menține persoanele în arest. Se consideră că un răspuns la întrebările adresate de prezenta cerere se solicită de urgență, având în vedere incertitudinea care a apărut din hotărârea dată de către judecătorul pentru măsuri provizoriidata de la 26 septembrie 2012 (a se vedea paragraful 38 de mai sus).
Curtea a declarat, în repetate rânduri, că "hotărârile ei, de fapt, servesc nu numai pentru a decide acele cazuri aduse în fața Curții, dar, în general, pentru a elucida, a proteja și dezvolta normele instituite prin Convenție, contribuind astfel la respectarea de către state a angajamentelor asumate de acestea în calitate de părți contractante" (a se vedea
Karner v. Austria
, nr. 40016/98, § 26, CEDO 2003 IX). Ținând cont de misiunea sa de a "asigura respectarea angajamentelor asumate de către Înaltele Părți Contractante prin Convenție și Protocoalele sale" (articolul 19 din Convenție), pe care o îndeplinește, în primul rând, prin oferirea de soluții individuale, Curtea notează că misiunea sa este, de asemenea, de a soluționa probleme de ordine publică, în interesul comun, ridicând astfel standardele generale de protecție a drepturilor omului și extinzând jurisprudența drepturilor omului în întreaga comunitate a statelor Convenției.
Așadar, Curtea consideră că nu ar trebui să radieze cererea de pe rolul său (a se vedea,
mutatis mutandis, Tyrer c. Regatului Unit
, 25 aprilie 1978, §§ 26-27, seria A nr. 26, și
Karner
, citată mai sus)
II.
PRETINDA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 5 ȘI 13 DIN CONVENȚIE
Reclamantul s-a plâns că a fost deținut ilegal pe teritoriul Țărilor de Jos și a fost lipsit de orice posibilitate de a cere eliberarea. El s-a bazat pe articolele 5 și 13 din Convenție, care, în părțile lor relevante, prevăd următoarele:
Articolul 5
"1. Orice persoană are dreptul la libertate și la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege:
...
(c) arestarea sau detenția legală a unei persoane în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, pe baza unor suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune sau când se consideră în mod rezonabil necesară pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau să fugă după săvârșirea acesteia ;
...
(f) arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a împiedica intrarea neautorizată în țară sau a unei persoane împotriva căreia se ia această măsură într-o procedură de expulzare ori de extrădare.
...
Orice persoană arestată sau deținută, în conformitate cu prevederile paragrafului 1 (c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul judecății. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții de prezentare la proces.
Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă o contestație cu privire la legalitatea detenției sale pentru ca o instanță să decidă rapid cu privire la aceasta și să ordone eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.
Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații. "
Articolul 13
"Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta [Convenție] are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea a fost comisă de către persoane care acționează în calitate oficială."
Jurisdicție
Articolul 1 din Convenție prevede următoarele:
"Înaltele Părți Contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I din Convenție."
În condițiile prevăzute de prezentul articol, angajamentul asumat de către statul contractant se limitează la "asigurarea" ("recunoașterea", în textul în limba franceză) drepturilor și libertăților prevăzute în propria "jurisdicție". "Jurisdicția" în conformitate cu articolul 1 este un criteriu esențial. Exercitarea jurisdicției este o condiție necesară pentru ca un stat contractant să poată fi tras la raspundere pentru actele sau omisiunile imputabile, care dau naștere unei acuzații de încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție (a se vedea, ca autorități recente,
Hirsi Jamaa și alții împotriva Italiei
[GC], nr. 27765/09, § 70, CEDO 2012, și
Al-Jedda împotriva Regatului Unit
[GC], nr. 27021/08, § 74, CEDO 2011).
1.
Susținerile reclamantului
Poziția reclamantului a fost că Olanda ar putea și ar trebui să își exercite jurisdicția în legătură cu detenția lui. El a subliniat că autoritățile olandeze au acceptat competența de a lua în considerare cererea sa de azil, el a susținut că Țările de Jos nu ar putea să li se permită să accepte ceea ce el a numit "jurisdicție
à la carte
" arbitrară.
Reclamantul a fost reținut pe teritoriul Țărilor de Jos. Aplicarea dreptului olandez la sediul Curții Penale Internaționale nu a fost exclusă, dimpotrivă, articolul 8 din Acordul cu privire la sediu (vezi paragraful 41 de mai sus) a avut ca punct de plecare aplicabilitatea sa. Convenția este direct aplicabilă în dreptul olandez, în temeiul articolelor 93 și 94 din Constituți Regatului Țărilor de Jos (a se vedea paragraful 40 de mai sus), și, astfel, aplicabilă reclamantului
ratione loci
; prin urmare, primează asupra secțiunii 88 din Legea cu privire la Curtea Penală Internațională.
Spre deosebire de reclamantul din
Galić c. Olandei
(dec.), nr. 22617/07, CEDO 2009, reclamantul din cauza de față nu se plânge de un act sau omisiune imputabilă unui organism internațional. Curtea Penală Internațională, susține reclamantul, a recunoscut că nu mai avea niciun titlu valabil pentru arestarea sa, dar a continuat să-l dețină doar în scopul procedurilor de azil în curs din Țările de Jos. Guvernul Țărilor de Jos este cel care a împiedicat până acum transferul său în custodia sa, prin trimiterea la Curtea Penală Internațională de note verbale care insistă pe necesitatea menținerii sale în detenție, la sediul său, refuzând chiar de a discuta despre transferul lui în custodia lor, precum și prin refuzul de a interveni în numele său pentru a pune capăt detenției sale. Aceasta a confirmat, însă, că menținerea sa în detenție a fost rezultatul direct și fără echivoc a actelor și omisiunilor imputabile Țărilor de Jos.
În subsidiar, în cazul în care Curtea ar constata că reclamantul a fost deținut sub autoritatea Curții Penale Internaționale, el a susținut că Țările de Jos nu sunt, pentru acest motiv, scutite de obligațiile lor față de el în conformitate cu Convenția.
Referindu-se la practica a fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului, în special
M. împotriva Germaniei
(nr. 13258/87, decizia Comisiei din 9 februarie 1990, Decizii și Rapoarte (DR) 64) și
Heinz c. Statelor contractante părți la Convenția Europeană de Brevetare în măsura în care acestea sunt Înaltele Părți Contractante la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și anume Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Regatul Unit
al Marii Britanii
(nr. 21090/92, decizia Comisiei din 10 ianuarie 1994, DR 76 A), și jurisprudența Curții, și anume
Matthews împotriva Regatului Unit
([GC], nr. 24833/94 , CEDO 1999 I),
Waite și Kennedy împotriva Germaniei
([GC], nr. 26083/94, CEDO 1999-am) și
Prince Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei
([GC], nr. 42527/98, CEDO 2001 VIII), reclamantul a susținut că nivelul de protecție a drepturilor omului oferit de către Curtea Penală Internațională a fost insuficient pentru nevoile sale și ca nu exista nicio prevedere în tratatele și normele care reglementează funcționarea Curții Penale Internaționale care să acopere situația sa unică de detenție. Mai mult decât atât, chiar și cu privire la suspecți, nivelul de protecție al Curții Penale Internaționale era insuficient: hotărârea din 2 decembrie 2009, în cazul
Bemba
(a se vedea paragraful 42 de mai sus) a făcut clar faptul că, chiar și eliberarea condiționată a unui suspect ar fi imposibilă dacă nu s-ar putea găsi un stat dispus să-l accepte și în măsură să asigure respectarea tuturor condițiilor.
În concluzie, argumentul alternativ al reclamantului a fost că prezumția exprimată pentru prima dată în
Bosfor Hava Yolari Turizm ve Ticaret Anonim Șirketi v. Irlanda
([GC], nr 45036/98, § 156, ECHR 2005 VI.), și anume, cu condiția ca drepturile fundamentale să fie protejate în mod cel puțin echivalent cu cel prevăzut de Convenție, măsurile luate de Stat în conformitate cu obligațiile legale care decurg din calitatea de membru al unei organizații internaționale sunt în conformitate cu cerințele Convenției - a fost înlăturată și că era, prin urmare, responsabilitatea Țărilor de Jos să intervină.
2.
Aprecierea Curții
68.
Curtea va examina, pe rând, cele trei argumente ale reclamantului.
(a)
Principiul teritorialității
Noțiunea de "jurisdicție", așa cum se înțelege în dreptul internațional public și, de asemenea, în sensul articolului 1 din Convenție este, în primul rând, teritorială. Răspunderea în temeiul Convenției apare în legătură cu o persoană care este "în jurisdicția" unui stat contractant, în sensul de a fi prezent fizic pe teritoriul său. Cu toate acestea, au fost recunoscute excepții în jurisprudența Curții. În special, Curtea a acceptat restricții privind dreptul de acces la instanță, concretizate în articolul 6 § 1 din Convenție, care rezultă din normele general recunoscute ale dreptului internațional public privind imunitatea (a se vedea,
McElhinney împotriva Irlandei
[GC], nr. 31253/96, § 38, CEDO 2001 XI;
Al-Adsani v. Regatul Unit
[GC], nr. 35763/97, § 56, CEDO 2001 XI și
Fogarty împotriva Regatului Unit
[GC], nr. 37112/97, § 38, CEDO 2001 XI). Curtea a admis, de asemenea, că în cazul în care statele stabilesc organizații internaționale, în scopul de a urmări sau de a consolida cooperarea în anumite domenii de activitate, și în cazul în care atribuie acestor organizații anumite competențe și le acordă imunități, pot exista implicații în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale (a se vedea
Waite și Kennedy împotriva Germaniei
[GC], nr. 26083/94, § 67, CEDO 1999-I).
În hotărârile sale în cauzele
Galić
(citată mai sus, § 44) și
Blagojević
v. Olanda
(nr. 49032/07, § 44, 09 iunie 2009), Curtea a constatat că nu era evident că un proces penal ar angaja răspunderea în dreptul internațional public al statului pe teritoriul căruia a fost realizat. Ea a dat ca exemple articolul VII din Acordul NATO privind statutul forțelor, care prevede jurisdicția penală a statului trimițător asupra propriilor forțe armate pe teritoriul statului de reședință, Curtea scoțiană în Țările de Jos, care între 1998 și 2002, a desfășurat un proces în conformitate cu legislația scoțiană pe teritoriul olandez.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu a putut găsi simplul fapt că TPI a avut sediul la Haga motiv suficient pentru a atribui chestiunile reclamate Regatului Țărilor de Jos. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a luat în considerare contextul specific în care a apărut problema supusă examinării sale. Curtea a subliniat că în cazurile
Galic
și
Blagojević
era implicat un tribunal internațional stabilit de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, o organizație internațională fondată pe principiul respectării drepturilor fundamentale ale omului, și că în plus, dispozițiile legale de bază care reglementau organizarea și procedura Tribunalului au fost intenționat concepute pentru a oferi celor inculpați toate garanțiile necesare.
Ar fi, în opinia Curții, de neconceput ca orice tribunal penal, intern sau internațional, să nu fie investit cu competența de a asigura participarea martorilor, pentru urmărirea penală sau pregătirea apărării, după caz. Competența de a menține persoane în stare de arest, fie pentru că nu sunt dispuse să depună mărturie sau pentru că sunt deținute într-o cauză diferită, este un corolar necesar. Această putere este implicită în Acordul NATO privind statutul forțelor, care, în articolul VII acordă statului trimițător puteri extrateritoriale de a urmări penal și supraveghea (vezi paragraful 46 de mai sus) și explicită pentru Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, în articolul 90
bis
di