DJOKABA LAMBI LONGA v. THE NETHERLANDS - [Romanian Translation] legal summary by the COE Human Rights Trust Fund

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Notă de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 156

Octombrie 2012

Djokaba Lambi Longa c. Olandei (dec.)

- 33917/12

Decizie 9.10.2012 [Secția a III-a]

Articolul 1

Jurisdicția statelor

Jurisdicție în ceea ce privește detenția în Unitatea de Detenție a Națiunilor Unite (Haga) a unui cetățean congolez deferit Curții Penale Internaționale:

inadmisibil

În fapt

–

În 2005, reclamantul, cetățean congolez, a fost arestat în Kinshasa și acuzat de participare sau complicitate la crimă. Arestarea sa preventivă a fost prelungită de mai multe ori. În martie 2011, reclamantul a fost transferat din Republica Democrată Congo în custodia Curții Penale Internaționale (CPI) de la Haga pentru a depune mărturie în calitate de martor al apărării, ceea ce a și făcut în martie și aprilie 2011. În iunie 2011, el a depus o cerere de azil în fața autorităților olandeze și a cerut CPI să suspende măsura expulzării sale în Republica Democratică Congo. În iulie 2011, Tribunalul de Primă Instanță I a CPI a decis că CPI trebuie să ofere posibilitatea autorităților olandeze să examineze cererea de azil a reclamantului și acestuia din urmă de a-și prezenta cauza. În septembrie 2011, Serviciul Olandez de Imigrare și Naturalizare l-a informat pe reclamant că, deoarece el nu se afla sub jurisdicție olandeză, nu poate solicita azil și că cererea sa va fi tratată ca o cerere de protecție, cu luarea în considerare a interdicției returnării (

refoulement

) prevăzută de Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților și de articolul 3 din Convenția Europeană. Ulterior, reclamantul a contestat legalitatea detenției sale în fața instanțelor olandeze, care au hotărât că, deși Olanda era pregătită să ia în considerare cererea de protecție a reclamantului și a cerut CPI să-l mențină pe acesta în arest, detenția reclamantului nu intră, totuși, sub autoritatea sau controlul autorităților olandeze. În fața Curții Europene reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, că detenția sa continuă în Unitatea de Detenție a Națiunilor Unite a fost ilegală. Mandatul de arestare congolez expirase în iulie 2007 și nu a fost reînnoit. CPI nu a avut niciun temei legal să-l țină în arest după ce a depus mărturie. Autoritățile olandeze nici măcar nu a susținut vreodată că ar fi existat vreun mandat de arestare a reclamantului conform dreptului intern olandez. reclamantul a pretins, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din Convenție, deoarece nu a avut niciun recurs efectiv în sistemul juridic intern pentru a contesta legalitatea detenției sale. În septembrie 2012, reclamantul a renunțat la cererea sa de azil. El este deținut în prezent în Unitatea de Detenție Națiunilor Unite din cadrul închisorii Scheveningen din Haga.

În drept

–

Articolul 37 § 1: Cu toate că reclamantul și-a retras cererea de azil, care a determinat în mod clar renunțarea la eforturile sale de a căuta o metodă prin care autoritățile olandeze să ordone eliberarea sa din arest, el nu a informat Curtea cu privire la acest aspect (articolul 47 § 6 ) și nici nu și-a retras cererea. Astfel, Curtea a fost lăsată în incertitudine cu privire la faptul dacă reclamantul solicită totuși Curții să se pronunțe cu privire la fondul cauzei. Cu toate acestea, cererea a ridicat întrebări importante cu privire la punerea în aplicare a articolului 1 din Convenție. În special, a atins aspecte esențiale ale funcționării tribunalelor penale internaționale cu sediul pe teritoriul unui stat contractant și învestite cu autoritatea de a menține persoane în arest. Mai mult decât atât, un răspuns la întrebările adresate de prezenta cerere se impune de urgență având în vedere incertitudinea care a apărut dintr-o hotărâre recentă a instanțelor naționale într-o cauză similară. Prin urmare, Curtea a decis să nu radieze cererea de pe rol.

Articolul 1: În măsura în care reclamantul a invocat principiul teritorialității, în opinia Curții, ar fi de neconceput pentru orice tribunal penal, intern sau internațional, nu să fie învestit cu competența de a asigura participarea martorilor.

Autoritatea de a-i menține în stare de arest, fie pentru că respectivii martori nu sunt dispuși să depună mărturie sau pentru că au fost reținuți într-o cauză diferită, este un corolar necesar. Această autoritate era implicită în Acordul NATO privind statutul forțelor militare, articolul VII din care a acordat statului trimițător competență extrateritorială de a judeca și de a urmări persoanele; o prevedere explicită a acestei competențe a fost făcută în statutul Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, în regula 90 bis din Regulamentul său de procedură și cu privire la probe. Reclamantul a fost adus în Olanda ca martor al apărării într-un proces penal în fața CPI. El fusese deja reținut în țara sa de origine și a rămas în custodia CPI. Faptul că reclamantul a fost privat de libertate pe teritoriul Olandei nu este, în sine, suficient pentru a aduce problema legalității detenției sale în aria de "jurisdicție" a Olandei, în sensul articolului 1. Atâta timp cât reclamantul nu a fost predat nici Republicii Democrate Congo, nici autorităților olandeze, temeiul legal al detenției sale a rămas acordul încheiat de către CPI și autoritățile din Republica Democrată Congo în conformitate cu articolul 93 § 7 din Statutul Curții Penale Internaționale. În concluzie, detenția reclamantului a avut ca bază legală prevederile dreptului internațional care reglementează funcționarea CPI, obligatorii, de altfel, și pentru Olanda.

În ceea ce privește pretinsa insuficiență a măsurilor de garantare a apărării drepturilor omului de către CPI, acest tribunal internațional avea competența, în temeiul articolelor 87 și 88 din Regulamentul său de procedură și cu privire la probe, să dispună măsuri de protecție, sau alte măsuri speciale, pentru a se asigura că drepturile fundamentale ale martorilor nu sunt încălcate. Faptul că ordinele date de Tribunalul de Primă Instanță nu puteau duce neapărat la eliberarea reclamantului din detenție de către autoritățile Republicii Democratice Congo nu este determinant, contrar a ceea ce ar vrea să sugereze reclamantul. Convenția nu impune unui stat care a fost de acord să găzduiască un tribunal penal internațional pe teritoriul său sarcina să controleze legalitatea privării de libertate dispusă în cadrul acordurilor încheiate în mod legal între tribunalul respectiv și statele terțe.

Argumentul final al reclamantului a fost următorul: dacă Olanda a fost de acord să-i examineze cererea de azil, aceasta din urmă și-a asumat și rolul de a revizui legalitatea detenției sale la sediul CPI și de a dispune eliberarea, probabil pe teritoriul său, în cazul în care ar constata că detenția este ilegală. Curtea însă nu a reușit să vadă nicio astfel de legătură, în temeiul jurisprudenței sale bine stabilită, deoarece dreptul la azil politic nu este prevăzut nici de Convenție, și nici de protocoalele sale. Convenția nu garantează, un drept de a intra, de a locui sau de a rămâne într-un stat unei persoane care nu este cetățean al statului respectiv, și, în cele din urmă, statele nu au, în principiu, nicio obligație de a permite cetățenilor străini să aștepte rezultatul procedurilor de imigrare pe teritoriul lor.

Concluzie

: inadmisibil (incompatibil

ratione personae

).

(A se vedea și

Galić c. Olandei

(dec.), nr. 22617/07, și

Blagojević c. Olandei

(dec.), nr.

49032/07, decizii din 9

iunie 2009,

Notă de informare nr.

120

)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Notele de informare privind jurisprudența Curții

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.