CASE OF GHIMP AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF GHIMP AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2012)

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA GHIMP ȘI ALȚII

c.

REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 32520/09)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

30 octombrie 2012

Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanțele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Ghimp și alții c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Egbert Myjer,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției

,

Deliberând la 9 octombrie 2012 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 32520/09) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de patru cetățeni ai Republicii Moldova, Lilia Ghimp, Tudor

Ghimp, Tatiana Siman și Ion Siman („reclamanții”), la 17 iunie 2009.

2.

Reclamanții au fost reprezentați de dna J. Hanganu, avocat în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

3.

Reclamanții au invocat încălcarea articolului 2 al Convenției ca rezultat al uciderii soțului și rudei lor.

4.

La 13 iulie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, Curtea a decis să examineze împreună fondul cererii și admisibilitatea acesteia (Articolul

29

§

1).

5.

Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecător ales din partea Republicii Moldova (articolul 6 al Regulamentului Curții), președintele camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător

ad hoc

(articolul 26 §

4 al Convenției și articolul 29 § 1 al Regulamentului Curții).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamanții s-au născut în 1977, 1969, 1961 și în 1959. Ei locuiesc în Budești și Chișinău.

7.

Prezenta cauză vizează circumstanțele morții lui Leonid Ghimp, care a fost soțul primei reclamante, fratele celui de-al doilea și al treilea reclamant și cumnatul celui de-al patrulea reclamant.

8.

Leonid Ghimp, care la data evenimentelor avea 35 de ani și era tatăl a doi copii în vârstă de 6 și 10 ani, lucra în calitate de șofer de camion. Pe 10 decembrie 2005, într-o sâmbătă, aproximativ la ora 8 dimineața, el a plecat la serviciu, urmând să-și încarce camionul și să-l pregătească pentru următoarea zi de luni. Potrivit martorilor, el a terminat lucrul la aproximativ ora 14.00. Ulterior, înainte să meargă acasă, el a petrecut timpul cu colegii săi, consumând băuturi mai întâi la locul de muncă și mai apoi în două baruri. La aproximativ ora 22.00 el a plecat din bar cu un taxi. Ulterior, a avut o dispută cu taximetristul, deoarece acesta nu l-ar fi dus la destinația cerută. Pentru că a refuzat să plătească călătoria, șoferul taxiului l-a dus la Comisariatului de poliție al sectorului Ciocana. Potrivit martorilor din cadrul Comisariatului de poliție, taximetristul a plecat în scurt timp după ce Leonid Ghimp i-a achitat prețul. Procesul verbal de reținere al ultimului menționează, însă, că el a fost găsit în stare de ebrietate dormind într-o stație de troleu. Procesul verbal nu conținea nicio referire la incidentul cu taximetristul.

9.

Potrivit reclamanților, la secția de poliție, Leonid Ghimp a fost bătut de către trei polițiști: A.P., S.C. și I.B, și a fost lăsat să zacă pe podeaua murdară de ciment din coridor. El a fost eliberat a doua zi dimineața, la aproximativ ora 11.00.

10.

Potrivit polițiștilor acuzați, Leonid Ghimp nu a fost bătut la secția de poliție, ci i s-a spus că este liber să plece în scurt timp după ce a fost adus la comisariat. Însă, fiind în stare avansată de ebrietate, el a refuzat să plece și a preferat să doarmă pe podea până în dimineața următoare.

11.

După ce a fost eliberat la aproximativ ora 11.00 a doua zi, Leonid Ghimp a mers acasă. Potrivit soției sale și unei persoane care l-a văzut mergând spre casă, el era palid și mergea foarte încet. El i-a spus soției sale că îl doare stomacul și a stat toată ziua în pat. Doar seara, după ce durerea a crescut, el i-a spus soției sale despre bătaia de la comisariatul de poliție. El i-a spus că durerea a început după o lovitură în stomac care i-a provocat o durere ascuțită și i-a tăiat respirația. În timpul nopții, Leonid Ghimp a început să vomite, iar soția lui a chemat ambulanța care l-a dus la spital. Pe 12 decembrie 2005, la ora 6.35, Leonid Ghimp a decedat în spital.

12.

La o dată nespecificată, prima reclamantă a depus o plângere la Procuratura generală în privința bătăii lui Leonid Ghimp la comisariatul de poliție. La 5 ianuarie 2006, Procuratura Ciocana a pornit urmărirea penală.

13.

Raportul de autopsie din 23 ianuarie 2006 menționează că moartea a survenit ca urmare a unei peritonite purulente difuze cauzate de un ulcer perforat al intestinului subțire. Ulcerul perforat s-a dezvoltat ca urmare a loviturii cu un obiect contondent cu o suprafață mică de impact, posibil în noaptea de 10 decembrie 2005.

14.

În cadrul unei alte expertize medico-legal din data de 31 mai 2006, o comisie de experți legiști, formată din doctorii G.M., N.S. și I.C., a ajuns la aceeași concluzie după ce au examinat documentele medicale ale victimei și corpul exhumat al acesteia, și anume că decesul a survenit ca urmare a perforării intestinului subțire, ceea ce a dus la scurgerea conținutului intestinal în cavitatea abdominală și infectarea acesteia – în alte cuvinte, inflamația purulentă a peritoneului. Potrivit doctorilor, leziunea care i-a cauzat moartea a fost provocată de o lovitură în stomac aplicată lui Leonid Ghimp cu un obiect contondent cu suprafață mică, posibil în seara zilei de 10 decembrie 2005. Doctorii nu au găsit urme de alcool în sânge și au concluzionat că a fost treaz la momentul decesului. De asemenea, ei au ajuns la concluzia că viața lui ar fi putut fi salvată dacă ar fi mers la spital în primele ore după ce a fost vătămat.

15.

În timpul urmăririi penale, procurorul care conducea urmărirea penală a audiat numeroși martori, inclusiv polițiștii de la Comisariatul de poliție Ciocana. Cei trei polițiști bănuiți de rele tratamente asupra lui Leonid Ghimp au respins acuzația că l-au tratat pe acesta cu violență și au susținut unanim că el a fost găsit beat dormind într-o stație de troleu și a fost transportat la comisariatul de poliție. De asemenea, ei au declarat că după ce l-au interogat, Leonid Ghimp a refuzat să plece acasă deoarece era deja târziu și nu avea bani, preferând să doarmă pe podeaua comisariatului de poliție. Toți polițiștii au susținut că Leonid Ghimp se afla în stare de ebrietate și nu prezenta urme de violență sau leziuni.

16.

Alți doi polițiști din cadrul Comisariatului de poliție Ciocana, care nu aveau calitate de bănuit, au susținut că victima a venit la secția de poliție împreună cu un taximetrist pe care a refuzat să-l plătească pentru călătorie. După câteva minute, Leonid Ghimp l-a plătit pe șofer, iar acela a plecat din comisariat. Polițiștii au negat faptul că au văzut ca Leonid Ghimp să fie bătut și au declarat că acela a preferat să doarmă mai degrabă pe coridorul comisariatului decât să meargă acasă.

17.

Martora O.O., care a fost adusă la comisariatul de poliție în aceeași zi (10 decembrie 2005), a declarat că a avut o dispută cu familia ei și, drept urmare, a fost adusă la Comisariatul de poliție Ciocana . Ea a stat în aceeași celulă cu un bărbat care avusese o dispută cu un șofer de taxi. Ea a înțeles acest lucru din discuțiile dintre bărbat și trei polițiști. Deoarece el continua să refuze să-i achite prețul taximetristului, polițiștii l-au bătut în fața ei. Ea i-a văzut pe polițiști cum l-au lovit cu pumnii până acela a leșinat. După aceea, unul din polițiști l-a târât de haină pe coridor și l-a lăsat să zacă pe podeaua de ciment. Mai târziu ea a fost eliberată, după ce a fost forțată să semneze un document în care se menționa faptul că era amendată pentru apariția în stare de ebrietate în public. La fel ca și în cazul lui Leonid Ghimp, procesul verbal de reținere menționa că ea a fost reținută pe stradă.

18.

Procurorul a audiat persoanele cu care Leonid Ghimp a petrecut ziua de 10 decembrie 2005. Toți au declarat că el părea să fie sănătos și nu a dat semne de boală pe parcursul acelei zile. Procurorul nu a reușit să-l identifice pe șoferul de taxi care l-a adus pe Leonid Ghimp la comisariatul de poliție.

19.

La 6 iulie 2006, unul din polițiștii acuzați, A.P., și-a schimbat declarația sa inițială și a recunoscut că a mințit în declarația anterioară și că Leonid Ghimp a fost adus la secția de poliție de către un taximetrist. El a susținut că unul din acuzați, polițistul I.B., a lovit-o pe victimă de câteva ori cu pumnul în regiunea stomacului. După aceea, I.B. a luat banii din portofelul din buzunarul pantalonilor lui Leonid Ghimp și i-a achitat taximetristului călătoria. Ulterior, acela l-a lovit pe Leonid Ghimp încă de câteva ori. De asemenea, A.P. a declarat că bătaia a avut loc în prezența sa și a altor două persoane, un polițist și o persoană care a fost adusă la comisariatul de poliție în acea seară și care se afla în aceeași cameră. A.P. a declarat că el a decis să-și schimbe declarațiile deoarece avea mustrări de conștiință și părere de rău în fața soției și a copiilor lui Leonid Ghimp. Declarațiile au fost făcute în prezența unui avocat între ora 22.17 și 23.00 și au fost înregistrate video. La data audierii el nu se afla în arest.

20.

Ulterior, în cadrul audierii celorlalți doi polițiști suspectați de maltratarea lui Leonid Ghimp, ei au recunoscut că acela a fost adus la comisariat de către un taximetrist, și nu a fost găsit dormit în stația de troleu așa cum menționa procesul verbal de reținere și cum declaraseră ei la început. Însă ei au continuat să nege relele tratamente.

21.

Procurorul a investigat camera în care au loc de obicei audierile la Comisariatul de poliție Ciocana și în care victima ar fi fost bătută, și a descoperit numeroase pete de sânge pe pereți și pe mobilă.

22.

În timpul procesului care a urmat, inculpatul A.P. și-a schimbat declarația din nou, declarând că nimeni nu l-a maltratat pe Leonid Ghimp în seara de 10 decembrie 2005. Atunci când a fost întrebat de ce a recunoscut la 6 iulie 2006 că unul din coinculpați l-a maltratat pe Leonid Ghimp în prezența sa, el a răspuns că nu-și aduce aminte să fi făcut o asemenea declarație, deoarece fusese foarte obosit și flămând în acea zi și că fusese de serviciu noaptea precedentă și lucrase 24 de ore în continuu. Însă, și-a amintit că procurorul l-a amenințat și l-a înjurat și că nu a fost asistat de un avocat la alegere. De asemenea, el a susținut că nu și-a dat seama în timpul audierii că aceasta era filmată.

23.

La 9 iulie 2007, Judecătoria Ciocana i-a condamnat pe polițiștii A.P., S.C. și I.B. la o pedeapsă de opt ani cu închisoarea pentru comiterea actelor de violență asupra lui Leonid Ghimp ceea ce a dus la moartea lui și pentru darea de declarații false în procesul verbal de reținere a lui Leonid Ghimp și în cel a reținerii martorului O.O. Instanța de judecată i-a obligat la plata a 300 000 lei (MDL) despăgubire primei reclamante și a dispus ca restul capetelor de cerere să fie examinate de instanța civilă.

24.

Polițiștii au contestat sentința. În timpul apelului, unul din polițiști, I.B., a prezentat o nouă versiune a evenimentelor, și anume că Leonid Ghimp a căzut la comisariatul de poliție, iar peste el a căzut o masă. La 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial apelul polițiștilor și a redus pedeapsa lui I.B. la șase ani de închisoare, și respectiv cinci ani pentru A.P. și S.C.

25.

La 11 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul colaboratorilor poliției și, concluzionând că cauza nu a fost examinată complet, a casat decizia Curții de Apel și a trimis cauza la rejudecare în aceeași instanță.

26.

La 6 iunie 2008, Curtea de Apel Chișinău i-a achitat pe colaboratorii inculpați. Declarația lui A.P. din 6 iulie 2006 a fost respinsă pe motiv că a fost obținută cu încălcarea prevederilor Codului de procedură penală, și anume că a fost întocmită noaptea târziu, când A.P. era foarte obosit, și în lipsa unui avocat la alegere. Instanța de judecată a invocat declarația unui psiholog, care a susținut că în cazuri de oboseală foarte mare o persoană poate fi predispusă să facă declarații false auto-incriminatoare. În ceea ce privește declarația lui O.O., instanța de judecată a considerat că nu se poate baza pe ea, deoarece ea avea motive să vorbească de rău polițiștii care au reținut-o pe 10 decembrie 2005. În plus, instanța a considerat că unele din aserțiunile ei erau contradictorii. În ceea ce privește constatările comisiei de experți legiști, instanța de judecată a statuat că acestea erau infirmate de declarațiile unuia din experții care au semnat raportul din 31 mai 2006, I.C. Expertul a fost chemat să depună mărturie de către unul din polițiștii inculpați. El și-a schimbat opinia și a declarat că leziunile lui Leonid Ghimp au putut fi cauzate între ora 6.35 pe 9 decembrie și ora 6.35 pe 10 decembrie, adică anterior reținerii sale. Instanța de judecată nu a motivat decizia sa de a admite declarația lui I.C. în locul concluziilor comisiei de experți legiști și nici nu a explicat ce l-a determinat pe I.C. să-și schimbe opinia la doi ani de la evenimente. În ceea ce privește acuzația de formularea de declarații mincinoase în procesul verbal de reținere, instanța de judecată a constatat că inculpații într-adevăr au făcut declarații mincinoase, dar, deoarece nu a fost vorba de niciun câștig personal, ei au fost achitați.

27.

La 27 ianuarie 2009, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul Procuraturii generale și al primei reclamante. Procurorul a declarat recurs în anulare.

28.

La 1 martie 2010, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis recursul în anulare și a casat cele două decizii ale Curții de Apel și decizia Curții Supreme de Justiție din 27 ianuarie 2009. Curtea Supremă de Justiție a constatat,

inter alia

, că constatările comisiei de experți legiști nu pot fi contestate de opinia unui singur medic, ci doar de cea a unei alte comisii de experți legiști. Instanța supremă a dispus reexaminarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorești din 9 iulie 2007.

29.

În timpul procesului, Curtea de Apel a dispus realizarea unei noi expertize legale a circumstanțelor morții lui Leonid Ghimp de către o comisie de medici de la Centrul de Medicină Legală. Între timp, I.C., medicul legist care depus mărturie în fața Curții de Apel (a se vedea paragraful 26 de mai sus), a devenit director al Centrului de Medicină Legală.

30.

Potrivit raportului medico-legal din 1 noiembrie 2010, o comisie de medici legiști au ajuns, în baza documentelor medicale, la o concluzie similară celei exprimare de I.C. în timpul apelului la Curtea de Apel (a se vedea paragraful 26 de mai sus), și anume că leziunile victimei au fost cauzate între ora 6.35 pe 9 noiembrie și ora 6.35 pe 10 decembrie 2005. Potrivit raportului, perforația intestinului subțire a fost la început parțială și doar pe 12 decembrie 2005 ea a devenit totală, cauzând moartea lui Leonid Ghimp.

31.

La 28 februarie 2011, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul polițiștilor, a casat hotărârea Judecătorie Ciocana din 9 iulie 2007 și i-a achitat pe colaboratorii poliției. La baza deciziei Curții de Apel a stat noul raport medico-legal din 1 noiembrie 2010.

32.

La 29 mai 2012, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul Procuraturii generale.

II.

DREPTUL INTERN

33.

Legea cu privire la poliție din 18 decembrie 1990 prevede:

Articolul 15. Aplicarea forței fizice

„Colaboratorii poliției aplică forța fizică, inclusiv procedee speciale de luptă, pentru curmarea infracțiunilor, pentru înfrângerea rezistenței opuse cerințelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligațiilor ce le revin.”

ÎN DREPT

I.

ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 2 AL CONVENȚIEI

34.

Reclamanții s-au plâns de faptul că Leonid Ghimp a fost ucis de funcționari publici și că autoritățile naționale nu au efectuat o investigație efectivă a morții sale. Ei au invocat articolul 2 al Convenției, care prevede următoarele:

„1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal când infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale ;

b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deținute ;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.”

A.

Admisibilitatea

35.

În observațiile sale din 29 noiembrie 2011, Guvernul a susținut că cererea reclamanților este prematură în ceea ce privește reexaminarea procesului penal și că din acest motiv ea trebuie declarată inadmisibilă.

36.

Curtea notează că procesul penal s-a încheiat la 29 mai 2012. Prin urmare, obiecția Guvernului trebuie respinsă.

37.

În continuare, Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă pe alte temeiuri. Așadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

38.

Reclamanții au susținut că moartea lui Leonid Ghimp a survenit în rezultatul relelor tratamente la care a fost supus la Comisariatul de Poliție pe 10 decembrie 2005. Ei au pus la îndoiala opinia medicala exprimată de medicul I.C. și raportul medico-legal întocmit de subordonații lui în procesul de reexaminare a cauzei, susținând că constatările acestora nu s-au bazat pe examinarea corpului victimei și nu au avut temei științific.

De asemenea, reclamanții au susținut că ar fi fost imposibil ca Leonid Ghimp să lucreze fizic în ziua de 10 decembrie 2005 și să iasă cu prietenii săi la o băutură dacă ar fost într-o asemenea stare de sănătate gravă, având intestinul subțire perforat. Reclamanții au susținut că este cert că perforațiilor gastrointestinale produc durere, care se intensifică în timpul mișcării, greață, vomă, febră și frisoane.

Reclamanții au atras atenția Curții asupra comportamentului colaboratorilor poliției care au falsificat procesul verbal de reținere a lui Leonid Ghimp. Potrivit reclamanților, un asemenea comportament impune precauție, iar instanțele de judecată ar fi trebuit să fie precaute atunci când au admis versiunea lor asupra evenimentelor.

În cele din urmă, reclamanții au susținut că investigația circumstanțelor în care a avut loc moartea victimei nu a fost efectivă în sensul articolului 2 al Convenției.

39.

Guvernul nu a prezentat argumente pe marginea fondului cauzei, ci doar a susținut poziția instanțelor judecătorești naționale, potrivit cărora, reclamantul a fost vătămat fatal înainte de reținere.

2.

Aprecierea Curții

(a)

Principii generale

40.

Articolul 2 al Convenției, care garantează dreptul la viață, este una din prevederile fundamentale ale Convenției. Împreună cu articolul 3, cuprind una din valorile de bază ale societăților democratice care formează Consiliul Europei. Obiectul și scopul Convenției, ca instrument de protecție a ființelor umane, impune interpretarea și aplicarea articolului 2 într-un mod în care garanțiilor sale să fie practice și efective (a se vedea

McCann and Others v. the United Kingdom

, 27 septembrie 1995, §§ 146-47, Series A no. 324;

Salman v.

Turkey

[GC], nr. 21986/93, § 97, ECHR 2000-VII; și

Velikova v.

Bulgaria

, nr. 41488/98, ECHR 2000-VI).

41.

În lumina importanței protecției acordate de articolul 2, Curtea trebuie să supună plângerile de privare de viață unei examinări atente, cu considerarea tuturor circumstanțelor relevante.

Persoanele aflate în detenție sunt într-o situație deosebit de vulnerabilă, iar autoritățile au obligația să răspundă pentru tratamentul acordat lor. În consecință, dacă o persoană este luată sub controlul poliției în stare bună de sănătate, iar mai târziu moare, Statul este obligat să ofere o explicație plauzibilă a evenimentelor care au dus la moartea acesteia (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Selmoun

v. France

[GC], nr.

25803/94, § 87, ECHR 1999-V;

Salman

, citată mai sus; și

Velikova

, citată mai sus).

42.

Articolul 2 impune statului datoria de a asigura dreptul la viață prin adoptarea unor dispoziții de drept penal efective, care să împiedice comiterea infracțiunilor împotriva persoanei, și care să fie susținute de mecanismul de implementare a legii pentru prevenirea, stoparea și pedepsirea violărilor unor asemenea dispoziții (a se vedea

Osman v. the United Kingdom

, 28 octombrie 1998, §

115,

Reports of Judgments and Decisions

1998

‑

VIII;

Mastromatteo v. Italy

[GC], nr.

37703/97, §§ 67 și 89, ECHR

2002

‑

VIII; și

Menson v. the United Kingdom

(dec.), nr.

47916/99, ECHR 2003

‑

V).

43.

Respectarea obligației pozitive a statului, prevăzute de articolul 2, impune ca sistemul legal să demonstreze capacitatea de a implementa legea penală împotriva celor care au luat ilegal viața altora (a se vedea

Nachova and Others v. Bulgaria

[GC], nr. 43577/98 și 43579/98, §

160, ECHR 2005

‑

VII).

44.

Ancheta efectivă prevăzută de articolul 2 are scopul să mențină încrederea publică în puterea autorităților de a apăra statul de dreptul, de a preveni orice formă de complicitate sau toleranță a acțiunilor ilegale, de a asigura implementare efectivă a legilor naționale care protejează dreptul la viață și dreptul de a nu fi supus relelor tratament, iar în cazurile în care sunt implicați funcționarii publici sau organele publice, să asigure tragerea lor la răspundere pentru moartea persoanelor de care răspund (a se vedea, printre altele,

McKerr v. the United Kingdom

, nr. 28883/95, §§ 111 și 114, ECHR 2001

‑

III, și

Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom

, nr.

46477/99, §§ 69 și 72, ECHR 2002-II).

45.

Cerințele articolului 2 depășesc cadrul anchetei oficiale, în cazul în care aceasta a dus la instituirea unei cauze penale în instanțele judecătorești: procedurile ca întreg, inclusiv faza judecații, trebuie să respecte cerințele obligației pozitive de a proteja viața prin intermediul legii. Deși nu este obligatoriu ca toate anchetele penale să rezulte în condamnări sau în anumite pedepse, instanțele judecătorești naționale trebuie să nu admită în orice circumstanțe ca infracțiunile care prezintă pericol pentru viață să rămână nepedepsit (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Öneryıldız v.

Turkey

[GC], nr.

48939/99, § 96, ECHR 2004

‑

XII;

Okkalı v. Turkey

, nr.

52067/99, § 65, ECHR 2006

‑

XII; și

Türkmen v. Turkey

, nr.

43124/98, § 51, 19 decembrie 2006).

46.

Cerința de promptitudine și durată rezonabilă este implicită în acest context (a se vedea

Yașa v. Turkey

, 2 septembrie 1998, §§ 102-04,

Reports

1998-VI;

Çakıcı v. Turkey

[GC], nr. 23657/94, §§

80, 87 și 106, ECHR

1999-IV;

Tanrıkulu

v. Turkey

[GC], nr. 23763/94, § 109, ECHR

1999

‑

IV; și

Mahmut Kaya v. Turkey

, nr. 22535/93, §§ 106-07, ECHR 2000-III). Orice deficiență în investigație, care subminează capacitatea de a stabili circumstanțele unei cauze sau a persoanei responsabile, este susceptibilă de a contraveni standardului efectivității (a se vedea

Kelly and Others v. the United Kingdom

, nr. 30054/96, §§ 96-97, 4

mai 2001, și

Anguelova v. Bulgaria

, nr. 38361/97, § 139, ECHR 2002

‑

IV).

(b)

Aplicarea acestor principii prezentei cauze

47.

Întorcându-ne la faptele speței, Curtea observă că Leonid Ghimp a prezentat vătămări corporale și a murit după ce a fost reținut o noapte la Comisariatul de poliție Ciocana. Este, deci, obligația Guvernului de a prezenta o explicație plauzibilă a morții lui.

48.

Instanțele judecătorești naționale și-au motivat decizia de a-i achita pe polițiști cu opinia medicală a unei comisii de medici legiști, potrivit căreia, vătămarea fatală a fost cauzată lui Leonid Ghimp înainte de reținere, și anume între ora 6.35 pe 9 decembrie și ora 6.35 pe 10 decembrie 2005.

49.

Curtea notează că potrivit declarațiilor martorilor, declarații care nu au fost contestate, Leonid Ghimp a mers la serviciu la aproximativ ora 8.00 dimineața în ziua de 10 decembrie 2005 și până la ora 18.35 el nu a avut niciun accident și nici nu a suferit vreo lovitură puternică care să vatăme. Așadar, urmărind logica opiniei medicale pe care s-a bazat Guvernul, vătămarea fatală trebuie să fi fost cauzată înainte de ora 8.00 pe 10 decembrie 2005; ceea ce înseamnă că Leonid Ghimp și-a început ziua având intestinul perforat.

Curtea consideră, chiar dacă în lipsa unei aprecieri de specialitate, că o asemenea opinie este incompatibilă cu modul în care și-a petrecut victima ziua de 10 decembrie 2005. Într-adevăr, potrivit unor mărturii necontestate, în timpul primei jumătăți a zilei, Leonid Ghimp a executat o muncă fizică grea, inclusiv încărcarea unui camion, iar mai târziu a băut împreună cu colegii săi de lucru până noaptea târziu în trei locuri diferite, inclusiv în două baruri. În plus, nicio persoană cu care a intrat în contact, inclusiv polițiștii acuzați, nu a observat semne de boală la el.

În ciuda tuturor celor de mai sus, instanțele judecătorești naționale au admis, fără rezerve, opinia medicală pe care s-a bazat apărarea. Curtea constată că este uimitor faptul că instanțele de judecată nu i-au întrebat pe medici cum se împacă opinia lor cu mărturiile menționate mai sus și nici nu au încercat să clarifice dacă este posibil măcar și teoretic ca o persoană să sufere de perforația intestinului și să se comporta în modul în care s-a comportat Leonid Ghimp pe 10 decembrie 2005, fără să arate niciun semn de boală.

50.

Aceasta nu a fost singura întrebare la care instanțele naționale nu au încercat să răspundă. Curtea notează că medicul I.C. a făcut parte din prima comisia de medici legiști care, după ce au examinat corpul victimei, au ajuns la o concluzie privind ora posibilă la care vătămarea mortală a fost cauzată. Doi ani mai târziu, din motive cunoscute doar de el, I.C. și-a exprimat în fața Curții de Apel o opinie care a înclinat în cu totul altă parte balanța acuzațiilor aduse împotriva celor trei polițiști. Noua sa opinie a fost admisă de Curtea de Apel fără a i se adresa întrebări despre motivele care au stat la baza deciziei medicului I.C. de a-și schimba opinia după o perioada atât de lungă. În plus, judecătorii care au admis noua opinie a lui I.C. nu au considerat necesar să motiveze preferința lor față de noua opinie în detrimentul raportului de autopsie și opiniei comisiei de medici legiști care au avut sarcina să examineze corpul victimei.

51.

Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea judecătorească de achitare a inculpaților care era întemeiată pe opinia medicului I.C. și a dispus reexaminarea cauzei. Curtea Supremă de Justiție nu a atras atenția asupra problemelor fundamentale menționate mai sus, ci doar la o simplă tehnicitate, și anume că opinia unui singur medic era insuficientă pentru a combate constatările comisiei de medici din 31 mai 2006.

52.

În timpul procedurilor ce au urmat a fost obținut un raport medical a unei comisii de medici care, se pare, avea scopul de a elimina viciul depistat de Curtea Supremă de Justiție. Opinia comisiei de medici a coincis în toate aspectele relevante cu opinia exprimată de doctorul I.C., până într-acolo încât și orele estimative declarate în raport erau exact aceleași cu cele din raportul medicului I.C. La fel ca și în cazul opiniei medicului I.C., instanțele de judecată nu au considerat necesar să explice preferința lor față de noul raport, care se baza pe doar pe examinarea documentară a materialelor, în detrimentul raportului de autopsie și a raportului inițial care se baza pe examinarea directă a corpului victimei.

53.

În evaluarea credibilității explicației prezentate de Guvern, Curtea consideră că este relevant să observe comportamentul polițiștilor în timpul procesului penal și a modului în care instanțele de judecată naționale au apreciat acest comportament. Curtea notează în această privință că declarațiile polițiștilor au fost incoerente, iar uneori neplauzibile. În special, toți și-au schimbat declarațiile în privința modului în care Leonid Ghimp a ajuns la comisariatul de poliție. Unul din ei, A.P., a recunoscut mai târziu că Leonid Ghimp a fost supus violenței în timpul reținerii sale, însă, mai târziu și-a retras declarația pe motiv că a fost obosit și flămând la momentul interogatoriului. Un alt polițist, I.B. a oferit, într-o fază mai târzie a procesului, o nouă explicație posibilă a vătămării lui Leonid Ghimp, declarând că în timpul interogatoriului peste el a căzut o masă exact pe stomac. Se pare că instanțele judecătorești naționale nu au evaluat comportamentul inconsistent al colaboratorilor poliției și nici nu l-au pus în balanță atunci când s-au pronunțat asupra acuzațiilor aduse împotriva lor.

54.

Examinând minuțios materialele cauzei, Curtea consideră că modul în care instanțele de judecată naționale au apreciat circumstanțele cauzei ar lăsa impresia unui observator independent că ele nu au încercat în realitate să elucideze toate circumstanțele cauzei sau să descopere adevărul. Mai mult, Curtea nu este convinsă de faptul că prezenta cauză avea o asemenea complexitate încât a necesitat o perioada atât de îndelungată de examinare. Prin urmare, Curtea conchide că autoritățile nu au efectuat o investigație efectivă a circumstanțelor în care a avut loc moartea lui Leonid Ghimp. În plus, ea constată că existe suficiente probe în baza cărora se poate concluziona dincolo de orice dubiu rezonabil că Leonid Ghimp a murit ca urmare a vătămării cauzate în timpul reținerii la poliție. Așadar, este antrenată răspunderea statului.

55.

În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a avut loc încălcarea articolului 2 al Convenției, atât sub aspect de fond cât și procedural.

II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

56.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul material

57.

Prima reclamantă a pretins 50 604.66 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. Ea a argumentat că suma constituie pierderea financiara suferită de familia ei în urma decesului soțului ei Leonid Ghimp. Ea a calculat pierderea prin înmulțirea salariului anual al soțului ei cu numărul de ani pe care i-ar mai fi lucrat până la pensionare. Calculul s-a bazat pe rata medie a inflației reflectată asupra salariului în perioada 2005-2010, în conformitate cu datele oficiale ale Ministerului Muncii.

58.

Metoda de calcul folosită de prima reclamantă a fost adaptată la metoda utilizată de instanțele judecătorești naționale pentru calcularea prejudiciului material în cauzele care vizează pierderea întreținătorului în circumstanțe legate de locul de muncă, cum ar fi accidentele de muncă sau bolile profesionale.

59.

Prima reclamantă a susținut că legislația națională nu prevede o metodă de calcul a prejudiciului material în cazul pierderii întreținătorului în urma unei infracțiuni. Însă, ea consideră că dacă o familie a cărei întreținător a murit în circumstanțe legate de locul de muncă beneficiază de o astfel de metodă de calcul, este rezonabil ca aceeași metodă să poate fi folosită și de familiile întreținătorilor care au murit în rezultatul unei infracțiuni imputabile statului.

60.

Guvernul a declarat că metoda de calcul folosită de reclamantă este similară celei utilizate în cauza

Mikheyev v. Russia

, nr. 77617/01, 26 ianuarie 2006, pe care Curtea a respins-o.

61.

Curtea reiterează faptul că trebuie să existe o legătură cauzală clară între prejudiciul invocat de reclamant și încălcarea Convenției constatată, și că aceasta poate include, în anumite cauze, compensații pentru pierderea de venit (a se vedea

Aktaș v. Turkey

,

nr.

24351/94, §

352, ECHR 2003

‑

V).

62.

În plus, ea amintește că un calcul exact al sumelor necesare pentru o reparare integrală (

restitutio in integrum

) cu privire la pierderile materiale suferite de reclamant poate fi împiedicat de caracterul incert inerent al prejudiciului care decurge din încălcare (

Young, James and Webster v. the United Kingdom

(articolul 50), 18

octombrie 1982, § 11, Series A nr. 55). O anumită sumă poate fi totuși acordată, în pofida numărului mare de aspecte necuantificabile implicate în evaluarea pierderilor viitoare (

The Sunday Times v. the United Kingdom (no. 1)

(articolul 50), 6

noiembrie 1989, § 15, Series A nr.

38;

Lustig-Prean and Beckett v. the United Kingdom

(satisfacție echitabilă), nr. 31417/96 și 32377/96, §§ 22-23, 25

iulie 2000; și

Orhan v. Turkey

, nr. 25656/94, § 431, 18 iunie 2002).

63.

În speță, Curtea a constatat că statul pârât este responsabil pentru moartea lui Leonid Ghimp; reiese că pierderile viitoare de venit sunt, de asemenea, imputabile statului pârât. Așadar, este clar că urmează a fi acordată o sumă cu acest titlu.

64.

Curtea notează în continuare că prezenta cauză este diferită de cauza

Mikheyev

(citată mai sus) prin aceea că prima reclamantă a luat în calcul salariul real pe care l-a primit soțul ei înainte de moarte și nu salariul mediu pe economice cum a procedat reclamanta din Federația Rusă. În plus, în cauza

Mikheyev

, situația care viza venitul pierdut s-a complicat ulterior datorită faptului că reclamanta nu a inclus în calcul pensia de invaliditate pe care acela o primea de la stat.

B.

Prejudiciul moral

66.

Prima reclamantă a pretins 95 000 EUR și a susținut că ea a suferit durere, neajutorare, anxietate și teamă pentru ea și viața copiilor ei ca urmare a morții tragice a soțului ei și a modului în care s-a desfășurat procesul penal. Ceilalți reclamanți au pretins 8 000 EUR și au argumentat că ei au fost devastați de moartea lui Leonid Ghimp și că au suferit o stare de frustrare din cauza modului în care autoritățile au gestionat investigarea cauzei.

67.

Guvernul a contestat sumele pretinse de reclamanți și a susținut că sunt excesive.

68.

Curtea observă că ea constatat că autoritățile sunt responsabile de moartea lui Leonid Ghimp. În afara acestor încălcări grave, ea a constatat că autoritățile nu au efectuat o investigație efectivă și nu au pus la dispoziția reclamanților un recurs efectiv pentru a contesta investigația, ceea ce contravine obligației procedurale prevăzute de articolul 2 al Convenției. În lumina celor de mai sus, și având în vedere faptul că reclamanta trebuie să crească singură doi copii, Curtea, făcând o evaluare echitabilă, acordă reclamantei 60 000 EUR. În același timp, ea consideră că nu se justifică, în circumstanțele prezentei cauze, acordarea vreunei sume celorlalți reclamanți. Prin urmare, pretențiile se resping.

C.

Costuri și cheltuieli

69.

De asemenea, reclamanții au pretins 4 996 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții. Ei au prezentat documente în susținerea pretențiilor lor și dovezi ale faptului că suma a fost achitată reprezentantului lor.

70.

Guvernul consideră că suma este excesivă.

71.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor doar în măsura în care s-a dovedit că acestea au fost actuale și necesare și că sunt rezonabile în privința cuantumului. În prezenta cauză, luând în calcul documentele aflate în posesie sa, criteriile de mai sus și relevanța susținerilor prezentate de avocatul reclamanților în timpul procedurilor, Curtea consideră rezonabil să acorde întreaga suma pretinsă.

D.

Dobânda de întârziere

72.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 2 al Convenției sub aspect procedural;

3.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, care urmează a fi convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i)

EUR 50 000 (cinci zeci de mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, primei reclamante cu titlu de prejudiciu material;

(ii) EUR 60 000 (șaizeci de mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, primei reclamante cu titlu de prejudiciu moral;

(iii) EUR 4 996 (patru mii nouă sute nouăzeci și șase de euro), tuturor reclamanților în comun cu titlu de costuri și cheltuieli;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor reclamanților privind satisfacția echitabilă

.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 30 octombrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte