CASE OF G.B. AND R.B. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF G.B. AND R.B. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2012)

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA G.B. ȘI R.B. c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 16761/09)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

18 decembrie 2012

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale

.

În cauza

G.B. și R.B.

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

judecători

,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției

,

Deliberând la 27 noiembrie 2012 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

2.

Reclamanții au fost reprezentați de către dna N. Mardari, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său în exercițiu, dl L. Apostol.

3.

Reclamanții

au pretins, în special, că drepturile lor garantate de articolul 8 al Convenției au fost încălcate și că

instanțele de judecată nu le-au oferit un remediu suficient.

4.

La 25 ianuarie 2011,

cererea a fost comunicată Guvernului.

De asemenea,

s

-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenției).

5.

Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Moldovei (articolul 6 al Regulamentului Curții), Președintele Camerei l-a numit pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător

ad hoc

(articolul 26 § 4 al Convenției și articolul 29 § 1 al Regulamentului Curții).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamanții s-au născut în anul 1968 și, respectiv, 1966, și locuiesc în Ștefan Vodă. Ei sunt soț și soție.

A.

Prima sterilizare a reclamantei și efectele acesteia

7.

La 4 mai 2000, prima reclamantă a născut un copil. Șeful secției ginecologie a spitalului raional Ștefan – Vodă, Dl. B., a efectuat reclamantei o cezariană. În timpul intervenției chirurgicale, el i-a înlăturat ovarele și trompele uterine, fără permisiunea ei. Ca urmare a acestei intervenții, prima reclamantă, care în acea perioadă avea 32 de ani, a suferit menopauză precoce.

9.

Potrivit unui raport neurologic din 5 noiembrie 2001, reclamanta suferea de sindrom asteno-depresiv și osteoporoză. La 18 februarie 2002, medicii au constatat că reclamanta avea febră, nevroză și palpitații cardiace frecvente. La 8 mai 2002, ea a fost diagnosticată cu nevroză astenică.

10

.

Potrivit rezultatelor examinării comisiei medicale din 18 martie 2003, înlăturarea ovarelor și a trompelor uterine ale reclamantei nu era necesară și prin acea intervenție reclamanta a fost sterilizată.

11.

La 26 iulie 2006, un medic psihiatru și un psiholog au constatat că reclamanta a suferit o traumă psihologică de lungă durată și ea a continuat să manifeste un sindrom post-traumatic.

B.

Procesul penal împotriva medicului

12

.

La 15 martie 2005, Judecătoria Căușeni a condamnat medicul B. pentru neglijență în serviciu, care a cauzat un prejudiciu grav sănătății și integrității corporale victimei. El a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de un an. Instanța s-a referit la rapoartele medicale și a constatat,

inter alia

, că B. a informat reclamanții despre sterilizare abia după zece zile de la efectuarea intervenției respective. Ovarele reclamantei ar fi putut fi păstrate, însă B. nu a făcut acest lucru.

13.

La 11 mai 2005, Curtea de Apel Bender a menținut această sentință.

C.

Acțiunea civilă intentată de către reclamanți

15.

La o dată nespecificată, în martie 2007, reclamanții au intentat o acțiune civilă împotriva spitalului raional Ștefan-Vodă și a lui B., solicitând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în mărime de 9,909 lei moldovenești (MDL – aproximativ 587 euro (EUR) la acea dată) cu titlu de prejudiciu material, MDL

1 milion (EUR 59,740) pentru primul reclamant și MDL 100,000 (EUR

5,974) pentru al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral și MDL

2,700 (EUR 160) cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, ei au cerut instanței să oblige spitalul să-i acorde reclamantei tratament gratuit pentru toată perioada prescrisă de medicii acesteia. Avocatul reclamanților a prezentat o notă explicativă detaliată și dovezi pentru fiecare capăt de cerere, inclusiv diverse rapoarte medicale, costul consultațiilor medicale, analizelor de laborator și tratamentului efectuat de către primul reclamant, precum și sentința de condamnare în cauza împotriva lui B.

16

.

La 18 septembrie 2007, Judecătoria Căușeni a admis parțial cererea reclamanților, făcând referință la sentința de condamnare și la dovezile medicale din dosar. Ea a obligat spitalul să-i acorde reclamantei tratament medical gratuit până în anul 2020. Instanța de asemenea a acordat reclamanților MDL

1,119 (EUR 69) cu titlu de prejudiciu material, precum și MDL

5,000 (EUR

306) primului reclamant și, respectiv, MDL

1,000

(EUR

61) celui de-al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral. În această privință, instanța a constatat că B. a compensat în mod voluntar reclamanților prejudiciul material cauzat și că acordarea unor sume atât de mari ca cele pretinse de către reclamanți ar afecta în mod serios activitatea spitalului (de stat).

17

.

La 24 ianuarie 2008, Curtea de Apel Chișinău a casat parțial această hotărâre, și a mărit cuantumul prejudiciului moral pentru primul reclamant la MDL

10,000 (EUR

607), plus MDL

1,237 (EUR

75) cu titlu de cheltuieli. Instanța a menționat că, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, cuantumul sumei acordate în calitate de despăgubire cu titlu de prejudiciu moral trebuia determinată în baza circumstanțelor cauzei, inclusiv în baza caracterului și gravității suferinței cauzate victimei, gradului de vinovăție a persoanei care a cauzat suferința, și gradului în care o asemenea despăgubire putea să aducă satisfacția echitabilă victimei. Instanța a făcut referință la constatările instanțelor de drept penal în cauza împotriva lui B., precum și la rapoartele medicale ale primului reclamant (a se vedea paragraful 10 de mai sus).

18.

Reclamanții au depus un recurs în care au susținut,

inter alia,

că instanțele inferioare nu au oferit temeiuri suficiente pentru acordarea unei sume neînsemnate, care nu le-a oferit redresare pentru încălcarea drepturilor lor. Ei s-au referit la numeroase rapoarte medicale prin care s-a confirmat că, în afara de faptul că sterilizarea permanentă a primului reclamant fără cunoștința sau acordul acesteia a avut un efect psihologic îndelungat asupra ei, ea a continuat să sufere de probleme de sănătate care necesitau tratament medical continuu.

19

.

Printr-o decizie definitivă din 24 septembrie 2008, Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia din 24 ianuarie 2008, și a repetat în mare parte argumentele instanței inferioare.

20.

Reclamantului i-a fost acordată despăgubirea în martie 2009.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI

21.

În cererea lor inițială, reclamanții s-au plâns de violarea articolului 6 § 1 al Convenției, ca urmare a faptului că instanțele nu și-au motivat în mod suficient hotărârile lor atunci când au acordat o sumă cu titlu de despăgubire și ca urmare a duratei excesive a procedurii de executare. Cu toate acestea, în observațiile lor ulterioare, ei au cerut Curții să nu examineze această pretenție.

22.

Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv pentru a continua examinarea acestei pretenții.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENȚIEI

23.

Reclamanții s-au plâns de încălcarea drepturilor lor garantate de articolul 8 al Convenției, ca urmare a sterilizării primului reclamant și a sumei insuficiente a despăgubirii ce le-a fost acordată. Articolul

8 prevede următoarele:

“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.”

A.

Admisibilitatea

24.

Curtea observă că, deși reclamanții au pretins că tratamentul suferit de primul reclamant de asemenea a dus la ingerința în dreptul celui de-al doilea reclamant la respectarea vieții de familie, ea consideră că obligația ei este de a examina chestiunile ridicate din punct de vedere a dreptului primului reclamant la respectarea integrității sale fizice, având în vedere de asemenea rolul celui de-al doilea reclamant care este soțul ei (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Glass v. the United Kingdom

, nr. 61827/00, § 72, ECHR

2004

‑

II).

25.

De asemenea, ea notează că spitalul în care medicul B. a efectuat intervenția chirurgicală asupra primului reclamant era un spital de stat și acesta era un angajat de stat. Ea a constatat deja că acțiunile și omisiunile personalului medical de la instituțiile publice de sănătate pot angaja responsabilitatea statelor în temeiul Convenției (a se vedea

Glass

, citată mai sus, § 71).

26.

Curtea notează că această pretenție nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, aceasta nu este inadmisibilă sub nici un alt temei și trebuie declarată admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

27.

În primul rând, reclamanții s-au referit la faptul că instanțele naționale de judecată au stabilit că în privința primului reclamant a fost comisă neglijența medicală. Prin urmare, a avut loc o ingerință foarte serioasă în integritatea fizică și psihică a acesteia, fapt confirmat prin hotărârile judecătorești adoptate la nivel național. Cu toate acestea, simpla constatare a faptului că drepturile lor au fost încălcate nu era suficientă pentru a înlătura statutul de victimă a violării articolului 8 al Convenției a reclamanților și despăgubirea acordată era departe de a fi echitabilă sau în concordanță cu cauzele examinate de către Curte în temeiul articolului 8 al Convenției.

28.

Guvernul a declarat că reclamanții nu au demonstrat nici un prejudiciu moral cauzat în afara de prejudiciul pentru care instanțele naționale au acordat deja despăgubire. În argumentele lor formulate în fața instanțelor naționale, reclamanții nu s-au referit niciodată la jurisprudența Curții Europene pentru a demonstra că suma care urma să fie acordată trebuia să fie mai mare. Guvernul a susținut că această cauză nu era diferită în nici un fel semnificativ de cauza

Pentiacova and Others v. Moldova

((dec.), nr. 14462/03, ECHR 2005-I), în care Curtea nu a constatat violarea articolului 8 al Convenției în privința finanțării insuficiente a hemodializei din partea statului.

2.

Aprecierea Curții

29.

După cum a remarcat Curtea cu alte ocazii, conceptul de “viață privată” este un termen larg care nu poate fi definit în mod exhaustiv. Aceste termen include,

inter alia

, integritatea fizică și psihică a unei persoane (a se vedea

X and Y v. the Netherlands

, 26 martie 1985, § 22, Series A nr. 91, și

Pretty v.

the United Kingdom

, nr. 2346/02, § 61, ECHR 2002

‑

III). În special, administrarea tratamentului medical contrar dorințelor unui pacient va interveni în dreptul acestuia garantat de articolul 8 al Convenției (a se vedea

Glass

, citată mai sus, § 70).

30.

În această cauză, instanțele naționale au constatat o încălcare a drepturilor primului reclamant. Chiar dacă instanțele de judecată nu s-au referit în mod expres la articolul 8 al Convenției, ei au stabilit că a avut loc o ingerință gravă în integritatea fizică și psihică a primului reclamant având în vedere că ea nu cunoștea și nu și-a dat acordul în acest sens (a se vedea paragrafele 12-14 și 16-19 de mai sus).

31.

Obiectul și scopul Convenției, stabilit în articolul 1, este că drepturile și libertățile trebuie să fie recunoscute de către statul contractant în cadrul jurisdicției sale. Este fundamental pentru mecanismul de protecție stabilit de către Convenție ca însuși sistemele naționale să ofere redresare pentru violările prevederilor acesteia, în timp ce Curtea trebuie să exercite un rol de supraveghere în baza principiului subsidiarității (a se vedea

A.

and Others v. the United Kingdom

[GC], nr. 3455/05, § 174, ECHR

2009). În circumstanțele acestei cauze, în care instanțele naționale au examinat chestiunile cauzei și au constatat, în esență, o violare a articolului 8 al Convenției, Curtea consideră că este justificat de a ajunge la o concluzie contrară doar dacă aceasta este satisfăcută că instanțele judecătorești naționale au interpretat greșit sau nu au aplicat în mod corect prevederile legale relevante sau au ajuns la o concluzie care a fost vădit nerezonabilă (ibid., § 174). Este evident că aceasta nu este situația în această cauză.

32.

Prin urmare, unica chestiune ce urmează a fi abordată este cuantumul despăgubirilor. Instanțele naționale au acordat primului reclamant echivalentul sumei de EUR 607 cu titlu de prejudiciu moral cauzat, EUR 75 cu titlu de cheltuieli și au obligat spitalul să-i asigure medicamentele necesare până în 2020 (a se vedea paragraf 16 de mai sus). Aceste sume sunt, în mod considerabil, sub limita minimă a despăgubirilor acordate de către Curte în cauzele în care aceasta constată o violare a articolului 8 al Convenției (a se vedea, spre exemplu,

Codarcea v. Romania

, nr. 31675/04, § 114, 2 iunie 2009, unde Curtea a acordat reclamantului EUR

20,000). Efectul devastator al pierderii capacității primului reclamant de reproducere și problemele îndelungate de sănătate reprezintă o ingerință considerabilă în drepturile acesteia asigurate de articolul 8 al Convenției, ceea ce impune o satisfacție echitabilă suficientă.

33.

Mai mult, cu toate că instanțele naționale au enumerat criteriile generale ale prevederilor legislației în vigoare, ele nu au specificat cum aceste criterii sunt aplicate în cauza primului reclamant și nu au motivat în mod adecvat acordarea sumei de EUR 607. Unica excepție a fost hotărârea primei instanțe, potrivit căreia acordarea unei sume mai mari ar afecta capacitatea spitalului de a-și continua activitatea ca instituție medicală publică. În opinia Curții, un asemenea argument este inacceptabil, având în vedere că spitalul era în proprietatea statului și că acesta era responsabil pentru orice cheltuieli care se ivesc în acest sens.

34.

Curtea a respins argumentul Guvernului, potrivit căruia prezenta cauză nu poate fi distinsă de cauza

Pentiacova and Others

(citată mai sus), în care ea a constatat că statul pârât nu era capabil că asigure un tratament medical deplin și că acesta era nevoit să distribuie finanțarea disponibilă care era modestă în așa mod ca să asigure populației o gamă mai largă de servicii medicale. În cazul reclamanților în acea cauză, tratamentul necesar impunea sume de bani considerabile care urmau a fi plătite o perioadă îndelungată de timp, ceea ce era diferit de această cauză, care impunea o plată unică. Mai mult, statul putea pretinde cel puțin o rambursare parțială a cheltuielilor de la B., medicul care a fost găsit vinovat de neglijența medicală. De asemenea, statul putea să introducă asigurare obligatorie asupra neglijenței profesionale în instituțiile medicale, pentru a face posibilă plata despăgubirilor victimelor (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Codarcea

, citată mai sus, § 107).

35.

În lumina celor sus menționate, Curtea consideră că primul reclamant nu și-a pierdut calitatea de victimă și că a avut loc o violare a articolului 8 al Convenției.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.

A.

Prejudiciul

37.

Reclamanții au pretins EUR

60,000 și EUR 6,000 cu titlu de prejudiciu moral pentru primul și respectiv pentru cel de-al doilea reclamant.

38.

Guvernul consideră că primul reclamant nu a demonstrat că a existat o legătură cauzală dintre prejudiciul care se pretinde că i-a fost cauzat și despăgubirea pretinsă. În orice caz, suma pretinsă era excesivă și nu trebuie să depășească suma de EUR 10,000, acordată de către Curte în cauza

Glass

(citată mai sus, § 87).

39.

În lumina efectului deosebit de serios asupra stării fizice și psihice a primului reclamant și asupra vieții de familie cu cel de-al doilea reclamant, Curtea acordă reclamanților o sumă unică de EUR

12,000 cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

40.

De asemenea, reclamanții au pretins EUR 2,800 cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții. Ei au prezentat o descriere detaliată a lucrului efectuat de către reprezentantul lor (treizeci și cinci de ore la o rată pe oră de EUR 80).

41.

Guvernul consideră că atât numărul de ore lucrate asupra cauzei cât și onorariul pretins de către reprezentantul plătit pe oră erau excesive.

42.

Potrivit jurisprudenței Curții,

pentru ca costurile și cheltuielile să fie rambursate, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare și rezonabile ca mărime

. În această cauză, având în vedere documentele de care dispune și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamanților suma de EUR 2,000 pentru procedurile în fața Curții.

C.

Dobânda de întârziere

43.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcție de rata dobânzii la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 8 al Convenției;

3.

Hotărăște

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției

, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i)

EUR 12,000 (doisprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii) EUR 2,000 (două mii euro), cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor reclamanților cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 18 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte