CASE OF G.B. AND R.B. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF G.B. AND R.B. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2012)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIUNEA A TREIA

CAUZA G.B. ȘI R.B. v. REPUBLICA MOLDOVA

(Cererea nr. 16761/09)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

18 decembrie 2012

DEFINITIVĂ

la 18/03/2013

Această hotărîre a devenit definitivă în conformitate cu prevederile art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza G.B. și R.B. v. Republica Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefier al Secțiunii,

Deliberînd la 27 noiembrie 2012 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 16761/09) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către doi cetățeni ai Republicii Moldova, dna G.B. și dl R.B. (“reclamanții”), la 24 martie 2009. Președintele Camerei a admis cererea reclamanților de a nu le identitatea (articolul 47 § 3 din Regulamentul Curții).

2.

Reclamanții au fost reprezentați de dna N. Mardari, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său delegat, dl L. Apostol.

3.

Reclamanții au invocat, în particular, că drepturile lor garantate de articolul 8 au fost încălcate și că instanțele judecătorești naționale au omis să le ofere o despăgubire corespunzătoare.

4.

La 25 ianuarie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, Curtea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1).

5.

Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova (articolul 6 din Regulamentul Curții), președintele Camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta să participe în calitate de judecător

ad hoc

(articolul 26 § 4 din Convenție și articolul 29 § 1 din Regulamentul Curții).

ÎN FAPT

I.

CICRUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamanții s-au născut în 1968 și, respectiv în 1966, și locuiesc în Ștefan Vodă. Ei sunt soț și soție.

A.

Sterilizarea primei reclamante și efectele acesteia

7.

La 4 mai 2000 prima reclamantă a născut un copil. Șeful secției obstetrico-ginecologie al spitalului raional Ștefan-Vodă, dl B., a efectuat reclamantei o operație cezariana. Pe parcursul procedurii el i-a îndepărtat ovarele și trompele uterine, fără permisiunea ei. În rezultatul intervenției chirurgicale primei reclamante, care avea 32 ani la acel moment, i s-a cauzat menopauză prematură.

8.

Începînd cu anul 2001 prima reclamantă urmează un tratament medical pentru a contracara efectele menopauzei precoce, inclusiv tratament hormonal de substituție. Potrivit medicilor săi, ea trebuie să continue astfel de tratament pînă la vîrsta de 52-55 ani, după care va fi necesar un alt tratament.

9.

Potrivit unui raport neurologic din 5 noiembrie 2001, prima reclamantă suferea de sindromul asteo-depresiv și osteoporoza. La 18 februarie 2002 medicii au constatat că prima reclamantă suferea de bufeuri de căldură, nevroză și palpitații frecvente de inimă. La 8

mai 2002 ea a fost diagnosticată cu nevroză astenică.

10.

Potrivit rezultatelor unei examinări efectuate la 18 martie 2003 de o comisie de medici, înlăturarea ovarelor și a trompelor uterine primei reclamante nu a fost necesară, iar intervenția chirurgicală a condus la sterilizarea ei.

11.

La 26 iulie 2006 un medic psihiatru și un medic psiholog au stabilit că prima reclamantă era într-o situație psiho-traumatizantă de lungă durată și avea sindrom posttraumatic.

B.

Procedurile penale împotriva medicului

12.

La 15 martie 2005 Judecătoria Căușeni l-a condamnat pe medicul B. pentru neglijență în serviciu care a cauzat un prejudiciu grav sănătății și integrității corporale ale victimei. El a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de un an. Instanța s-a referit la rapoartele medicale și a constatat,

inter alia

, că B. a informat reclamanții despre sterilizare abia după zece zile de la efectuarea intervenției respective. Ovarele primei reclamante ar fi putut fi păstrate, însă B. a omis să facă acest lucru.

13.

La 11 mai 2005 Curtea de Apel Bender a menținut această sentință.

14.

La 2 august 2005 Curtea Supremă de Justiție a casat sentințele instanțelor judecătorești inferioare și a adoptat o nouă decizie prin care medicul B. a fost recunoscut vinovat, însă a fost liberat de răspundere penală, deoarece a expirat termenul de prescripție de tragere la răspundere penală.

C.

Procedurile civile inițiate de reclamanți

15.

La o dată nespecificată în martie 2007 reclamanții au inițiat o acțiune civilă împotriva spitalului raional Ștefan-Vodă și dlui B., solicitînd despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în mărime de 9909 lei moldovenești (MDL – aproximativ 587 euro (EUR) la acel moment) cu titlu de prejudiciu material, 1 milion MDL (59740 EUR) pentru prima reclamantă și 100000 MDL (5974 EUR) pentru al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral și 2700 MDL (160 EUR) pentru cheltuieli de judecată. De asemenea, ei au solicitat instanței de judecată să oblige spitalul să-i acorde primei reclamante tratament medical gratuit pentru toată perioada care va fi necesară, astfel cum i-a fost prescris de medici. Avocatul reclamanților a prezentat explicații detaliate și probe întru confirmarea fiecărei pretenții, inclusiv diferite rapoarte medicale, costul consultațiilor medicale, analizelor de laborator și a tratamentului efectuat de prima reclamantă și constatările instanțelor judecătorești în cauza penală pornită împotriva lui B.

16.

La 18 septembrie 2007 Judecătoria Căușeni a admis parțial pretențiile reclamanților, referindu-se la constatările instanțelor judecătorești în cauza penală și dovezile medicale din dosar. Instanța de judecată a obligat spitalul să-i acorde primei reclamante tratamentul medical necesar pînă în anul 2020. De asemenea, instanța de judecată a acordat reclamanților suma de 1119 MDL (69 EUR) cu titlu de prejudiciu material, suma de 5000 MDL (306 EUR) primei reclamante și suma de 1000 MDL (61 EUR) celui de-al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral. În cele din urmă, instanța de judecată a constatat că B. a compensat în mod voluntar prejudiciul material suportat de reclamanți și că acordarea sumelor pretinse de reclamanți ar fi afectat serios activitatea spitalului (în administrarea statului).

17.

La 24 ianuarie 2008 Curtea de Apel Chișinău a casat parțial acea hotărîre și a mărit suma acordată primei reclamante cu titlu de prejudiciu moral pînă la 10000 MDL (607 EUR), plus 1237 MDL (75 EUR) cu titlu de costuri și cheltuieli. Instanța de judecată a menționat că în conformitate cu prevederile legale aplicabile, mărimea compensației pentru prejudiciul moral este determină ținîndu-se cont de circumstanțele cauzei, inclusiv caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului și de măsura în care această compensare poate aduce o satisfacție persoanei vătămate. Instanța de judecată s-a referit la constatările instanțelor judecătorești în cauza penală pornită împotriva lui B., precum și la rapoartele medicale ale primei reclamante (a se vedea § 10

supra

).

18.

Reclamanții au depus un recurs, invocînd,

inter alia,

că instanțele judecătorești inferioare nu au motivat suficient decizia privind acordarea unei despăgubiri mici, ceea ce nu a constituit o redresare pentru încălcarea drepturilor lor. Ei s-au referit la diferite rapoarte medicale care confirmau că, în afară de situația psiho-traumatizantă de lungă durată a primei reclamante ca urmare a sterilizării definitive fără a fi informată sau a avea consimțămîntul ei, ea a continuat să aibă probleme de sănătate care impuneau tratament medical continuu.

19.

Printr-o decizie definitivă din 24 septembrie 2008 Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia din 24 ianuarie 2008, în esență, reiterînd argumentele instanței de judecată inferioare.

20.

Suma a fost transferată în beneficiul reclamanților în martie 2009.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE

21.

În cererea lor inițială, reclamanții s-au plîns de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție ca urmare a motivării insuficiente de către instanțele judecătorești a deciziei privind încasarea despăgubirilor bănești și a duratei excesive a procedurii de executare. Totuși, în observațiile lor ulterioare ei au solicitat Curții să nu examineze acest capăt de plîngere.

22.

Prin urmare, Curtea nu constată vreun motiv pentru a continua examinarea acestui capăt de plîngere.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE

23.

Reclamanții s-au plîns că drepturile lor garantate de articolul 8 din Convenție au fost încălcate ca urmare a sterilizării primei reclamante și acordării unei despăgubiri mici. Articolul 8 prevede următoarele:

«

A.

Admisibilitatea

24.

Curtea menționează că deși reclamanții au invocat că tratamentul suferit de prima reclamantă a condus de asemenea la o ingerință în dreptul la respectarea vieții de familie a celui de-al doilea reclamant, totuși Curtea consideră că este necesară numai examinarea problemelor ridicate din punctul de vedere al primei reclamante la respectarea integrității sale fizice, ținînd cont desigur de rolul ocupat de cel de-al doilea reclamant ca fiind soțul ei (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Glass v. Regatul Unit

, nr. 61827/00, § 72, CEDO

2004

‑

II).

25.

De asemenea, Curtea menționează că spitalul în care medicul a efectuat intervenția chirurgicală primei reclamante se afla în administrarea statului și că el, de fapt, era funcționar al statului. Curtea a constatat deja că acțiunile și omisiunile personalului medical în instituțiile de sănătate publică pot atrage responsabilitatea Statelor respondente în temeiul Convenției (a se vedea

Glass

, citat

supra

, § 71).

26.

Curtea menționează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. În continuare Curtea menționează că cererea nu este inadmisibilă din oricare alte motive. Prin urmare, aceasta urmează să fie declarată admisibilă.

B.

Fondul

1.

Susținerile părților

27.

Reclamanții s-au referit în primul rînd la faptul că instanțele judecătorești naționale au constatat neglijență medicală în privința primei reclamante. Astfel, a existat o ingerință suficient de serioasă în integritatea fizică și psihică, fapt confirmat prin hotărîrile judecătorești naționale. Cu toate acestea, constatarea încălcării drepturilor reclamanților nu a fost suficientă pentru a pierde statutul lor de victimă în temeiul articolului 8 din Convenție și despăgubirea acordată nu a fost echitabilă sau în conformitate cu cauzele similare examinate de Curte în temeiul articolului

8.

28.

Guvernul a menționat că reclamanții au omis să demonstreze suportarea unui prejudiciu moral în afară de cel pentru care instanțele judecătorești naționale le-a acordat deja o despăgubire. În cererile lor în fața instanțelor judecătorești naționale ei nu s-au referit la jurisprudența Curții Europene pentru a demonstra că suma trebuia să fie mărită. Guvernul a invocat că prezenta cauză nu diferă în mod semnificativ de

Pentiacova și alții v. Moldova

((dec.), nr. 14462/03, CEDO 2005-I), în care Curtea nu a constatat o violare a articolului 8 din Convenție în ceea ce privește insuficienta finanțare din partea statului a hemodializei.

2.

Aprecierea Curții

29.

După cum Curtea a remarcat anterior, conceptul de “viață privată” este un termen larg care nu este susceptibil de a fi definit exhaustiv. Acest termen include,

inter alia

, integritatea fizică și psihică a unei persoane (a se vedea

X și Y v. Olanda

, 26 martie 1985, § 22, Seria A nr. 91, și

Pretty v.

Regatul Unit

, nr. 2346/02, § 61, CEDO 2002

‑

III). În particular, administrarea tratamentului medical contrar voinței pacientului va constitui o ingerință în drepturile sale garantate de articolul 8 din Convenție (a se vedea

Glass

, citat

supra

, § 70).

30.

În prezenta cauză, instanțele judecătorești naționale au constatat o încălcare a drepturilor primei reclamante. Chiar dacă instanțele judecătorești nu s-au referit în mod expres la articolul 8 din Convenție, acestea au stabilit că a existat o ingerință gravă în integritatea fizică și psihică a primei reclamante în lipsa aducerii la cunoștință sau consimțămîntului ei (a se vedea §§ 12-14 și 16-19

supra

).

31.

Obiectul și scopul Convenției, astfel cum este prevăzut de articolul

1, este că drepturile și libertățile trebuie să fie protejate de Statul Contractant conform jurisdicției sale. Este fundamental pentru mecanismul de protecție stabilit de Convenție ca sistemele naționale însăși să asigure o redresare pentru încălcările prevederilor sale, iar Curtea să exercite un rol de supraveghere în temeiul principiului subsidiarității (a se vedea

A.

și

alții v. Regatul Unit

[MC], nr. 3455/05, § 174, CEDO

2009). În circumstanțele prezentei cauze, în care instanțele judecătorești naționale au examinat chestiunile și au constatat, în esență, o violare a articolului 8 din Convenție, Curtea consideră că ar fi justificată formularea unei concluzii contrare numai dacă ar fi convinsă că instanțele judecătorești naționale au interpretat sau au aplicat incorect principiile legale relevante sau au ajuns la o concluzie care era vădit nerezonabilă (

ibid

., § 174). Evident, aceasta nu se referă la prezenta cauză.

32.

Astfel, unica chestiune care rămîne să fie determinată este suma despăgubirii. Instanțele judecătorești naționale au acordat primei reclamante echivalentul a 607 EUR pentru prejudiciu moral cauzat, suplimentar la suma de 75 EUR acordată cu titlu de costuri și obligarea spitalului de a o asigura cu tratament medical pînă în 2020 (a se vedea § 16

supra

). Aceasta reprezintă o sumă sub nivelul minim de despăgubiri acordat în general de Curte în cauzele în care a constatat o violare a articolului 8 (a se vedea, de exemplu,

Codarcea v. România

, nr. 31675/04, § 114, 2 iunie 2009, în care Curtea a acordat reclamantei 20000 EUR). Consecința devastatoare asupra primei reclamante, care a constat în pierderea abilității sale de a procrea și care reiese din problemele de sănătate îndelungate, reprezintă o ingerință considerabilă în drepturile acesteia garantate de articolul 8 din Convenție, necesitînd o satisfacție echitabilă suficientă.

33.

Mai mult, cu toate că au enumerat criteriile generale ale prevederilor legislației în vigoare, instanțele judecătorești naționale nu au specificat cum aceste criterii au fost aplicate cauzei primei reclamante și nu au motivat în mod adecvat acordarea sumei de EUR 607. Unica excepție a fost hotărîrea instanței de judecată de fond, potrivit căreia acordarea unei despăgubiri mai mari ar fi subminat capacitatea spitalului de a continua să funcționeze ca instituție publică. În opinia Curții, ultimul argument este inacceptabil, deoarece spitalul se afla în administrarea statului și acesta era responsabil de acoperirea oricăror cheltuieli.

34.

Curtea nu poate să accepte argumentul Guvernului că prezenta cauză nu poate fi distinsă de cauză

Pentiacova și alții

(citat

supra

). În cauza respectivă Curtea a constatat că Statul respondent era în imposibilitate să asigure un tratament medical deplin și trebuia să distribuie finanțarea disponibilă care era modestă în așa mod astfel încît să asigure populației o gamă cît mai largă de asistență medicală. Tratamentul solicitat de reclamanți în acea cauză a implicat sume de bani substanțiale pentru o perioadă îndelungată de timp spre deosebire de prezenta cauză, care implica o plată unică. Mai mult, statul ar fi putut pretinde cel puțin o rambursare parțială a cheltuielilor de la B., medicul care a fost recunoscut vinovat de neglijență medicală. De asemenea, statul ar fi putut să instituie asigurarea obligatorie pentru neglijență profesională în instituțiile medicale în vederea posibilității de a recupera despăgubiri suficiente victimelor (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Codarcea

, citat

supra

, § 107).

35.

În lumina celor menționate, Curtea consideră că prima reclamantă nu a pierdut statutul de victimă și că a avut loc o violare a articolului 8 din Convenție.

III.

APPLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

36.

Articolul 41 din Convenție prevede:

“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciu

37.

Reclamanții, cu titlu de prejudiciu moral, au solicitat suma de 60000 EUR pentru prima reclamantă și, respectiv suma de 6000 EUR pentru cel de-al doilea reclamant.

38.

Guvernul a considerat că prima reclamantă nu a demonstrat că a existat o legătură cauzală între pretinsul prejudiciu cauzat și despăgubirea solicitată. În orice caz, suma pretinsă era excesivă și nu trebuia să depășească suma de 10000 EUR astfel cum a acordat Curtea în

Glass

(citat

supra

, § 87).

39.

În lumina efectului deosebit de serios asupra stării fizice și psihice a primei reclamante și asupra vieții sale de familie cu cel de-al doilea reclamant, Curtea acordă reclamanților în comun

12000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

40.

De asemenea, reclamanții au solicitat suma de 2800 EUR pentru costuri și cheltuieli suportate în fața Curții. Ei au prezentat o listă detaliată a lucrului efectuat de avocatul lor (treizeci și cinci ore, cu tariful de 80 EUR pentru o oră).

41.

Guvernul a considerat că atît numărul de ore lucrate asupra cauzei cît și onorariul pretins de avocat erau excesive.

42.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care a demonstrat că acestea au fost necesare, realmente suportate și rezonabile ca mărime. În prezenta cauză, avînd în vedere documentele pe care le deține și de criteriile menționate, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 2000 EUR pentru procedurile în fața Curții.

C.

Penalități

43.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 8 din Convenție;

3.

Hotărăște

(a)

că Statul respondent urmează să achite în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenției, următoarele sume, care urmează a fi convertite în valuta națională a statului respondent conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:

(i) 12000 EUR (doisprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii) 2000 EUR (două mii euro) cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamanți;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie achitată o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor reclamanților de satisfacție echitabilă.

Întocmită în limba engleză și notificată în scris la 18 decembrie 2012, în conformitate cu Regula 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte