CASE OF GENDERDOC-M v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF GENDERDOC-M v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2012)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

CAUZA GENDERDOC-M c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 9106/06)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

12 iunie 2012

Această hotărîre a devenit definitivă în temeiul art.

44 § 2 din Convenție. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza Genderdoc-M c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), statuînd într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ján Šikuta,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Deliberînd cu ușile închise la 10 mai 2012,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 9106/06) depusă la 7 martie 2006 contra Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către o organizație non-guvernamentală din Republica Moldova, Genderdoc-M (“asociația reclamantă”).

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

Mihai Poalelungi, judecătorul ales în privința Republicii Moldova s-a abținut de la participarea la examinarea cauzei (Regula 28 din Regulamentul Curții), Președintele Camerei l-a desemnat pe dl Ján

Šikuta să participe ca judecător

ad hoc

(Articolul 26 §

4 din Convenție și Regula 29 § 1 din Regulamentul Curții).

De asemenea, ea a decis să examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamantul, Genderdoc-M, este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Moldova, al cărei scop este să asigure cu informație și să asiste comunitatea LGBT.

pentru autorizarea organizării la 27 mai 2005 a unei întruniri pașnice în fața Parlamentului, în vederea încurajării adoptării legilor cu privire la protecția minorităților sexuale împotriva discriminării.

9.

La 6 mai 2005 Primăria, de asemenea, a refuzat eliberarea autorizației pentru întrunirea care a fost planificată, din motiv că exista deja o lege cu privire la protecția minorităților naționale și că existau prevederi legale care indicau persoanele cu drept de inițiativă legislativă, necesară pentru promovarea legilor.

“...

Instanța de judecată consideră că argumentele invocate de pîrît întru justificarea refuzului de a autoriza întrunirea sunt lipsite de suport legal, deoarece legea nu prevede astfel de motive pentru neautorizarea întrunirii. Luarea deciziei de autorizare sau refuz în autorizarea întrunirii nu poate fi condiționată de natura problemelor asupra cărora participanții la întrunire intenționează să atenționeze societatea și nici de statutul acestor probleme.

În asemenea circumstanțe, instanța conchide că dispoziția Primăriei din 6 mai 2005 a fost emisă contrar prevederilor art. 26 (1) al Legii contenciosului administrativ și este, astfel, ilegală și nulă. În ceea ce privește celelalte plîngeri ale reclamantului, inclusiv și cele cu privire la nerespectarea de către Primărie a termenului de 48 ore pentru comunicarea refuzului de a autoriza întrunirea, termen prevăzut de art. 14 din Legea cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor, instanța le consideră nefondate.”

13.

La 7 septembrie 2005 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul depus de Primărie, a casat decizia Curții de Apel Chișinău din 2 iunie 2005 și a decis să remită cauza la rejudecare la Curtea de Apel.

14.

În fața Curții de Apel, Primăria a invocat că desfășurarea unei întruniri pentru promovarea drepturilor minorităților sexuale ar periclita ordinea publică și principiile morale stabilite în societate și mai mult, organizatorii nu și-au asumat responsabilitatea în ce privește buna desfășurare a întrunirii.

; desemnarea unei persoane sau mai multor persoane responsabile de conducerea întrunirii

; să creeze în coordonare cu organul de poliție un grup de persoane responsabile pentru menținerea ordinii publice

; să delimiteze locul întrunirii prin semne vizibile

; să plătească Consiliului Municipal serviciile necesare pentru amenjarea locului întrunirii

; să stabilească traseul pînă la și de la locul desfășurării întrunirii

; să asigure colaboratorilor de poliție accesul liber la locul desfășurării întrunirii

; și să interzică participarea la întrunire a anumitor persoane. Mai mult, instanța de judecată a considerat că exista riscul ca întrunirea să fi cauzat încălcarea ordinii publice.

II.

DREPT INTERN PERTINENT

18.

Legea nr. 560-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor prevede următoarele:

“Articolul 5 – Declararea întrunirilor

Întrunirile se pot desfășura numai după ce au fost declarate de către organizatori la primăriile orășenești (municipale), sătești.

Articolul 11 – Declarația prealabilă

(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai trîziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declarație prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Declarația prealabilă trebuie să indice:

a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii;

b) data, ora la care începe întrunirea și ora la care se încheie;

c) locul întrunirii, traseele spre el și de la el;

d) forma desfășurării întrunirii;

e) numărul aproximativ de participanți;

f) persoanele împuternicite să asigure buna desfășurare a întrunirii și să răspundă de ea;

g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.

(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declarația prealabilă.

Articolul 13

(1) După examinarea declarației prealabile, primăria emite una din următoarele decizii și o aduce la cunoștința organizatorului întrunirii:

a) privind eliberarea autorizației întrunirii;

b) privind refuzul de a elibera o astfel de autorizație, în condițiile art.12, alin.(6).

Articolul 15

1) Organizatorul întrunirii poate contesta refuzul eliberării autorizației.

(2) Instanța de contencios administrativ competentă va examina reclamația în decursul a 5 zile de la data depunerii ei și va decide:

19.

Articolul 34 din Legea nr. 123 din 18 martie 2003 privind administrația publică locală prevede că:

1) ... primarul îndeplinește în teritoriul administrat următoarele atribuții de bază:

1) în domeniul asigurării ordinii de drept:

...

f) ia măsuri, prevăzute de lege, privind desfășurarea întrunirilor publice; supraveghează tîrgurile, piețele, oboarele, parcurile, locurile de agrement și ia măsuri operative pentru buna lor funcționare;

g) ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, a reprezentațiilor și a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri;

20.

Constituția Republicii Moldova conține următoarele prevederi:

“Articolul 54 Restrîngerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți

(1) Exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, și sînt necesare: în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției.

(2)

Restrîngerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății.”

21.

Articolul 184 din Codul Civil al Republicii Moldova prevede:

“Asociație este organizația necomercială constituită benevol de persoane fizice și juridice asociate, în modul prevăzut de lege, prin comunitate de interese, care nu contravin ordinii publice și bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesități nemateriale.”

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 11

«

»

A.

Admisibilitatea

35 § 3 (a) din Convenție. Ea menționează în continuare că nu este inadmisibilă din oricare alte motive. Urmează, prin urmare, să fie declarată admisibilă.

B.

Fondul

27.

În asemenea circumstanțe, Curtea menționează că nu există motive să constate altfel. Astfel, a existat o violare al acestui articol.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE COROBORAT CU ARTICOLUL 11

:

“Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

A.

Admisibilitatea

B.

Fondul

1.

Susținerile părților

(a)

Guvernul

31.

Guvernul a invocat că asociația reclamantă a beneficiat de Articolul 192 din Codul de Procedură Civilă care asigură examinarea cauzei în regim prioritar. Suplimentar, hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 17 din 19 iunie 2000 prevede că în cazul lipsei unui remediu efectiv referitor la violarea dreptului prevăzut de Convenție, Curtea Supremă de Justiție aplică direct prevederile Convenției. Guvernul a invocat că asociația reclamantă a omis să menționeze aceste argumente în fața instanțelor judecătorești naționale.

(b)

Asociația reclamantă

iulie

1995 nu au fost clare și previzibile.

Asociația reclamantă a invocat că autoritățile Republicii Moldova au examinat cauza sa într-un termen mai îndelingat decît era necesar și că nu i-a fost oferit un motiv clar cu privire la interzicerea desfășurării întrunirii.

2.

Aprecierea Curții

Chahal c Regatului Unit

, hotărîrea din 15

noiembrie 1996,

Rapoarte

1996

‑

V, pp. 1869

‑

70, §

145).

34.

În prezenta cauză Curtea a constatat că drepturile asociației reclamante garantate de articolul 11 au fost încălcate (a se vedea § 30

supra

). Prin urmare, ea a avut o pretenție discutabilă în sensul jurisprudenței Curții și a avut astfel dreptul la un remediu efectiv în conformitate cu prevederile articolului 13.

35.

Anterior, Curtea a susținut că asociația reclamantă a fost lipsită de un remediu efectiv național în legătură cu plîngerea sa referitoare la încălcarea dreptului la libertatea la întrunire în măsura în care autoritățile nu au fost obligate de careva prevederi legale să pronunțe deciziile sale înainte de data desfășurării întrunirii planificate.

Curtea nu este convinsă că remediile de care a beneficiat asociația reclamantă, toate avînd un character

post

‑

hoc,

ar fi remediat situația acesteia într-un mod adecvat în legătură cu articolul 11 din Convenție. În schimb, Curtea a constatat că noțiunea remediului efectiv, presupune posibilitatea de a obține o decizie judecătorească referitoare la autorizarea evenimentului înainte de data la care a fost planificat (a se vedea

Bączkowski și alții c. Poloniei

, nr.

1543/06, CEDO 2007-VI, §§ 79-84, și

Alekseyev c. Rusiei

, nr. 4916/07, 25924/08 și 14599/09, hotărîrea din 21 octombrie 2010, §§ 97-100).

36.

Revenind la circumstanțele cauzei, Curtea menționează că legislația Republicii Moldova prevede termene limită pentru examinarea care implică dreptul la întrunire. Mai mult, articolul 11 din Legea nr. 560-XIII solicită organizatorului întrunirii să depună demersul la Primărie cu cel puțin 15 zile înainte de evenimentul planificat.

Articolul 12 § 1 prevede obligația autorităților administrative de a răspunde cererilor referitoare la dreptul la întrunire cu cel puțin 5 zile înainte de evenimentul planificat.

Dacă Primăria interzice desfășurarea evenimentului, organizatorii pot depune o plîngere împotriva dispoziției acesteia. În acest caz, autoritatea judiciară competentă este obligată în temeiul articolului 15 § 2 din aceeași lege să examineze cauza timp de 5 zile, fără a prevedea expres că decizia trebuie să fie eliberată înainte de evenimentul planificat.

Curtea, astfel, nu este convinsă că remediul judiciar de care a beneficiat asociația reclamantă în această cauză, care a avut un caracter post-hoc, ar fi remediat adecvat pretinsele violări ale Convenției (

Alekseyev c. Rusiei

, § 99).

supra,

Curtea constată că asociația reclamantă a fost lipsită de un remediu efectiv în ceea ce privește cererea referitoare la încălcarea dreptului la libertatea de întrunire și conchide că în prezenta cauză a avut loc violarea articolului 13 coroborat cu articolul 11 din Convenție.

III.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENȚIE COROBORAT CU ARTICOLUL 11

pe articolul 14 coroborat cu articolul 11 din Convenție.

Aceste prevederi sunt formulate în felul următor:

“Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.”

“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

”.

A.

Admisibilitatea

B.

Fondul

1.

Susținerile părților

(a)

Guvernul

Guvernul a afirmat că în perioada 2002-2006 a existat o problemă generală în Moldova referitor la dreptul la întrunire și în general o intoleranță față de întruniri. Guvernul a făcut referire la cauzele

Hyde Park 1, 2, 3, 4 c. Moldovei

,

Partidul Popular Creștin Democrat c. Moldovei și Roșca, Secăreanu și alții c. Moldovei,

în care întrunirile reclamanților care aveau diferite scopuri au fost interzise.

(b)

Asociația reclamantă

Asociația reclamantă a invocat că începînd cu anul 2005, toate întrunirile sale au fost interzise și că a continuat să întîmpine dificultăți în organizarea evenimentelor.

44.

Asociația reclamantă a contestat argumentul Guvernului că la acel moment, în general, exista o intoleranță față de dreptul la întrunire în Moldova și a invocat în schimb că în perioada respectivă Guvernul a continuat să elibereze autorizații pentru desfășurarea întrunirilor. Astfel, documentele prezentate de asociația reclamantă indică faptul că în perioada 2004-06 „Organizației Republicane Deponenții și Obligatarii Jefuiți și Înșelați, Mișcării Găgăuzia Unită, Asociației pentru lichidarea consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop” și „Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici” le-a fost permisă desfășurarea întrunirilor în diferite locuri. În toate aceste cauze Primăria mun. Chișinău a asigurat participarea și suportul din partea Comisariatului General de Poliție.

supra

), indică faptul că întrunirea a fost interzisă din cauza orientării sexuale a organizatorilor și deoarece asociația reclamantă promova drepturile comunității LGBT.

(c)

Intervenția terței părți

2.

Aprecierea Curții

Cu toate că aplicarea articolului 14 nu presupune încălcarea acelor prevederi

- și în această măsură este autonomă – nu poate fi acceptată aplicarea acesteia în afară de cazul cînd circumstanțele chestiunii intră în domeniul unuia sau mai multora din ultimele (a se vedea, printer altele,

Van

Raalte c. Moldovei

, 21

februarie 1997, § 33,

Rapoarte

1997-I, și

Gaygusuz c.

Austriei

, 16 septembrie 1996, §

36,

Rapoarte

1996-IV).

Statele Contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere în determinarea faptului dacă și în ce măsură diferențele în alte situații similare justifică diferența de tratament în drept

; scopul acestei marje variază în dependență de circumstanțe, subiectul și condițiile sale (a se vedea

Inze c.

Austriei

, 28 octombrie 1987, § 41, Seria A nr. 126, și

Genovese c. Malta

, nr. 53124/09, §§ 43-44, 11 octombrie 2011).

printer alte cauze,

Kozak c. Poloniei

, nr. 13102/02, 2

martie

2010).

Mai mult, atunci cînd distincția în chestiune operează în această sferă profundă și vulnerabilă a vieții private al unui individ, în fața Curții trebuie să fie prezentate motive importante pentru a justifica măsura în legătură cu care s-a plîns.

În cazul în care diferența de tratament este bazată pe gen sau orientare sexuală, marja de apreciere acordată Statului este restrînsă și în această situație principiul proporționalității nu numai impune ca măsura aleasă să fie adecvată în general pentru atingerea scopului urmărit

; trebuie, de asemenea, să fie demonstrată că a fost necesară în acele circumstanțe. Într-adevăr, dacă motivele prezentate pentru un tratament diferit au fost bazate numai pe orientarea sexuală a reclamanților, aceasta ar conduce la discriminarea în temeiul Convenției (ibid., § 92).

supra

). Guvernul a omis să explice această diferență de tratament între asociația reclamantă și asociațiile menționate mai sus.

12

supra

).

Mai mult, Curtea susține ideea că atunci cînd se îngrădește dreptul la întrunire, autoritățile naționale trebuie să prezinte motive clare pentru acest fapt.

IV.

ALTE PRETINSE VIOLĂRI ALE CONVENȚIEI

6 § 1 și 10 din Convenție.

V.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

59.

Articolul 41 din Convenție prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

63.

Asociația reclamantă a solicitat, de asemenea, 7250 EUR în calitate de prejudiciu moral.

Guvernul a menționat că în asemenea circumstanțe Curtea ar trebui să adopte atitudine critică.

B.

Costuri și cheltuieli

Prin urmare, ținînd cont de documentele prezentate și de criteriile menționate, Curtea consideră că este rezonabil să acorde asociației reclamante suma integrală solicitată. În total ea acordă asociației reclamante 2900 EUR, plus orice taxă care poate fi percepută.

C.

Dobînda

69.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE CURTEA,

1.

Declară

în unaimitate cererea admisibilă;

2.

Suține

în unanimitate că a avut loc o violare articolului 11 din Convenție;

3.

Suține

în unanimitate că a avut loc o violare a articolului 13 coroborat cu articolul 11 din Convenție;

4.

Susține

cu cinci voturi contra două că a avut loc o violare a articolului 14 coroborat cu articolul 11 din Convenție;

5.

Susține

în unanimitate că nu este necesară examinarea separată a articolului 6

§

1 și articolului 10 din Convenție;

6.

Susține

cu șase voturi contra unui vot

(a)

că statul pîrît trebuie să plătească asociației reclamante, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:

(i)

860 EUR (opt sute și șaizeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de prejudiciu material;

(ii)

7250 EUR (șapte mii două sute cincizeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de prejudiciu moral;

(iii)

2900 EUR (două mii nouă sute euro), plus orice taxă care poate fi percepută în calitate de costuri și cheltuieli;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

Întocmită în limba engleză și notificată în scris la 12 iunie 2012 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte

În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenție și articolul 74 § 2 din Regulamentul Curții, opiniile separate ale judecătorilor Myjer, Gyulumyan și Ziemele sunt anexate la prezenta hotărîre.

J.C.M.

S.Q.

OPINIA CONCURENTĂ A JUDECĂTORULUI MYJER

Am votat cu majoritatea întru constatarea violării articolului 14 coroborat cu articolul 11.

Totuși, nu sunt convins de motivarea formulată în hotărîre.

Ce s-a întîmplat în această cauză? În 2005 asociația reclamantă a înaintat un demers cu privire la eliberarea autorizației pentru desfășurarea unei întrunirii pașnice în fața Parlamentului, pentru a încuraja adoptarea legilor cu privire la protecția minorităților sexuale. Autorizația nu a fost eliberată. Motivul oficial pentru refuz a fost că întrunirea era nefondată, deoarece exista deja o lege cu privire la minoritățile naționale (a se vedea § 8 și 9 din hotărîre).

Într-un mod interesant, mai tîrziu, cînd asociația reclamantă a depus recurs, cu totul alte motive au fost invocate de către autorități

:

-

Primăria a recepționat multe scrisori de la persoane fizice și asociații care se opuneau cu vehemență eliberării autorizației pentru întrunire și care se opuneau adoptării legii care ar legaliza relațiile dintre persoanele de același gen (a se vedea § 12)

;

- desfășurarea unei întruniri pentru promovarea drepturilor minorităților sexuale ar periclita ordinea publică și principille morale ale societății, și mai mult, organizatorii nu și-au asumat responsabilitatea în ceea ce privește buna desfășurarea a întrunirii (a se vedea § 14)

Dacă autoritățile ar fi rămas la motivele invocate inițial și nu existau alte probe, ar fi fost dificil pentru Curte să stabilească existența discriminării, stabilind că autoritățile au intenționat să includă minoritățile sexuale printre minoritățile naționale. Tinînd cont de faptul că autoritățile au ales să inventeze și să invoce motive noi, înseși autoritățile au asigurat materialele de bază care au permis Curții să stabilească scopul discriminatoriu. Analizînd motivele diferite și consecutivitatea în care au fost prezentate, se poate deduce cu siguranță că primele motive au fost formulate doar cu scopul de a ascunde motivele reale care au stat la baza refuzului.

Același lucru se aplică și asupra ultimelor motive invocate: ar fi total ireal să se accepte că eliberarea autorizației a fost inițial refuzată deoarece organizatorii nu și-au asumat responsabilitatea în ce privește buna desfășurare a întrunirii. E adevărat că Curtea Supremă de Justiție în decizia sa din 18 octombrie 2006 a acordat multă atenție acestei motivări. Dar dacă acesta era motivul real al refuzului, trebuia să fie înaintat de la început. Și dacă ar fi fost această cauză, era dificil pentru Curte să stabilească scopul discriminatoriu.

Acestea conduc la concluzia că refuzul a avut la bază un motiv pe care autoritățile nu au îndrăznit să-l menționeze. Iar unicul motiv logic rămas este

: ei nu au eliberat autorizația, deoarece aparent nu au vrut o întrunire cu privire la drepturile minorităților sexuale/homosexuali. Este corect să fie formulată o astfel de concluzie

? Da, în circumstanțele cauzei este posibil. Primele motive, la care s-a făcut referire în § 12 sunt suficient de convingătoare în acest sens.

Poate că autoritățile, de fapt, au refuzat eliberarea autorizației deoarece majoritatea i-au impus, prin «

dezaprobarea întrunirilor pe care ei le considerau că ar promova homosexualitatea

» (a se vedea § 54 din hotărîre). Cu toate acestea, mă întreb dacă majoritatea a descoperit vreun indiciu că o întrunire planificată care încuraja adoptarea legilor în vederea protecției minorităților sexuale avea ca scop și promovarea homosexualității, sau autoritățile au considerat că întrunirea ar fi promovat homosexualitatea.

OPINIA SEPARATĂ COMUNĂ A JUDECĂTORILOR GYULUMYAN ȘI ZIEMELE

Aceasta este o posibilitate de a interpreta argumentele părților în prezenta cauză. Cu toate acestea, există altă metodă de a interpreta aceste argumente. De exemplu, afirmația Primăriei că a recepționat scrisori de protest de la numeroși cetățeni ai Moldovei prin care au solicitat să fie interzisă întrunirea homosexualilor este probabil adevărat. Faptul că Primăria a adus la cunoștința instanțelor judecătorești naționale

per se

nu confirmă că a adoptat o atitudine discriminatorie

sau, din acel motiv instanțele judecătorești naționale au fost de acord sau nu au fost de acord cu cererea. În cele din urmă, instanțele judecătorești naționale au menționat 2 motive în deciziile lor pentru a admite interdicția impusă de Primărie. Primul motiv s-a referit la periclitarea ordinii publice și principiilor morale, iar al doilea s-a referit la faptul că organizatorii nu s-au conformat cu prevederile legii care îi obligau să-și asume responsabilitatea pentru desfășurarea evenimentului. Aceste motive în sine nu sunt nici discriminatorii nici iraționale.

Faptul că doi judecători diferiți ai aceleeași judecătorii au avut păreri diferite cu privire la rezultatul cauzei nu este arbitrar în sine.

? Majoritatea s-au referit corect la principiile din cauza

Kozak c. Poloniei

(nr.

13102/02, 2 martie 2010), în care Curtea a menționat că în cazul în care diferența de tratament s-a bazat numai pe orientarea sexuală, a constituit o violare a Convenției. Avînd în vedere acest criteriu, majoritatea ar fi trebuit să aprecieze dacă întrunirea asociației reclamante a fost interzisă numai din acest motiv, în comparație cu alte întruniri interzise la care s-a referit Guvernul în raport cu care Curtea a avut posibilitatea să interpeteze cîteva hotărîri judecătorești referitoare la aceeași perioadă de timp. Guvernul a invocat că la acel moment a existat în general o intoleranță față de diferite puncte de vedere. Cu siguranță nu poate fi afirmat că asociația reclamantă a fost unicul grup căruia dreptul la întrunire i-a fost restricționat (a compara

Oršuš și alții c. Croației

[MC], nr. 15766/03, §

155, CEDO 2010). Într-adevăr poate fi ceva adevărat în cele invocate de Guvern în legătură cu situația politică intolerantă la acel moment în țară.

scop legitim

» sau dacă nu există «

un raport rațional de proporționalitate

» între mijloacele folosite și scopul urmărit pentru a fi realizat (a se vedea, printre altele,

Larkos v. Cipru

[MC], nr.

29515/95, § 29, CEDO 1999-I;

Stec și alții

v. Regatul Unit

[MC], nr. 65731/01, § 51, CEDO 2006-VI; ȘI

D.H. și alții v. Republica Cehă

[MC], nr. 57325/00, § 196, CEDO 2007

‑

IV).

Atunci cînd diferența de tratament este bazată pe rasă, culoare sau origine etnică, noțiunea de justificare obiectivă și rezonabilă trebuie să fie interpretată cît mai restrîns (a se vedea

Sampanis și alții v. Grecia

, nr.

32526/05, § 69, 5 iunie 2008). Trebuie să adăugăm că ținînd cont de cauza

Kozak

(citată

supra

), orientarea sexuală trebuie să fie adăugată în această listă.

4.

În măsura în care putem constata, Guvernul a prezentat argumente rezonabile întru explicarea acțiunilor autorităților (a se vedea § 17 din hotărîre). Esența chestiunii constă într-adevăr în aprecierea proporționalității diferenței de tratament, în comparație cu alte întruniri posibile care au fost sau n-au fost permise din aceleași motive ale ordinii publice. Această analiză lipsește. Este o ipoteză prea simplă că deciziile autorităților naționale au fost discriminatorii. După cum am menționat, acest fapt tot poate fi adevărat, însă într-o decizie judecătorească este necesar de ceva mai mult ca să se ajungă la această concluzie.