CASE OF GASANOV v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF GASANOV v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2012)

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA GASANOV c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 39441/09)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

18 decembrie 2012

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale

.

În cauza

Gasanov

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

judecători

,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției

,

Deliberând la 27 noiembrie 2012 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

2.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său în exercițiu, dl L. Apostol.

3.

Reclamantul

a pretins, în special, că el a fost maltratat

în timpul detenției sale și că autoritățile nu au efectuat o investigație efectivă pe marginea plângerii sale.

4.

La 25 ianuarie 2011,

cererea a fost comunicată Guvernului.

De asemenea,

s

-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenției).

5.

Având dreptul de a interveni în cadrul procedurilor în conformitate cu articolul 36 § 1 al Convenției și articolul 44 § 1 al Regulamentului Curții, Guvernul georgian nu a prezentat nicio observație în privința acestei cauze.

6.

Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Moldovei (articolul 6 al Regulamentului Curții), Președintele Camerei l-a numit pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător

ad hoc

(articolul 26 § 4 al Convenției și articolul 29 § 1 al Regulamentului Curții).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

7.

Reclamantul s-a născut în anul 1960 și locuiește în Taraclia (Republica of Moldova).

A.

Arestarea și tratamentul pretins inuman al reclamantului

8.

La 6 februarie 2007, aproximativ la ora 23.00, reclamantul a fost arestat de către ofițerii de poliție C. și G. și adus la secția de poliție Glodeni. Reclamantul a fost acuzat de fraudă și violare de domiciliu.

9.

Reclamantul a fost plasat în detenție temporară în izolatorul de detenție provizorie al CPR Glodeni.

10

.

La 7 februarie 2007, aproximativ la ora 15.00, medicul de serviciu M. l-a examinat pe reclamant. În raportul medical de constatare nr. 52, elaborat la 7 februarie 2007, M. a menționat că în cadrul examinării ea nu a depistat urme vizibile de leziuni pe corpul reclamantului. M. a constatat că starea generală de sănătate a reclamantului era “satisfăcătoare” și a notat că reclamantul s-a plâns doar de dureri în regiunea pieptului.

11.

Potrivit reclamantului, la o dată nespecificată în timpul detenției sale în izolatorul de detenție provizorie al CPR Glodeni, el a fost adus în oficiul unui ofițer de poliție și torturat pentru a obține recunoașterea vinovăției. În special, el a fost lovit în cap cu un obiect negru, obtuz, după care și-a pierdut cunoștința. După aceasta, el a fost forțat să recunoască faptele ce îi erau incriminate.

12

.

La 21 februarie 2007, reclamantul a fost examinat din nou de către un medic legist, S. Potrivit raportului medical elaborat de către S. la acea dată, el a observat “o cicatrice curbată, albicioasă de 3 x 0.3 cm” pe mijlocul frunții reclamantului. Medicul a concluzionat că cicatricea s-a format în urma vindecării unei răni. Însă el nu a putut să determine data la care această leziune a fost cauzată. El a notat că reclamantul a specificat faptul că el a fost bătut de către o persoană, O., la 6 februarie 2007, la ora 22.30. În special, reclamantul a fost lovit în față cu o frânghie. De asemenea el a notat că reclamantul nu a depus nicio plângere.

13

.

În declarațiile sale ulterioare în fața instanțelor naționale, reclamantul a declarat că el a făcut afirmația de mai sus în privința atacului din partea lui O., doar pentru că el a fost adus la examinarea medicală de către C., unul din ofițerii de poliție care l-au maltratat. C. l-ar fi amenințat cu tortură la întoarcerea sa în izolator în cazul în care acesta se va plânge.

14.

Reclamantul a rămas în izolatorul de detenție preventivă de la Glodeni până la o dată nespecificată în aprilie 2007, când el a fost transferat la izolatorul de detenție preventivă din Bălți. El a formulat prima sa pretenție referitoare la maltratare după acest transfer.

15.

Potrivit reclamantului, ca urmare a unei traume craniene, la 10 iulie 2008, lui i-a fost stabilit gradul 3 de invaliditate.

B.

Urmărirea penală pe marginea plângerii de maltratare

16

.

La 17 aprilie 2007, reclamantul a înaintat o plângere la Procuratura Generală, prin care a invocat că în perioada aflării sale în custodia poliției, el a fost bătut de către ofițerii de poliție C. și G. El a depus o plângere similară Președintelui Republicii Moldova, care a primit scrisoarea reclamantului la 20 aprilie 2007. Însă aparent reclamantul nu a primit nici un răspuns.

17

.

La 16 mai 2007, el a înaintat o altă plângere la procuratura Glodeni în privința acelorași evenimente. Reclamantul a susținut că el a fost avertizat cu o altă maltratare dacă se va mai plânge că a fost supus relelor-tratamente. El a subliniat că familia pretinsei victime era în rudenie cu unul din ofițerii de poliție de rang înalt din Glodeni. Reclamantul a fost audiat de un procuror pentru prima dată la 20 mai 2007.

18.

La 9 iulie 2007, procuratura Glodeni a dispus neînceperea urmăririi penale. La 6 septembrie 2007, procurorul ierarhic superior a informat reclamantul despre menținerea în vigoare a acestei ordonanțe.

19

.

La 14 aprilie 2008, un alt procuror ierarhic superior a casat ordonanța din 9 iulie 2007 și a ordonat efectuarea unor investigații suplimentare. În special, el a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a constata pretinsele alegații de maltratare.

20.

La 20 iunie 2008, la cererea procuraturii Glodeni, o comisie medicală a examinat rapoartele medicale ale reclamantului.

22.

La 4 septembrie 2008, procuratura Glodeni a decis din nou să nu pornească urmărirea penală.

23

.

La 13 noiembrie 2008, judecătorul de instrucție de la Judecătoria Glodeni a examinat plângerea reclamantului împotriva refuzului procuraturii de a porni urmărirea penală împotriva ofițerilor de poliție. Judecătorul a notat că pretențiile reclamantului cu privire la maltratare sunt superficiale și că au existat “deficiențe grave și inexplicabile”. Deși reprezentantul reclamantului a solicitat la 29 mai 2008 audierea de către procuror a doi martori, I. și B., care au fost colegi de celulă cu reclamantul, această cerere a fost lăsată fără examinare și astfel reclamantul a fost privat de posibilitatea de a prezenta probe în sprijinul pretențiilor sale. Judecătorul a mai notat că reclamantul nu a fost audiat și că procurorii s-au bazat doar pe declarațiile sale scrise. În continuare, judecătorul a constatat că procurorii nu au examinat plângerea reclamantului cu privire la maltratarea acestuia de către O. în ziua arestului său, așa cum a fost menționat în raportul medical din 21 februarie 2007. Judecătorul a casat ordonanța din 14 septembrie 2008 și a dispus reluarea urmăririi penale.

24

.

La o dată nespecificată, procurorul de la procuratura Glodeni a interogat martorii I. și B. Ei au declarat că nu își amintesc cu siguranță data și luna de la începutul anului 2007 când reclamantul le-a arătat leziunile sale pe cap și alte părți ale corpului și le-a spus că el a fost maltratat de către poliție. Potrivit acestor martori, în perioada de referință, ei ambii au fost deținuți în același izolator de detenție cu reclamantul. Având în vedere și declarațiile lui O. și ale familiei sale, ofițerul de urmărire penală a constatat că nimeni din acea familie nu l-a bătut pe reclamant înainte de arestarea acestuia.

25.

La 15 noiembrie 2008, avocatul reclamantului a înaintat procuraturii Glodeni o copie legalizată a rapoartelor medicale ale clientului său din penitenciarul nr. 11 din Bălți pe perioada aprilie-august 2007. El a solicitat procurorului să găsească originalele acestor rapoarte și să dispună efectuarea unei noi examinări medico-legale a reclamantului, având în vedere că în raportul precedent a fost notată lipsa de informații cu privire la starea de sănătate a reclamantului în perioada relevantă de după presupusul atac.

26

.

La 19 noiembrie 2008, procurorul a dispus efectuarea unei noi expertize medicale a documentelor medicale ale reclamantului de către o comisie în altă componență. Potrivit raportului comisiei din 28 noiembrie 2008, documentele medicale ale reclamantului nu atestau prezența unor leziuni pe corpul reclamantului. A fost imposibil de a stabili perioada când reclamantului i-a fost cauzată leziunea în regiunea frunții, dar având în vedere caracteristicile acesteia, aceasta ar fi putut fi cauzată înainte de 6 februarie 2007. Comisia nu a reușit să stabilească legătura cauzală dintre acea leziune și trauma craniană a reclamantului.

27.

La 12 decembrie 2008, procuratura Glodeni din nou a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva ofițerilor C. și G., în baza acelorași temeiuri. La 15 ianuarie 2009, procurorul ierarhic superior a menținut această ordonanță. Reclamantul a atacat această ordonanță la judecătorul de instrucție.

C.

Urmărirea penală împotriva reclamantului

29.

La 17 august 2007, Judecătoria Glodeni l-a condamnat pe reclamant pentru fraudă și violare de domiciliu la 14 ani și 6 luni privațiune de libertate. Reclamantul a depus apel împotriva acestei sentințe.

30.

La 14 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bălți a respins apelul reclamantului ca nefondat.

33.

La 2 iunie 2009, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului ca nefondat, dar a redus sentința acestuia la 6 ani și 4 luni privațiune de libertate. Această sentință era definitivă.

II.

MATERIALE INTERNAȚIONALE RELEVANTE

34.

Părțile relevante ale raportului Comitetului European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante privind vizita efectuată în Republica Moldova între 1 și 10

iunie 2011, sunt următoarele (traducerea neoficială):

“24. Pe parcursul vizitei, toți interlocutorii Delegației, atât de la Ministerul Afacerilor Interne, cât și de la Secția Combaterea Torturii din cadrul Procuraturii, au recunoscut că respectarea dreptului de acces la un avocat și la un medic sunt fundamentale la nivel de prevenire, precum și la nivel de represiune a violenței din partea poliției. Ei au reamintit că, potrivit art. 64, alin. 2, pct. 15, din Codul de procedură penală, o persoană bănuită că ar fi comis o infracțiune penală, are dreptul să înainteze cereri, inclusiv privind asistența medicală independentă. În rapoartele precedente, CPT - ul a menționat că, aceste dispoziții sunt încă departe de a răspunde la recomandarea, deja, veche a Comitetului care urmărește să fie garantat expres, pentru toate persoanele reținute, dreptul de acces la un avocat și la un medic, din momentul privării de libertate. ...

CPT-ul solicită autorităților moldovenești să implementeze recomandarea sa, formulată cu mult timp în urmă, referitoare la amendarea dispozițiilor legislative, astfel încât a se garanta ca toate persoanele reținute să aibă dreptul, din momentul privării de libertate

de facto

, de a fi examinată de către un medic. Aceasta implică ca, pe durata privațiunii de libertate, care precede plasarea în IDP, orice solicitare a persoanei reținute, privind consultarea unui medic, trebuie să fie satisfăcută, fără întârziere. Pe de altă parte, dreptul la asistență medicală, trebuie să includă faptul de a beneficia, în cazul în care persoana deținută dorește, de un examen medical independent, având prioritate celui efectuat de către personalul medical, atașat secțiilor de poliție.”

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENȚIEI

35.

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 al Convenției, de faptul că el a fost maltratat de către

ofițerii de poliție. De asemenea, el a pretins că autoritățile statului nu au efectuat o investigație efectivă pe marginea plângerii sale de maltratare.

Articolul 3 prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.

Admisibilitatea

36.

Curtea notează că această pretenție nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. De asemenea, ea consideră că nu a fost stabilit niciun motiv pentru a o declara inadmisibilă. Prin urmare, aceasta urmează a fi declarată admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

(a)

Pretinsa maltratare

37.

Reclamantul a declarat că ofițerii de poliție C. și G. l-au torturat pentru a obține recunoașterea vinovăției lui. Probele medicale au demonstrat faptul că el a suferit o leziune la cap în timpul detenției sale.

38.

Guvernul s-a bazat pe constatările autorităților naționale, inclusiv pe concluzia comisiei medicale din 28 noiembrie 2008 (a se vedea paragraful 26 de mai sus). Având în vedere că comisia medicală a constatat că reclamantul a suferit leziunea înainte de arestarea sa la 6 februarie 2007, era clar că el nu a fost maltratat în timpul detenției sale. Martorii de asemenea au negat versiunea lui.

(b)

Caracterul pretins inadecvat al investigației

39.

Reclamantul consideră că autoritățile nu au efectuat o investigație efectivă pe marginea pretențiilor lui cu privire la maltratare. Ofițerul de urmărire penală nu a asigurat în mod imediat probele necesare și investigația a durat doi ani.

40.

Guvernul a susținut că investigația efectuată pe marginea pretențiilor reclamantului a fost completă și rapidă, toate măsurile rezonabile de investigație au fost efectuate, toate victimele potențiale au fost audiate și toate probele medicale au fost colectate. Judecătorul de instrucție a constatat unele nereguli la etapa inițială de investigație, totuși el a fost ulterior satisfăcut că toate aceste deficiențe au fost înlăturate (a se vedea paragraful 28 de mai sus).

2.

Aprecierea Curții

(a)

Pretinsa maltratare

41.

Principiile generale cu privire la responsabilitatea statului pentru leziunile corporale cauzate persoanelor

în timp ce se află în detenție

au fost rezumate în jurisprudența anterioară a Curții (a se vedea, printre multe altele,

Selmouni v.

France

[GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999‑V;

Assenov and Others v.

Bulgaria,

hotărârea din 28 octombrie 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-VIII, p. 3288, § 93;

Ireland v. the United Kingdom

, hotărârea din 18 ianuarie 1978, Series A nr. 25, pp. 64-65, § 161; și

Salman v. Turkey

[GC], nr. 21986/93, § 100, ECHR 2000-VII).

Atunci când unei persoane îi sunt cauzate leziuni corporale, în timp ce ea se află în detenție, orice astfel de leziune va crea o puternică prezumție că acea persoană a fost supusă maltratării (a se vedea,

Bursuc v. Romania

, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Ține de sarcina statului să dea o explicație plauzibilă circumstanțelor în care au fost cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o problemă clară în temeiul articolului 3 al Convenției (a se vedea

Selmouni

, citată mai sus, § 87, și

Pruneanu v. Moldova

, nr. 6888/03, § 43, 16

ianuarie 2007).

mutatis mutandis

,

Levința v. Moldova

, nr.

17332/03, §§ 69 și 70, 16 decembrie 2008).

43.

În această cauză, Curtea a notat că a doua zi de la încarcerarea reclamantului în comisariatul de poliție de la Glodeni, el a fost supus unei examinări medicale și nu au fost stabilite careva leziuni pe corpul acestuia (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Prin urmare, Curtea a concluzionat că la 7 februarie 2007, atunci când reclamantul a fost examinat de către medicul din izolator, el era sănătos.

44.

După două săptămâni de detenție, o altă examinare medicală a atestat prezența unei leziuni pe fruntea reclamantului,

care era în proces de vindecare (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Medicul care l-a examinat pe reclamant la 21 februarie 2007 nu a putut să determine dacă leziunea a fost cauzată înainte de arestarea reclamantului. Totuși, nimic din dosar nu contrazice afirmația reclamantului că leziunea nu putea fi cauzată înainte de 7 februarie 2007, când el a fost plasat în detenție și medicul nu a făcut nici o mențiune în privința acestei leziuni. Curtea consideră că acest fapt a creat o prezumție puternică că această leziune i-a fost cauzată reclamantului în timpul detenției lui. În aceste circumstanțe este obligația Guvernului să ofere o explicație plauzibilă a originii leziunii, în caz contrar se impune concluzia că reclamantul a fost maltratat în detenție.

46.

Este adevărat că în timpul examinării medicale din 21 februarie 2007, în cadrul căreia s-a constatat o leziune la cap, reclamantul a spus medicului că el a fost lovit cu o frânghie de către O. (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Totuși, el a invocat ulterior în plângerile și explicațiile sale către autorități, că el a fost adus la medic de către C., unul din ofițerii de poliție care l-au maltratat, și că C. de asemenea l-a amenințat cu violență în cazul în care va mai depune plângeri (a se vedea paragraful 13 de mai sus). După cum a menționat judecătorul de instrucție în încheierea sa din 13 noiembrie 2008, procuratura nici nu a încercat să stabilească inițial faptul dacă reclamantul a fost într-adevăr bătut de către O. (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Nici investigația ulterioară nu a confirmat faptul că reclamantul a fost bătut, O. și ceilalți martori au declarat că ei nu l-au bătut pe reclamant (a se vedea paragraful 24 de mai sus).

47.

Curtea, de asemenea, a notat faptul că doi martori au declarat că reclamantul le-a arătat leziunile lui și le-a spus că el a fost bătut de către poliție (a se vedea paragraful 24 de mai sus). Acest fapt doar reafirmă concluzia că reclamantul a fost maltratat în detenție.

48.

În baza tuturor materialelor de care dispune, Curtea conchide că Guvernul nu și-a îndeplinit obligația de a o convinge că leziunile corporale ale reclamantului i-au fost cauzate în timpul detenției într-un alt mod decât prin maltratare.

49.

În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenției sub aspect material.

(b)

Caracterul pretins inadecvat al investigației

50.

Curtea reiterează că în conformitate cu jurisprudența sa consolidată, noțiunea de ‘calea efectivă de recurs’ impune efectuarea unei investigații complete și efective, suplimentar la plata despăgubirii în cazurile necesare și fără a prejudicia alte remedii disponibile în legislația națională. Tipul de investigație care va atinge aceste scopuri ar putea varia în dependență de circumstanțe. Cu toate acestea, indiferent de metoda de investigație, autoritățile trebuie să acționeze imediat după depunerea unei plângeri oficiale. Chiar și în cazurile în care strict vorbind nu a fost depusă nicio plângere, o investigație trebuie inițiată imediat în cazul în care există indicații suficient de clare că a fost aplicată tortura sau maltratare (a se vedea, printre multe altele,

Özbey v. Turkey

(dec.), nr. 31883/96, 8 martie 2001[...]). Mai mult, cerința privind promptitudinea și explicația rezonabilă este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităților responsabile pentru investigarea pretențiilor de maltratare poate fi privit în general ca unul esențial în menținerea încrederii publice în aderarea acestora la supremația legii și în prevenirea oricărei aparențe de conspirare sau toleranță a actelor ilegale (a se vedea, printre altele,

Indelicato v.

Italy

, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, și

Özgür Kılıç v. Turkey

(dec.), nr. 42591/98, 24 septembrie 2002), și

Batı and Others v. Turkey

, nr.

33097/96 și 57834/00, ECHR 2004‑IV (extracts)).

51.

În această cauză, Curtea notează că la 21 februarie 2007, un medic a constatat o leziune pe corpul reclamantului, care nu a fost observată în cadrul unei examinări medicale anterioare. De asemenea, este evident din materialele prezentate de către părți, că rezultatele ambelor investigații se aflau în dosarul penal și astfel erau cunoscute ofițerului de urmărire penală. Prin urmare, medicul și ofițerul de urmărire penală cunoșteau, sau trebuiau să cunoască la 21 februarie 2007, faptul că reclamantul a suferit o leziune, posibil în timpul detenției sale. Acest fapt trebuia să determine autoritățile să efectueze o investigație a unei eventuale maltratări a reclamantului, chiar și în absența unei plângeri respective și în ciuda declarației sale că el ar fi fost bătut de către O. Totuși, în perioada de referință nu a avut loc nicio investigație.

52.

De asemenea, din materialele dosarului se pare că investigația a durat aproximativ doi ani (a se vedea paragraful 28 de mai sus), iar în această perioadă ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale a fost anulată de 2 ori (a se vedea paragrafele 19 și 23 de mai sus). Prin încheierea judecătorului de instrucție din 13 noiembrie 2008, adoptată după mai mult de un an și jumătate de la producerea evenimentelor în cauză, judecătorul a constatat faptul că urmărirea penală a fost afectată de “deficiențe serioase și inexplicabile”, cum ar fi omisiunea de a audia reclamantul și martorii indicați de acesta (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Curtea consideră că omisiunea de a efectua acțiuni elementare de constatare a faptelor o perioadă atât de lungă de timp este incompatibilă cu cerințele promptitudinii, care se conțin în obligațiile procedurale asumate în baza articolului 3 al Convenției (a se vedea, spre exemplu,

Pădureț v. Moldova

, nr.

33134/03, § 68, 5

ianuarie 2010).

53.

Mai mult, în această cauză nu a fost pornită nicio urmărire penală, chiar și după anularea ordonanțelor de refuz în pornirea urmăririi penale. Curtea a constatat deja că “în conformitate cu articolele 93, 96 și 109 ale Codului [Moldovei] de procedură penală, nicio măsură de investigație nu putea fi luată în ceea ce privește abaterea care se pretinde că a fost comisă ... decât dacă ar fi fost pornită formal urmărirea penală” (a se vedea

Guțu v. Moldova,

nr. 20289/02, § 61, 7 iunie 2007, și

Mătăsaru and Savițchi v. Moldova

, nr. 38281/08, § 90, 2 noiembrie 2010, inclusiv decizia instanțelor naționale citată în acest paragraf care confirmă concluziile de mai sus). Refuzul ofițerului de urmărire penală de a iniția o urmărire penală adecvată pe marginea plângerii de maltratare a redus astfel posibilitățile de acumulare a probelor și eficiența investigației pretențiilor reclamantului.

54.

Curtea conchide că investigația pretențiilor reclamantului cu privire la maltratare a fost ineficientă și prelungită ca rezultat al refuzurilor repetate de a porni urmărirea penală, și a fost de asemenea afectată de deficiențe grave stabilite de către instanța națională. Aceste deficiențe sunt incompatibile cu obligațiile procedurale în temeiul articolului 3 al Convenției.

Prin urmare, a avut loc o violare a acestei prevederi sub aspect procedural.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENȚIEI

55.

De asemenea, reclamantul a pretins că omisiunea autorităților de acuzare de a efectua o investigație corespunzătoare a pretențiilor lui cu privire la maltratare l-a împiedicat să obțină o redresare în cadrul instanțelor naționale civile. El s-a bazat pe articolul 6 al Convenției. Curtea a decis să examineze această pretenție în temeiul articolului 13 al Convenției, care prevede următoarele:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

56.

Curtea consideră că această pretenție nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Totuși, având în vedere concluziile sale cu privire la pretenția formulată în temeiul articolului 3 a Convenției, Curtea consideră că nu există nicio o altă chestiune separată în temeiul articolului 13 al Convenției, combinat cu articolul 3 al Convenției.

III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

57.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciu

58.

Reclamantul a pretins cinci milioane de euro (EUR) în calitate de despăgubire pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin maltratare și pentru omisiunea de a investiga plângerile sale în această privință.

59.

Guvernul a susținut că suma pretinsă era nefondată în lumina jurisprudenței Curții în cauzele similare.

60.

Având în vedere violările constatate mai sus, Curtea consideră că în această cauză este justificată acordarea unei compensații cu titlu de prejudiciu moral. Făcând evaluarea sa în bază echitabilă, Curtea acordă reclamantului

EUR 12,000.

B.

Costuri și cheltuieli

61.

De asemenea, reclamantul a pretins

EUR 6,085 cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții. El a prezentat o listă detaliată a orelor de lucru asupra cauzei (cincizeci și nouă de ore la un onorariul pe oră de EUR 100).

62.

Guvernul a susținut că reclamantul nu avea dreptul să primească nicio sumă cu titlu de costuri și cheltuieli.

39.

Potrivit jurisprudenței Curții, pentru ca costurile și cheltuielile reclamantului să fie rambursate, trebuie stabilit dacă ele au fost necesare, realmente angajate și rezonabile ca mărime. În această cauză, având în vedere documentele de care dispune și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil de a acorda reclamantului suma de EUR 1,500 pentru a acoperi toate costurile.

C.

Dobânda de întârziere

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

pretenția admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenției sub aspect material;

3.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenției sub aspect procedural;

4.

Hotărăște

că nu este necesar de a examina separat pretenția formulată în temeiul articolului 13 al Convenției combinat cu articolul 3 al Convenției;

8.

Hotărăște

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i)

EUR 12,000 (douăsprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii)

EUR 1,500 (o mie cinci sute euro) cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

6.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 18 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte