SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEHMET YOLCU c. TURCIA (solicitarea nr. 33200/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 noiembrie 2012 DEFINIF 15/02/2013 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Mehmet Yolcu c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Ineta Ziemele, Președinte, Danutė Jočienė, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Ișl Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 16 octombrie 2012, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 33200/05) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Mehmet Yolcu ( La 27 mai 2008, cererea a fost comunicată guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 14 martie 1998, reclamantul, titular al unui doctorat, era asistent de cercetare la Universitatea Publică din Yüzüncü Yal. La 14 martie 1998, a fost publicat un anunț referitor la un post vacant de profesor de conferințe lingvistice și de literatură arabă la Facultatea de Teologie a Universităii Publice din După examinarea dosarului său, directorul universității publice din Desemnarea unui juriu format din trei academicieni de la Universitatea Publică din Selçuk, astfel încât să se ocupe de lucrările academice ale candidatului și să își prezinte opinia scrisă cu privire la numirea acestuia. La 24 iunie 1998, decanul a trimis dosarul reclamantului pentru numire. 10. printr-o scrisoare din 30 noiembrie 1998, reectoratul i-a spus că nu va da curs propunerii de numire. În februarie 1999, reclamantul a intentat o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei reectoratului în fața instanței administrative din Malatya (adică tribunalul din tribunalul din tribunalul din Malta). Prin hotărârea din 28 decembrie 1999, instanța a dat câștig de cauză reclamantului având în vedere puterea discreționară recunoscută rectorului în materie de numire care nu este absolută și nelimitată. Tribunalul a considerat că această competență trebuie să fie exercitată în raport cu interesul general și cu necesitățile serviciului, bazându-se în același timp pe motive juridice valabile. Pe baza absenței unor motive juridice plauzibile concrete care să justifice refuzul numirii acestuia, Tribunalul a anulat decizia în cauză. 13. 14 printr-o hotărâre din 6 februarie 2002, Consiliul de Stat a infirmat hotărârea de primă instanță pe motiv că juriul nu fusese constituit în conformitate cu art. 23 litera (a) din Legea nr. 2547 referitoare la învățământul superior, care prevede că un lider al Departamentului Postului în cauză trebuie, de asemenea, să facă parte din juriu. 15. Prin hotărârea din 26 februarie 2003, Tribunalul s-a conformat la Tribunalul din 6 februarie 2002 și a respins cererea reclamantului pe baza acelorași motive ca și Consiliul de Stat. 16. La 7 iulie 2003, reclamantul a formulat un recurs în fața Consiliului de Stat. 17. La 5 martie 2004, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea în primă instanță. 18. printr-o hotărâre din 23 martie 2005, Consiliul de Stat a respins recursul în litigiu la hotărâre formulat de reclamant. ÎN SUPRA RECEVABILITE LIMITUL FOARTE FOARTE DE LA ARTICOLUL 1 din Protocolul nr. 19. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul susține că, în cazul în care ar fi fost numit maestru de conferințe, ar fi putut primi un salariu mai mare decât cel al unui asistent de cercetare și, prin urmare, consideră că refuzul de a-l numi i-a cauzat o anumită pierdere a salariului lunar, ceea ce constituie, în opinia sa, o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale. 20. Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, venitul viitor nu poate fi considerat drept un "bine" decât dacă a fost deja câștigat sau dacă a făcut obiectul unei creanțe sigure (a se vedea Ian Edgar Liverpool Ltd. c. Regatul Unit (dec.), n 37683/97, CEDH 2000-I, Wendenburg și alții c. Germania (dec.), n 71360/01, CEDH 2003-II (extrași), și Leväen și alții (c. Finlanda (c.), 34600/03, 11 aprilie 2006). 21 În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru incompatibilitate rațională cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Recurentul susține că administrarea universității publice de la mai multe state membre a numit alți candidați pe baza unor rapoarte ale juraților, ale căror modalități și principii de desemnare erau similare cu cele din cazul său. Curtea a examinat acest aspect astfel cum a fost prezentat de solicitant. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea consideră că reclamantul își formulează afirmațiile într-un mod foarte general și nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. 24. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. În plus față de cererea 25. Curtea constată că nici o obiecție rămasă nu este în mod clar întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și nici nu se confruntă cu vreun alt motiv d în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). 27. Guvernul contestă această teză. 28. Curtea ia notă de faptul că perioada care trebuie luată în considerare a început la data de 1 februarie 1999 și s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII, Ümmühan Kaplan c. Turcia, n 24240/07, § 32-50, 20 martie 2012). 30. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND DEFALCAREA DE COMUNICARE PREALABILĂ A LICHIDULUI 31. Reclamantul denunță o încălcare a articolului 6 din Convenție deoarece avizul procurorului din apropierea Consiliului de Stat nu i-a fost comunicat în cadrul examinării recursului și a acțiunii în litigiu. 32. Guvernul contestă această teză. 33. Curtea amintește că a examinat un litigiu similar celui prezentat de reclamant și că a concluzionat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general (Meral c. Turcia, n 3346/02, §§ 27-39, 27 noiembrie 2007). Ea nu vede niciun motiv în speță de a se abate de la această jurisprudență. 34. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția acestui șef. IV. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 36. Reclamantul solicită 30 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral și 15 37. Guvernul contestă aceste sume. 38. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 500 EUR pentru prejudiciul moral. Prospătură și cheltuieli de judecată 39. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. În această privință, acesta nu furnizează niciun document. 40. Guvernul contestă această sumă. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere lipsa documentelor prezentate de reclamant și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 42. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii civile și pe lipsa comunicării avizului procurorului general și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 din convenție din cauza duratei procedurii urmate în fața instanțelor interne menționate că a avut loc o încălcare a articolului 6 din Convenție din cauza lipsei de comunicare a avizului procurorului general A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 500 EUR (două mii cinci sute EUR) pentru daune morale, care se convertesc în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 15 noiembrie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Ineta Ziemeleman Președinte
DEUXIÈME SECTION
MEHMET YOLCU c. TURQUIE
(Requête n
o
33200/05)
ARRÊT
15 novembre 2012
15/02/2013
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Mehmet Yolcu c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Ineta Ziemele,
présidente,
Danutė Jočienė,
Isabelle Berro-Lefèvre,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 octobre 2012,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
33200/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Mehmet Yolcu («
le requérant
»), a saisi la Cour le 9 septembre 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant a été représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 27 mai 2008, la requête a été communiquée au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
4.
Le requérant est né en 1957 et réside à Malatya.
5.
A l’époque des faits, le requérant, titulaire d’un doctorat, était assistant de recherche à l’université publique de Yüzüncü Yıl.
6.
Le 14 mars 1998, une annonce relative à un poste vacant de maître de conférences de langue et de littérature arabes à la faculté de théologie de l’université publique d’İnönü fut publiée et le requérant postula au poste en question.
7.
Après avoir examiné son dossier, le rectorat de l’université publique d’İnönü («
le rectorat
») accueillit favorablement la candidature du requérant. Par la suite, le doyen de la faculté de théologie de l’université publique d’İnönü («
le doyen
») désigna un jury composé de trois académiques de l’université publique de Selçuk afin qu’ils examinent les travaux académiques du candidat et qu’ils présentent leur opinion écrite concernant sa nomination.
8.
Les académiques concernés préparèrent leur rapport au cours du mois de juin 1998 et les envoyèrent au doyen
.
Ils conclurent que le candidat satisfaisait aux critères requis pour sa nomination en tant que maître de conférences de
langue et de littérature arabes.
9.
Le 24 juin 1998, le doyen envoya le dossier du requérant au rectorat pour sa nomination.
10.
Par une lettre du 30 novembre 1998, le rectorat lui fit savoir qu’il ne donnerait pas suite à la proposition de nomination.
11.
Le 1
er
février 1999, le requérant intenta une action en demandant l’annulation de la décision du rectorat devant le tribunal administratif de Malatya («
le tribunal»).
12.
Par un jugement du 28 décembre 1999, le tribunal donna gain de cause au requérant eu égard au pouvoir discrétionnaire reconnu au recteur en matière de nomination qui n’est pas absolu et illimité. Le tribunal considéra que ce pouvoir doit être exercé en observant l’intérêt général et les nécessités du service, tout en se basant sur des motifs juridiques valables. En se fondant sur l’absence de raisons juridiques plausibles concrètes justifiant le refus de nomination de l’intéressé, il annula la décision concernée.
13.
A une date non précisée, le rectorat forma un pourvoi devant le Conseil d’État.
14.
Par un arrêt du 6 février 2002, le Conseil d’État infirma le jugement de première instance au motif que le jury n’avait pas été constitué conformément à l’article 23 a) de la loi n
o
2547 relative à l’enseignement supérieur, qui prévoit qu’un des dirigeants du département du poste concerné doit également faire partie du jury.
15.
Par un jugement du 26 février 2003, le tribunal se conforma à l’arrêt du 6 février 2002 et rejeta la demande du requérant en se fondant sur les mêmes motifs que le Conseil d’État.
16.
Le 7 juillet 2003, le requérant forma un pourvoi devant le Conseil d’État.
17.
Le 5 mars 2004, le Conseil d’État confirma le jugement de première instance.
18.
Par un arrêt du 23 mars 2005, le Conseil d’État rejeta le recours en rectification d’arrêt formé par le requérant.
I.
A.
Le grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1
19.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant soutient que s’il avait été nommé en tant que maître de conférences, il aurait pu toucher un salaire plus élevé que celui d’un assistant de recherche. Il considère donc que le refus de le nommer lui a causé une certaine perte de salaire mensuel, ce qui constitue, selon lui, une atteinte à son droit au respect de ses biens.
20.
La Cour rappelle que selon sa jurisprudence constante, le revenu futur ne peut être considéré comme un « bien » que s’il a déjà été gagné ou s’il a fait l’objet d’une créance certaine (voir
Ian Edgar
(
Liverpool
)
Ltd c.
Royaume-Uni
(déc.), n
o
Wendenburg et autres c.
Allemagne
(déc.), n
o
71360/01, CEDH 2003-II (extraits), et
Levänen et autres c. Finlande
(déc.), n
o
34600/03, 11 avril 2006).
21.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour incompatibilité
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
B.
Sur le grief tiré de l’article 14 de la Convention
22.
Le requérant soutient que l’administration de l’université publique d’İnönü a nommé d’autres candidats en se fondant sur des rapports de jurys dont le mode et les principes de désignation étaient similaires à son cas. Selon lui, ces nominations constituent une discrimination au sens de l’article
14 de la Convention.
23.
La Cour a examiné ce grief tel qu’il a été présenté par le requérant. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, elle estime que le requérant formule ses allégations de manière très générale et n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.
24.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
C.
Sur le surplus de la requête
25.
La Cour constate qu’aucun des griefs restant à examiner n’est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention ni ne se heurte par ailleurs à un quelconque autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de déclarer le restant de la requête recevable.
II.
26.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).
»
27.
Le Gouvernement conteste cette thèse.
28.
La Cour note que la période à considérer a débuté le 1
er
février 1999 et s’est terminée le 23 mars 2005. Elle a donc duré plus de six ans et un mois pour deux degrés de juridiction.
29.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Ümmühan
Kaplan c. Turquie
, n
o
24240/07, §§ 32-50, 20 mars 2012).
30.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
III.
31.
Le requérant dénonce une violation de l’article 6 de la Convention du fait que l’avis du procureur près le Conseil d’État ne lui a pas été communiqué dans le cadre de l’examen du pourvoi et du recours en rectification d’arrêt.
32.
Le Gouvernement conteste cette thèse.
33.
La Cour rappelle avoir examiné un grief similaire à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication de l’avis du procureur général (
Meral c. Turquie
, n
o
33446/02, §§ 27-39, 27 novembre 2007). Elle ne voit aucune raison en l’espèce de s’écarter de cette jurisprudence.
34.
Par conséquent, il y a eu en l’espèce violation de l’article 6 § 1 de la Convention de ce chef.
IV.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
35.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
36.
Le requérant réclame 30 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral et 15
000 EUR au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi.
37.
Le Gouvernement conteste ces montants.
38.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 2 500 EUR au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
39.
Le requérant demande également 4 500 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour. A cet égard, il ne fournit aucun document.
40.
Le Gouvernement conteste ce montant.
41.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. Compte tenu de l’absence des documents soumis par la requérant et de sa jurisprudence, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
42.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant aux griefs tirés de la durée de la procédure civile et de l’absence de communication de l’avis du procureur général et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 de la Convention en raison de la durée de la procédure suivie devant les juridictions internes
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 de la Convention en raison de l’absence de communication de l’avis du procureur général
;
4.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 2
500 EUR (deux mille cinq cents euros) pour dommage moral, à convertir en livres turque au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant ;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
15 novembre 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Ineta Ziemele
Greffier
Présidente