Ramirez Sanchez împotriva Franței

Secțiunea a cincea Cerere nr. 53025/12 Ilici RAMIREZ SANCHEZ împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află la 27 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Andre Potocki, Aleš Pejchal, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată mai sus la 6 august 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Ilici Ramirez Sanchez, este un resortisant venezuelean născut în 1949 și aflat în prezent la casa centrală a lui Poisy. El a sesizat Curtea la 6 august 2012. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Coutant Peyre, avocat la Paris.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Recurentul, care se numește revoluționar de profesie, a fost pus în detenție la 15 august 1994 și a fost condamnat la 15 decembrie 2011 de o instanță specială la condamnare pe viață, cu o pedeapsă de securitate de 18 ani. Pe plan civil, a fost condamnat printr-o hotărâre specială din 10 februarie 2012, să plătească o sumă de 2 718 de dolari. 199,07 euro (EUR) pentru părțile civile. Pe durata procesului său, unul dintre membrii instanței speciale de judecată a luat un ceas de stil Empire, aparținând mobilei naționale.

Magistratul pus în discuție a fost condamnat la șase luni de închisoare și la o amendă de 2 La 16 decembrie 2011 și, respectiv, la 10 februarie 2012, reclamantul a făcut apel la cele două hotărâri ale Tribunalului special din 16 decembrie 2011 și, respectiv, 10 februarie 2012. În ceea ce privește componenta penală, Curtea de Casație desemnează pentru a se pronunța în apel, la 15 februarie 2012, Tribunalul de Primă Instanță din Paris special și altfel compus. Procedura în cauză este în curs de desfășurare. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul contestă desfășurarea procedurii în fața instanțelor interne. În primul rând, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a fi ascultat în mod echitabil și de o instanță imparțială din cauza furtului comis de un magistrat.

El invocă nu numai lipsa de interes a magistratului în cauză, ci și, în general, caracterul extrem de perturbator al acestui eveniment pentru ansamblul formării de judecată. În sfârșit, el contestă împrejurarea că Curtea de Casație a desemnat aceeași instanță de judecată în mod expres În al doilea rând, recurentul se plânge de lipsa motivării hotărârii Curții de Casație cu privire la afirmațiile sale referitoare la neîndeplinirea obligațiilor care îi revin.

În al treilea și ultimul loc, reclamantul invocă o încălcare a principiului publicității la mai multe cauze în fața Curții de Casație, din moment ce nici el, nici consiliul său nu au fost convocate în ședința din 15 februarie 2012. Reclamantul susține o încălcare a principiilor de imparțialitate, a publicității în instanță și a dreptului său de a obține o hotărâre motivată și a articolului 6 alineatul (1) din convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...), fie că este justificată orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei.

Curtea amintește că a considerat întotdeauna că conformitatea unui proces cu principiile stabilite la art. 6 din Convenție trebuie examinată pe baza întregului proces, cu excepția cazului în care un incident sau un anumit aspect ar fi putut fi semnificativ sau ar fi avut o astfel de importanță încât să constituie un element decisiv pentru aprecierea generală a întregului proces. Cu toate acestea, este important să se menționeze că, chiar și în astfel de cazuri, este pe baza procesului în ansamblul său că este necesar să se decidă dacă cauza a fost ascultată în mod echitabil (De Villepin c. Franța (dec.) n 63249/09, 21 septembrie 2010, Mitterrand c. Franța (dec.), nr 39344/04, 7 noiembrie 2006 și, de asemenea, Peliossier și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 46 CEDH 1999 II, Imbrioscia c. Elveția , 24 noiembrie 1993, § 38, seria A n 275, Miailhe c. Franța 2), 26 septembrie 1996, § 43, Rec., 1996 IV.

Or, în speță, Curtea constată că numai instanța de judecată special compusă a pronunțat asupra temeiniciei acuzației în materie penală. Curtea de Casație a desemnat instanța de Casație, în mod special și în alt mod compusă din Paris Prin urmare, Curtea consideră că cererea este prematură și că trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare Stephen Phillips Angelika Nußberger Grefier Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 53025/12 Ilich RAMIREZ SANCHEZ contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 27 novembre 2012 en un Comité composé de : Angelika Nußberger, présidente, André Potocki, Aleš Pejchal, juges, et de Stephen Phillips, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 6 août 2012, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ilich Ramirez Sanchez, est un ressortissant vénézuélien né en 1949 et actuellement détenu à la maison centrale de Poissy. Il a saisi la Cour le 6 août 2012. Il a été représenté devant la Cour par M e I. Coutant Peyre, avocat à Paris. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant, qui se dit révolutionnaire de profession, fut placé en détention le 15 août 1994. Il fut condamné le 15 décembre 2011 par une cour d’assises spéciale à la réclusion criminelle à perpétuité assortie d’une peine de sûreté de dix-huit ans. Sur le plan civil, il fut condamné par un arrêt de la cour d’assises spéciale du 10 février 2012, à verser une somme de 2 718 199,07 euros (EUR) aux parties civiles. Pendant la durée de son procès, un des membres de la cour d’assises spéciale subtilisa une pendule de style Empire, appartenant au mobilier national. Le magistrat mis en cause fut condamné à six mois de prison et à une amende de 2 000 EUR pour ce vol. Le requérant interjeta appel des deux arrêts de la cour d’assises spéciale respectivement les 16 décembre 2011 et 10 février 2012. Statuant sur le volet pénal, la Cour de cassation désigna pour statuer en appel, le 15 février 2012, la cour d’appel de Paris spécialement et autrement composée.

La procédure en question est actuellement pendante. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant conteste le déroulement de la procédure devant les juridictions internes. En premier lieu, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit à être entendu équitablement et par une juridiction impartiale en raison du vol commis par un magistrat. Il invoque non seulement le défaut d’attention du magistrat en cause mais plus généralement le caractère hautement perturbateur de cet événement pour l’ensemble de la formation de jugement. Il conteste enfin la circonstance que la Cour de cassation ait désigné la même cour d’assises « autrement composée » comme juridiction d’appel. En deuxième lieu le requérant se plaint du défaut de motivation de l’arrêt de la Cour de cassation concernant ses allégations de défaut d’impartialité.

En troisième et dernier lieu, le requérant invoque une violation du principe de publicité de l’audience devant la Cour de cassation dès lors que ni lui ni son conseil n’ont été convoqués à l’audience du 15 février 2012. EN DROIT Le requérant allègue une violation des principes d’impartialité, de publicité de l’audience ainsi que de son droit à obtenir une décision de justice motivée et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...), par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...), soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

» La Cour rappelle qu’elle a toujours estimé que la conformité d’un procès aux principes fixés à l’article 6 de la Convention doit être examinée sur la base de l’ensemble du procès sauf si un incident ou un aspect particulier peuvent avoir été marquants ou avoir revêtu une importance telle qu’ils constituent un élément décisif pour l’appréciation générale de l’ensemble du procès. Mais il est important de relever que, même en pareil cas, c’est sur la base du procès dans son ensemble qu’il convient de décider si la cause a été entendue équitablement ( De Villepin c. France (déc.) n o 63249/09, 21 septembre 2010, Mitterrand c. France (déc.), n o 39344/04, 7 novembre 2006, et aussi Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 46, CEDH 1999 ‑ II, Imbrioscia c. Suisse , 24 novembre 1993, § 38, série A n o 275, Miailhe c. France (n o 2), 26 septembre 1996, § 43, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ IV).

Or, en l’espèce, la Cour observe que seule la cour d’assises spécialement composée a statué sur le bien-fondé de l’accusation en matière pénale. La Cour de cassation a désigné, la cour d’assises de Paris « spécialement et autrement composée » pour statuer en appel. La procédure est actuellement pendante et le cas échéant le requérant pourra se pourvoir en cassation. Par conséquent, la Cour considère que la requête est prématurée et qu’elle doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Stephen Phillips Angelika Nußberger Greffier adjoint Présidente