WILLCOX AND HURFORD v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] legal summary by the COE Human Rights Trust Fund

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Notă informativă cu privire la jurisprudența Curții Nr. 159

Ianuarie 2013

Willcox și Hurford c. Regatului Unit al Marii Britanii (dec.)

- 43759/10 și 43771/12

Decizie 8.1.2013 [Secția IV]

Articolul 3

Pedeapsă degradantă

Pedeapsă inumană

Executarea în Regatul Unit în conformitate cu acordul de transfer de deținuți a unei pedepse de lungă durată pronunțată de către instanțele thailandeze:

inadmisibilă

Articolul 5

Articolul 5-1

Privare de libertate

Articolul 5-1-a

După condamnare

Executarea în Regatul Unit în conformitate cu acordul de transfer de deținuți a unei pedepse de lungă durată pronunțată de către instanțele thailandeze:

inadmisibilă

În fapt

–

Ambii reclamanți au fost deținuți în închisori din Marea Britanie în vederea executării pedepselor ce le-au fost aplicate de către instanțele judecătorești din Thailanda pentru posesie de droguri, după ce au pledat vinovați. Ei au fost transferați în Regatul Unit pentru a executa restul pedepsei în conformitate cu un acord de transfer de deținuți încheiat între Regatul Unit și Thailanda. Ei au fost informați că după transfer nu pot să conteste durata pedepsei.

În cererile lor la Curtea Europeană, reclamanții au susținut că sentințele lor au fost extrem de disproporționate, fiind de patru-cinci ori mai mari decât pedepsele pe care probabil le-ar fi primit dacă ar fi fost condamnați pentru aceleași infracțiuni în Regatul Unit și continuarea executării lor a încălcat drepturile lor garantate de articolul 3 din Convenție. Ei s-au mai plâns, în temeiul articolului 5, care detenția lor a fost arbitrară din cauza modului în care s-a aplicat acordul de transfer, deoarece, de fapt, dacă ar fi pledat nevinovat, ar fi primit o pedeapsă mai mică. Primul reclamant a susținut că o "prezumție absolută" a fost aplicată în cazul său, care a făcut ca procesul său să fie flagrant nedrept, astfel încât menținerea sa în detenție în Regatul Unit a fost una arbitrară.

În drept

– Articolul 3: în

timp ce caracterul adecvat al unei condamnări, excede, în principiu, domeniului de aplicare a Convenției, Curtea a admis că o sentință extrem de disproporționată ar putea reprezenta rele tratamente contrare articolului 3. Cu toate acestea, proporționalitatea este un test strict. În plus, trebuie să se țină cont de faptul că practicile referitoare la condamnare variază foarte mult între state datorită condițiilor interne diferite. Atunci când se analizează gradul de umilire sau suferință inerent al acțiunilor contestate, este necesar să se țină cont de gradul de umilire sau suferință inerent opțiunii alternative.

În cazul de față a fost aplicată o sentință în baza căreia, dacă nu ar fi fost transferați, reclamanții ar fi executat pedepse cu închisoarea în Thailanda în condiții grele și degradante. În opinia Curții ar fi paradoxal dacă protecția oferită de articolul 3 ar opera pentru a împiedica deținuții să fie transferați pentru a executa pedeapsa în condiții mai omenești. Prin urmare, întrebarea este dacă executarea pedepsei implică o umilire sau o suferință care le depășesc pe cele pe care le implică executarea pedepsei aplicată de către instanța străină. Pentru a evalua acest nivel de suferință, faptul că transferul a avut loc un cadrul cooperării internaționale în domeniul administrării justiției, care este, în principiu, în interesul persoanelor în cauză, trebuie să fie luat în considerare. Acordurile de transfer de prizonieri sunt, în general, destinate să servească obiectivele de eliminare a efectelor negative ale executării pedepsei într-un mediu care, din punct de vedere social, cultural sau lingvistic, reduce gradul de reintegrare în societate.

Nu s-a identificat niciun indiciu în speță că sentințele aplicate reclamanților au depășit limitele sentințelor în general impuse și altor condamnați în Thailanda pentru infracțiuni similare. De asemenea, pedepsele se încadrau în limitele maxime aplicabile la condamnări echivalente în Anglia. Este, de asemenea, relevant faptul că Thailanda s-a confruntat cu o problemă gravă în materie de droguri, și pentru acest motiv, traficul de droguri este pedepsit sever. De asemenea, sentințele incriminate au fost puse în aplicare de către Regatul Unit ca urmare a cererilor de transfer din partea reclamanților, în condițiile în care ambii reclamanți au fost încunoștințați cu privire la durata pedepselor pe care ar trebui să le execute și imposibilitatea lor de a contesta condamnările impuse. În cele din urmă, dacă nu ar fi fost transferați, ambii reclamanți ar fi fost eligibili pentru eliberarea condiționată doar după executarea a două treimi din pedeapsă, în loc de jumătate, în conformitate cu legislația engleză.

Concluzie

: inadmisibilă (vădit nefondată).

Articolul 5 § 1

(a)

Efectul recunoașterii vinovăției

–

Reclamanții au susținut că recunoașterea vinovăției ar fi trebuit să ducă la o reducere semnificativă a pedepsei. Cu toate acestea, deși în Thailanda pedeapsa a fost redusă de la închisoare pe viață la sentințe pe perioade determinate, impactul acestei reduceri a fost eficient, fiind inversat prin transferul lor în Regatul Unit. Astfel, dacă ar fi pledat nevinovați și ar fi fost condamnați în Thailanda la închisoare pe viață, ar fi aparținut în Anglia Înaltei Curți să stabilească un termen minim de executare a pedepsei înainte de a fi luați în considerare pentru eliberarea condiționată. În realizarea acestui exercițiu, Înalta Curte ar fi trebuit să se orienteze în condamnare după sentințele locale aplicate în fiecare dintre cauzele lor și ar fi fost extrem de mici față de pedepsele determinate impuse de către instanțele judecătorești din Thailanda. Ca atare, dacă nu ar fi pledat vinovați, ar avea acum perspectiva unei eliberări imediate.

Curtea a observat că, în cazul primului reclamant, închisoarea pe viață nu a fost singura pedeapsă de care dispunea instanța thailandeză pentru a-l condamna după o nerecunoaștere a vinovăției. El ar fi putut fi condamnat la moarte. În măsura în care prin recunoașterea vinovăției și-a redus o condamnare la moarte la o sentință la închisoare pe perioadă determinată, el beneficiat semnificativ de această recunoaștere. În plus, amnistiile regale erau frecvente în Thailanda și ar putea funcționa pentru a reduce o sentință la închisoare pe viață la o sentință pe perioadă determinată. Ambii reclamanți au beneficiat deja de o reducere a pedepsei ca urmare a unei amnistii regale. Astfel, nu s-a stabilit că, dacă reclamanții ar fi pledat nevinovat, ar executa în continuare o condamnare pe viață la data transferului, astfel încât ar fi necesară stabilirea unui termen minim de către Înalta Curte. În plus, în cazul primului reclamant, dacă el ar fi fost condamnat la închisoare pe viață, ar fi trebuit să execute un termen minim de opt ani în Thailanda, înainte de a fi eligibil pentru transfer, dublu față de cât a executat de fapt. Deși nu există astfel de informații în ceea ce-l privește pe cel de-al doilea reclamant, este probabil ca limitări similare să se fi aplicat. Mai mult decât atât, nu este corect să se compare termenul minim în cazul unei condamnări pe viață cu termenul minim de executat în cazul unei condamnări la închisoare pe durată determinată. În special, o sentință pe viață impune obligații și restricții care se extind dincolo de simpla perioada petrecută în detenție, atât sub formă de condiții de eliberare condiționată, cât și de riscul de a reveni în arest, în cazul încălcării acestor condiții. Aceste restricții fac dintr-o condamnare pe viață o sentință mai strictă. În cele din urmă, orice diferențe de rezultat care ar putea apărea nu au loc ca urmare a aplicării arbitrare a regulilor diferite pentru diferiți prizonieri. În transferurile de prizonieri se aplică reguli clare, care au fost aplicate și în cazurile reclamanților. Faptul că au apărut rezultate diferite a fost rezultatul interacțiunii dintre legislația statului de transfer și practica statului de primire privind transferul. În aceste condiții, menținerea în detenție a reclamanților de către Regatul Unit nu se poate spune că a fost arbitrară, în sensul articolului 5 § 1 (a) ca urmare a efectului recunoașterii vinovăției.

(b) "prezumția absolută" - primul reclamant s-a plâns că, din cauza prezumției absolute din dreptul thailandez că drogurile deținute dincolo de o anumită cantitate sunt pentru distribuție, el nu a fost în măsură să susțină că acestea au fost, de fapt, pentru uzul său personal. În opinia sa, prin urmare, procesul său a fost flagrant nedrept și detenția sa ulterioară arbitrară.

Curtea a observat că analiza dacă a existat o " negare flagrantă de dreptate" se face după standarde stricte și merge dincolo de simplele nereguli, trebuind să fie vorba despre distrugerea însăși a esenței dreptului la un proces echitabil. Prezumțiile de fapt sau de drept funcționează în orice sistem juridic. Astfel de prezumții trebuie să se păstreze în limite rezonabile, care i-au în considerare importanța a ceea ce este în joc și mențin dreptul la apărare, așa că nu se poate exclude că ar putea exista situații în care o dispoziție similară cu cea aplicată în cazul primului reclamant ar putea da naștere la o încălcare. Cu toate acestea, scopul acestei dispoziții a fost de majorare a pedepsei care ar putea fi impusă celor în posesia a mai mult de o anumită cantitate de droguri, în scopul de a acționa ca un factor de descurajare. Infracțiunea consta, în principal, din posesia de droguri, iar acest lucru a trebuit să fie dovedit de către organele de urmărire penală. Primul reclamant a beneficiat de un număr de garanții procedurale în cadrul procedurii din Thailanda. El a fost judecat în procedură publică, de către doi judecători independenți, a fost prezent pe tot parcursul procedurii și a fost reprezentat legal, a fost achitat pentru unele dintre acuzații în conformitate cu prezumția de nevinovăție și, în ciuda faptului că posesia de heroină și ecstasy nu a fost contestată, s-au adus dovezi pentru a demonstra că drogurile au fost în posesia lui, și el a fost condamnat în conformitate cu legea aplicabilă și i s-a acordat o reducere semnificativă pentru recunoașterea vinovăției. În orice caz, în evaluarea impactului prezumției absolute asupra echității generale a procesului este important faptul că primul reclamant nu a alertat autoritățile britanice, fie în timpul procesului său, sau când a făcut cererea de transfer, cu privire la presupusa negare flagrantă de dreptate în cazul său.

Concluzie

: inadmisibilă (vădit nefondată).

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Notele de informare privind jurisprudența Curții

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.