SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 3621/07 Ümran DURMAZ împotriva Turciei depusă la 11 ianuarie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Ümran Durmaz, este un cetățean turc, născut în 1955 și trăiește în İzmir. Circumstanțele cazului Faptele cazului, prezentate de reclamant și după cum apar din documentele prezentate de ea, pot fi rezumate după cum urmează. Fiica reclamantului Gülperi Ovalıoğlu a fost căsătorită cu dl O.O. Cuplul a avut rânduri frecvente și O.O. a folosit violența împotriva Gülperi în mai multe ocazii. La ora 17:50 O.O. a adus Gülperi la departamentul accidental și de urgență al unui spital din İzmir și a spus autorităților spitale că Gülperi a luat o supradoză de două medicamente numite “Prent” și “Muscoril”. De asemenea, a fost raportat că a declarat că el și Gülperi au avut un rând mai devreme de zi și că s-au lovit unul pe altul. Apoi a părăsit acasă și un timp după întoarcerea lui la ora 15.00 Gülperi se simțea rău. Gülperi, care a fost conștient, dar somnolent la sosirea ei la spital, a murit în aceeași seară la ora 10.10. Un medic și un procuror care au examinat ulterior organismul ei nu au putut stabili cauza decesului și au hotărât că este necesară o examinare postmortem. Examinarea postmortem a fost efectuată în ziua următoare și eșantioanele luate din organismul lui Gülperi au fost trimise pentru analiză forense. La 22 iulie 2005, soțul reclamantului, Elaattin Kanter, a depus o plângere oficială la procurorul Izmir împotriva O.O., și a afirmat că O.O. a fost responsabil pentru moartea fiicei sale. Dl Kanter a declarat în petiția sa de plângere că O.O. a bătut Gülperi în mai multe ocazii. El a susținut că O.O. L-a forțat pe Gülperi să ia medicamente și apoi și-a părăsit corpul la spital. Familia nu a auzit nimic de la O.O. de la acea dată. La 25 iulie 2005, procurorul Izmir a interogat reclamantul și soțul ei. Reclamantul a declarat procurorului că O.O. și-a bătut fiica înainte și că trebuia să fie spitalizată ca rezultat. Kanter a spus procurorului că fiica sa nu a fost niciodată sinucidere și că, în opinia sa, O.O. a fost responsabil pentru moartea ei. La 29 iulie 2005, ofițerii de poliție au vizitat apartamentul unde Gülperi și soțul ei O.O. obișnuiau să trăiască și au luat fotografii. De asemenea, la 29 iulie 2005, procurorul Izmir a interogat personalul spitalului care a fost de serviciu în ziua în cauză și care a încercat să resusciteze Gülperi. Un medic care a încercat să resuscite Gülperi a declarat procurorului că O.O. i-a spus că Gülperi a luat „Muscoril” și “Prent”. La 19 decembrie 2005, procurorul İzmir a informat biroul Registrului pentru nașteri, căsătorii și morți, că Gülperi Ovalıoğlu a luat o supradoză la 18 iulie 2005 și s-a sinucis. Moartea ei ar putea fi înregistrată în dosare. La 30 ianuarie 2006, Institutul de Medicină Forensică a publicat raportul său privind examinarea postmortem și alte examinări legistice efectuate pe probele prelevate din organismul lui Gülperi. Potrivit raportului, în plămânii ei a existat edem avansat și nu au existat droguri sau alte substanțe străine în organismul ei. Cauza decesului a fost stabilită sub formă de „umflare alveolară acută și sângerări intra-alveolare” în plămâni. În răspunsul lor la o cerere aparentă de la procurorul İzmir Institutul de Medicină Forensică a confirmat la 24 februarie 2006 că nu au existat substanțe străine sau medicamente în organismul lui Gülperi. Institutul a declarat în această scrisoare că, în cazul în care autoritățile judiciare concluzionează că Gülperi s-a sinucis prin intermediul unei supradoze, aceste autorități judiciare ar trebui să concludă, de asemenea, că medicamentele pe care le-a folosit sunt de un tip care nu ar putea fi detectate în cadrul examinărilor legisle ale eșantioanelor prelevate din organele interne. La 28 februarie 2006, procurorul İzmir a decis să încheie ancheta. În decizia procurorul a declarat că, potrivit raportului postmortem din 30 ianuarie 2006 (a se vedea mai sus), Gülperi a murit „în urma complicațiilor pulmonare cauzate de intoxicație medicinală”. La 4 aprilie 2006, reclamantul a depus obiecție la Curtea de Assize Karșıyaka împotriva deciziei procurorului. Reclamantul a atras atenția Curții Assize asupra neîndeplinirii procurorului O.O., în ciuda faptului că prin admiterea sa, O.O. a bătut Gülperi în ziua morții ei. De asemenea, a susținut că concluzia procurorului că fiica ei s-a sinucis prin a lua o supradoză s-a îmbolnăvit cu concluziile stabilite în cele două rapoarte emise de Institutul Forensic de Medicină. Ea a adăugat că procurorul nu a vizitat apartamentul unde Gülperi locuia cu O.O. Obiecția a fost respinsă de Curtea de Assize Karșıyaka la 11 iulie 2006. COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 2, 6 și 13 din Convenție că dreptul fiicei sale la viață nu a fost protejat din cauza faptului că autoritățile naționale nu au efectuat o anchetă eficace asupra plângerilor lor. 2186/93, ECHR 2000-VII), a fost ancheta în cazul în care autoritățile interne au încălcat art. 2 din Convenție? În acest sens, au fost luate toate măsurile necesare și logice de către autoritățile naționale pentru a stabili cauza decesului Gülperi Ovalıoğlu și pentru a investiga acuzațiile reclamantului împotriva domnului O.O.? În special, urmatoarele au avut orice influență asupra eficacității anchetei? i) eșecul aparent al procurorului de a pune la îndoială O.O.; ii) eșecul aparent al procurorului de a vizita, în timp util, apartamentul în care fiica reclamantului a locuit cu O.O.; iii) dispunerea procurorului de a face referire la moartea lui Gülperi Ovalıoğlu ca sinucidere în scrisoarea sa din 19 decembrie 2005 adresată biroului de înregistrare pentru nașteri, căsătorii și decesuri ( Nüfus Müdürlüğü ), atunci când, potrivit dosarului, nu au existat documente în posesia sa pentru a sprijini teoria sinuciderii; și iv) referințele aparent eronate și înșelătoare în decizia procurorului din 28 februarie 2006 la cele două rapoarte medicale emise de Institutul de Medicină Forensică, ambele afirmă că nu există medicamente în organismul lui Gülperi Ovalıoğlu și nici nu leagă problemele pulmonare cu intoxicarea. Guvernul este solicitat, în conformitate cu art. 38 din Convenție, precum și cu art. 44A din Regulamentul Curții, să solicite Institutului de Medicină Forense să pregătească un raport, pe baza rapoartelor medicale existente și a deciziei procurorului din 28 februarie 2006, și să elibereze un aviz de experți în ceea ce privește dacă există medicamente care nu pot fi detectate în cadrul examinărilor legistice privind eșantioanele luate din organele interne (a se vedea raportul Institutului de Medicină Forense din 24 februarie 2006) și care poate, totuși, să provoace problemele pulmonare fatale (a se vedea concluzia procurorului Izmir în decizia sa menționată anterior). În cazul în care răspunsul lor este negativ, Institutul ar trebui, de asemenea, solicitat să elaboreze, pe baza documentelor din dosarul de anchetă, pe cauza problemelor pulmonare care, potrivit raportului din 30 ianuarie 2006, au cauzat moartea.
Application no. 3621/07
Ümran DURMAZ
against Turkey
lodged on 11 January 2007
The applicant, Ms Ümran Durmaz, is a Turkish national, who was born in 1955 and lives in İzmir.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant and as they appear from the documents submitted by her, may be summarised as follows.
The applicant’s daughter Gülperi Ovalıoğlu was married to Mr O.O. The couple had frequent rows and O.O. used violence against Gülperi on a number of occasions.
At 5.50 p.m. on 18 July 2005 O.O. brought Gülperi to the accident and emergency department of a hospital in İzmir and told the hospital authorities that Gülperi had taken an overdose of two medicines called “Prent” and “Muscoril”. He was also reported as having stated that he and Gülperi had had a row earlier in the day and that they had hit each other. He had then left home and some time after his return at 3.00 p.m. Gülperi had felt unwell.
Gülperi, who had been conscious but drowsy on her arrival at the hospital, died the same evening at 10.10 p.m. A doctor and a prosecutor who subsequently examined her body were unable to establish the cause of death and they decided that a post-mortem examination was necessary. The post-mortem examination was carried out the following day and samples taken from Gülperi’s body were sent for forensic analysis.
On 22 July 2005 the applicant’s husband Mr Elaattin Kanter filed an official complaint with the İzmir prosecutor against O.O., and alleged that O.O. had been responsible for the death of his daughter. Mr Kanter stated in his complaint petition that O.O. had beaten up Gülperi on a number of occasions. He alleged that O.O. had forced Gülperi to take medicines and subsequently dumped her body at the hospital. The family had heard nothing from O.O. since that date.
On 25 July 2005 the İzmir prosecutor questioned the applicant and her husband. The applicant told the prosecutor that O.O. had beaten up her daughter before and that she had had to be hospitalised as a result. Mr
Kanter told the prosecutor that his daughter had never been suicidal and that in his opinion O.O. had been responsible for her death.
On 29 July 2005 police officers visited the flat where Gülperi and her husband O.O. used to live, and took photographs.
Also on 29 July 2005 the İzmir prosecutor questioned the hospital personnel who had been on duty on the day in question and who had tried to resuscitate Gülperi. A doctor who tried to resuscitate Gülperi told the prosecutor that O.O. had told him that Gülperi had taken “Muscoril” and “Prent”.
On 19 December 2005 the İzmir prosecutor informed the Registry office for births, marriages and deaths, that Gülperi Ovalıoğlu had taken an overdose on 18 July 2005 and killed herself. Her death could be entered in the records.
On 30 January 2006 the Forensic Medicine Institute published its report pertaining to the post-mortem examination and other forensic examinations carried out on the samples taken from Gülperi’s body. According to the report, there was advance oedema in her lungs and there were no drugs or other foreign substances in her body. Cause of death was established as “acute alveolar swelling and intra-alveolar bleeding” in the lungs.
In their response to an apparent request from the İzmir prosecutor the Forensic Medicine Institute confirmed on 24 February 2006 that there had been no foreign substances or medicines in Gülperi’s body. The Institute stated in this letter that, should the judicial authorities conclude that Gülperi had committed suicide by taking an overdose, then those judicial authorities should also conclude that the medicines she used were of a type which could not be detected in forensic examinations of samples taken from internal organs.
On 28 February 2006 the İzmir prosecutor decided to close the investigation. In the decision the prosecutor stated that, according to the post-mortem report of 30 January 2006 (see above), Gülperi had died “as a result of lung complications caused by medicinal intoxication”.
On 4 April 2006 the applicant filed an objection with the Karșıyaka Assize Court
against the prosecutor’s decision. The applicant drew the Assize Court’s attention to the prosecutor’s failure to question O.O., despite the fact that by his own admission O.O. had beaten Gülperi up on the day of her death. She also argued that the prosecutor’s conclusion that her daughter had committed suicide by taking an overdose sat ill with the conclusions set out in the two reports issued by the Forensic Medicine Institute. She added that the prosecutor had not visited the flat where Gülperi used to live with O.O.
The objection was rejected by the Karșıyaka Assize Court on 11
July 2006.
The applicant complains under Articles 2, 6 and 13 of the Convention that her daughter’s right to life was not protected because of the national authorities’ failure to carry out an effective investigation into their complaints.
Having regard to the procedural protection of the right to life (see paragraph 104 of
Salman v. Turkey
[GC], no. 21986/93, ECHR 2000-VII), was the investigation in the present case by the domestic authorities in breach of Article 2 of the Convention? In this connection, have all necessary and logical steps been taken by the national authorities to establish the cause of Gülperi Ovalıoğlu’s death and to investigate the applicant’s allegations against Mr. O.O.? In particular, did the following have any bearing on the effectiveness of the investigation?
i) the apparent failure of the prosecutor to question O.O.;
ii) the apparent failure of the prosecutor to visit, in a timely manner, the flat where the applicant’s daughter lived with O.O.;
iii) the readiness of the prosecutor to refer to Gülperi Ovalıoğlu’s death as suicide in his letter of 19 December 2005 addressed to the registry office for births, marriages and deaths (
Nüfus Müdürlüğü
), when, according to the file, there were no documents in his possession to support the suicide theory; and,
iv) the apparently erroneous and misleading references in the prosecutor’s decision of 28 February 2006 to the two medical reports issued by the Forensic Medicine Institute, both of which categorically state that there were no medicines in Gülperi Ovalıoğlu’s body, and neither of which link the lung problems to intoxication.
The Government are requested, pursuant to Article 38 of the Convention, as well as Rule 44A of the Rules of Court, to request the Forensic Medicine Institute to prepare a report, based on the existing medical reports and the prosecutor’s decision of 28 February 2006, and render an expert opinion as to whether there exist medicines which cannot be detected in forensic examinations on samples taken from internal organs (see Forensic Medicine Institute’s report of 24 February 2006) and which can nevertheless cause the fatal lung problems (see the İzmir prosecutor’s conclusion in his above-mentioned decision). If their answer is in the negative, the Institute should also be requested to elaborate, on the basis of the documents in the investigation file, on the cause of the lung problems which, according to the report of 30 January 2006, caused the death.