CtEDO 30.01.2013 Auto

M.C. AND A.C. v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
30.01.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
M.C. AND A.C. v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 12060/12 M.C. și A.C. împotriva României depusă la 6 februarie 2012 DECLARAREA FACTELOR Prima reclamantă, dna M.C., s-a născut în 1978 și trăiește în București. Al doilea reclamant, dl A.C., s-a născut în 1986 și locuiește în Curtea de Argeș. Ambele sunt cetățeni români și sunt reprezentați în fața Curții de către dna Raluca Iustina Ionescu, avocat care practică în București, care le reprezintă și în cadrul procedurii interne. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Incidențele din 3 iunie 2006, reclamanții au participat la o marșă anuală a homosexualității la București. A fost organizată de ACCEPT, o organizație neguvernamentală, care are drept obiect furnizarea de informații și a asistenței comunității LGBT. Marșa beneficiază de protecția poliției. Mai multe persoane care își exprimau în mod activ dezaprobarea față de marșul gay au fost oprite de poliție, pozele lor au fost luate și documentele lor de identitate verificate și înregistrate. La ora 19:00, la sfârșitul marșului, reclamanții și alți patru participanți au părăsit zona folosind rutele și mijloacele de transport recomandate de autoritățile în orientările elaborate de organizatorii pentru participanții la marș. După cum s-a recomandat în același prospect, nu au purtat haine distinctive sau semne care le-ar identifica ca participanți la marș. În metrou au fost atacați de un grup de șase tineri și de o femeie care poartă tricouri cu călugărițe. Au venit direct la victime și au început să-i lovească și să-și lovească capul și fețele. De asemenea, s-au umplut de la barele metalice deasupra capului, lovindu-le victimele. În timpul atacului ei au continuat să strige: “Poporarilor, duceți-vă în Olanda!” (Poporarilor, Duceți-vă în Olanda! Victimele au fost împinse în colțul căruciorului. Una dintre ele a încercat să protejeze ceilalți cu corpul său, dar al doilea reclamant a rămas expus și a primit mai multe lovituri. Atacul a durat aproximativ două minute. Pe calea lor de ieșire atacatorii a lovit primul reclamant din nou în față. Ceilalți pasageri s-au retras pe partea opusă a căruciorului în timpul evenimentelor. Printre ei era Z.E. care participaseră și la marș ca fotograf. Victimele i-au cerut să facă poze cu privire la incidentul, ceea ce el a făcut. În aceeași seară, împreună cu un reprezentant al ACCEPT, victimele s-au dus la Institutul Național Forensic Mina Minovici și la Spitalul de Urgență Bagdasar pentru consultații medicale. Al doilea reclamant a fost diagnosticat cu multiple contuzii (în legătură cu incidentele), traumatisme cranio-cerebrale minore, contuzie pe umărul stâng, pe partea stângă a feței și vânătăi. Nu s-a găsit nici o daune osoasă. Investigarea penală În noaptea 3-4 iunie 2006 victimele, inclusiv reclamanții, și un reprezentant al ACCEPT au mers la Stația de Poliție București nr. 25. Ei au depus o plângere penală împotriva atacatorilor și au subliniat că atacul a fost bazat pe orientarea sexuală a victimelor. Ei au reiterat că nu au purtat semne vizibile care ar fi putut da afară faptul că se întorceau din marșul gay. Ei au susținut că atacatorii le-au identificat la marș (pentru că nu au purtat nici măști acolo) și le-au urmat după aceea, cu intenția de a le răni. Ei au informat poliția despre observația ofensivă făcută în timpul atacului. Potrivit reclamanților, agenții de poliție au fost surprinși să vadă că reclamanții și celelalte victime, deși sunt gay, au fost persoane cu locuri de muncă și poziții de responsabilitate regulate. Ei au încercat să-i dissuadă de a urmări plângerea lor, avertizându-le că ar trebui să se confrunte cu agresorii lor în proces. La 5 iunie 2006, reprezentantul reclamanților a prezentat poliției mai multe imagini din atac, luate de Z.E. În unele imagini fețele atacanților au fost vizibile, în timp ce capota lor era în jos. Fotograful a dat declarații și a putut identifica unul dintre infractori. Primul reclamant a fost prezentat, de asemenea, pozele făcute de poliție în timpul marșului. Ea a fost capabilă să identifice două dintre persoane prin fotografii lor. Poliția a avut la dispoziție numele și adresele suspecților. Datorită reorganizarii poliției, dosarul a fost mutat de la o secție de poliție la alta, iar la 4 aprilie 2007 a fost înregistrat la stația de poliție de metrou. Având în vedere că nu s-a întâmplat nimic în acest caz, reclamanții au solicitat informații cu privire la progresul anchetei (scrisele trimise de ACCEPT la 25 septembrie 2006, 28 martie 2007 și 20 iulie 2011). La 19 martie 2007, ei s-au plâns, de asemenea, la Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la lipsa unei anchete eficace în acest caz, dar în absență. La 27 aprilie 2007, au fost informați că, după reorganizarea poliției, dosarul lor a fost încheiat în cele din urmă de secția de poliție a metroului. Scrisoarea a informat, de asemenea, reclamanții că ancheta a fost în curs de desfășurare și au fost luate măsuri pentru a identifica vinovații. La 9 august 2011, poliția de metrou le-a informat că s-a propus să pună capăt anchetei, deoarece presupusele infracțiuni au devenit condamnate la statut (s-a implinit prescripția specială La 4 octombrie 2011, Oficiul Procurorului a atașat Curții de District București din al patrulea Precinct a susținut propunerea de poliție și a decis să pună capăt anchetei. Decizia a fost trimisă la domiciliul primului reclamant la 27 februarie 2012. De mai multe ori, reclamanții au cerut accesul la dosarul urmăririi judiciare, însă cererile lor au fost încheiate în mod repetat cu refuz. La 19 martie 2012 au depus o plângere în fața șefului procuror împotriva deciziei din 4 octombrie 2011. Ei au susținut, printre altele, că procurorul ar fi trebuit să investigheze infracțiunile mai grave ale organizării unui grup criminal (socierea pentru savârțiea de infracțiuni ), care nu a fost încă limitat la timp. De asemenea, s-au plâns că investigatorii nu au reușit să își urmărească acuzațiile că atacul a fost motivat de orientarea sexuală a reclamanților. Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție în legătură cu neinvestierea adecvată a plângerilor lor penale referitoare la actele de violență motivate de ură împotriva homosexualilor și, în general, cu lipsa unor măsuri legislative și de altă natură adecvate pentru combaterea crimelor de ură împotriva minorităților sexuale. Aceștia subliniază că ancheta a durat prea mult și nu a reușit să identifice vinovații, în ciuda dovezilor concrete aduse de ei și de martorul Z.E. De asemenea, au pierdut faptul că autoritățile au permis în mod deliberat respectarea statutului de limitare. Ei reiterează mai mult că agenții de poliție au fost surprinși să realizeze că persoanele gay ar putea fi bine off, și că au încercat să convingă reclamanții să își retragă plângerea. Ei susțin că autoritățile nu au făcut nimic pentru a aborda aversionul generală împotriva homosexualilor în societate. Ei observă că numai la 11 august 2006 a fost modificat Codul Penal pentru a include noțiunea de agrava circumstanțe de comitere a unei infracțiuni din motive de discriminare, inclusiv cea bazată pe orientarea sexuală a unei persoane. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plâng că au fost împiedicați în încercările lor de a obține daune civile prin ineficacitatea anchetei și prin faptul că autoritățile au permis infracțiunile să devină interzise de lege. Ei reiterează, de asemenea, că încă nu sunt în măsură să obțină copii ale dosarului de procedură. Reclamanții se plâng că, pe măsură ce incidentele au avut loc în legătură cu participarea lor la o adunare pașnică, statul a încălcat obligațiile sale pozitive în temeiul articolului 11 din Convenție prin faptul că nu a efectuat investigații eficace. Invocând art. 13 din Convenție împreună cu articolele 3, 6, 8, 11 și 14 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au avut nici un remediu eficient de a se plânge fie despre faptul că infracțiunile împotriva lor au fost motivate de orientarea lor sexuală, fie despre faptul că ancheta penală a durat prea mult și a fost ineficientă, împiedicând astfel accesul lor la recursul civil. În sfârșit, reclamanții se plâng că, la efectuarea anchetei, autoritățile nu au luat în considerare faptul că infracțiunile împotriva acestora au fost motivate de orientarea lor sexuală și, prin urmare, nu au îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute la art. 14 din Convenție, citite împreună cu articolele 3, 8 și 13, precum și cele consemnate la art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. Întrebarea părților Au fost depuse plângeri reclamanților la Curte cu expediția solicitată de regulamentul de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție (a se vedea Manukyan c. Georgia (dec.), nr. 53073/07, 9 octombrie 2012)? Reclamanții au epuizat toate căile de recurs interne eficace, după cum prevede art. 35 § 1 din Convenția? Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita v. Italia [GC], nr. 26772/95, CEDH 2000-IV), a fost ancheta în acest caz de către autoritățile interne în încălcarea articolului 3 din Convenție? A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a-și respecta viața privată, în contradicție cu art. 8 din Convenția? În special, având în vedere obligațiile pozitive prevăzute în articolele 3 și 8 din Convenție: (a) a fost lungimea procedurii penale inițiate de reclamanții în încălcarea cerințelor de expediție stabilite de Curte în jurisprudența sa, în special în ceea ce privește faptul că statutele de limitări au fost îndeplinite în acest caz? (b) Autoritățile au rămas neutrale în limba lor și în atitudinea față de solicitanți în cursul anchetei? (c) autoritățile au luat pe deplin în considerare natura sensibilă a cazului dinaintea lor? (d) reclamanții au avut acces la obținerea copiilor dosarului urmăririi judiciare? A existat o încălcare a dreptului reclamanților la libertatea de reuniune pașnică, în contravenție cu art. 11 din Convenție, în special cu privire la modul în care autoritățile își îndeplinesc obligațiile pozitive de a investiga incidentele? Reclamanții au la dispoziția lor un remediu intern eficace pentru plângerile lor din Convenția, conform articolului 13 din Convenția? Reclamanții au suferit discriminări în ceea ce privește exercitarea drepturilor convenției în temeiul orientării sexuale, în contravenție cu art. 14 din Convenția, citit coroborat cu articolele 3, 8, 11 și 13 din Convenție și contrar art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă