SECȚIUNEA A DOUA DECIZIȚII: 44848/10 și 44849/10 Raffaele RONCA și Antonio IZZO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 12 martie 2013, într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Francoise Elens-Passos, graffière de secțiune; Având în vedere cererile sus-menționate depuse la 23 iulie 2010 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 12 septembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererile de rol După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Dl Raffaele Ronca este un cetățean italian născut în 1979 și rezident în Salerno. Dl Antonio Izzo este un cetățean italian născut în 1963 și rezident în Castel San Giorgio.
Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl Sammartino, avocat în Salerno. Reclamanții au fost parte la proceduri judiciare, a căror durată au contestat-o prin recursul la recursul din 22 ianuarie și 24 mai 2007, Curtea de apel din Napoli a constatat încălcarea termenului rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție; prin urmare, aceasta a acordat domnului Ronca 3 875 EUR și domnului Izzo 3 900 EUR ca daune morale. Aceste decizii nu au fost executate. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng în fața Curții de Neexecutare a Hotărârilor Tribunalului de Primă Instanță Pe reunirea cererilor Ținând cont de similitudinea faptelor și a întrebărilor juridice adresate de cereri, Curtea decide să le atașeze și să le examineze împreună într-o singură decizie (art. 42 din Regulamentul de procedură al Curții).
Cu privire la neexecutarea deciziilor Acestea se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. După ce încercările de soluționare pe cale amiabilă au eșuat, la 12 septembrie 2012, guvernul a trimis Curții o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de această parte a cererii.
Declarația este astfel formulată (...) Guvernul italian oferă să plătească (...): - sumele acordate prin deciziile mai sus menționate, reevaluate și majorate cu dobânda legală la data plății, deduse din orice sumă care ar putea fi deja plătită în executarea deciziilor menționate, 200 EUR fiecăruia dintre cei doi reclamanți, care acoperă orice prejudiciu moral care rezultă din întârzierea plății sumei Pinto, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 200 EUR pentru fiecare dintre cei doi reclamanți, care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți; aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului.
În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință, recunoaște că neexecutarea hotărârilor judecătorești mai întâi a condus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Simaldone c. Italia, n 22644/03, 31 martie 2009) și consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării (Gaglione și alții c. Italia, 45867/07 și altele, 21 decembrie 2010). Guvernul invită cu respect Curtea să spună că Õ nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să o șteargă din rol în conformitate cu art. 37 din Convenție.
Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 III Metaxas Grecia, n 8415/02, § 31, 27 mai 2004) și, în special, decizii Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul despăgubirilor propuse În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze această parte a cererilor (art. 37 alineatul (1) în fine) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererile ar putea fi reincluse în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Reclamanții susțin că neexecutarea deciziilor mai devreme sau mai târziu a avut loc la data de 31 martie 2009 și că, în conformitate cu art. 13 din Convenție,
Curtea consideră că neexecutarea hotărârilor din cauza jurisprudenței Simaldone c. Italia , nr 22644/03, § 76-84, 31 martie 2009 și Gaglione , citată anterior, § 47, Curtea consideră că neexecutarea hotărârilor din cauza unei hotărâri din partea statului Pinto Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile Prend act. termenii declarației guvernului pârât cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătorești (art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1) și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate decid să elimine această parte a cererilor din rol în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.
Declarați restul cererilor inadmisibile. Francoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte
DÉCISION Requêtes n os 44848/10 et 44849/10 Raffaele RONCA et Antonio IZZO contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 mars 2013, en un comité composé de : Dragoljub Popović, président, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section, Vu les requêtes susmentionnées introduites le 23 juillet 2010 ; Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 12 septembre 2012 et invitant la Cour à rayer les requêtes du rôle ; Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :
M. Raffaele Ronca est un ressortissant italien né en 1979 et résidant à Salerno. M. Antonio Izzo, est un ressortissant italien né en 1963 et résidant à Castel San Giorgio. Ils ont été représentés devant la Cour par M e C. Sammartino, avocat à Salerno. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me E. Spatafora, et son coagent, M me P. Accardo. Les requérants furent partie à des procédures judiciaires, dont ils contestèrent la durée au moyen du recours « Pinto ». Par deux décisions du 22 janvier et 24 mai 2007, la cour d’appel « Pinto » de Naples constata la violation du délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ; en conséquence, elle accorda 3 875 EUR à M. Ronca et 3 900 EUR à M. Izzo à titre de dommage moral.
Ces décisions ne furent pas exécutées. Invoquant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignent devant la Cour de la non-exécution des décisions de la cour d’appel « Pinto ». Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignent de l’ineffectivité du remède « Pinto ». Les requêtes ont été communiquées au Gouvernement . EN DROIT A. Sur la jonction des requêtes Compte tenu de la similitude des faits et des questions juridiques posées par les requêtes, la Cour décide de les joindre et de les examiner conjointement dans une seule décision (article 42 du règlement de la Cour). B. Sur la non-exécution des décisions « Pinto » Les requérants allèguent que les décisions de la cour d’appel « Pinto » n’ont pas été exécutées.
Ils invoquent les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1. Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 12 septembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie des requêtes. La déclaration est ainsi libellée : « (...) le Gouvernement italien offre de verser (...) : - les sommes accordées par les décisions « Pinto » en question, réévaluées et majorées des intérêts légaux à la date du paiement, déduction faite de tout montant éventuellement déjà payé en exécution desdites décisions, 200 euros à chacun des deux requérants, couvrant tout préjudice moral découlant du retard dans le paiement de la somme Pinto, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et - 200 euros à chacun des deux requérants, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le gouvernement, à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière, reconnaît que la non-exécution des décisions « Pinto » a entraîné la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 ( Simaldone c. Italie , n o 22644/03, 31 mars 2009) et estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation ( Gaglione et autres c. Italie , n os 45867/07 et autres, 21 décembre 2010). Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention. » Les requérants n’ont formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale. La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article.
L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si : « pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête. » La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement). A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence ( Tahsin Acar c. Turquie (question préliminaire) [GC], n o 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 ‑ VI ; WAZA Spółka z o.o.
c. Pologne (déc.) n o 11602/02, 26 juin 2007). La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, de la non ‑ exécution des décisions de justice (voir, par exemple, Bourdov c. Russie , n o 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 ‑ III ; Metaxas c. Grèce , n o 8415/02, §§ 24 ‑ 31, 27 mai 2004) et, en particulier, des décisions « Pinto » ( Simaldone c. Italie , n o 22644/03, §§ 48-64, 31 mars 2009 ; Gaglione et autres c. Italie , n os 45867/07 et autres, §§ 32-45, 21 décembre 2010). Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant des indemnisations proposées – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie des requêtes (article 37 § 1 c)). En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie des requêtes (article 37 § 1 in fine ). Enfin, la Cour souligne que,
dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, les requêtes pourraient être réinscrites au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention ( Josipović c. Serbie (déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008). C. Sur l’ineffectivité du remède « Pinto ». Les requérants allèguent que la non-exécution des décisions « Pinto » entraîne l’ineffectivité de cette voie de recours. Ils invoquent l’article 13 de la Convention Eu égard à la jurisprudence Simaldone c. Italie , n o 22644/03, §§ 76-84, 31 mars 2009 et Gaglione , précité, § 47, la Cour estime que la non ‑ exécution des décisions « Pinto » ne remet pas en cause, en l’espèce, l’effectivité du remède « Pinto » aux termes de l’article 13 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie des requêtes est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Prend acte des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant la non-exécution des décisions « Pinto » (article 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1) et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris ; Décide de rayer cette partie des requêtes du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Déclare le restant des requêtes irrecevable. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Greffière adjointe Président