PASIKA v. UKRAINE

A cincea secțiune DECIZIE nr. 50304/06 Roman Ireneyovych PASIKA împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 7 mai 2013 în calitate de comitet compus din: Angelika Nußberger, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 21 noiembrie 2006, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 19 octombrie 2012, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Roman Iremeyovych Pasika, este un național ucrainean, născut în 1972 și locuiește în Stryyy. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl N. Kulchytskyy, al Ministerului Justiției. În februarie 1999 au fost instituite proceduri pentru daune în ceea ce privește un accident de trafic împotriva reclamantului. În iunie 2001, în urma unui protest de către un vicepreședinte al Curții Supreme, Curtea Regională de la Lviv a trimis cauzele pentru o atenție proaspătă instanței de primă instanță. După examinarea de către instanțe de trei niveluri de competență, procedura s-a încheiat în mai 2006 prin decizia finală a Curții Supreme. Reclamantul a devenit conștient de decizia din iunie 2006. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 1 din Convenția cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii penale împotriva acestuia. Prezenta plângere a fost comunicată guvernului. Invocând art. 6 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, el s-a plâns, de asemenea, din cauza rezultatului nefavorabil al procedurii. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 19 octombrie 2012, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea în ceea ce privește plângerea comunicată acestora. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă a examinării cazului reclamantului în fața instanțelor naționale. Guvernul Ucrainei ofera 270 de euro (două sute șaptezeci) dlui Roman Ireneyovych Pasika. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curtea, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 5 decembrie 2012, reclamantul a contestat declarația Guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să elimine o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Hotărârea (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Ucrainei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Pavlyulynets c. Ucraina , nr. 70767/01, § 39-52, 6 septembrie 2005; și Moroz și alții c. Ucraina , nr. 36545/02, §§ 52-61, 21 decembrie 2006). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea poate fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). După examinarea cu atenție a restului cererii în lumina tuturor materialelor în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de protocolele sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește durata excesivă a procedurii și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; restul cererii este inadmisibil. Stephen Phillips Angelika Nußberger Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 50304/06

Roman Ireneyovych PASIKA

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 7

May 2013 as a Committee composed of:

Angelika Nußberger,

President,

Ganna Yudkivska,

André Potocki,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 21 November 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 19 October 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Roman Ireneyovych Pasika, is a Ukrainian national, who was born in 1972 and lives in Stryy.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr N.

Kulchytskyy, of the Ministry of Justice.

In February 1999 proceedings for damages in respect of a traffic accident were instituted against the applicant. In June 2001, following a protest by a deputy president of the Supreme Court, the Lviv Regional Court sent the case for fresh consideration to the first instance court. Following the consideration by courts of three levels of jurisdiction, the proceeding ended in May 2006 by a final decision of the Supreme Court. The applicant became aware of the decision in June 2006.

COMPLAINTS

The applicant complained

under Article 6

§

1 of the Convention of the unreasonable length of the criminal proceedings against him. This complaint was communicated to the Government. Invoking Article 6

§

1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, he also complained on account of the unfavourable outcome of the proceedings.

THE LAW

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 19

October 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application in respect of the complaint communicated to them. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article

37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government of Ukraine acknowledge the excessive duration of the consideration of the applicant’s case before the national courts.

The Government of Ukraine offer to pay 270 (two hundred and seventy) euros to Mr

Roman Ireneyovych Pasika.

The Government therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable, and converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

By a letter of 5 December 2012, the applicant objected to the Government’s declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Ukraine, its practice concerning complaints about the violation of the right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Pavlyulynets v.

Ukraine

, no. 70767/01, §§ 39-52, 6 September 2005; and

Moroz and Others v. Ukraine

, no. 36545/02, §§ 52-61, 21 December 2006).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application can be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (see

Josipović v.

Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

Having carefully examined the remainder of the application in the light of all the material in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the excessive length of the proceedings and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Stephen Phillips

Angelika Nußberger

Deputy Registrar

President