BURLA v. UKRAINE

A cincea secțiune decizia nr. 17129/11 Roza Ivanivna BURLA împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așezează la 22 octombrie 2013 în calitate de comitet compus din: Angelika Nußberger, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 martie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 august 2012 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dna Roza Ivanivna Burla, este un național ucrainean, născut în 1954 și locuiește în Chernivtsi. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl B.V. Fokiy, un avocat practicant în Chernivtsi. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl N. Kulchytskyy, al Ministerului Justiției. Reclamantul s-a plâns, în special, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la durata procedurii civile la care a fost parte și în temeiul articolului 13 din Convenție, cu privire la lipsa unui remediu eficace în acest sens. La 27 aprilie 2012, reclamația de mai sus a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns de durata procedurilor civile și de lipsa de remediere eficace în acest sens. Ea s-a bazat pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 7 august 2012 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă de examinare a cazului reclamantului în fața instanțelor naționale. Guvernul Ucrainei oferă să plătească 900 nouă sute de euro) dnei Roza Ivanivna Burla. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curtea, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Declarația a fost trimisă reclamantului invitat să își prezinte observațiile. La 17 ianuarie 2013, ea a informat instanța cu privire la dezacordul ei cu declarația unilaterală. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Ucrainei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 din Convenție, că autoritățile judiciare au respins arbitrar afirmațiile sale, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, că ea a fost în mod incorect privată de proprietatea ei și în temeiul articolului 13 din Convenție, că autoritățile de stat nu au reușit să o protejeze de o astfel de privație nelegiuială. Având în vedere toate elementele de dinaintea acesteia, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în dispozițiile invocate de reclamant. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 13 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; Decide să pună capăt plângerii privind durata procedurilor din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Angelika Nußberger Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 17129/11

Roza Ivanivna BURLA

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 22

October 2013 as a Committee composed of:

Angelika Nußberger,

President,

Ganna Yudkivska,

André Potocki,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 4 March 2011,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 7

August

2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Ms Roza Ivanivna Burla, is a Ukrainian national, who was born in 1954 and lives in Chernivtsi. She was represented before the Court by Mr B.V. Fokiy, a lawyer practising in Chernivtsi.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr N. Kulchytskyy, of the Ministry of Justice.

The applicant complained, in particular, under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the civil proceedings to which she was a party and under Article 13 of the Convention about the lack of an effective remedy in this respect.

On 27

April

2012 the above complaint was communicated to the Government

.

THE LAW

1.

The applicant complained about the length of civil proceedings and lack of effective remedy in this respect. She relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 7

August

2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government of Ukraine acknowledge the excessive duration of consideration of the applicant’s case before the national courts.

The Government of Ukraine offer to pay EUR 900 nine hundred seventy euros) to Ms

Roza Ivanivna Burla.

The Government therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable, and converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

The declaration was sent to the applicant who was invited to submit her comments. On 17 January 2013 she informed the court of her disagreement with the unilateral declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Ukraine, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

2.

The applicant also complained under Article 6 of the Convention that the judicial authorities had arbitrarily rejected her claims, under Article 1 of Protocol No. 1 that she had been wrongfully deprived of her property and under Article 13 of the Convention that the State authorities had failed to protect her from such wrongful deprivation.

In the light of all the material before it, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the provisions relied upon by the applicant.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the complaint concerning the length of proceedings out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Stephen Phillips

Angelika Nußberger

Deputy Registrar

President