SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 126/10 Konstantinos KORMAS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 28 mai 2013 într-un comitet compus din Elisabeth Steiner, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Linos-Aleluia Sicilianos, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 11 decembrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Konstantinos Kormas, este un resortisant grec născut în 1963 și rezident în Atena. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Sigalas, avocat în barou dai. Guvernul grec ( Delegații agentului său, V. Pelekou, sunt reprezentați în fața Consiliului Juridic de la șai, și O. Soropani, autoritar la Consiliul Juridic de la Õ . Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1993, în timp ce lucra la Ministerul de Interne, reclamantul a fost afectat de leucemie. În martie 1994, reclamantul a decis să meargă în Statele Unite pentru un transplant de măduvă osoasă. Costurile au trebuit să fie suportate de către organismul său de securitate socială, lIIKA. Pentru călătoria sa în Statele Unite și operația sa, reclamantul a trebuit să plătească sumele de 901 660 drahme (2 645 EUR) și 6 000 USD, adică un total de 2 450 080 drachmes (7 190,26 EUR). El putea fi rambursat prin intermediul IIKA, cu condiția să prezinte originalele înscrisurilor necesare. Reclamantul a prezentat aceste documente la 4 august 1995. Cu toate acestea, L La 5 noiembrie 1996, în fața ina ci ei din partea IIKA, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Etu. Prin hotărârea din 30 aprilie 1998, tribunalul administrativ a solicitat instanței administrative să depună anumite înscrisuri în termen de două luni. Reclamantul trebuia să depună anumite documente referitoare la spitalizarea sa în Statele Unite, certificate de autoritatea consulară și care au făcut obiectul unei traduceri oficiale de către Ministerul Afacerilor Externe. La 31 mai 2000, tribunalul administrativ a condamnat la plata către reclamant a sumei de 1 702 080 drachmes (4 995,10 EUR), plus cu dobândă legală de la data sesizării și până la data restanței. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 10 mai 2001. La 8 octombrie 2001, o lege 294/2001 a fost publicată în Jurnalul Oficial, care a modificat art. 53 din Decretul prezidențial 18/1989, stabilindu-se la 2 000 000 drachmes minimul de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 31 decembrie 2001, instanța administrativă din cauza recursului a infirmat hotărârea instanței administrative, pe motiv că reclamantul nu a depus originalele documentelor solicitate, ci copii legalizate (hotărârea nr. 6409/2001). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 18 decembrie 2002. 12. La 30 ianuarie 2003, reclamantul s-a ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat. În recursul său, Tribunalul administrativ a subliniat că instanța administrativă nu a examinat suficient dosarul și a considerat că nu a depus la În plus, reclamantul a susținut că, având în vedere faptul că hotărârea Tribunalului administrativ de apel a infirmat hotărârea instanței administrative, a solicitat, prin recursul său, ca cererile sale inițiale (2 450 080 drachme) să fie acceptate în totalitate, însă acestea depășeau noul prag de 2 000 000 drahme. 13. Printr-o hotărâre din 15 iunie 2009 (refuzată la net la 30 septembrie 2009), Consiliul a respins recursul (hotărârea nr. 1945/2009). 080 drahmes, în timp ce, în conformitate cu art. 53 alineatul (3) din Decretul prezidențial 18/1989, astfel cum a fost modificat prin art. 5 din Legea nr. 294/2001, nu era permis să se aplice în casarea în fața Consiliului de Stat atunci când landul era mai mic de 2 000 000 de drahme. Dreptul intern relevant 14. art. 53 alineatul (3) din Decretul prezidențial 18/1989, astfel cum a fost înlocuit de art. 36 din Legea 272 (...) În circumstanțe excepționale, chiar dacă instanța este mai mică decât suma menționată anterior, recursul în casare este admis în mod admisibil atunci când reclamantul declară în actul 15. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. 16. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității de arme, deoarece Consiliul de Stat nu a luat în considerare afirmația reclamantului conform căreia dreptul la judecată depășea pragul de 2 000 000 de drahme 17. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că a acționat așa cum a făcut-o și după câțiva ani de la sesizarea sa, Consiliul de Stat și-a încălcat dreptul de acces la o instanță. 18. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că hotărârile Curții Administrative de Apel și ale Consiliului de Stat i-au adus atingere pretențiilor sale împotriva IKA. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată cu privire la o cauză decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive Întradevăr, Curtea amintește că această regulă, care reflectă dorința părților contractante de a nu fi puse în discuție deciziile anterioare după un termen indefinit, servește nu numai intereselor guvernului, ci și securității juridice ca valoare intrinsecă ( Wilde, Ooms și Versyp c. Belgia, Hotărârea din 28 mai 1970, seria A n 12, § 50), deși răspunde și nevoii de a lăsa în urmă un termen de reflecție suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere Curții și de a defini conținutul acesteia (Iordache c. România (dec.) 55092/00, 23 martie 2004). Aceasta marchează astfel limita temporală a controlului efectuat de Curte și indică atât particularilor, cât și autorităților perioada care depășește perioada în care acest control nu mai există în cazul Kadićis c. Letonia 2) (dec.), nr 62393/00, 25 septembrie 2003). 21. Termenul de șase luni începe să curgă de la decizia definitivă în contextul epuizării căilor de atac interne ( Paul și Audrey Edwards c. Regatul Unit (dec.), nr 46477/89, 7 iunie 2011). Curtea amintește că art. 35 alineatul (1) din Convenție impune doar epuizarea căilor de atac disponibile și suficiente pentru a permite repararea acestor încălcări. Scopul articolului 35 este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a remedia presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste acuzații să fie prezentate Curții (a se vedea în special Selmuni c. Franța [GC], 25803/94, § 74, CEDO 1999-V. Regula de la art. 35 alineatul (1) se bazează pe ipoteza că ordinea internă oferă o cale de atac eficientă în ceea ce privește presupusa încălcare a drepturilor unui individ în temeiul Convenției (Laktos c. Republica Cehă (dec.), 42052/98, 23 octombrie 2001). O acțiune este efectivă atunci când este disponibilă atât în teorie, cât și în practică la momentul faptelor, adică este accesibilă și susceptibilă de a-i oferi reclamantului redobândirea obiecțiilor sale și prezintă perspective rezonabile de succes (Sejdovic c. Italia [GC], nr 56581/00, § 46, CEDH 2006-II). 22. Curtea subliniază că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. C Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania, 19 februarie 1998, § 33, Rec., 1998-I; Perez de Rada Cavanilles c. Spania, 28 octombrie 1998, § 43, Rec., 1998-VIII. Rolul Curții este limitat la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele unei astfel de interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor procedurale, cum ar fi termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac (a se vedea mutatis mutandis Tejedor García c. Spania , 16 decembrie 1997, § 31, Rec., 1997-VIII. Curtea amintește, de asemenea, că reglementarea privind formalitățile și termenele de introducere a unei căi de atac vizează asigurarea unei bune administrări a justiției și a respectării, în special, a principiului securității juridice. (cc.), nr. 71759/01, 25 septembrie 2006). 23. În speță, Curtea constată că, în Hotărârea nr. 1945/2009, Consiliul depeat a declarat recursul reclamantului inadmisibil pe motiv că la darea în judecată a cauzei în fața sa este de 1 702 080 drachmes, în timp ce, după art. 53 alin. (3) din Decretul prezidențial 18/1989, astfel cum a fost modificat prin art. 5 din Legea 2944/2001, nu i s-a permis să se poată pronunța în casație în fața Consiliului d 080 drahmes. Potrivit interpretării acestei dispoziții de către Consiliul de Stat, recurentul nu avea dreptul de a se supune casării împotriva hotărârii Tribunalului Administrativ din 31 În decembrie 2001 Curtea constată că, în cazul în care pragul pentru sesizarea Consiliului de Stat ar depinde de pretențiile reclamanților, acesta ar risca să fie deturnat în mod sistematic. La acest fapt se adaugă faptul că acesta aparține Consiliului de        ntr-un sens al dreptului național. 24. Având în vedere faptul că recursul introdus de reclamant în fața Consiliului de Stat era în mod evident condamnat la eșec în conformitate cu dreptul intern, Curtea consideră că decizia internă acionată definitiv litigiul este hotărârea nr. La 18 decembrie 2002, 640 de zile de la data la care Curtea Administrativă de Apel a fost pronunțată la 31 decembrie 2001 și a fost notificată reclamantului cu mai mult de șase luni înainte de 11 decembrie 2009, data de la care a fost introdusă cererea (Aleksandr c. Portugalia, 33197/09, § 42, 20 noiembrie 2012). Faptul că Registrul nu a prezentat observații cu privire la chestiunea celor șase luni nu este susceptibil de a modifica situația ( Belaousof și alții c. Grecia , nr 66296/01, § 38, 27 mai 2004). 25. În consecință, cererea este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Andre Wampach Elizabeth Steiner Adjunct Președinte
Requête n
o
126/10
Konstantinos KORMAS
contre la Grèce
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 28 mai 2013 en un comité composé de
:
Elisabeth Steiner,
présidente,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Linos-Alexandre Sicilianos,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 décembre 2009,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Konstantinos Kormas, est un ressortissant grec né en
1963 et résidant à Athènes. Il a été représenté devant la Cour par M
e
F.
Sigalas, avocat au barreau d’Athènes.
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M
mes
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
En 1993, alors qu’il travaillait au ministère de l’Intérieur, le requérant fut atteint d’une leucémie. En mars 1994, le requérant décida de se rendre aux États-Unis pour une greffe de moelle osseuse. Les frais devaient être pris en charge par son organisme de sécurité sociale, l’IKA.
5.
Pour son voyage aux États-Unis et son opération, le requérant dut débourser les sommes de 901
660 drachmes (2
645 euros) et de 6
000
dollars, soit un total de 2
450
080 drachmes (7
190,26 euros). Il pouvait se faire rembourser ces sommes par l’IKA, à condition de lui soumettre les originaux des justificatifs nécessaires. Le requérant déposa ces justificatifs le 4 août 1995. Toutefois, l’IKA n’entreprit aucune démarche pour rembourser le requérant.
6.
Le 5 novembre 1996, face à l’inaction de l’IKA, le requérant saisit le tribunal administratif d’Athènes.
7.
Par un jugement avant dire droit du 30 avril 1998, le tribunal administratif enjoignit à l’IKA et au requérant de déposer certaines pièces dans un délai de deux mois. Le requérant devait déposer certains documents relatifs à son hospitalisation aux États-Unis, certifiés conformes par l’autorité consulaire et ayant fait l’objet d’une traduction officielle par le ministère des Affaires étrangères.
8.
Le 31 mai 2000, le tribunal administratif condamna l’IKA à verser au requérant la somme de 1
702
080 drachmes (4
995,10 euros), augmenté d’intérêts légaux à compter de la saisine et jusqu’au versement. Ce jugement fut notifié au requérant le 10 mai 2001.
9.
Le 10 juillet 2001, l’IKA interjeta appel contre ce jugement devant la cour administrative d’appel d’Athènes.
10.
Le 8 octobre 2001, une loi 2944/2001 fut publiée au Journal Officiel. Elle modifiait l’article 53 du décret présidentiel 18/1989 en fixant à 2
000
000 drachmes le minimum de l’enjeu d’un litige pour qu’il puisse être soumis au Conseil d’Etat.
11.
Par un arrêt du 31 décembre 2001, la cour administrative d’appel infirma le jugement du tribunal administratif, au motif que le requérant n’avait pas déposé des originaux des justificatifs requis mais des copies certifiées conformes (arrêt n
o
6409/2001). Cet arrêt fut signifié au requérant le 18
décembre 2002.
12.
Le 30 janvier 2003, le requérant se pourvut en cassation devant le Conseil d’Etat. Dans son pourvoi, il soulignait que la cour administrative d’appel n’avait pas suffisamment examiné le dossier et s’était trompée en considérant qu’il n’avait pas déposé à l’IKA l’original des documents qui établissaient ses prétentions à son encontre. De plus, le requérant soutenait que compte tenu du fait que l’arrêt de la cour administrative d’appel avait infirmé le jugement du tribunal administratif, il demandait par son pourvoi que ses prétentions initiales (2
450
080 drachmes) soient accueillies dans leur intégralité
; or, celles-ci dépassaient le nouveau seuil de 2
000
000
drachmes.
13.
Par un arrêt du 15 juin 2009 (mis au net le 30 septembre 2009), le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi (arrêt n
o
1945/2009). Il releva que l’enjeu du litige devant lui s’élevait à 1
702
080 drachmes alors que, d’après l’article 53 § 3 du décret présidentiel 18/1989, tel que modifié par l’article 5 de la loi 2944/2001, il n’était pas permis de se pourvoir en cassation devant le Conseil d’Etat lorsque l’enjeu était inférieur à 2
000
000 drachmes.
B.
Le droit interne pertinent
14.
Le paragraphe 3 de l’article 53 du décret présidentiel 18/1989, tel qu’il était remplacé par l’article 36 de la loi 2721/1999 et tel qu’il était modifié par l’article 5 de la loi 2944/2001 était ainsi libellé
:
«
Le pourvoi en cassation n’est pas permis lorsque l’enjeu du litige devant le Conseil d’Etat est inférieur à deux millions de drachmes. (...) Dans des circonstances exceptionnelles, même si l’enjeu du litige est inférieur à la somme susmentionnée, le pourvoi en cassation est formé de manière recevable lorsque le demandeur allègue dans l’acte introductif d’instance que la résolution du litige aura pour lui des répercussions économiques et financières plus larges, telles qu’elles justifient l’introduction du pourvoi (...)»
15.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.
16.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation du principe de l’égalité des armes, car le Conseil d’Etat n’a pas pris en considération l’allégation du requérant selon laquelle l’enjeu du litige dépassait le seuil de 2
000
000 drachmes.
17.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint qu’en statuant comme il l’a fait, et plusieurs années après sa saisine, le Conseil d’Etat a violé son droit d’accès à un tribunal.
18.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint que les arrêts de la cour administrative d’appel et du Conseil d’Etat ont porté atteinte à ses prétentions contre l’IKA.
19.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie d’une affaire que «
dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive
». Par ailleurs, aux termes du paragraphe 4 du même article, elle peut rejeter toute requête qu’elle considère comme irrecevable par application dudit article «
à tout stade de la procédure
».
20.
La Cour rappelle en effet que cette règle, qui reflète le souhait des Parties contractantes de ne pas voir remettre en cause des décisions anciennes après un délai indéfini, sert les intérêts non seulement du Gouvernement mais aussi de la sécurité juridique en tant que valeur intrinsèque (
De
Wilde,
Ooms et Versyp c. Belgique
, arrêt du 28 mai 1970, série A n
o
12, § 50), tout en répondant également au besoin de laisser à l’intéressé un délai de réflexion suffisant pour lui permettre d’apprécier l’opportunité de présenter une requête à la Cour et pour en définir le contenu (
Iordache c. Roumanie
(déc.)
,
n
o
55092/00, 23 mars 2004). Elle marque ainsi la limite temporelle du contrôle effectué par la Cour et indique aux particuliers comme aux autorités la période au-delà de laquelle ce contrôle ne s’exerce plus
(
Kadiķis c. Lettonie
(n
o
2) (déc.), n
o
62393/00, 25
septembre 2003).
21.
Le délai de six mois court à compter de la décision définitive dans le cadre de l’épuisement des voies de recours internes (
Paul et Audrey Edwards c. Royaume Uni
(déc.), n
o
46477/89, 7 juin 2011). La Cour rappelle que l’article 35 § 1 de la Convention impose uniquement l’épuisement des recours disponibles et suffisants pour permettre d’obtenir réparation des violations alléguées. La finalité de l’article 35 est de ménager aux Etats contractants l’occasion de prévenir ou redresser les violations alléguées contre eux avant que ces allégations ne soient soumises à la Cour (voir notamment
Selmouni c. France
[GC], n
o
25803/94, § 74, CEDH 1999-V). La règle de l’article 35 § 1 se fonde sur l’hypothèse que l’ordre interne offre un recours effectif quant à la violation alléguée des droits d’un individu en vertu de la Convention (
Lakatos c. République tchèque
(déc.), n
o
42052/98, 23 octobre 2001). Un recours est effectif lorsqu’il est disponible tant en théorie qu’en pratique à l’époque des faits, c’est-à-dire qu’il est accessible et susceptible d’offrir au requérant le redressement de ses griefs et présente des perspectives raisonnables de succès (
Sejdovic c.
Italie
[GC], n
o
22.
La Cour souligne qu’elle n’a pas pour tâche de se substituer aux juridictions internes. C’est au premier chef aux autorités nationales et, notamment, aux cours et tribunaux, qu’il incombe d’interpréter la législation interne (voir, parmi beaucoup d’autres,
Brualla Gómez de la Torre c.
Espagne
, 19 décembre 1997, § 31,
Recueil des arrêts et décisions
;
Edificaciones March Gallego S.A. c. Espagne
, 19 février 1998, § 33, Recueil 1998-I ;
Pérez de Rada Cavanilles c. Espagne
, 28 octobre 1998, §
43, Recueil 1998-VIII). Le rôle de la Cour se limite à vérifier la compatibilité avec la Convention des effets de pareille interprétation. Ceci est particulièrement vrai s’agissant de l’interprétation par les tribunaux des règles de nature procédurale telles que les délais régissant le dépôt des documents ou l’introduction de recours (voir,
mutatis mutandis
,
Tejedor García c. Espagne
, 16 décembre 1997, § 31,
Recueil
1997-VIII). La Cour rappelle, par ailleurs, que la réglementation relative aux formalités et aux délais à respecter pour former un recours vise à assurer une bonne administration de la justice et le respect, en particulier, du principe de la sécurité juridique. Les intéressés doivent s’attendre à ce que ces règles soient appliquées (voir
Agbovi c. Allemagne
(déc.), n
o
71759/01, 25
septembre 2006).
23.
En l’espèce, la Cour note que dans son arrêt n
o
1945/2009, le Conseil d’Etat a déclaré le pourvoi du requérant irrecevable au motif que l’enjeu du litige devant lui s’élevait à 1
702
080 drachmes alors que, d’après l’article
53 § 3 du décret présidentiel 18/1989, tel que modifié par l’article 5 de la loi 2944/2001, il n’était pas permis de se pourvoir en cassation devant le Conseil d’Etat lorsque l’enjeu était inférieur à 2
000
000 drachmes. Il s’est fondé à cet effet sur le jugement du tribunal administratif qui avait accordé au requérant 1
702
080 drachmes. Selon l’interprétation de cette disposition par le Conseil d’Etat, le requérant ne disposait pas du droit de se pourvoir en cassation contre l’arrêt de la cour administrative d’appel du 31
décembre 2001. La Cour note que si le seuil pour la saisine du Conseil d’Etat était fonction des prétentions des requérants, il risquerait d’être systématiquement détourné. A cela s’ajoute le fait qu’il appartient au Conseil d’Etat d’interpréter le droit national.
24.
Tenant compte du fait que le pourvoi introduit par le requérant devant le Conseil d’Etat était manifestement voué à l’échec selon le droit interne, la Cour estime que la décision interne tranchant de façon définitive le litige est l’arrêt n
o
6409/2001 de la cour administrative d’appel, rendu le 31 décembre 2001 et signifié au requérant le 18 décembre 2002, donc plus de six mois avant le 11 décembre 2009, date d’introduction de la requête (
Alexandre c. Portugal,
n
o
33197/09, § 42, 20 novembre 2012). Le fait que le Gouvernement n’ait pas soumis d’observations sur la question des six mois n’est pas susceptible de modifier la situation (
Belaousof et autres c.
Grèce
, n
o
66296/01, § 38, 27 mai 2004).
25.
Il s’ensuit que la requête est
tardive et doit être rejetée en application de l’article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
André Wampach
Elisabeth Steiner
Greffier adjoint
Présidente