AFFAIRE CLEJA ET MIHALCEA CONTRE LA ROUMANIE

Rezoluția CM/ResDH(2013)94 Cleja și Mihalcea împotriva României Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Recherche n 77217/01, Hotărârea din 8 februarie 2007, definitivă la 8 mai 2007) (adoptată de Comitetul de Miniștri la 29 mai 2013 în cadrul celei de-a 1171-a ședințe a Delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată reamintind obligația statului pârât, în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in integrum ; și măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ; Am invitat guvernul de la statul pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2013)157 FIȘĂ că au fost adoptate toate măsurile prevăzute la art. 46 alineatul (1), DECLARĂ că își îndeplinește funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză; și DECIDE în . Bilanț d a cleja a cleja și Mihalcea împotriva României (întrebarea nr. 77217/01, Hotărârea 08/07/2007, definitivă la 08/05/2007) Rezumat introductiv al cauzei În cazul în care un stat membru consideră că un stat membru nu ar trebui să respecte dreptul său de a-și respecta drepturile de proprietate intelectuală în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), acesta ar trebui să fie considerat drept o încălcare a dreptului recurentelor de a-și respecta bunurile, deoarece autoritățile judiciare au respins acțiunea în schimbul obligatoriu al locuințelor (încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1). În această privință, în martie 1994, instanțele române au ordonat restituirea recurentelor din apartamentul lor, naționalizat în timpul regimului comunist. În 1999, recurentele au introdus o acțiune în schimbul obligatoriu al locuințelor în vederea obținerii deportării chiriașilor din apartamentul lor, în temeiul articolelor 23 În acest scop, au prezentat o declarație a unei terțe părți care să ateste că ar închiria un apartament așa-zișilor chiriași. Această acțiune a fost respinsă de instanțele interne. Astfel, printr-o hotărâre din 20 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a considerat că cererea recurentelor nu îndeplinește condițiile stabilite la art. 23 alin. Aceasta a indicat că o simplă declarație din partea unei terțe părți că acesta ar fi de acord în viitor să încheie un contract de închiriere cu locatarii nu oferă garanții suficiente în măsura în care nu era posibil ca terții să fie obligați să încheie un contrait consensual. În plus, Comisia a considerat că apartamentul propus nu respectă cerințele minime stabilite în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, la care art. 23§2 se referea de la modificarea sa prin Legea nr. 241/2001 (§18). Curtea Europeană a considerat că interpretarea și aplicarea articolului 23 alineatul (3) de către instanțele interne nu pot fi considerate previzibile și nu au avut un echilibru între interesele implicate, având în vedere elementul de incertitudine prezent în acest articol în ceea ce privește forma necesară pentru acordul terțului și faptul că recurentele au furnizat o declarație certificată de către un notar. De asemenea, Comisia a arătat că aplicarea articolului 23 alineatul (2) în versiunea sa revizuită a condus la o protecție disproporționată a locatarilor în detrimentul proprietarilor în circumstanțele cauzei. II. Măsuri individuale Recurentele și-au recuperat apartamentul în 2004. În plus, Curtea Europeană le-a acordat acestora o satisfacție echitabilă pentru prejudiciile materiale și morale suferite, plătite la 15 mai 2008, în condiții care nu au fost contestate de recurente. În consecință, guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în această cauză. III. Măsuri generale Tribunalul Curții Europene a fost transmis Consiliului Superior al Magistraturii pentru a-l aduce la cunoștința tuturor instanțelor judiciare interne. Traducerea hotărârii a fost publicată pe site-ul internet al Institutului European al României și al Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, hotărârea a fost publicată în limba franceză pe site-ul Curții Supreme de Justiție. Un rezumat al hotărârii a fost, de asemenea, publicat pe site-ul internet al guvernului. La art. 23 din OUG 4 din Legea nr. 71/2011 privind aplicarea Codului civil, care prevede că, începând cu 1 octombrie 2011, art. 23 nu se mai aplică, nici chiar contractelor de închiriere de locuințe în curs. Prin urmare, având în vedere că dispozițiile legislative care stau la baza încălcării nu mai sunt în vigoare, guvernul consideră că nu se poate lua nicio altă măsură generală în acest caz. IV. Guvernul consideră că România și-a îndeplinit obligațiile în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenție și solicită cu respect Comitetului miniștrilor închiderea procedurii.

Résolution CM/ResDH(2013)94

Cleja et Mihalcea contre Roumanie

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

(Requête n

o

77217/01, arrêt du 8 février 2007, définitif le 8 mai 2007)

(adoptée par le Comité des Ministres le 29 mai 2013,

lors de la 1171e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»),

Vu l’arrêt définitif qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée

;

Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe

1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire

:

-

de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par

restitutio in integrum

; et

-

de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer à l’obligation susmentionnée

;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt, y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document

DH-DD(2013)157

)

;

S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées,

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire

; et

DECIDE d’en clore l’examen.

Bilan d’action

Cleja et Mihalcea contre Roumanie

(Requête n

o

77217/01, arrêt du 08/02/2007, définitif le 08/05/2007)

I.

Résumé introductif de l’affaire

L’affaire concerne la violation du droit des requérantes au respect de leurs biens du fait du rejet par les autorités judiciaires de leur action en échange obligatoire de logements (violation de l’article 1 du Protocole n

o

1).

A cet égard, en mars 1994, les juridictions roumaines avaient ordonné la restitution aux requérantes de leur appartement, nationalisé pendant le régime communiste. En 1999, les requérantes ont introduit une action en échange obligatoire de logement en vue d’obtenir l’expulsion des locataires de leur appartement, en vertu des articles 23-25 de l’Ordonnance d’urgence du Gouvernement n

o

40/1999 sur la protection des locataires (O.U.G. n

o

40/1999). A cette fin, elles ont soumis une déclaration d’un tiers attestant qu’il louerait un appartement aux dits locataires.

Cette action a été rejetée par les juridictions internes. Ainsi, par un arrêt du 20 décembre 2002, la Cour suprême de justice a estimé que la demande des requérantes ne remplissaient pas les conditions fixées à l’article 23§3 de l’O.U.G. n

o

40/1999. Elle a indiqué qu’une simple déclaration émanant d’un tiers indiquant que celui-ci accepterait à l’avenir de conclure un contrat de bail avec les locataires n’offrait pas de garanties suffisantes dans la mesure où il n’était pas possible de contraindre le tiers à conclure un contrait consensuel. En outre, elle a estimé que l’appartement proposé ne respectait pas les exigences minimales fixées à l’annexe n

o

1 de la loi n

o

114/1996 à laquelle l’article 23§2 se référait depuis sa modification par la loi 241/2001 (§18).

La Cour européenne a estimé que l’interprétation et l’application de l’article 23§3 par les juridictions internes ne pouvaient être considérées comme étant prévisibles et n’avaient pas ménagé d’équilibre entre les intérêts en jeu, étant donné l’élément d’incertitude présent dans cet article quant à la forme requise pour l’accord du tiers et le fait que les requérantes avaient fourni une déclaration certifiée par un notaire. Elle a également relevé que l’application de l’article 23§2 dans sa version révisée avait conduit à une protection disproportionnée des locataires au détriment des propriétaires dans les circonstances de l’affaire.

II.

Mesures individuelles

Les requérantes ont récupéré leur appartement en 2004. En outre, la Cour européenne leur a octroyé une satisfaction équitable au titre des préjudices matériel et moral subis, payée le 15 mai 2008, dans des conditions qui n’ont pas été contestées par les requérantes.

En conséquence, le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans cette affaire.

III.

Mesures générales

L’arrêt de la Cour européenne a été transmis au Conseil supérieur de la Magistrature en vue de le porter à la connaissance de toutes les instances judiciaires internes. La traduction de l’arrêt a été publiée sur le site Internet de l’Institut européen de Roumanie et du Conseil supérieur de la Magistrature. L’arrêt a été également publié, en français, sur le site Internet de la Cour suprême de justice. Un résumé d’arrêt a été aussi publié sur le site Internet du gouvernement.

L’article 23 de l’OUG 40/1999 qui permettait aux propriétaires de demander le départ des locataires de leur bien immobilier sous certaines conditions a été abrogé par l’article 230, lettre v. de la Loi nº 71/2011, sur la mise en application du Code civil, qui prévoit qu’à partir du 1er

octobre 2011 l’article 23 ne s’applique plus, ni même aux contrats de bail à usage d’habitation en cours.

Par conséquent, vu que les dispositions législatives à l’origine de la violation ne sont plus en vigueur, le gouvernement estime qu’aucune autre mesure générale ne saurait être prise en l’espèce.

IV.

Conclusion

Le gouvernement considère que la Roumanie a rempli ses obligations en vertu de l’article 46 paragraphe 1 de la Convention et sollicite respectueusement au Comité des Ministres la clôture de l’examen de cette affaire.