OBČANSKÉ SDRUŽENÍ TWRA - THIRD WORLD RELIEF AGENCY AND RUBEK v. THE CZECH REPUBLIC

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 29957/10 OBČANSKÉ SDRUŽENÍ TWRA - TERZA AGENCIA MONDIALĂ și Jiří RUBEK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quinta Secțiune), ședința la 4 iunie 2013 în calitate de comitet compus din: Angelika Nußberger, președinte, André Potocki, Aleš Pejchal, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 7 mai 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 ianuarie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Primul reclamant, Občanské sdružení TWRA - Agenția Mondială de Ajutor, este o organizație neguvernamentală înregistrată în 2006 și cu sediul în Praga și al doilea reclamant, dl Jiří Rubek, este un național ceh, născut în 1950 și trăiește în 1950. Guvernul ceh (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V.A. Schorm, al Ministerului Justiției. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii civile la care au fost părți, iar în plus, în temeiul articolului 11 din Convenție, că le-a fost refuzat dreptul de asociere de mai mult de zece ani. HOTĂRÂREA Reclamanții se plângea cu privire la durata procedurii. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 9 ianuarie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște că, în cazul nr. 29957/10, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere o lungime excesivă de proceduri judiciare la care reclamanții au fost părți la nivel național. Guvernul oferă reclamanților să plătească în comun o sumă de 3.400 EUR (tre mii patru sute de euro). Guvernul observă în acest context că, în conformitate cu secțiunea 3 alineatul (4) litera (d) și cu secțiunea 18 alineatul (2) litera (d) din Legea nr. 586/1992, privind impozitul pe venituri, plata satisfacției echitabile atribuite de Curte sau derivă dintr-o soluționare prietenoasă a cauzei în fața Curții nu este supusă impozitului pe venitul personal, respectiv impozitului pe venitul societății. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rata egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale.” Prin scrisoarea din 13 februarie 2013, reclamanții au indicat că nu au fost satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Republicii Cehe, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, 11 octombrie 2005 și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere art. 11 reclamanții se plângea, de asemenea, că le-a fost refuzat dreptul de asociere de mai mult de zece ani. Având în vedere toate dovezile în posesia sa, și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocolele sale. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; să facă parte din cererea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; să declare restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Angelika Nußberger Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 29957/10

OBČANSKÉ SDRUŽENÍ TWRA - THIRD WORLD RELIEF AGENCY and Jiří RUBEK

against the Czech Republic

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 4

June

2013 as a Committee composed of:

Angelika Nußberger,

President,

André Potocki,

Aleš Pejchal,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 7 May 2010,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 January 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The first applicant, Občanské sdružení TWRA - Third World Relief Agency, is a non-governmental organization registered in 2006 and based in Prague and the second applicant, Mr Jiří Rubek, is a Czech national, who was born in 1950 and lives in Říčany.

The Czech Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V.A. Schorm, of the Ministry of Justice.

The applicants complained under Article 6 of the Convention about the length of the civil proceedings to which they had been parties. They further complained under Article 11 of the Convention that they had been denied their right to association for more than ten years.

THE LAW

The applicants complained about the length of proceedings. They relied on Article 6 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 9

January 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government hereby acknowledge that in case no. 29957/10, there has been a

violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of an excessive length of judicial proceedings to which the applicants were a party at national level.

The Government offer to pay the applicants jointly a sum of EUR 3,400 (three thousand four hundred euros). The Government note in this context that according to Section 3(4)(d) and Section 18(2)(d) of Act no. 586/1992, on income tax, payment of just satisfaction awarded by the Court or stemming from a friendly settlement of the case before the Court is not subject to personal income tax, respectively to corporate income tax.

This sum will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a

rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.”

By a letter of 13 February 2013, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against the Czech Republic, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

Relying on Article 11 the applicants also complained that they had been denied their right to association for more than ten years.

Having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Stephen Phillips

Angelika Nußberger

Deputy Registrar

President