SRNCOVÁ v. THE CZECH REPUBLIC
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
SRNCOVÁ v. THE CZECH REPUBLIC (CtEDO, 2013)
A cincea secțiune decizia nr. 41305/11 Dagmar SRNCOVÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care a stat la 4 iunie 2013 în calitate de comitet compus din: Angelika Nußberger, președinte, André Potocki, Aleš Pejchal, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 iunie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 9 ianuarie 2013 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dna Dagmar Srncová, este un ceh, care s-a născut în 1958 și locuiește în Moravská Nová Ves. A fost reprezentată în fața Curții de către dl V. Hochmann, un avocat care practică în Zlín. Guvernul ceh (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V.A. Schorm, al Ministerului Justiției. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii administrative la care a fost parte. Ea s-a plâns în continuare, invocând art. 13 din Convenție, că nu exista nici un remediu preventiv eficient la nivel intern. Invocând art. 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, ea s-a plâns că remediul compensator nu a fost suficient de eficient. Invocând art. 6 din Convenție, ea s-a mai plângut că Curtea Municipală de Praga și Curtea Constituțională au plecat din jurisprudența constituțională în ceea ce privește apreciarea lungii procedurii și problema dacă reclamantul ar fi trebuit să primească rambursarea costurilor procedurii de apel. Reclamantul s-a plâns de durata procedurii administrative la care era parte. Se bazează pe art. 6 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare de 9 Ianuarie 2013 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște prin aceasta că, în cazul nr. 41305/11, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza unei proceduri judiciare excesive la care reclamantul a fost parte la nivel național. Guvernul propune să plătească reclamantului o sumă de 2 300 EUR (2 mii trei sute de euro). Guvernul notează în acest context că, în conformitate cu secțiunea 3 alineatul (4) litera (d) din Legea nr. 586/1992, privind impozitul pe venituri, plata unei simple satisfacții acordate de Curte sau derivă de o soluționare prietenoasă a cauzei în fața Curții nu este supusă impozitului pe venituri personale. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rata egală cu rata de împrumutare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale.” Prin scrisoarea din 8 februarie 2013, reclamantul a indicat că nu este satisfăcută cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Republicii Cehe, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, 11 octombrie 2005 și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Considerând articolele 6 și 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 reclamantul s-a plângut, de asemenea, că Curtea Municipală de Praga și Curtea Constituțională au plecat din jurisprudența constituțională în ceea ce privește apreciarea lungii procedurii și problema dacă reclamantul ar fi trebuit să primească rambursarea costurilor procedurii de apel, că nu exista niciun remediu preventiv eficient la nivel intern și că remedierea compensatorie nu este suficient de eficace. Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de protocolele sale, ca urmare a faptului că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ §§ 3 a și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să ia parte din aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. restul cererii este inadmisibil. Stephen Phillips Angelika Nußberger Președintele adjunct al grefierului