YALÇIN v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 34417/10 Abdullah YALÇIN împotriva Turciei depusă la 24 mai 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Abdullah Yalçın, este un cetățean turc, născut în 1973 și trăiește în Diyarbakır. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost un condamnat care a stat în detenție de mai mult de unsprezece ani și își îndeplinește condamnarea în închisoarea de înaltă securitate din Diyarbakır la data introducerii acestei cereri. Într-o cerere anterioară depusă de aceeași reclamantă, Curtea a constatat deja o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție din cauza faptului că lungimea deținerii reclamantului pe rezidenție a fost excesivă ( Abdullah Yalçın Turcia, nr. 2723/07, § 7, 21 aprilie 2009). La 23 martie 2010, reclamantul a depus o cerere la Administrația Înaltă Securitate din Diyarbakır și a solicitat permisiunea de a efectua rugăciunile de vineri (coma namazı ) într-o cameră din sediul închisorii. El a remarcat că, ca musulman masculin, el a trebuit să efectueze rugăciunea de vineri, pentru a îndeplini una dintre cerințele religiei sale, Islam. Într-o scrisoare din 7 aprilie 2010, directorul închisorii de înaltă securitate din Diyarbakır a informat reclamantul că cererea sa a fost respinsă din cauza faptului că închisoarea este o instituție de înaltă securitate, că există riscuri în reuniunile colective, că o astfel de congregație ar constitui riscuri de securitate și că nu există loc adecvat pentru o astfel de reuniune. Într-o decizie din 30 aprilie 2010, judecătorul de aplicare a legii Diyarbakır a respins recursul reclamantului din motivele furnizate de directorul închisorii de înaltă securitate Diyarbakır. Reclamantul a depus obiecție împotriva acestei decizii. La 13 mai 2010, Tribunalul Diyarbakır Assize a respins obiecția reclamantului, declarând că decizia a fost în conformitate cu legea. Legea internă nr. 5275 din 13 decembrie 2004 privind executarea sancțiunilor și a măsurilor de securitate prevede după cum urmează: Libertatea religiei și conștiinței „ARTICLE 70.- (1) În instituția de execuție penală, condamnatul poate efectua în mod liber închinarea religiei sale fără a-și perturba ordinea și prevenirea lucrărilor și poate obține și păstra articole folosite în cultură, precum și cărți și lucrări necesare pentru viața sa religioasă. (2) Condamnatul este autorizat să fie vizitat de ofițeri ai religiei sale și să comunice cu ei cu condiția ca securitatea instituției să nu fie astfel în pericol.” Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 9 din Convenție că dreptul său la libertatea religiei a fost încălcat ca urmare a refuzului autorităților de a face aranjamentele necesare în închisoarea de înaltă securitate Diyarbakır pentru a-i permite să efectueze rugăciunile de vineri, care era una dintre cerințele religiei sale, Islam. Refuzând autoritățile să facă aranjamentele necesare pentru a permite reclamantului să efectueze rugăciuni de vineri în închisoarea de înaltă securitate din Diyarbakır constituie o interferență în exercitarea „libertății sale ... pentru a-și manifesta religia sau credința” în sensul art. 9 § 1 din Convenție? În caz afirmativ, această interferență „în conformitate cu legea”, conform articolului 9 § 2 din Convenție, a fost justificată în urmărirea unui obiectiv legitim? În alternativa, statul a avut o obligație pozitivă în temeiul articolului 9 din Convenție de a face aranjamente adecvate pentru a permite reclamantului să efectueze rugăciuni de vineri în închisoarea de înaltă securitate din Diyarbakır? În cazul în care aceasta a avut loc, se poate considera că autoritățile au ajuns la un echilibru echitabil între interesele concurente ale reclamantului și cele ale autorităților, și anume dreptul reclamantului de a-și manifesta religia și nevoia autorităților de a asigura ordinea și securitatea în închisoarea respectivă?

SECOND SECTION

Application no. 34417/10

Abdullah YALÇIN against Turkey

lodged on 24 May 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Abdullah Yalçın, is a Turkish national, who was born in 1973 and lives in Diyarbakır.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant was a convict who had been in detention for more than eleven years and was serving his sentence in the Diyarbakır High Security Prison at the date of introduction of this application. In a previous application lodged by the same applicant the Court has already found a breach of Article 5 § 3 of the Convention on the ground that the length of the applicant’s detention on remand was excessive (

Abdullah Yalçın

v.

Turkey

, no. 2723/07, § 7, 21 April 2009).

On 23 March 2010 the applicant filed a petition with the Diyarbakır High Security Prison Administration and requested permission to perform Friday prayers (

cuma namazı

) in a room on the premises of the prison. He noted that as a male Muslim he had to perform the congregational Friday prayer in order to fulfil one of the requirements of his religion, Islam.

In a letter dated 7 April 2010 the Director of the Diyarbakır High Security Prison informed the applicant that his request was rejected on the grounds that the prison was a high security establishment, that there were risks in collective gatherings, that such a congregation would pose security risks and that there was no appropriate room for such a gathering. The applicant appealed.

In a decision dated 30 April 2010 the Diyarbakır Law Enforcement Judge dismissed the applicant’s appeal for the reasons given by the Director of the Diyarbakır High Security Prison. The applicant filed an objection against this decision.

On 13 May 2010 the Diyarbakır Assize Court dismissed the applicant’s objection, holding that the decision was in accordance with the law.

B.

The relevant domestic law and practice

Law no. 5275 of 13 December 2004 on the Execution of Penalties and Security Measures provides as follows:

Freedom of religion and conscience

“ARTICLE 70.-

(1)

In the penal execution institution, the convict may freely perform his religion’s worship without disturbing order and preventing work and may obtain and keep articles used in worship as well as books and works required for his religious life.

(2)

The convict shall be permitted to be visited by officers of his religion and to communicate with them on condition that the security of the institution is not thereby endangered.”

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 9 of the Convention that his right to freedom of religion had been breached as a result of the authorities’ refusal to make the necessary arrangements in the Diyarbakır High Security Prison in order to enable him to perform the congregational Friday prayers, which was one of the requirements of his religion, Islam.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Did the authorities’ refusal to make the necessary arrangements to enable the applicant to perform congregational Friday prayers in the Diyarbakır High Security Prison amount to an interference with the exercise of his “freedom ... to manifest his religion or belief” within the meaning of Article

9 § 1 of the Convention?

2.

If so, was this interference “in accordance with the law” as required by Article 9 § 2 of the Convention and justified in pursuit of a legitimate aim?

3.

Alternatively, did the State have a positive obligation under Article 9 of the Convention to make appropriate arrangements to enable the applicant to perform congregational Friday prayers in the Diyarbakır High Security Prison? If it did, can the authorities be considered to have struck a fair balance between the competing interests of the applicant and those of the authorities, namely the applicant’s right to manifest his religion and the authorities’ need to ensure order and security in the said prison?