ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2828/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 23.05.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 5799/03.05.2017 emise de pârât și obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite, astfel cum a fost dispus prin decizia penală nr. 810/A/23.06.2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3947 din 23 mai 2017, Curtea a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, în temeiul art. 488 și urm. C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii acțiunii sale în sensul anulării Deciziei FGA nr. 5799/03.05.2017 și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata tuturor despăgubirilor și cheltuielilor de judecată pricinuite atât în fond cât și în recurs.

A apreciat recurenta-reclamantă că hotărârea Curții de Apel București este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

După ce a reiterat situația de fapt, recurenta a precizat că sentința penală nr. 58 din 5 aprilie 2016 a Judecătoriei Ineu pronunțată în Dosarul penal nr. x/2015 a fost desființată prin decizia penală nr. 810 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, care, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a pronunțat o nouă hotărâre, modificând cele dispuse de prima instanță.

Astfel, nașterea dreptului său de creanță a fost concomitentă cu motivarea acestei decizii, acesta fiind momentul de la care au putut fi cu exactitate cunoscute întinderea, cuantumul și debitorul exact.

Prima instanță s-a transformat într-un veritabil apărător al Fondului de Garantare a Asiguraților, motivarea sentinței nereprezentând numai încălcarea unor norme de drept material, ci și o depășire a atribuțiilor legale cu care a fost învestită.

Sentința penală a Judecătoriei Ineu fusese atacată cu apel atât de inculpat, cât și de partea responsabilă civilmente, S.C. B. S.R.L., beneficiara poliței de asigurare RCA încheiate la C., iar ambele apeluri au fost admise.

Astfel, până la comunicarea deciziei penale a Curții de Apel Timișoara nu se putea cunoaște cu exactitate nici existența și nici întinderea dreptului său de creanță.

A solicitat recurenta-reclamantă a se avea în vedere dispozițiile art. 424 alin. (4) C. proc. pen., care impune imperativ că decizia instanței de apel se comunică părților, precum și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, care impune în mod imperativ că cererea adresată Fondului de Garantare a Asiguraților trebuie să fie motivată și să fie formulată în termen de 90 de zile de la nașterea dreptului de creanță, creanță care trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința este legală și temeinică.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente sau, cu atât mai puțin, depășirea atribuțiilor legale ale instanței.

4.1. Reclamanta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 5799/03.05.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților i-a respins cererea de plată a sumei de 229.263,49 RON reținând că a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că,

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.

4.2. Nu pot fi avute în vedere aprecierea recurentei, referitoare la faptul că hotărârea Judecătoriei Ineu a fost desființată și nu poate produce niciun fel de efecte juridice, pentru că opinia recurentei reprezintă o interpretare trunchiată și eronată a normelor de procedură penală, privind judecata apelului și soluțiile pe care le poate da instanța.

Astfel, prin decizia penală nr. 810 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, se constată că instanța de apel a desființat sentința penală apelată doar în privința înlăturării dispoziției de obligare a inculpatului D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. Râmnicu Vâlcea la plata către părțile civile a daunelor materiale și morale și a menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în mod eronat susține recurenta-reclamantă că nu ar fi avut posibilitatea de a înregistra cererea tip de plată prevăzută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, motivat de faptul că nu cunoștea întinderea, cuantumul și debitorul exact la momentul pronunțării deciziei penale nr. 810 din 23 iunie 2016, ci doar după motivarea acestei hotărâri.

Din dispozitivul deciziei penale nr. 810/2016 a Curții de Apel Timișoara, rezultă cu claritate că, în privința acțiunii civile formulate de A. - care a fost admisă în parte prin sentința apelată, în sensul acordării către aceasta a despăgubirilor materiale, în cuantum de 5.218,48 RON, și a daunelor morale, în cuantum de 50.000 euro, în RON la cursul BNR din ziua plății -, instanța de apel nu a modificat nimic.

De altfel, chiar dacă ar fi modificat cauntumul sumelor acordate prin sentința de fond, acest cuantum ar fi fost menționat explicit în minuta deciziei de apel, minută care se publică imediat după pronunțare pe site-ul instanței de judecată sau care poate fi comunicată părții interesate prin grefa instanței.

4.3. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție.

Acest termen începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data deschiderii posibilității executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.

Astfel, executarea dreptului de creanță al reclamantei a fost posibilă la rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 58 din 5 aprilie 2016 a Judecătoriei Ineu, adică la momentul pronunțării deciziei penale nr. 810 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

După pronunțarea acestei decizii penale, reclamanta avea posibilitatea, în temeiul art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, de a obține copii legalizate ale minutei acestei decizii și a sentinței penale de fond pe care să le depună împreună cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile.

De altfel, recurenta-reclamantă, deși a invocat art. 14 din Legea nr. 213/2015, nu a avut în vedere și dispozițiile alin. (3) al acestui articol, conform cărora, "În cazul imposibilității de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. În cerere se va preciza motivul imposibilității depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidențele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment."

În concluzie, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de eroarea de drept în legătură cu existența unui termen defipt de legiutor pentru exercițiul dreptului său la despăgubire.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, soluția pronunțată de prima instanță fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 3947 din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.