ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1616/2018

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru, la data de 26 mai 2014, sub numărul x/2014, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 16 Motru a solicitat obligarea pârâților A. și B. la plata sumei de 4,033,97 RON, reprezentând cote restante de întreținere aferente perioadei 01.06.2012-28.02.2014 și a sumei de 3.085,26 RON reprezentând penalități de întârziere, fără cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Prin sentința civilă nr. 1417 din 23 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea de chemare în judecată și s-a dispus obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 4.033,97 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei 01.06.2012-28.02.2014 și a sumei de 3.085 RON, reprezentând penalități facturate de furnizori.

Prin decizia civilă nr. 1856 din 8 noiembrie 2016, Tribunalul Gorj a admis apelul declarat de pârâți, dispunând anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru la data de 19.12.2016, sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 1676 din 14 iulie 2017, pronunțată de Judecătoria Motru s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 16 Motru și au fost obligați pârâții A. și B. să plătească reclamantei suma de 4.033,97 RON, reprezentând cheltuieli restante de întreținere pentru perioada 01.06.2012-28.02.2014 și suma de 60,57 RON reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 31.12.2012-28.02.2014. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chemata în garanție S.C. UATAA S.A. Motru și s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții A. și B., în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. UATAA S.A. Motru, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 978 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Asociația de Proprietari nr. 16 Motru și pârâții A. și B..

Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin decizia nr. 2127/2017 din 18 decembrie 2017 a respins excepția inadmisibilității apelului formulat de apelanta reclamantă Asociația de Proprietari nr. 16 Motru, invocată de apelantul pârât A..

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta reclamantă Asociația de Proprietari nr. 16 Motru și de către apelanții pârâți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1676 din 14 iulie 2017, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2014 în contradictoriu cu S.C. UATAA S.A. prin administrator judiciar S.C. C. SPRL.

Împotriva acestei decizii pârâții A. și B. au declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Gorj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 9 februarie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 19 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

Intimata-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 16 Motru a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ședința publică din data de 9 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Gorj în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-pârâți A. și B. împotriva deciziei nr. 2127/2017 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.