ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.07.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3521/2020

HOTĂRÂRE
14.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3521/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. Rădăuți - prin administrator B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București, suspendarea executării Ordinului nr. 3236/28.12.2018 până la data soluționării definitive a acțiunii în anularea acestui ordin.

Prin sentința nr. 28 din data de 26 februarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și a suspendat executarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236 din 27.12.2018 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare, în principal, ca fiind lipsită de interes și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2019, iar prin încheierea de ședință din ședința de judecată din data de 29 octombrie 2019 s-a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu în ședința publică din data de 14 iulie 2020, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2020 s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, pârâta nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 28 din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 28 din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5825/2019
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2020-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 155/2020
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2019-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5309/2019
inadmisibilității cererii de suspendare. S-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. S-a dispus suspendarea executării Ordinului Președintelui ANAF n
ÎCCJ 2019-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5382/2019
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceav
ÎCCJ 2020-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2020
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
Sursă