ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1264/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1264/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 iunie 2021
asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.03.2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2021, revizuentul A. a solicitat anularea deciziei nr. 370/17.02.2021 pronunțată de această instanță în dosar nr. x/2020, cu consecința admiterii contestației în anulare obiect al acelui dosar.
În motivare, revizuentul a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât nu s-a dat curs solicitării de vizionare a CD-ului care cuprinde în integralitate emisiunea postului de televiziune B., al cărei conținut este relevant în acțiunea introductivă de instanță având ca obiect pretenții, întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale.
Lipsa analizării acestei probe esențiale conduce la încălcarea principiului contradictorialității, al echității armelor, rolului activ al judecătorului în analiza concludenței și utilității probatoriului, dar și a principiului care consacră dreptul la un proces echitabil.
Revizuentul a precizat că această probă nu a putut fi înfățișată dintr-o împrejurarea mai presus de voința sa, respectiv încălcarea drepturilor sale legitime de a putea administra probatoriul solicitat în integralitatea lui.
În acest sens, revizuentul arată că sunt îndeplinite condițiile cazului de revizuire invocat, respectiv dosarul nr. x/2014 are aceeași cauză, părți și pretenții; înscrisul exista la data când a fost pronunțată hotărârea; înscrisul are forță probantă prin el însuși, făcând dovada clară a prejudiciului moral creat de prepușii angajați ai B. S.A. care la momentul respectiv erau în relație contractuală cu aceasta; înscrisul face dovada faptului că intimata B. a indus în eroare instanțele de judecată depunând un transcript al emisiunii trunchiat și plin de omisiuni; înscrisul este determinant, întrucât dacă ar fi fost cunoscut de către instanță soluția ar fi fost cu totul alta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cererea de revizuire a fost repartizată aleatoriu pentru soluționare Completului filtru nr. 10.
Prin încheierea din 06.04.2021 a fost admisă cererea de abținere a judecătorilor Completului nr. 10 și s-a dispus trimiterea dosarului spre repartizare aleatorie, potrivit dispozițiilor regulamentare, cauza fiind repartizată pentru soluționare Completului nr. 3 care, prin rezoluția din 08.04.2021 a acordat prezentul termen de judecată.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "...după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților".
Art. 509 alin. (2) C. proc. civ. reține că "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".
Se constată că în cauză revizuentul supune cazului întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. o hotărâre care nu respectă cerința de a fi pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul.
Prin decizia nr. 370/17.02.2021 a fost respinsă contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1769/24.09.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Astfel, decizia a cărei revizuire se solicită este pronunțată într-o cauză având ca obiect contestație în anulare, cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt dezbătute chestiuni procedurale de strictă interpretare, expres și limitativ prevăzute de lege, care nu antamează fondul pricinii în care s-a pronunțat hotărârea contestată.
Pe de altă parte, cazul de revizuire invocat nu se circumscrie nici excepțiilor reglementate de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., în care este permisă revizuirea unei hotărâri care nu evocă fondul în anumite situații punctual indicate, respectiv pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 370 din 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de contestatorul A., domiciliat în Bîrlad, județul Vaslui împotriva deciziei nr. 370 din 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații C., cu domiciliul în județul Constanța și domiciliul procesual ales la avocat Mustăciosu Mihai Traian, cu sediul în Bd. x, D., E., S.C. B. SA
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2021.