ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1841/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1841/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 15 mai 2018
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 24 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. civ. a fost aplicată o amendă judiciară domnilor experți A. și B. în sumă de 500 RON fiecare.
Cererea formulată de experții A. și B. privind reexaminarea încheierii de ședință din data de 24 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă a fost respinsă ca nefondată, prin încheierea de ședință din 30 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.
Împotriva încheierii de ședință din 30 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, au declarat recurs A. și B., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă.
Prin decizia nr. 141/R din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.1, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 3 noiembrie 2017.
Recursul a fost declarat împotriva unei încheieri pronunțate într-o cerere de reexaminare privind aplicarea unei sancțiunii cu amendă judiciară, în raport cu dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. civ., într-un proces aflat pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă.
Prealabil, se observă că, în speță, competența de soluționare a cauzei a fost declinată de către Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 141/R din 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 96 pct. 3, art. 97, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă, recunoscut fiind rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de instanță de recurs de drept comun, că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.
Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3, pentru curți de apel la art. 96 pct. 3 și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1.
Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ.
Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar, astfel cum tot Curtea Constituțională a României a statuat în considerentele deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, în care se arată la paragraful 22 că "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992."
Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.
Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 același cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Dispozițiile art. 497 teza 1 C. proc. civ., care prevăd că "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată", trebuie interpretate în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție casează numai hotărârile curților de apel.
În plus, competența de soluționare a recursurilor urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.
În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa, în speță, calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Galați, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat încheierea din 30 iunie 2017, respectiv Tribunalul Galați, secția I civilă, instanță în favoarea căreia urmează a fi declinată pricina, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții A. și B. împotriva încheierii din 30 iunie 2017 pronunțate de Tribunalul Galați, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Galați.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.