BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 23.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2135/2018

JUDGMENT
23.05.2018
CHAMBER
civil_2
Cite this case
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2135/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20 mai 2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași, sub număr de dosar x/2015, reclamantele A., B. și C. prin reprezentant legal A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții: D., E., F. și G., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal constatarea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra celor două imobile construcție situate în orașul Filiași, județul Dolj, și, în subsidiar, constatarea unui drept de creanță al reclamantelor echivalent cu valoarea de piață a celor două imobile.

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 80 din 22 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Orșova, Judecătoria Filiași a dispus prin încheierea din 26.06.2015 trimiterea dosarului instanței noi învestite.

Cauza a fost înregistrată la data de 14 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei Orșova sub număr de dosar x/2015

Prin sentința civilă nr. 30 din 26 ianuarie 2017 pronunțată de Judecătoria Orșova a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții D., E., F. și G.; s-a constatat existența dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului construcție compus din 3 camere acoperite cu țiglă, construit în anul 1995, conform autorizației de construire nr. x/01.02.1995 și a imobilului construcție compus din 2 camere acoperit cu țiglă, edificat în anul 2011, imobile ce se află situate în orașul Filiași, str. x, jud. Dolj; au fost obligați pârâții, în solidar, în favoarea reclamantelor, la plata sumei de 4.015,11 RON cu titlul cheltuieli de judecată; au fost obligați pârâții, în solidar, la plata, către stat, a sumei de 2.297,32 RON pentru care s-a acordat reclamantelor scutirea de la plata taxei judiciare de timbru prin încheierea din 18.06.2015.

Împotriva acestei sentințe, pârâții D., E., F. și G. au declarat apel, care, prin decizia nr. 1043/A din 4 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, a fost respins ca nefondat. Au fost obligați apelanții la plata către intimata A. a sumei de 2219,97 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pârâți D., E., F. și G. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 1043/A din 4 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă.

Prin adresa emisă de Tribunalul Mehedinți, prin intermediul Curții de Apel Craiova, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 19 februarie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 26 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 23 mai 2018.

În ședința publică din data de 23 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Mehedinți în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-pârâți D., E., F. și G. împotriva deciziei nr. 1043/A din 4 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2018-04-25
0.95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1443/2018
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 18 decembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Craio
ÎCCJ 2018-04-18
0.94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1253/2018
Prin Sentința nr. 11216 din 10 octombrie 2016, Judecătoria Craiova, secția civilă a admis acțiunea precizată formulată de A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., pe care i-a obligat să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită
ÎCCJ 2019-01-23
0.94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 144/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 august 2016, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se
ÎCCJ 2018-03-01
0.93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 631/2018
Ședința publică din data de 01 martie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 174/14.02.2017, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea civilă în prete
ÎCCJ 2020-12-16
0.93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2753/2020
Ședința publică din data de 16 decembrie 2020 Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai
Sursă