ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 384/2020

Deliberând asupra recursului formulat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, printre altele, s-a respins cererea inculpatului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut, în esență, că deși potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității absolute încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, prin Decizia nr. 302/2017, publicată în M.Of. nr. 566/17.07.2017, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în acest text legal, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

Prin urmare, în baza acestei decizii a fost modificat regimul juridic al nulităților în ce privește necompetența organului de urmărire penală, sancțiunea inițială a nulității relative care ar fi putut interveni în condițiile art. 282 din C. proc. pen. fiind înlocuită cu sancțiunea nulității absolute, cu regimul juridic prevăzut de art. 281 din C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că având în vedere Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale, precum și prevederile art. 281 alin. (3) din C. proc. pen. potrivit cărora încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen. poate fi invocată în orice stare a procesului, rezultă că nulitatea absolută care sancționează încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală poate fi invocată și în cursul judecării cauzei în fond, astfel că a fost extinsă competența instanței și cu privire la acest aspect, existând practic o suprapunere de competență între instanța de fond și judecătorul de cameră preliminară cu privire la constatarea acestei nulități.

În ceea ce privește natura juridică a nulității determinată de existența unui caz de incompatibilitate, Curtea a constatat că, în paragraful nr. 18 din Decizia nr. 501/2016, Curtea Constituțională a arătat că motivele de contestație în anulare referitoare la continuitatea completului [art. 426 lit. c)], compunerea instanței [art. 426 lit. d) teza I], existența unui caz de incompatibilitate [art. 426 lit. d) teza a II-a], participarea procurorului, a inculpatului și a apărătorului inculpatului, atunci când acestea sunt obligatorii, potrivit legii [art. 426 lit. e) și f)], publicitatea ședinței de judecată [art. 426 lit. g)] sunt și cazuri de nulitate absolută.

Cu toate acestea, în prezenta cauză, Curtea a apreciat că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat de inculpat ca motiv de apel, astfel că excepția de neconstituționalitate invocată își pierde legătura cu soluționarea cauzei.

S-a reținut că, potrivit art. 65 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. procurorul este incompatibil dacă a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză, iar conform art. 49 alin. (1) din C. proc. pen. anterior raportat la art. 48 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., procurorul este incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părți.

Curta a mai reținut că, față de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condițiile C. proc. pen.

Din dispozițiile Legii nr. 61/2011 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru lupta antifraudă - D.L.A.F., publicată în M. Of. nr. 331/12.05.2011, D.L.A.F. deși este o structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, aceasta se află în coordonarea primului ministru și beneficiază de autonomie funcțională și decizională, independent de alte autorități și instituții publice, deci este independent de partea civilă din prezenta cauză, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Mai mult, calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din C. proc. pen. anterior, a D.L.A.F. a fost expres menționată în art. 7 din Legea nr. 61/2011.

Prin urmare, faptul că procurorul șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care a admis plângerea formulată de A.P.D.R.P., a infirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin Rezoluția nr. 58/P/2012 din 2.08.2013 și a dispus reluarea cercetărilor în cauză, iar apoi a confirmat rechizitoriul prin care a fost sesizată instanța în prezenta cauză este una și aceeași persoană cu șeful D.L.A..F care a aprobat Nota de control nr. x/2011 din 29.02.2012 privind derularea proiectului x "Modernizarea activității de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne B. S.R.L. din localitatea Alba Iulia, județul Alba", notă care a constituit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, nu determină apariția unui caz de incompatibilitate.

Curtea a apreciat că se impune a se menționa că, deși numele procurorului care a infirmat, prin rezoluția din 6.01.2014, soluția de neîncepere a urmăririi penale (Dosar nr. x/2013 - dosar urmărire penală) și a confirmat apoi rechizitoriul este C., iar numele șefului D.L.A.F. care a semnat nota de control este C., identitatea de persoană rezultă din Hotărârea nr. 1/5.01.2011 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus detașarea domnului procuror C., procuror șef al Serviciului de combatere a infracțiunilor de corupție împotriva Intereselor Financiare ale Comunităților Europene din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în funcția de șef al Departamentului pentru Lupta Antifraudă pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 05.01.2011.

Pentru aceste motive, Curtea, având în vedere inexistența cazului de incompatibilitate invocat de inculpat, a constatat că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a declarat recurs inculpatul A.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, poate fi atacată la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziții exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluției instanței penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se calculează conform art. 269 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., dispoziții procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013.

Conform art. 269 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește".

În incidența dispozițiilor legale precitate, Înalta Curte constată că Decizia penală nr. 79 prin care Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A., a fost pronunțată la data de 20 februarie 2020, fără ca în cuprinsul acesteia să se menționeze ora la care s-a pronunțat hotărârea.

Dezlegând problema momentului (dies a quo) de la care se calculează termenul procedural pe ore în situația în care nu se cunoaște ora pronunțării actului procedural care a determinat curgerea lui, doctrina și jurisprudența (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 107/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 164/2017) au statuat că, în acest caz, termenul începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care inculpatul A. putea contesta decizia Curții de Apel Alba Iulia, sub aspectul soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, a început să curgă la sfârșitul zilei de 20 februarie 2020 (joi), ora 24:00, și s-a împlinit la data de 23 februarie (duminică), ora 02:00.

În consecință, calea de atac formulată de inculpat la data de 24 februarie 2020, a fost exercitată după expirarea termenului legal, întrucât deși termenul pe ore se calculează pe unități libere de timp, se constată că, față de data pronunțării soluției apelate, termenul în interiorul căruia inculpatul avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 23 februarie 2020.

Deopotrivă, se constată că data împlinirii termenului procedural prevăzut de lege a căzut într-o zi nelucrătoare, însă astfel cum s-a arătat, termenele pe ore nu se prorogă, neexistând o dispoziție legală în acest sens.

În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum excepția tardivității constituie o excepție peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de inculpatul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Pe cale de consecință, constatând întemeiată excepția tardivității recursului invocată de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 80 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.

GGC - NN