BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 09.05.2013

ÎCCJ, Secția penală

JUDGMENT
09.05.2013
CHAMBER
penal
Cite this case
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea înregistrată pe rolul

acestei instanțe la data de 23 aprilie 2013, petenta V.D. a solicitat strămutarea

judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1264/175/2013 al

Judecătoriei Aiud.

Termenul pentru judecarea cererii de

strămutare a fost fixat la data de 19 septembrie 2013, iar potrivit rezoluției

din data de 23 aprilie 2013 s-a dispus preschimbarea acestuia la data de 9 mai

2013.

Față de modificările Codului de

procedură penală aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și în raport de

data introducerii cererii de strămutare, Înalta Curte constată că cererea de

strămutare a fost greșit îndreptată către Înalta Curte de Casație și Justiției,

și urmează a dispune transmiterea acesteia instanței competente a o soluționa

pentru următoarele motive:

În temeiul art. 55 C. proc. pen.

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție strămută judecarea unei

cauze

de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel

strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o

judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din

circumscripția sa,

în cazul în care imparțialitatea

judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor

locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii

publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al

patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau

grefierii instanței. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară

competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de Curtea Militară

de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secțiuni

privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.”

Având în vedere prevederile art. 78

din Constituția României și dat fiind faptul că Legea nr. 2/2013, nu prevede un

termen pentru intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse

Codului de Procedură penală, acestea devin valabile și deplin aplicabile

începând cu data de 15 februarie 2013.

Cererea formulată de petenta V.D. a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23

aprilie 2013, dată la care dispozițiile art. 55 C. proc. pen. astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013 erau în vigoare.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte constată că nu este competentă să soluționeze cererea de strămutare

formulată de petentă, aceasta vizând un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Aiud,

și în lumina prevederilor art. 55 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, va trimite cererea de strămutare spre competentă

soluționare Curții de Apel Alba Iulia.

Trimite cererea formulată de petenta V.D.

pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1264/175/2013

al Judecătoriei Aiud, spre competentă soluționare la Curtea de Apel Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9

mai 2013.

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2013-05-09
0.98
ÎCCJ, Secția penală
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 aprilie 2013, petentul B.R.Ș. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3056/196/2013 al Judecătoriei Brăila. Termenul pentru judecarea cere
ÎCCJ 2013-10-11
0.97
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 26 septembrie 2013, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petenții M.R. și L
ÎCCJ 2013-11-19
0.97
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 6 noiembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petentul N.G., prin
ÎCCJ 2013-11-19
0.97
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 13 noiembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petenta I.A., prin
ÎCCJ 2013-10-11
0.97
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 24 septembrie 2013, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petentul N.N.G. pe
Sursă