ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2013

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
11.10.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii

de strămutare de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În

data de 24 septembrie 2013, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petentul N.N.G. pentru

strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2346/216/2013

al Judecătoriei Curtea de Argeș.

Față

de modificările Codului de procedură penală aduse prin Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, precum și în raport de data introducerii cererii de strămutare, înalta

Curte constată că cererea de strămutare a fost greșit îndreptată către această

instanță și urmează a dispune trimiterea acesteia Curții de Apel Pitești,

pentru următoarele motive:

În

temeiul art. 55 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013,

„înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea

de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută

judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din

circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în

cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită

împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există

pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă

sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori

procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. Strămutarea judecării

unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același

grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod

corespunzător, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării

cauzei de către curtea de apel."

Având

în vedere prevederile art. 78 din Constituția României și dat fiind faptul că

Legea nr. 2/2013 nu prevede un termen pentru intrarea în vigoare a

modificărilor și completărilor aduse Codului de Procedură penală, acestea devin

valabile și deplin aplicabile începând cu data de 16 februarie 2013, potrivit

exigențelor de previzibilitate a legii, stabilite de jurisprudența CEDO.

Cererea

formulată a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 24 septembrie 2013, dată la care dispozițiile art. 55 C. proc. pen.,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, erau în vigoare.

Față de aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art.

29, pct. 5, lit. c) raportat la dispozițiile art. 55 C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, înalta Curte constată că nu este competentă

să soluționeze cererea de strămutare formulată de petent, aceasta vizând un

dosar aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, astfel că va trimite cererea

de strămutare spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.

Trimite cererea

formulată de petentul N.N.G. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează

obiectul dosarului nr. 2346/216/2013 al Judecătoriei Curtea de Argeș, spre

competentă soluționare, la Curtea de Apel Pitești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-11
0,99
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 26 septembrie 2013, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petenții M.R. și L
ÎCCJ 2013-11-19
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 13 noiembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petenta I.A., prin
ÎCCJ 2013-11-19
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 6 noiembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petentul N.G., prin
ÎCCJ 2013-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 septembrie 2013, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petenții N.V. și N
ÎCCJ 2013-11-19
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 6 noiembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petentul D.M., prin
Sursă