KRUSE v. HUNGARY

Decizia nr. 67874/13 Bernd Karl KRUSE împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 28 ianuarie 2014 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători și Stanley Naismith, grefierul secțiunea, având în vedere cererea depusă la 24 octombrie 2013, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Bernd Karl Kruse, este un național german, născut în 1939 și locuiește în Rheinhalle, Germania. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl K. Wentzel, avocat practicant în Budapesta. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a inițiat proceduri civile în Ungaria împotriva unei terțe persoane, cerând plata de 350.000 de euro sub titlul de rambursare a datoriei sau compensarea alternativă a daunelor pentru îmbogățire ilegală. La 25 mai 2011, Curtea regională a județului Veszprém a constatat pentru reclamant. Această decizie a fost susținută de Curtea de Apel Győr, hotărând în calitate de tribunal de a doua instanță, la 11 ianuarie 2012. Septembrie 2013, deținând în esență că condițiile contractuale pentru reclamația reclamantului nu au fost încă îndeplinite. COMPLAINT Având în vedere art. 6 din Convenție, reclamantul susține că, în opinia sa, Curtea Supremă nu și-a examinat reclamația în titlul de compensare pentru daune pentru îmbogățire ilegală, ci numai sub titlul de rambursare a datoriei, privand-o astfel de drept de a-și auzi cazul civil. În măsura în care plângerea reclamantului poate fi înțelesă că se referă la rezultatul procedurii în fața instanțelor naționale sau la interpretarea motivelor părților sau a dreptului intern, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În acest caz, argumentele reclamantei au fost luate în considerare în mod corespunzător de trei instanțe judiciare și în cele din urmă respinse ca prematură. Faptul că Curtea Supremă a respins afirmațiile în totalitate ca prematură nu dezvăluie nici o apariție că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară. Cererea este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Nebojša Vučinić Grefier Președinte

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 67874/13

Bernd Karl KRUSE

against Hungary

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 28

January 2014 as a Committee composed of:

Nebojša Vučinić,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 24 October 2013,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Bernd Karl Kruse, is a German national, who was born in 1939 and lives in Rheinhalle, Germany. He was represented before the Court by Mr

K. Wenczel, a lawyer practising in Budapest.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant initiated civil proceedings in Hungary against a third person, seeking the payment of 350,000 euros under the title of reimbursement of debt, or alternatively compensation for damages for unlawful enrichment.

On 25 May 2011 the Veszprém County Regional Court found for the applicant. This decision was upheld by the Győr Court of Appeal, acting as a second-instance court, on 11 January 2012.

Following a petition for review lodged by the respondent, the Supreme Court dismissed as premature the applicant’s action as a whole on 30

September 2013, holding in essence that the contractual conditions for the applicant’s claim were not yet met.

COMPLAINT

Relying on Article 6 of the Convention, the applicant maintains that, in his view, the Supreme Court did not examine his claim under the title of compensation for damages for unlawful enrichment, but only under the title of reimbursement of debt, thus depriving him of his right to have his civil case heard.

THE LAW

In so far as the applicant’s complaint may be understood to concern the result of the proceedings before the domestic courts or the interpretation of the parties’ pleas or of domestic law, the Court reiterates that, according to Article 19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties to the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article 6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts (see

García Ruiz v. Spain

[GC], no. 30544/96, §

28, ECHR 1999

‑

I). In the present case, the applicant’s claims were duly considered by three judicial instances and finally dismissed as premature. The fact that the Supreme Court rejected the claims altogether as premature does not disclose any appearance that the courts lacked impartiality or that the proceedings were otherwise unfair or arbitrary. The application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Stanley Naismith

Nebojša Vučinić

Registrar

President