CASE OF GRĂMADĂ v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr.

Reclamantul a fost reprezentat de C.

Reclamantul se plânge, în special, de supunerea sa la rele tratamente de către un agent de poliție care i-a tras un glonț în coapsă și de lipsa unei anchete efective în acest sens.

La 30 noiembrie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

Reclamantul s-a născut în 1968 și locuiește în Bogata (județul Cluj).

În noaptea de 22 mai 2005, în jurul orei 2.30, agentul de poliție A.C., însoțit de gardianul public I.K., l-a urmărit pe I.C., aflat la volanul unui autoturism, sub bănuiala că ar fi consumat alcool la barul din sat. În autoturism se mai aflau încă patru tineri. I.C. a oprit autoturismul pe marginea drumului, așa că polițistul a oprit și el autoturismul și s-a apropiat de el, solicitându-i să prezinte un act de identitate. În urma refuzului lui I.C. de a se identifica, agentul A.C. l-a invitat la postul local de poliție în vederea identificării și a efectuării unui test de alcoolemie. I.C. s-a opus și i-a îmbrâncit pe polițist și pe gardian când aceștia au încercat să-l imobilizeze. Drept răspuns, agentul de poliție a făcut uz de sprayul cu gaz lacrimogen împotriva lui I.C. În acel moment, cei patru tineri au ieșit din mașina lui I.C., protestând față de acțiunea polițistului. Aceștia s-au apropiat de agentul de poliție și de gardian. Potrivit unuia dintre ocupanții autoturismului, agentul de poliție i-a amenințat că va face uz de pistol. Pe când ocupanții autoturismului se retrăgeau, I.C. a scăpat din strânsoarea agentului de poliție și a fugit în curtea casei aparținând familiei reclamantului ca să se spele pe față.

Agentul de poliție și gardianul l-au urmărit și l-au reținut, însă au fost bruscați de tatăl reclamantului, care între timp ieșise din casă din cauza zgomotului. Întrucât agentul de poliție l-a stropit în față cu gaz lacrimogen, tatăl reclamantului s-a retras ca să se spele pe față. Agentul de poliție și gardianul au reușit să-l rețină pe unul dintre ocupanții autoturismului, însă agentul a ieșit apoi din curte în așteptarea întăririlor solicitate prin telefon.

Între timp, reclamantul a ieșit și el din casă și împreună cu tatăl său s-a îndreptat către poartă. În acel moment, agentul de poliție a început să tragă cu pistolul. Un glonț a nimerit coapsa reclamantului. În pofida opoziției inițiale a polițistului, câteva minute mai târziu, reclamantul a fost transportat la spital de către cumnatul său, unde a suferit o operație chirurgicală pentru extragerea glonțului.

La aceeași dată, în jurul orei 5.20, o echipă formată dintr-un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj (denumit în continuare „parchetul”), un medic legist și un ofițer din cadrul poliției judiciare, s-a prezentat la spitalul în care fusese internat reclamantul și în care acesta a fost examinat de medicul legist. Acesta din urmă a constatat că reclamantul prezenta o plagă împușcată la nivelul coapsei drepte și a concluzionat că necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Echipa s-a deplasat apoi la locul incidentului. Cu această ocazie, s-a întocmit un proces-verbal, care descria locul și preciza că se identificaseră urme de substanță roșie (probabil sânge) la 80

În jurul orei 6, în urma plângerii făcute de agentul A.C. care se considera victima unui ultraj, o altă echipă formată din doi ofițeri de poliție judiciară s-a deplasat pentru cercetare la fața locului. S-a întocmit un alt proces-verbal, în care se preciza că doi martori asistaseră la cercetare. Procesul-verbal mai preciza că la fața locului au fost confiscate și încredințate poliției judiciare, pentru eventuale analize științifice: un pistol, un spray cu gaz lacrimogen și un tub de cartuș găsit la 3

În cursul zilei, agentul de poliție A.C., gardianul public, plus tatăl, mama, un nepot, un cumnat și o cumnată din partea reclamantului, I.C. și tatăl lui I.C., precum și V.L., o tânără aflată în autoturismul condus de I.C., au dat declarații scrise în fața poliției judiciare și a parchetului.

Tatăl reclamantului a declarat că bărbatul care l-a stropit în față cu gaz lacrimogen se declarase polițist, dar că nu l-a crezut și că, după ce s-a spălat pe față cu apă, s-a întors înarmat cu o mătură. Între timp, din casă a ieșit fiul său, care i-a spus că se duce să discute cu persoanele care se aflau în curtea lor și pe care le cunoștea. Ulterior, a auzit două focuri de armă urmate de altele, iar fiul său striga să nu se mai tragă asupra lui în propria lor curte. După ce și-a văzut fiul culcat la pământ, a auzit un ultim foc de armă.

Mama reclamantului a declarat că a fost trezită de zgomot și că a ieșit din casă la scurt timp după soțul său. A remarcat trei persoane certându-se în curte. Soțul său s-a întors cu fața plină de gaz lacrimogen și i-a cerut să-l scoale pe reclamant. Aceasta s-a conformat și l-a trezit pe reclamant, care a ieșit apoi în curte. Ea s-a întors în casă să se îmbrace. A auzit două focuri de armă urmate după 2

Gardianul public a declarat că, împreună cu agentul de poliție, l-a urmărit și oprit pe I.C. în curtea reclamantului, dar că un bărbat în vârstă a ieșit din casă și s-a opus interpelării lui I.C. După ce agentul de poliție l-a stropit cu gaz lacrimogen, bărbatul s-a retras. Agentul de poliție a ieșit și el din curte și a chemat întăriri de la Poliția Turda. În acel moment, bărbatul în vârstă s-a întors înarmat cu o furcă și însoțit de un bărbat mai tânăr care a încercat să-l elibereze pe I.C. din strânsoarea sa, în timp ce bărbatul în vârstă agita furca în aer într-un mod amenințător. A cerut ajutor agentului de poliție, care a strigat de câteva ori „Stai că trag!”și a tras două focuri în aer ca somație. Cum cei doi bărbați veneau spre el, agentul de poliție s-a retras la 2

V.L. a declarat că, ulterior interpelării lui I.C., s-a îndreptat către casă împreună cu alți doi ocupanți ai autoturismului și că pe drum a auzit 5-7 focuri de armă.

Câteva zile mai târziu, reclamantul a dat și el o declarație scrisă în care a precizat că văzuse două persoane în curte și că pe una dintre ele a apucat-o de gât. După ce și-a dat seama că persoana în cauză era gardianul public al comunei, i-a dat drumul. Atunci a constatat că cealaltă persoană dispăruse. S-a îndreptat astfel către poartă, unde l-a văzut pe agentul de poliție A.C., pe care îl cunoștea. În același moment, a auzit pe cineva strigând „Stai!” și imediat a simțit o durere în piciorul drept, care l-a făcut să se așeze pe jos. Reclamantul a mai declarat că îl cunoaște pe agentul de poliție A.C. El considera că acțiunea acestuia din urmă se putea explica prin faptul că crezuse că reclamantul avea intenții agresive sau prin faptul că îl confundase cu persoana urmărită. În fine, a declarat că nu știe dacă va face plângere penală împotriva lui A.C., dar că va lua o decizie în acest sens după ce va ieși din spital.

La 24 mai 2005, procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale. Expertiza, finalizată la 8 iunie 2005, a concluzionat că reclamantul prezenta leziuni care ar fi putut data din perioada 21-22 mai 2005 și că ar fi putut fi cauzate de o armă de foc în timp ce acesta stătea în picioare. Reclamantul necesita 40-45 de zile de îngrijiri pentru leziunile respective, care nu îi puseseră viața în pericol. În schimb, era imposibil să se pronunțe asupra sechelelor invalidante prezentate de reclamant înainte de terminarea tratamentului chirurgical și a terapiei recuperatorii. În lipsa unor elemente medico-legale, expertiza nu a putut stabili calibrul armei, distanța de tragere a focului de armă, poziția exactă a reclamantului ori a agresorului.

La 25 mai 2005, reclamantul a formulat plângere penală împotriva agentului de poliție A.C. pentru tentativă de omor.

La 1 iunie 2005, procurorul a dispus efectuarea unei expertize balistice pentru a stabili dacă pistolul și cele nouă gloanțe aflate în dotarea agentului A.C. erau în stare de funcționare, dacă pistolul fusese utilizat recent și dacă tubul de cartuș găsit la locul incidentului provenea dintr-unul dintre cele două încărcătoare ale pistolului agentului A.C. Expertiza, finalizată la 7 iunie 2005, a răspuns afirmativ la întrebările procurorului.

La 2 iunie 2005, procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de agentul A.C. pentru violare de domiciliu [art.

La 8 iunie 2005, procurorul i-a audiat pe tatăl reclamantului, două vecine și pasagerii din autoturism.

Tatăl reclamantului a declarat că inițial a îmbrâncit persoanele intrate în curtea casei sale și că, după ce s-a spălat pe față cu apă ca să curețe urmele de gaz, a ieșit înarmat cu o mătură. Între timp, fiul său, care ieșise din casă, i-a spus că știe persoanele care se certau în curte și s-a îndreptat spre ele. Tatăl reclamantului a auzit trei focuri de armă și pe fiul său, culcat la pământ, strigând „Alin, m-ai omorât!”.

Vecina M.M. a declarat că a fost trezită de un foc de armă și că, după ce a ieșit din casă, l-a văzut pe agentul de poliție A.C. în stradă, care era goală, telefonându-i șefului său pentru a-l informa că făcuse uz de arma din dotare și pentru a solicita o ambulanță. Aceasta l-a văzut și pe tatăl reclamantului, înarmat cu o furcă.

Trei dintre persoanele care fuseseră în autoturismul lui I.C. au declarat că au părăsit locul când a început conflictul și că au auzit câteva focuri de armă (între patru și șapte).

Alți martori audiați fie nu au declarat nimic despre faptul că reclamantul sau tatăl său erau ori nu înarmați, fie au susținut că nu i-au văzut înarmați cu furci.

La 22 iunie 2005, procurorul l-a audiat și pe agentul de poliție A.C. Acesta a declarat că, pe când se afla în stradă, l-a auzit pe gardianul I.K. strigând că îl amenință un bărbat înarmat cu o furcă. S-a întors cu fața și a văzut în curte doi bărbați, înarmați unul cu o furcă, celălalt cu un par, care se îndreptau spre el. A strigat „Stai că trag!”și a tras două focuri în aer ca somație. Întrucât bărbații nu i-au ascultat ordinul, A.C. a tras un foc înspre picioarele reclamantului. Acesta s-a așezat pe jos și ulterior a fost transportat la spital.

Audiat în aceeași zi, gardianul I.K. a confirmat desfășurarea faptelor așa cum le descrisese de agentul de poliție. Acesta a precizat că nu a identificat prea bine obiectul pe care reclamantul îl ținea în mână.

Prin rezoluția din 22 iunie 2005, procurorul a dispus încetarea urmăririi penale față de A.C. pentru violare de domiciliu și purtare abuzivă. Astfel, referitor la violarea de domiciliu, procurorul a constatat că agentul de poliție intrase în curtea casei reclamantului în urmărirea unui delincvent, situație care conferea legitimitate acțiunilor agentului. Referitor la purtarea abuzivă invocată, procurorul a reținut că agentul de poliție acționase în legitimă apărare. Procurorul a concluzionat că existau motive întemeiate de a bănui că viața acestuia era în pericol, având în vedere disputa care izbucnise în curtea casei reclamantului și faptul că doi bărbați înarmați se îndreptau, amenințători, spre el. Procurorul a reținut că reacția agentului la atac nu a fost proporțională și că acesta ar fi putut reacționa cu mai mult tact, dar a considerat că situația intra sub incidența dispozițiilor art.

Reclamantul a contestat rezoluția la procurorul-șef al parchetului, susținând, în principal, că procurorul nu se pronunțase cu privire la infracțiunea de tentativă de omor (

Prin rezoluția din 28 iulie 2005, procurorul-șef al parchetului a admis în parte contestația reclamantului, adăugând la dispozitiv faptul că încetarea urmăririi penale se referea totodată la tentativa de omor.

Reclamantul a contestat rezoluția din 28 iulie 2005 în fața instanțelor interne. Totodată, acesta s-a constituit ca parte civilă. Reclamantul a denunțat caracterul insuficient al probelor prezentate și, în special, faptul că nu s-a efectuat nicio expertiză pentru a stabili câte focuri de armă fuseseră trase de către polițist și care dintre gloanțe l-a rănit. Acesta a criticat, de asemenea, neefectuarea unei noi cercetări la fața locului sau a unei reconstituiri, având în vedere în special faptul că singurele informații prezentate la întocmirea proceselor-verbale în ziua incidentului proveneau doar de la polițist (

Prin decizia din data de 20 decembrie 2005, Tribunalul Cluj a respins plângerea reclamantului.

Prin decizia din 19 aprilie 2006, în urma recursului reclamantului, Curtea de Apel Cluj a anulat decizia tribunalului și i-a retrimis cauza spre examinare. Astfel, curtea de apel a constatat că starea de legitimă apărare a fost reținută doar în baza declarațiilor agentului de poliție și ale gardianului, declarații care erau însă contrazise de celelalte probe din dosar. Curtea de apel i-a pus în vedere tribunalului să instrumenteze probele relevante, astfel încât să se elimine multitudinea de contradicții apărute în cursul urmăririi penale.

Cauza a fost repusă pe rolul Tribunalului Cluj care, prin decizia din 20 iunie 2006, a dispus redeschiderea urmăririi penale în vederea reexaminării pe fond.

În cadrul ședinței din 11 iulie 2006, tribunalul a admis în parte cererile de probe formulate de reclamant, respectiv audierea celor 12

La 20 decembrie 2006, raportul de expertiză medico-legală a fost depus la dosar. Acesta concluziona că reclamantul necesitase 45 de zile de îngrijiri medicale.

În cadrul ședinței din 17 aprilie 2007, reclamantul a contestat concluziile raportului de expertiză, susținând că certificatele de incapacitate temporară de muncă totalizau 124 de zile. Tribunalul a solicitat avizul comisiei de control a Laboratorului de Medicină Legală Cluj. Prin avizul din 4 mai 2007, comisia respectivă a confirmat concluziile expertizei din 8 iunie 2005 și cele ale expertizei din 20 decembrie 2006 care nu erau contradictorii.

În cadrul ședinței din 15 august 2007, tribunalul a respins cererea reclamantului pentru efectuarea unei expertize balistice care să stabilească exact câte focuri de armă fuseseră trase de agentul de poliție și care dintre ele îl rănise.

Tribunalul a audiat mai mulți martori propuși de reclamant, cu excepția lui I.C. și A.H. care părăsiseră teritoriul României ulterior faptelor.

Prin hotărârea din 12 februarie 2008, Tribunalul Cluj a dispus achitarea agentului A.C. pentru infracțiunile de care era acuzat, însă a admis în parte cererea reclamantului pentru acordarea de despăgubiri.

Sub aspect penal, tribunalul a reținut că tânărul agent, care intrase recent în poliție, acționase în legitimă apărare deoarece atât el, cât și gardianul, erau amenințați de reclamant și tatăl său, care erau înarmați cu o furcă și, respectiv, un par. Tribunalul a considerat, de asemenea, că polițistul făcuse uz de armă în conformitate cu dispozițiile legale [art.

Sub aspect civil, tribunalul a respins cererea reclamantului privind prejudiciul material, susținând că, deși acesta făcuse dovada faptului că luase un credit ulterior agresiunii suferite, nu dovedise însă că a cheltuit efectiv banii respectivi pentru îngrijiri medicale. Tribunalul a admis în parte cererea reclamantului privind prejudiciul moral, acordându-i suma de 20

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri.

Prin hotărârea din 26 mai 2008, Curtea de Apel Cluj a confirmat sentința tribunalului însă, în urma audierii a altor doi martori, a admis în parte cererea reclamantului privind prejudiciul material și, în consecință, l-a obligat pe A.C. să-i plătească, pe lângă despăgubirile pentru prejudiciul moral, 709

Hotărârea curții de apel a fost confirmată, în ultimă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 10 octombrie 2008. Înalta Curte a confirmat situația de fapt stabilită de tribunal. Astfel, s-a reținut că agentul de poliție și gardianul public îl urmăriseră pe I.C., care era bănuit de conducerea autovehiculului în stare de ebrietate. I.C. a fost invitat să se prezinte la postul de poliție comunal, dar a refuzat, încurajat fiind și de atitudinea agresivă a pasagerilor din autovehicul față de agentul de poliție. Drept răspuns, agentul de poliție a folosit un spray cu gaz lacrimogen împotriva lor, ceea ce i-a făcut și mai recalcitranți. În ambuscadă, I.C. a reușit să fugă în curtea familiei reclamantului. Acesta a fost urmărit de polițist. Trezit probabil de vacarmul creat, tatăl reclamantului a ieșit din casă. Deși agentul de poliție și-a făcut cunoscută identitatea și l-a informat pe scurt despre ce se întâmpla, tatăl reclamantului l-a agresat și i-a cerut să iasă din curte. Agentul de poliție și-a folosit din nou sprayul cu gaz lacrimogen. În acel moment, reclamantul a ieșit din casă și, informându-și tatăl că îl cunoștea pe agentul de poliție, i-a cerut tatălui său să nu mai intervină. Agentul de poliție a ieșit din curte ca să verifice dacă sosiseră întăririle cerute prin telefon. În acel moment, a fost chemat de gardianul public, pe care A.H. și reclamantul tocmai îl agresau. Depășit de situația creată și considerând că viața sa și cea a gardianului public erau în pericol, polițistul a făcut uz de pistol. După avertismentul legal, a tras două focuri în aer ca somație, apoi un al treilea foc în direcția agresorului aflat cel mai aproape – care s-a dovedit a fi reclamantul – glonțul nimerindu-l în piciorul drept la nivelul coapsei. Agentul și-a informat superiorii despre evenimente și a permis transportarea victimei la spital.

Curtea nu a fost informată dacă s-a dispus începerea urmăririi penale față de reclamant pentru infracțiunea de ultraj (

Legislația și practica în materie de uz de arme de foc

Dispozițiile relevante în materie de uz de arme de foc cuprinse în diverse legi interne, precum și practica în materie, sunt rezumate în cauzele

Codul penal

Dispozițiile relevante din Codul penal sunt redactate după cum urmează:

Invocând art.

Curtea reamintește că, fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei, nu

Întemeindu-se pe procesul penal soluționat prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 10 octombrie 2008, Guvernul consideră că reclamantul a pierdut calitatea de victimă în urma încălcării art.

Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la acest aspect.

Curtea reamintește

Ținând seama de circumstanțele speciale ale prezentei cauze, Curtea consideră că argumentele invocate de Guvern în sprijinul acestei excepții sunt strâns legate de fondul capătului de cerere întemeiat pe art.

Argumentele părților

Guvernul contestă faptul că reclamantul ar fi fost supus unor rele tratamente în data de 22 mai 2005. Acesta subliniată că polițistul nu a avut în niciun moment intenția să îi cauzeze suferințe reclamantului, care a fost rănit în stare de legitimă apărare.

Guvernul consideră că legislația privind folosirea forței de către agenții de poliție oferă garanții suficiente ca orice persoană să fie protejată împotriva arbitrariului, garantând totodată o bună administrare a misiunilor autorităților publice responsabile cu asigurarea protecției persoanei și a ordinii publice. În plus, acesta subliniază că, în speță, folosirea forței armate a fost absolut necesară din cauza acțiunilor reclamantului și tatălui său. Guvernul menționează că acțiunile polițistului erau conforme dispozițiilor Legii nr.

Sub aspect procedural, Guvernul consideră că autoritățile judiciare naționale au desfășurat din oficiu o anchetă efectivă și promptă în cursul căreia au fost luate numeroase măsuri de cercetare. La finalul acestei anchete, instanțele române au stabilit situația de fapt și au concluzionat că polițistul era responsabil civilmente. În consecință, reclamantului i s-a acordat o parte din despăgubirile solicitate cu titlu de prejudiciu material și moral.

Reclamantul nu a prezentat observații în această privință.

Motivarea Curții

Mai întâi, Curtea reamintește că, pentru a intra sub incidența art.

În speță, Curtea reține că susținerile reclamantului privind violențele suferite în incidentul petrecut în noaptea de 22 mai 2005 se coroborează cu concluziile raportului medico-legal din 8 iunie 2005. Leziunile constatate asupra reclamantului i-au provocat acestuia, fără îndoială, suferințe care pot intra în domeniul de aplicare a art.

Curtea observă apoi că se confruntă cu versiuni divergente ale evenimentelor din 22 mai 2005. Cu toate acestea, în pofida versiunilor diferite, Curtea reține că părțile sunt de acord în privința faptului că autorul focului de armă care l-a rănit pe reclamant a fost polițistul și că folosirea forței a fost excesivă. Totuși, instanțele interne au considerat că depășirea limitelor legitimei apărări fusese justificată de teama și tulburarea resimțite de polițistul A.C. în timpul incidentului și, în consecință, au considerat că nu era necesară aplicarea unei pedepse cu caracter penal.

Curtea reamintește că, în general, nu este legată prin constatările instanțelor interne și este liberă să facă propria evaluare în lumina ansamblului de elemente de care dispune [

În ceea ce privește folosirea forței în timpul arestării, trebuie reamintit că este sarcina Curții să cerceteze dacă forța folosită era strict necesară și proporțională și dacă statul trebuie considerat răspunzător pentru vătămarea rezultată (

De asemenea, este sarcina Guvernului să aducă dovezi pertinente care să demonstreze că folosirea forței a fost proporțională și totodată necesară (

În aceste condiții, Curtea trebuie să examineze circumstanțele în care a fost tras focul de armă și măsurile luate de autoritățile judiciare române pentru clarificarea acestora.

În cazul de față, era vorba despre o operațiune de control trafic rutier care avea ca scop interpelarea lui I.C., bănuit de săvârșirea unei infracțiuni sancționate de codul rutier, și care a avut urmări neașteptate la care poliția a trebuit să reacționeze fără să fie pregătită. Într-adevăr, din dosar reiese că poliția nu programase acțiunea de interpelare și că nu avusese timp suficient ca să evalueze eventualele riscuri și să ia toate măsurile necesare pentru a efectua interpelarea respectivă, față de care s-au opus inițial prietenii lui I.C., iar ulterior reclamantul și tatăl său.

Reclamantul critică aspru abordarea instanțelor interne, care au considerat că polițistul A.C. făcuse uz de armă în stare de legitimă apărare deoarece era amenințat de reclamant și de tatăl său, care erau înarmați cu arme albe. În acest sens, reclamantul subliniază, în primul rând, statutul de polițist al persoanei care a tras asupra lui, căruia nu i se poate scuza folosirea forței în mod excesiv. În al doilea rând, reclamantul neagă că ar fi fost înarmat cu vreo armă albă și, în consecință, respinge argumentul contrar reținut de instanțe în baza doar a declarațiilor date de polițist și gardian.

Curtea reamintește că noțiunea de depășire a limitelor legitimei apărări, căreia îi corespunde noțiunea de „exces justificat” în dreptul român, nu este necunoscută în dreptul penal european ca atare (

În speță, Curtea consideră legitimă critica adusă de reclamant aplicării noțiunii de „exces justificat”. Într-adevăr, declarațiile părților cu privire la evenimente arată că polițistul nu a ezitat să facă uz de mijloacele de apărare din dotare la cea mai mică opoziție din partea celeilalte persoane. Deși, în prezenta cauză, aceste acte specifice nu constituie obiectul examinării Curții, aceasta nu le poate ignora în contextul care a condus la folosirea unei arme de foc. În acest sens, Curtea reține că polițistul a făcut uz în primă fază de sprayul său cu gaz lacrimogen împotriva lui I.C., care se opusese imobilizării. Chiar și în ipoteza că ar accepta versiunea polițistului, conform căreia I.C. l-ar fi îmbrâncit, nu reiese că atitudinea acestuia din urmă reprezenta un risc grav și ridicat pentru ordinea publică sau pentru integritatea fizică a polițistului și a gardianului, fapt ce ar fi putut justifica folosirea sprayului iritant împotriva sa (

În această ordine de idei, polițistul a făcut uz cu mare ușurință de arma sa împotriva reclamantului. În acest sens, chiar dacă Curtea ar putea accepta faptul că tatăl reclamantului ar fi fost înarmat cu o armă albă (o furcă, potrivit polițistului, gardianului și vecinei M.M., ori o mătură, potrivit tatălui reclamantului), nu consideră plauzibilă posibilitatea ca reclamantul să fi fost înarmat. Într-adevăr, acest argument se bazează exclusiv pe declarațiile polițistului și gardianului, pe care autoritățile le-au acceptat fără rezerve. De altfel, acest fapt a fost sancționat de Curtea de Apel Cluj care, în decizia din 19 aprilie 2006, a reproșat tribunalului că a reținut argumentul legitimei apărări în baza doar a declarațiilor polițistului și gardianului, declarații care erau însă contrazise de alte probe din dosar (a se vedea

De asemenea, Curtea consideră că există omisiuni frapante în cercetarea efectuată în prezenta cauză. Astfel, este surprinzător faptul că autoritățile nu au confiscat armele albe cu care reclamantul și tatăl său ar fi fost înarmați cu toate că, în conformitate cu procesul-verbal întocmit de ofițerii de poliție în ziua incidentului, locul respectiv era supravegheat de un agent de poliție (

Mai mult, Curtea subliniază că autoritățile nu au încercat să stabilească, printr-o expertiză balistică pentru a se pronunța asupra respectării legislației privind folosirea armelor de foc, câte focuri de armă fuseseră trase de agentul de poliție, distanța sau direcția de tragere (

În aceste condiții, nu se poate spune că autoritățile au dorit cu adevărat să afle dacă folosirea forței a fost într-adevăr excesivă. Insuficiența elementelor faptice și a probelor strânse împiedică aprecierea Curții cu privire la faptele în cauză întemeindu-se doar pe constatările făcute de autoritățile naționale. În consecință, omisiunile imputabile organelor de cercetare penală, descrise mai sus, determină Curtea să respingă argumentul Guvernului potrivit căruia vătămarea reclamantului a fost provocată de riposta unui polițist care se afla deja în stare de depășire justificată a limitelor legitimei apărări. În aceste condiții, Curtea consideră că decizia instanțelor de a-l scuti pe polițist de orice răspundere penală, invocând noțiunea de „exces justificat” prevăzută în dreptul penal român, denotă o putere discreționară exercitată mai mult din preocuparea pentru a reduce efectul unui act ilegal de o gravitate extremă decât pentru a interzice orice toleranță față de asemenea acte printr-o condamnare corespunzătoare.

Astfel, în circumstanțele speciale ale cauzei și ținând seama de cele de mai sus, Curtea a ajuns astfel la concluzia că ancheta penală în litigiu nu a oferit măsuri de reparație corespunzătoare atingerii aduse valorii consacrate la art.

Invocând art.

Ținând seama de toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la pretențiile formulate, Curtea nu a constatat nicio încălcare aparentă a articolului din Convenție invocat. Prin urmare, Curtea consideră că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art.

Art.

Reclamantul solicită 100

Făcând trimitere la observațiile pe fondul cererii, Guvernul subliniază că reclamantul a primit deja o reparație materială și morală în fața instanțelor interne, care au ținut seama de acțiunile legitime ale polițistului și de măsura în care evenimentele au fost provocate de reclamant și de tatăl său. În speță, Guvernul consideră că prejudiciul moral ar fi compensat suficient prin constatarea încălcării și că, în orice caz, suma cerută este excesivă.

Curtea consideră că, fără îndoială, condamnarea pe latura civilă a polițistului a constituit în sine o oarecare reparație. Totuși, având în vedere suma acordată de instanțele interne (circa 5

Reclamantul nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

decide, cu majoritate, să unească cu fondul excepția întemeiată pe lipsa calității de victimă a reclamantului și o respinge;

declară, cu majoritate, că cererea este admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art.

declară, în unanimitate, că cererea este inadmisibilă pentru celelalte capete de

hotărăște, cu 5 voturi la 2,

hotărăște, cu 5 voturi la 2,

respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Considerăm că expunerea faptelor, astfel cum a fost prezentată de Cameră, conține elemente speculative în legătură cu situația reală cu care s-a confruntat agentul de poliție. În mod special, Curtea, care nu este o „instanță de prim grad”, nu se află într-o poziție favorabilă pentru a stabili necesitatea efectuării reconstituirii faptelor sau a unei expertize balistice în circumstanțe precum cele din prezenta cauză, adică ulterior unui incident izolat și spontan. Având în vedere poziția și rolul Curții, motivele invocate de majoritate pentru a constata existența unor omisiuni imputabile organelor de cercetare nu ni se par deloc pertinente. De ce să se pună la îndoială expunerea faptelor făcută de cea mai înaltă instanță națională, care o confirmă pe cea a instanței de fond? Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat foarte clar că agentul de poliție reacționase considerând că viața sa și a gardianului public erau puse în pericol de agresivitatea manifestată împotriva lor de persoanele implicate în incident. Înalta Curte a menținut decizia Tribunalului Cluj, care s-a pronunțat în primă instanță și a concluzionat că se impunea aplicarea dispozițiilor Codului penal român cu privire la riposta disproporțională în cadrul legitimei apărări. De asemenea, instanțele române au invocat Principiile de bază ale ONU privind recurgerea la forță și utilizarea armelor de foc de către persoanele responsabile cu aplicarea legii. Având în vedere amploarea procedurilor interne desfășurate în legătură cu acest incident, considerăm că, în aceste împrejurări, Camera nu ar trebui să joace rolul unei instanțe de fond competente să aprecieze faptele (a se vedea, printre altele,

În concordanță cu acest punct de vedere, avem un al doilea motiv să nu fim de acord cu majoritatea Camerei. În opinia noastră, reclamantul și-a pierdut calitatea de victimă. Este adevărat că reclamantul trebuie să își poată dovedi calitatea de victimă pe tot parcursul procedurii (