Nosal împotriva Poloniei

A patra secțiune decizia nr. 43780/04 Stanisław NOSAL împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 4 martie 2014 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 noiembrie 2004, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 7 noiembrie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Stanisław Nosal, este un național polonez, care s-a născut în 1953 și trăiește în „arówka”.

Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz, succes de Chrzanowska, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 martie 2001, Consiliul de Securitate Socială ( Zakład Ubezpieczeń Społecznych – „SSB”) a acordat reclamantului dreptul la un mai devreme Pensiunea de pensionare pentru persoanele care cresc copiii care au nevoie de îngrijire constantă (denumita pensie „EWK”) în valoare netă de aproximativ 660 zloty polonez (PLN). La 30 iulie 2002, SSB a redeschis procedura, a revocat decizia inițială de acordare a unei pensii și, în cele din urmă, a refuzat să acorde reclamantului dreptul la pensia EWK.

Plata pensiei a fost întreruptă cu efect imediat. Reclamantul a recurs împotriva acestor hotărâri. La 26 noiembrie 2003, recursul său a fost în cele din urmă respins de Curtea de Apel Rzeszów (Sād Apelacyjny La 26 aprilie 2004, Curtea Supremă (Sād Najwyższy ) a respins recursul de casă depus de reclamant. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenție și, în esență, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind redeschiderea procedurilor de securitate socială care au dus la revocarea dreptului său la pensia EWK. El a formulat, de asemenea, o plângere generală în temeiul articolului 1 din Convenție privind faptul că procedurile în cazul său au fost nedreptate.

În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul articolului 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 la Protocolul nr. 1 de discriminare bazată pe locul său de reședință. HOTĂRÂREA Revocarea dreptului reclamantului la pensia EWK În cazul instantaneu, evidența plângerilor reclamantului este că decizia de a-l ceda din pensia sa de pensie de pensie anticipată a constituit o privare nejustificată de bunuri. Prin urmare, cererea cade să fie examinată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.” Noiembrie 2013 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere.

Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția care rezultă din revocarea bruscă a pensiei EWK ale reclamantului, care a atribuit unei sarcini excesive reclamantului incompatibil cu această dispoziție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 8.000 EUR (opt mii de euro) pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de acoperire a oricărei prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi a fost acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice socoteala din cazul din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție (...)” Într-o scrisoare din 29 noiembrie 2013 reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil de scăzută.

Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003 VI; WAZA Spółka o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03).

Curtea a stabilit, în o serie de cazuri împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului reclamantului la așa-numita pensie „EWK” (a se vedea, printre altele, Moskal c. Polonia , nr. 10373/05, 15 septembrie 2009; Antoni Lewandowski c. Polonia , nr. 38459/03, 2 octombrie 2012). În ceea ce privește chestiunile ridicate de reclamant în temeiul altor dispoziții ale Convenției, în toate cazurile anterioare similare examinate până în prezent, Curtea a susținut că plângerile în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenție nu au nevoie de o examinare separată (de exemplu, Moskal , citat mai sus §§ 83 și 94; Antoni Lewandowski , citat mai sus, § 88 … Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii [articolul (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale,

nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (articolul în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui să fie eliminată din listă. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție că procedurile în cazul său au fost nedreptate și că instanța internă a evaluat în mod echitabil dovezile. De asemenea, el se bazează pe art. 14 din Convenție, susținând că practicile de redeschidere a procedurii privind pensiile EWK au fost limitate la regiunea Podkarpacki. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea nu constată nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale care rezultă din aceste plângeri (a se vedea și Moskal , citat mai sus, §§ 86-88 și 100). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolelor 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu articolul (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 43780/04 Stanisław NOSAL against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 4 March 2014 as a Committee composed of: Ledi Bianku, President, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 18 November 2004, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 7 November 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Stanisław Nosal, is a Polish national, who was born in 1953 and lives in Żarówka.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz, succeeded by Ms J. Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 30 March 2001 the Social Security Board ( Zakład Ubezpieczeń Społecznych – “the SSB”) granted the applicant the right to an early ‑ retirement pension for persons raising children who required constant care (the so-called “EWK” pension) in the net amount of around 660 Polish zlotys (PLN). On 30 July 2002 the SSB reopened the proceedings, revoked the initial decision granting a pension and eventually refused to award the applicant the right to the EWK pension.

The payment of the pension was discontinued with immediate effect. The applicant appealed against these decisions. On 26 November 2003 his appeal was finally dismissed by the Rzeszów Court of Appeal ( Sąd Apelacyjny ). On 26 April 2004 the Supreme Court ( Sąd Najwyższy ) dismissed the cassation appeal lodged by the applicant. COMPLAINTS The applicant complained under Articles 6 and 8 of the Convention and, in substance, under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of his right to the EWK pension. He also made a general complaint under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings in his case had been unfair.

Lastly, he complained under Article 14 of the Convention in conjunction with Article 1 to Protocol No. 1 of discrimination based on his place of residence. THE LAW A. Revocation of the applicant’s right to the EWK pension In the instant case the gist of the applicant’s complaints is that the decision to divest him of his early-retirement pension amounted to an unjustified deprivation of property. Consequently, the application falls to be examined under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which, in so far as relevant, provides as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.” By letter dated 7 November 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “(...) the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention stemming from the sudden revocation of the applicant’s EWK pension which placed an excessive burden on the applicant incompatible with that provision.

Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of EUR 8,000 (eight thousand euros) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.

(...) The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention (...)” In a letter of 29 November 2013 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court examined carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003 ‑ VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases brought against Poland its practice concerning complaints under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of the applicant’s right to the so ‑ called “EWK” pension (see, among other examples, Moskal v. Poland , no. 10373/05, 15 September 2009; Antoni Lewandowski v. Poland , no. 38459/03, 2 October 2012). As regards the issues raised by the applicant under other provisions of the Convention, in all the previous similar cases examined to date the Court has held that the complaints under Articles 6 and 8 of the Convention did not require a separate examination (see, for example, Moskal , cited above, §§ 83 and 94; Antoni Lewandowski , cited above, § 88). It sees no reason to depart from this conclusion in the present case.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 3 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

B. Remaining complaints The applicant further complained under Article 6 of the Convention that the proceedings in his case had been unfair and that the domestic courts had wrongly assessed the evidence. He also relied on Article 14 of the Convention submitting that the practice of reopening proceedings concerning EWK pensions had been limited to the Podkarpacki region. In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds no appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols arising from these complaints (see also Moskal , cited above, §§ 86-88 and 100). It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Fatoș Aracı Ledi Bianku Deputy Registrar President