SEMENKO v. UKRAINE

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 570/08 Zinoviy Antonovych SEMENKO împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 11 martie 2014 în calitate de comitet compus din: Boštjan M. Zupančič, președinte, Ann Power-Forde, Helena Jäderblom, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 25 ianuarie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 21 octombrie 2013 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Reclamantul, dl Zinoviy Antonovych Semenko, este un național ucrainean, care s-a născut în 1938 și trăiește în Chernivtsi. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. El a formulat în continuare mai multe plângeri în temeiul articolelor 6 § 1, 13 și 17 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, susținând în principal că procedura a fost nedrept. Reclamarea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii privind compensarea la încheierea ocupării forței de muncă a fost comunicată guvernului. HOTĂRÂREA Reclamantul se plângea cu privire la durata procedurii privind compensarea la încheierea contractului său de muncă. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 21 octombrie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii. Declarația prezentată după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă a examinării cazului reclamantului în fața instanțelor naționale. Guvernul Ucrainei oferă să plătească 1.080 (o mie și optzeci) de euro domnului Zinoviy Antonovych Semenko. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curtea, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 5 decembrie 2013, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Ucrainei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). În baza articolelor 6 § 1, 13 și 17 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plângut de asemenea de nedreptatea procedurii. Având în vedere toate dovezile în posesia sa, și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (lungățimea procedurilor privind compensarea la încetarea ocupării forței de muncă) și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să încheie această parte din aplicarea acesteia din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția; Declară restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 5700/08

Zinoviy Antonovych SEMENKO

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 11

March 2014 as a Committee composed of:

Boštjan M. Zupančič,

President,

Ann Power-Forde,

Helena Jäderblom,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 25 January 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 21 October 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Zinoviy Antonovych Semenko, is a Ukrainian national, who was born in 1938 and lives in Chernivtsi.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of proceedings.

He further raised several other complaints under Articles 6 § 1, 13 and 17 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, alleging mainly that the proceedings had been unfair.

The applicant’s complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the length of proceedings concerning the compensation upon termination of employment, was communicated to the Government.

THE LAW

1.

The applicant complained about the length of proceedings concerning the compensation upon the termination of his employment contract. He relied on Article 6 § 1 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 21 October 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government of Ukraine acknowledge the excessive duration of the consideration of the applicant’s case before the national courts.

The Government of Ukraine offer to pay 1,080 (one thousand and eighty) euros to Mr Zinoviy Antonovych Semenko.

The Government therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

This sum is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable, and converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

By a letter of 5 December 2013, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Ukraine, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Pavlyulynets v.

Ukraine

, no. 70767/01, §§

39-52, 6 September 2005).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

2.

Relying on Articles 6 § 1, 13 and 17 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 the applicant also complained about the unfairness of the proceedings.

Having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention (length of proceedings concerning the compensation upon termination of employment) and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike this part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Stephen Phillips

Boštjan M. Zupančič

Deputy Registrar

President