MAŚLANKA v. POLAND

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 922/07 Grażyna MAHLANKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiunea), care așezat la 25 martie 2014 în calitate de comitet compus din: Nona Tsotsoria, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 noiembrie 2006, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 31 decembrie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Grażyna Maślanka, este un național polonez, care s-a născut în 1954 și trăiește în ołynia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz, succes de Dna J. Chrzanowska, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumat după cum urmează. La 29 ianuarie 1998, Consiliul de Securitate Socială ( Zakład Ubezpieczeń Społecznych – „SSB”) a acordat reclamantului dreptul la un mai devreme Pensiunea pensionatămenet pentru persoanele care cresc copiii care au nevoie de îngrijire constantă (denumita pensie „EWK”) în valoare netă de aproximativ 727 zloti polonezi (PLN), cu efect de la 1 ianuarie 1995. La 20 mai 2005, SSB a redeschis procedura, a revocat decizia inițială de acordare a unei pensii și, în cele din urmă, a refuzat să acorde reclamantului dreptul la pensia EWK. Plata pensiei a fost întreruptă de la 1 iunie 2005. Reclamantul a apelat împotriva deciziei respective ce a cedat dreptul la pensia de pensionare anticipată. La 16 noiembrie 2005, Curtea Regională Rzeszów La 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Rzeszów (Såd Apelacyjny) a respins din nou recursul său. La 7 aprilie 2006, recursul de asociere a solicitat a fost respins pe motive formale. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6, 8 și 14 din Convenție și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului ei la pensia EWK. În cazul instantaneu, justificarea plângerilor reclamantului este faptul că decizia de a-i ceda pensia de pensie de pensie anticipată a constituit o privare nejustificată a bunurilor. În consecință, plângerea devine examinată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, care se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu va fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.” După eșuarea încercărilor de a ajunge la o așezare prietenoasă, prin scrisoarea din 31 decembrie 2013 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese – prin intermediul declarației unilaterale recunoașterea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția care rezultă din revocarea bruscă a pensiei EWK ale reclamantului, care a atribuit unei sarcini excesive reclamantului incompatibil cu această dispoziție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de EUR 8 000 (opt mii de euro) pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice soarta din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție (...).” Prin scrisoarea din 3 februarie 2014, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului reclamantului la așa-numita pensie „EWK” (a se vedea, printre altele, Moskal c. Polonia , nr. 10373/05, 15 septembrie 2009; Antoni Lewandowski c. Polonia , nr. 38459/03, 2 octombrie 2012). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În ceea ce privește presupusele încălcări ale articolelor 6, 8 și 14 din Convenție, în toate cazurile anterioare similare examinate până în prezent, Curtea a considerat că aceste plângeri, fie nu au solicitat o examinare separată, fie ar trebui respinse ca fiind întemeiate în mod evident bolnave (a se vedea, printre multe alte exemple, Moskal , §§ 77 101 și Antoni Lewandowski , §§§§§ 88, citat mai sus). Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea ia în unanimitate Notă de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Restul cererii sunt inadmisibile. Fatoș Aracı Nona Tsotsoria Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 922/07

Grażyna MAŚLANKA

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25

March 2014 as a Committee composed of:

Nona Tsotsoria, President,

Paul Mahoney,

Krzysztof Wojtyczek, judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 24 November 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 31 December 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Grażyna Maślanka, is a Polish national, who was born in 1954 and lives in Żołynia.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz, succeeded by Mrs J. Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 29 January 1998 the Social Security Board (

Zakład Ubezpieczeń Społecznych

– “the SSB”) granted the applicant the right to an early

‑

retiremenet pension for persons raising children who required constant care (the so-called “EWK” pension) in the net amount of around 727 Polish zlotys (PLN), with effect from 1 January 1995.

On 20 May 2005 the SSB reopened the proceedings, revoked the original decision granting a pension and eventually refused to award the applicant the right to the EWK pension. The payment of pension was discontinued from 1 June 2005.

The applicant appealed against the respective decision divesting her of the right to an early-retirement pension. On 16 November 2005 the Rzeszów Regional Court

(Sąd Okręgowy)

dismissed her appeal.

The applicant appealed against this judgment. On 25 January 2006 the Rzeszów Court of Appeal

(Sąd Apelacyjny)

again dismissed her appeal.

The applicant’s cassation appeal was rejected on formal grounds on 7

April 2006.

COMPLAINTS

The applicant complained under Articles 6, 8 and 14 of the Convention and under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of her right to the EWK pension.

THE LAW

In the instant case the gist of the applicant’s complaints is that the decision to divest her of her early-retirement pension amounted to an unjustified deprivation of property. Consequently, the complaint falls to be examined under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which reads as follows:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.”

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 31

December

2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“(...) the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration

‑

their acknowledgement of the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention stemming from the sudden revocation of the applicant’s EWK pension which placed an excessive burden on the applicant incompatible with that provision.

Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of EUR

8,000 (eight thousand euros) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.

The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention (...).”

By a letter of 3 February 2014, the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court examined carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

[GC], no. 26307/95, §§

75–77, ECHR

2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no.

11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases brought against Poland its practice concerning complaints under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of the applicant’s right to the so called “EWK” pension (see, among other examples,

Moskal v. Poland

, no.

10373/05, 15 September 2009;

Antoni Lewandowski v. Poland

, no.

38459/03, 2 October 2012).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

In so far as the applicant alleged violations of Articles 6, 8 and 14 of the Convention, in all the previous similar cases examined to date, the Court considered that these complaints either did not require a separate examination or should be dismissed as manifestly ill

‑

founded (see, among many other examples,

Moskal

, §§ 77

‑

101 and

Antoni Lewandowski

, §§

86

‑

88, cited above). It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

For these reasons, the Court unanimously

Takes

note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention.

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

Nona Tsotsoria

Deputy Registrar

President