SAMARDŽIĆ v. BOSNIA AND HERZEGOVINA

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI Nr. 77574/12 Miroslav SAMARDŽIδ împotriva Bosniei și Herțegovina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 1 aprilie 2014 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, președinte, Nona Tsotsoria, Faris Vehabović, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 15 noiembrie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 14 octombrie 2013 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Miroslav Samardžić, este un cetățean al Bosniei și Herțegovina, născut în 1957 și locuiește în Banja Luka. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Sjerikov, un avocat practicant în Banja Luka. Guvernul Bosniei și Herțegovina (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Mijić. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind neexecuția hotărârii interne finale adoptată în favoarea sa împotriva Republicii Srpska pentru daune de război. Cererea a fost comunicată guvernului DREPTUL După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 14 octombrie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Eu, Monika Mijić, agentul, declar că Guvernul este dispus să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamanților garantate de Convenția din cauza neexecuției hotărârii interne rendue în favoarea reclamantului și propune să plătească ex-gratie o sumă totală de 900 de euro reclamantului Miroslav Samardžić. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi transformată în mărci convertibile la rata aplicabilă la data plății și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Declar, de asemenea, că autoritățile interne oferă asigurarea executării integrale a hotărârilor interne luate în considerare în acest caz în numerar în patru tranșe egale care urmează să fie plătite: - prima tranșă în termen de nouă luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista sa de cauze; - a doua tranșă în termen de șase luni de la prima plată; - a treia tranșă în termen de șase luni de la a doua plată; și - a patra tranșă în termen de șase luni de la a treia plată. Acest lucru va constitui rezoluția finală a cazului.” Într-o scrisoare din 25 octombrie 2013, reclamantul a informat Curtea că nu a acceptat declarația Guvernului și dorește să continue examinarea cazului său. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri , inclusiv cele aduse împotriva Bosniei și Herțegovinei, practica sa privind plângerile neexecuției hotărârilor interne (a se vedea, Jeličić c. Bosnia și Herțegovina , nr. 41183/02 , ECHR 2006-XII; Karanović c. Bosnia și Herțegovina , nr. 39462/03, 20 noiembrie 2007; Milisavljević c. Bosnia și Herțegovina , nr. 7435/04, 3 martie 2009; și Čolić și alții c. Bosnia și Herțegovina , nr. 1218/07 și al. , 10 noiembrie 2009 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 77574/12

Miroslav SAMARDŽIĆ

against Bosnia and Herzegovina

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 1

April 2014 as a Committee composed of:

Päivi Hirvelä,

President,

Nona Tsotsoria,

Faris Vehabović,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 15 November 2012,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 14 October 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Miroslav Samardžić, is a citizen of Bosnia and Herzegovina who was born in 1957 and lives in Banja Luka. He was represented before the Court by Mr I. Sjerikov, a lawyer practising in Banja Luka.

The Government of Bosnia and Herzegovina (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Mijić.

The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article

1 of Protocol No. 1 to the Convention of the non-enforcement of final domestic judgment adopted in his favour against the Republika Srpska for war damage.

The application had been communicated to the Government

.

THE LAW

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 14 October 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“I, Monika Mijić, the Agent, declare that the Government are ready to accept that there was a violation of the applicants’ rights guaranteed by the Convention due to non-enforcement of the domestic judgment rendered in favour of the applicant and offer to pay ex gratia a total sum of 900 euros to the applicant Miroslav Samardžić.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into convertible marks at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I further declare that the domestic authorities offer to secure full enforcement of the domestic judgments under consideration in this case in cash in four equal instalments to be paid in the following manner:

- the first instalment within nine months from the date of the notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases;

- the second instalment within six months from the first payment;

- the third instalment within six months from the second payment; and

- the fourth instalment within six months from the third payment.

This will constitute the final resolution of the case.”

In a letter of 25 October 2013, the applicant informed the Court that he did not accept the Government’s declaration and wished the examination of his case to be continued.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Bosnia and Herzegovina, its practice concerning complaints of the non-enforcement of domestic decisions (see,

Jeličić v. Bosnia and Herzegovina

, no. 41183/02, ECHR 2006-XII;

Karanović v. Bosnia and Herzegovina

, no. 39462/03, 20 November 2007;

Milisavljević v. Bosnia and Herzegovina

, no. 7435/04, 3 March 2009; and

Čolić and Others v. Bosnia and Herzegovina

, nos. 1218/07 et al., 10 November 2009).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Fatoș Aracı

Päivi Hirvelä

Deputy Registrar

President