CASE OF THE NATIONAL UNION OF RAIL, MARITIME AND TRANSPORT WORKERS v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] legal summary by the COE Human Rights Trust Fund

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2015. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2015. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Nota de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 173

Aprilie 2014

National Union of Rail, Maritime and Transport Workers împotriva Regatului Unit

- 31045/10

Hotărârea din 8 aprilie 2014 [Secția a IV-a]

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de asociere

Interdicție de a declanșa o acțiune revendicativă secundară împotriva unui angajator ce nu este parte la un conflict de muncă:

neîncălcare

În fapt

– Dreptul de a organiza acțiuni colective secundare (prin opoziție cu cele primare) a fost restricționat în Regatul Unit în 1980 și declarat ilegal cu începere din 1990*. În 2007, un grup de 20 de lucrători ai societății J, membri ai sindicatului reclamant, au fost transferați la societatea H. Doi ani mai târziu, aceștia au intrat în grevă atunci când societatea H a indicat că urma să le reducă nivelul condițiilor de muncă, pentru a le alinia condițiilor celorlalți angajați. Greva a determinat societatea H să facă o ofertă revizuită, pe care lucrătorii interesați au respins-o într-o primă fază, dar în cele din urmă nu au avut altă opțiune decât să o accepte. În cuprinsul cererii sale formulate în fața Curții europene, sindicatul reclamant a susținut că greva membrilor săi din sânul societății H nu fusese eficace din cauza interdicției legale a acțiunilor secundare, care l-au împiedicat să organizeze o grevă prin simpatie la sediul întreprinderii H, ale cărei efective erau mult mai mari.

Sindicatul reclamant s-a mai plâns și de regulile din dreptul intern referitoare la organizarea unui scrutin prealabil desfășurării unei greve, pe care le-a apreciat ca fiind prea stricte și detaliate. Drept urmare, un angajator a obținut o ordonanță președințială ce împiedica sindicatul să cheme la grevă cu privire la plată și condițiile de muncă pe motiv că acesta nu ar fi indicat cu precizie suficientă descrierile exacte de post ale lucrătorilor în cauză.

Invocând articolul 11 din Convenție, sindicatul reclamant a susținut că restricțiile legate de organizarea unui referendum referitor la grevă și interdicția totală a acțiunilor de grevă secundare au adus atingere capacității sale de a apăra interesele membrilor săi.

În drept

– Articolul 11

a)

Anunțul privind organizarea referendumului prealabil grevei

– Nu există nimic care să permită Curții a conchide în sensul existenței unei ingerințe în drepturile sindicatului reclamant, protejate de articolul 11, care ar depăși obligația de a se conforma cerințelor procedurale prevăzute de lege, ceea ce a și reușit să facă în cele din urmă. Deși sindicatul reclamant a înregistrat niște întârzieri în declanșarea acțiunilor pentru protejarea intereselor membrilor săi, acesta a reușit să organizeze o grevă două luni mai târziu, care l-a determinat pe angajator să amelioreze oferta către membrii de sindicat. Oferta a fost acceptată și a intrat în vigoare la scurt timp după aceea, sub forma unei convenții colective. Curtea poate să examineze capetele de cerere doar în lumina faptelor concrete ale speței și, în realitate, ceea ce reieșea din prezenta cauză era în definitiv reușita unei acțiuni colective conduse de sindicatul reclamant în numele membrilor săi.

Concluzie

: inadmisibilă (vădit nefondată).

b)

Acțiunea revendicativă secundară

– Este pentru prima dată când Curtea este chemată să stabilească dacă dreptul de a organiza acțiuni secundare întră în domeniul de aplicare al articolului 11. Marea Cameră a confirmat în cauza

Demir și Baykara împotriva Turciei

faptul că Curtea trebuie să țină seama de elemente de drept internațional, altele decât Convenția, de interpretarea acestor elemente de către organele competente și de practica Statelor europene ce reflectă valorile lor comune. Acțiunea secundară era recunoscută și protejată de

Convenția nr.

87

a Organizației Internaționale a Muncii (

OIM

) și de

Carta Socială Europeană

și ar fi o dovadă de incoerență din partea Curții de a adopta o poziție asupra întinderii libertății de asociere mai îngustă decât cea ce s-a impus la nivelul dreptului internațional. În plus, multe State europene au admis de multă vreme că grevele secundare constituie o formă legală de acțiune sindicală. Interdicția legală a acțiunii secundare constituie, prin urmare, o ingerință în dreptul sindicatului reclamant la libertatea de asociere.

Părțile nu au contestat faptul că această ingerință era prevăzută de lege, și anume de articolul 224 din Legea din 1992 cu privire la (consolidarea) relațiilor sindicale și a raporturilor de muncă. În plus, Curtea a estimat că interdicția urmărea scopul legitim al protecției drepturilor și libertăților altora, care viza nu numai angajatorul direct implicat în conflictul de muncă, ci și interesele mai largi ale economiei naționale și ale publicului ce ar putea fi atins de perturbările rezultând dintr-o acțiune revendicativă secundară, care ar putea fi desfășurată la o scară mult mai largă decât greva primară**.

În ceea ce privește necesitatea ingerinței într-o societate democratică, Curtea nu a avut nevoie să decidă dacă dreptul la grevă însăși ar trebui considerat un element esențial al libertății de asociere, astfel încât orice restricție a exercitării acestui drept ar aduce atingere însăși esenței respectivei libertăți. Sindicatul reclamant a avut posibilitatea de a-și exercita două dintre elementele libertății de asociere, care sunt considerate esențiale: dreptului unui sindicat de a încerca să convingă angajatorul să asculte ceea ce are de spus în numele membrilor săi, precum și dreptul de a se angaja într-o negociere colectivă.

Curtea a respins susținerea reclamantului conform căreia Statelor membre nu ar trebui să le fie acordate decât o marjă de apreciere foarte restrânsă în materie. Acesta nu este un caz în care restricția impusă atingea însuși miezul libertății sindicale, cum ar fi desființarea unui sindicat. Amploarea marjei de apreciere în cazuri analoge cu cel al reclamantului trebuia determinată în lumina unor factori pertinenți, precum natura și întinderea restricției litigioase, scopul urmărit și drepturile și interesele concurente ale altor persoane, susceptibile de a suporta consecințele exercițiului nerestricționat al acelui drept. Nivelul de convergență între Statele membre ale Consiliului Europei putea de asemenea să fie pertinent, întocmai ca și existența unui consens internațional, așa cum se reflectă în instrumentele internaționale pertinente.

Natura și întinderea ingerinței suportate de sindicatul reclamant – care a avut posibilitatea de a conduce o grevă, deși la o scară redusă și cu rezultate limitate – nu au adus atingere substanței însăși a libertății sale de asociere. În ceea ce privește scopul ingerinței, obiectul cauzei ține de strategia economică și socială a Statului pârât, un domeniu în care Curtea autorizează de obicei o marjă amplă de apreciere. Această concluzie nu era influențată de faptul că Regatul Unit făcea parte dintr-un grup mic de State europene ce au adoptat o interdicție totală a acțiunii secundare sau de aprecierile negative ale interdicției litigioase a acțiunilor secundare, făcute de organele de supraveghere competente ale OIM și ale Cartei Sociale Europene, de vreme ce acestea abordau subiectul dintr-un unghi diferit, mult mai general.

Interdicția acțiunilor colective secundare a rămas necontestată timp de peste douăzeci de ani, în ciuda a două schimbări de guvern. Ceea ce denotă un consens democratic în sprijinul acestei măsuri, precum și o acceptare a motivelor sale justificative printre grupuri ce acoperă un spectru larg al lumii politice din Regatul Unit. Aceasta dovedea faptul că, în cadrul analizei lor cu privire la modalitatea în care interesul general mai larg este servit mai bine în țara lor, în contextul politic, social și economic frecvent tensionat al relațiilor de muncă, autoritățile legislative interne s-au bazat pe motive care erau atât pertinente, cât și suficiente în sensul articolului 11 din Convenție.

În concluzie, faptele situației specifice care este contestată în prezenta cauză nu dezvăluie o ingerință nejustificată în dreptul sindicatului reclamant la libertatea de asociere, ale cărui elemente esențiale a avut posibilitatea de a le exercita: prin reprezentarea membrilor săi, prin negocierea cu angajatorul în numele membrilor săi aflați în conflict cu angajatorul și prin organizarea unei greve a acelor membri la locul lor de muncă. În acest domeniu al politicii legislative de o sensibilitate recunoscută, Statul pârât beneficia de o marjă de apreciere suficient de largă pentru a cuprinde și interdicția legală în vigoare asupra acțiunilor colective secundare, iar circumstanțele speței nu denotau nicio bază ce ar permite să se considere că aplicarea acelei interdicții în legătură cu faptele litigioase ar fi condus la o restricție disproporționată a drepturilor sindicatului reclamant în sensul articolului 11.

Concluzie

: neîncălcare (unanimitate).

(A se vedea și

Demir și Baykara împotriva Turciei

[MC], 34503/97, 12

noiembrie 2008,

Nota de informare privind jurisprudența Curții nr.

113

)

* Acțiunea revendicativă secundară sau de solidaritate reprezintă o mișcare de grevă îndreptată împotriva unui angajator, altul decât angajatorul parte la conflictul de muncă și organizată cu scopul de a exercita presiune indirectă asupra angajatorului neimplicat în conflict.

** Pentru poziția Curții într-un caz privind acțiunea de grevă primară, a se vedea

UNISON împotriva Regatului Unit

(dec.), 53574/99, 10

ianuarie 2002,

Nota de informare privind jurisprudența Curții nr.

38

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Notele de informare privind jurisprudența Curții

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2015

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2015

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.