CASE OF ANIMAL DEFENDERS INTERNATIONAL v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] legal summary by the COE Human Rights Trust Fund

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Nota de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 162

Aprilie 2013

Animal Defenders International împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord [MC]

– 48876/08

Hotărârea din 22 aprilie 2013 [MC]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Refuzul autorizării unei organizații neguvernamentale de a lansa un anunț publicitar televizat datorită existenței unei interdicții legale a publicității politice:

neîncălcare

În fapt

– Legea privind comunicațiile din 2003 interzice publicitatea politică în rețelele de radio și de televiziune, pentru a garanta imparțialitatea transmisiilor radiotelevizate și a împiedica grupurile puternice de a obține influență prin cumpărarea de timp de antenă. Interdicția se aplică nu numai publicității cu conținut politic, ci și organismelor ce sunt, în totalitate sau parțial, de natură politică, independent de conținutul mesajului transmis. Înainte de a deveni lege, textul a făcut obiectul unei examinări detaliate și al unui proces de consultare a diferitelor organe parlamentare, în special în lumina hotărârii pronunțate de Curtea europeană în cauza

VgT Verein gegen Tierfabriken împotriva Elveției

(în care o interdicție asupra publicității politice a fost considerată ca încălcând articolul 10 din Convenție).

Reclamanta este o organizație neguvernamentală care militează împotriva folosirii animalelor în scopuri comerciale, științifice și de recreere și urmărește să obțină modificări legislative și ale politicilor publice în domeniu, încercând, în acest scop, să influențeze opinia publică și pe cea parlamentară. În anul 2005, ea a dorit să lanseze un anunț publicitar televizat, ca parte dintr-o campanie cu privire la tratamentul aplicat primatelor. Totuși, Centrul de control al publicității radiotelevizate („BACC”) a refuzat să autorizeze reclama, întrucât natura politică a obiectivelor reclamantei ar fi făcut ca difuzarea ei să contravină interdicției prevăzute în articolul 321 (2) din Legea privind comunicațiile. Decizia a fost ulterior confirmată de către Înalta Curte (

High Court

) și apoi de către Camera Lorzilor, aceasta din urmă statuând, într-o hotărâre din 12 martie 2008 ([2008] UKHL

15), că interdicția publicității politice era justificată de necesitatea de a garanta că Guvernul și politicile sale nu sunt influențate de cei cu acces la resurse financiare importante.

În drept

– Articolul 10: Interdicția legală asupra difuzării publicității politice la radio și la televiziune constituie o ingerință în drepturile reclamantei garantate de articolul 10. Ingerința era „prevăzută de lege” și urmărea păstrarea imparțialității transmisiilor radiotelevizate cu privire la chestiunile de interes public și, în consecință, protejarea procesului democratic. Ea corespundea scopului legitim de a proteja „drepturile altora”. Prin urmare, chestiunea litigioasă se reducea la a ști dacă măsura a fost „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a amintit că un Stat poate, cu respectarea prevederilor Convenției, să adopte măsuri generale care se aplică unor situații predeterminate, independent de circumstanțele individuale ale fiecărui caz în parte, chiar dacă aceasta ar conduce la dificultăți în anumite situații particulare. Așa cum reiese din jurisprudența sa, pentru a evalua proporționalitatea unei măsuri generale, Curtea trebuie să examineze mai întâi alegerile legislative ce au stat la baza adoptării măsurii respective. Calitatea controlului parlamentar și judiciar cu privire la necesitatea măsurii prezintă o importanță deosebită. La fel de important este și riscul de abuz ce s-ar putea naște dintr-o eventuală diminuare a rigorii măsurii generale. Modalitatea în care o măsură generală a fost aplicată circumstanțelor unei cauze date permite constatarea repercusiunilor sale practice și este, prin urmare, pertinentă în evaluarea proporționalității. În concluzie, cu cât argumentele generale pentru aplicarea măsurii generale sunt mai convingătoare, cu atât mai puțină importanță va acorda Curtea impactului măsurii de față.

În prezenta cauză, ambele părți urmăreau același obiectiv, anume de a garanta libertatea și pluralismul dezbaterilor asupra chestiunilor de interes public și, de o manieră mai generală, de a contribui la procesul democratic. ONG-ul reclamant a susținut că, în orice caz, un set de reguli mai puțin restrictive ar fi fost suficiente. Astfel, Curtea a trebuit să pună în balanță, pe de o parte, dreptul reclamantei de a răspândi informații și idei de interes general, pe care publicul este îndreptățit să le primească și, pe de altă parte, dorința autorităților de a garanta că dezbaterea și procesul democratic nu sunt denaturate de grupări puternice din punct de vedere financiar și care beneficiază de un acces privilegiat la media cele mai influente.

Cu ocazia cântăririi intereselor concurente din prezenta cauză, Curtea a acordat o importanță deosebită controalelor exigente și pertinente la care a fost supus regimul complex de reglementare a difuzării la radio și/sau la televiziune a mesajelor politice în Regatul Unit, de către organele parlamentare și judiciare, precum și opiniei acestora conform căreia măsura generală era necesară pentru a preveni deformarea dezbaterilor importante de interes public, și, prin aceasta, subminarea procesului democratic. Curtea notează că legea din 2003 este rezultatul unei examinări impresionante a tuturor aspectelor culturale, politice și legale ale interdicției, fiind adoptată cu sprijinul tuturor partidelor, în unanimitate. Proporționalitatea interdicției a fost dezbătută de o manieră aprofundată în fața Înaltei Curți și a Camerei Lorzilor, ambele instanțe procedând la o analiză a jurisprudenței Curții și a principiilor pertinente și ajungând la concluzia că ingerința litigioasă era necesară și proporțională.

În al doilea rând, Curtea a considerat important faptul că interdicția era concepută de așa manieră încât viza exclusiv riscul de denaturare pe care Statul dorea să îl evite aducând cât mai puțin posibil atingere libertății de exprimare. Măsura nu se aplica decât publicității politice plătite, fiind circumscrisă rețelelor media celor mai influente și mai oneroase (radioul și televiziunea).

Curtea a respins argumentele prin care ONG-ul reclamant a contestat motivația ce a stat la baza alegerilor legislative privitoare la domeniul de aplicare al interdicției, în special pentru următoarele motive:

–

O distincție fondată pe influența deosebită a radioului și a televiziunii în comparație cu celelalte forme de media este plauzibilă, mai ales în considerarea impactului puternic și imediat al celor dintâi. În plus, în ciuda dezvoltării lor în ultimii ani, nu există nicio dovadă că internetul și rețelele sociale au beneficiat de un transfer de influență din partea mediului transmisiilor radiotelevizate suficient de important pentru ca necesitatea aplicării de măsuri speciale să se diminueze în cazul acestora din urmă.

–

Cu privire la susținerea conform căreia publicitatea nu ar mai fi fost mai scumpă la radio și la televiziune față de alte media, Curtea a observat că anunțătorii erau pe deplin conștienți de avantajele plasării de reclame prin intermediul acestor media, motiv pentru care erau mereu gata să plătească sume importante, dincolo de posibilitățile financiare ale majorității ONG-urilor ce ar dori să participe la dezbaterea publică.

–

Deși reclamanta nu este afectată în mod direct, diminuarea controlată a rigorii interdicției pentru partidele politice – organe ce sunt în centrul procesului democratic – prin atribuirea de timp de antenă gratuit pentru difuzarea mesajelor politice și electorale și a mesajelor din cadrul campaniilor organizate cu ocazia referendumurilor reprezintă, în viziunea Curții, un factor important de care trebuie să țină cont în evaluarea globală a proporționalității interdicției.

–

În schimb, restrângerea domeniului de aplicare al interdicției pentru a permite grupurilor de apărare a cauzelor sociale să plaseze anunțuri publicitare în afara perioadelor electorale ar putea da naștere unui risc de abuz (cum ar fi acela ca organisme cu resurse financiare importante să constituie grupuri de apărare a cauzelor sociale special pentru a-și transmite ideile sau să creeze un număr mare de grupuri de interese similare pentru a acumula astfel timp de antenă). În plus, o interdicție ce ar presupune distincția de la caz la caz între fiecare anunțător și fiecare mesaj publicitar ar putea să nu fie aplicabilă practic: datorită complexității cadrului legal de reglementare, această formă de control ar putea fi o sursă de incertitudine, de litigii, de cheltuieli și de întârzieri, precum și de acuzații de discriminare și de arbitrariu.

Printre altele, deși în prezent se prefigurează o tendință de abandon a interdicțiilor cu aplicabilitate extinsă, nu există încă un consens european cu privire la modalitatea de reglementare a publicității politice plătite transmise la radio și în televiziune. Statele membre au recurs la o varietate impresionantă de mijloace pentru a încadra legal publicitatea politică, mijloace ce reflectă diferențele enorme de dezvoltare istorică, de diversitate culturală, de gândire politică și de viziune democratică. Această lipsă de consens nu face decât să lărgească marja de apreciere, de altfel restrânsă, ce este recunoscută Statelor în materia restricțiilor libertății de exprimare cu privire la subiecte de interes public.

În sfârșit, impactul interdicției în cazul reclamantei nu cântărește mai greu decât argumentația convingătoare pentru necesitatea măsurii generale, expusă mai sus. Accesul la alte mijloace de comunicare este un factor-cheie pentru aprecierea proporționalității unei restricții asupra accesului la alte media potențial utile, ONG-ul reclamant având la dispoziție o serie de alternative (cum ar fi programele de dezbateri de la radio și televiziune, presa scrisă, internetul și rețelele sociale).

În consecință, Curtea apreciază argumentele avansate de autorități pentru a justifica interdicția ca fiind pertinente și suficiente. Prin urmare, măsura litigioasă nu poate fi considerată ca o atingere disproporționată asupra dreptului reclamantei la libertatea de exprimare.

Concluzie

: neîncălcare (nouă voturi contra opt).

(A se vedea, de asemenea,

VgT Verein gegen Tierfabriken împotriva Elveției

, nr.

24699/94

, 28

iunie 2001 și

TV Vest AS și Rogaland Pensjonistparti împotriva Norvegiei

, nr.

21132/05

, 11 decembrie 2008, Nota de informare nr. 114;

Bowman împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

[MC], nr.

24839/94

, 19

februarie 1998)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Notele de informare privind jurisprudența Curții

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.