CASE OF CYPRUS v. TURKEY - [Romanian Translation] legal summary by the COE Human Rights Trust Fund

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Notă informativă privind jurisprudența Curții nr. 174

Mai 2014

Cipru c. Turciei (reparație echitabilă) [MC]

- 25781/94

Hotărâre 12.5.2014 [MC]

Articolul 41

Reparație echitabilă

Reparație acordată părții reclamante Stat cu privire la cetățenii săi dispăruți și cei din enclava din nordul Ciprului

În fapt

– în hotărârea sa de Mare Cameră pronunțată la 10 mai 2001 (”hotărârea principală„) Curtea a constatat numeroase încălcări ale Convenției de către Turcia ce au rezultat în urma operațiunilor militare desfășurate în nordul Ciprului, în iulie și august 1974, divizării continue a teritoriului Ciprului și a activităților ”Republicii Turce a Ciprului de Nord”. Întru-cât chestiunea reparației echitabile nu era gata pentru decizie, Curtea a dispus în unanimitate amânarea dezbaterii acesteia. La data prezentei hotărâri ce privește reparația echitabilă, procedura executării hotărârii principale era încă pendinte în fața Comitetului de Miniștri.

În drept

– Articolul 41

(a)

Admisibilitate

(i)

Tardivitatea cererilor

– În ciuda caracterului specific de instrument al drepturilor omului, Convenția este un tratat internațional, ce trebuie interpretat în acord cu principiile și dispozițiile relevante ale dreptului internațional. În principiu, dreptul general internațional recunoaște obligația Guvernului reclamant, într-o cauza interstatală, de a acționa fără întârziere nejustificată, în scopul de a menține securitatea juridică și de a nu cauza un prejudiciu disproporționat în raport cu interesele legitime ale Statului pârât *.

Prezenta cerere a fost introdusă în 1994, în fața fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului, în cadrul sistemului anterior intrării în vigoare a Protocolului nr. 11. În conformitate cu Regulamentul de Procedură al Comisiei, în vigoare la acea dată, niciun Guvern reclamant într-o cauză interstatală, niciun reclamant persoană fizică, nu erau obligați să formuleze în cererea inițială un capăt de cerere cu privire la reparația echitabilă. Printr-o scrisoare din 29 noiembrie 1999, trimisă ambelor Guverne, Curtea a indicat în mod special Guvernului reclamant ca, în procedura fondului, să nu depună nicio cerere de reparație echitabilă. Prin hotărârea sa din 10 mai 2001, Curtea a amânat dezbaterea unei posibile aplicări a articolului 41, nefixând părților niciun termen pentru depunerea cererilor de reparație echitabilă.

Întârzierea în discuție a avut loc între pronunțarea hotărârii pe fond a Curții și supervizarea continuă a executării respectivei hotărârii de către Comitetul de Miniștri. În timpul acestei faze procesuale, ambele Guverne au fost îndreptățite să creadă că chestiunea unei eventuale acordări de reparații echitabile a fost suspendată până la noi evoluții. Mai mult, problema reparației echitabile a fost menționată în mod repetat în cursul procedurii pe fond.

În hotărârea principală problema unei posibile acordări a reparației echitabile a fost amânată, ceea ce a însemnat în mod clar și fără echivoc că Curtea nu a exclus posibilitatea reluării examinării acestei probleme, la un moment dat adecvat în viitor. Prin urmare, niciuna dintre părți nu s-ar fi putut, în mod rezonabil, aștepta ca această problemă să fie lăsată nesoluționată sau că s-ar fi stins sau anulat prin trecerea timpului. În cele din urmă, astfel cum Guvernul cipriot a indicat în mod corect, acesta nu renunțat niciodată, nici în mod expres, nici tacit, la dreptul la reparație echitabilă; dimpotrivă, scrisoarea din 31 august 2007 ar fi trebuit privită ca o reafirmare clară și neechivocă a acestui drept. În aceste circumstanțe, Guvernul pârât nu a fost întemeiat a pretinde că reluarea examinării cererii Guvernului reclamant i-ar aduce prejudicii intereselor legitime. În lumina hotărârii

Nauru

*, Curtea a considerat că, în acest context, elementul ”prejudiciu” a fost, în primul rând, legat de interesele procedurale ale Guvernului pârât și că era în sarcina acestuia să demonstreze în mod convingător iminența sau probabilitatea unui astfel de prejudiciu. Cu toate acestea, în speță, Curtea nu a văzut nicio dovadă în acest sens.

În măsura în care Guvernul pârât s-a referit la procedura de supraveghere din fața Comitetului de Miniștri, Curtea a reiterat că constatarea unor încălcări în hotărârile sale este esențialmente declaratorie și că, în temeiul articolului 46 din Convenție, Înaltele Părți Contractante s-au angajat să se supună hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care sunt părți, executarea acestora fiind supervizată de către Comitetul de Miniștri. În acest sens, a fost important a nu se confunda, pe de o parte, procedura în fața Curții, care este competentă să constate încălcări ale Convenției prin hotărâri definitive, obligatorii pentru Statele Părți (articolul 19, coroborat cu articolul 46 §

1) și de a acorda, dacă este cazul, reparații echitabile (articolul 41) și, pe de altă parte, mecanismul de supervizare a executării hotărârilor, sub responsabilitatea Comitetului de Miniștri (articolul 46 §

2). Mai mult decât atât, deși evoluțiile dintre 2001 și 2010 în cursul sau în legătură cu procedurile de supraveghere din fața Comitetului de Miniștri erau, fără îndoială, relevante în examinarea fondului cererii de reparație echitabilă a Guvernului reclamant, acestea nu au împiedicat Curtea să o analizeze.

În lumina celor de mai sus, Curtea nu a distins niciun motiv valabil pentru a considera tardivă cerere Guvernului cipriot de reparație echitabilă și de a o declara inadmisibilă.

Concluzie

: obiecție preliminară respinsă (unanimitate).

(ii)

Aplicabilitate

– Având în vedere natura sa specifică de

lex specialis

, în raport cu regulile și principiile generale ale dreptului internațional, articolului 41 din Convenție se aplică, ca atare, în cauzele interstatale. Cu toate acestea, întrebarea, dacă acordarea de reparații echitabile unui Stat reclamant este justificată, trebuie analizată și decisă de Curte de la caz la caz, luând în considerare,

inter alia

, tipul de plângere depusă de Guvernul reclamant, dacă victimele încălcărilor pot fi identificate și, de asemenea, scopul principal pentru care se deschide o acțiune, în măsura în care acesta reiese din cererea inițială adresată Curții. În cazul în care, o cerere depusă în fața Curții, în temeiul articolului 33, conține diferite capete de cerere care urmăresc scopuri diferite, fiecare plângere trebuie adresată în mod separat pentru a determina dacă se justifică acordarea unei reparații echitabile.

În situația în care, o Parte Contractantă reclamant se plânge cu privire la aspecte de ordin general din altă Parte Contractantă, scopul său principal este de reabilitare a ordinii publice în Europa, în cadrul responsabilității colective, în temeiul Convenției. În astfel de circumstanțe, poate că nu ar fi adecvată acordarea unei reparații echitabile, chiar dacă se formulează o cerere în acest sens. Însă, în cazul în care, un Stat reclamant denunță încălcări de către alt Stat Contractant ale drepturilor fundamentale ale omului ale cetățenilor săi ( sau alte victime), plângerile sale sunt similare, nu numai cu cele formulate printr-o cerere individuală în temeiul articolului 34 din Convenție, dar și cu cele depuse în cadrul protecției diplomatice. În cazul în care Curtea reține acest tip de plângere și constată o încălcare a Convenției, acordarea unei reparații echitabile ar putea fi adecvată ținând cont de particularitățile cauzei și de criteriile stabilite mai sus. Cu toate acestea, trebuie mereu avut în vedere că, conform naturii Convenției, este individul, și nu Statul, care este, în primul rând, prejudiciat prin încălcarea a unuia sau mai multor drepturi din Convenție. Prin urmare, dacă într-o cauză interstatală se acordă o reparație echitabilă, aceasta trebuie întotdeauna dispusă în beneficiul victimelor, în mod individual.

În speță, Guvernul cipriot a depus cereri de reparație echitabilă pentru încălcări ale drepturilor din Convenție, cu privire la două grupuri de persoane suficient de distincte și identificabile în mod obiectiv: 1 456

de persoane dispărute și locuitorii ciprioți greci din peninsula enclavă Karpas. Cu alte cuvinte, cererea de reparație echitabilă nu a fost depusă cu scopul de a compensa Statul pentru încălcarea drepturilor sale ci în beneficiul victimelor, în mod individual. În aceste circumstanțe, cererea în temeiul articolului 41 a fost întemeiată.

Concluzii

: articolul 41 se aplică cu privire la persoanele dispărute (șaisprezece voturi la unu); articolul 41 se aplică cu privire la locuitorii din enclavă (cincisprezece voturi la două).

(b)

Daune morale

– Nu a existat nicio îndoială cu privire la sentimentele prelungite de neajutorare, stres și anxietate a locuitorilor din Karpas, ale căror drepturi în temeiul articolelor 3, 8, 9, 10 și 13 din Convenție și a articolului

2 din Protocolul nr.

1 au fost încălcate, astfel cum s-a constatat prin hotărârea principală.

Astfel, rudelor supraviețuitoare ale persoanelor dispărute li s-a acordat suma de 30 000 000 de euro și locuitorilor din peninsula enclavă Karpas suma de 60 000 000 de euro, cu titlu de daune morale. Sumele menționate mai sus, urmau să fie distribuite de către Guvernul reclamant, în mod individual, victimelor încălcărilor constatate prin hotărârea principală, sub aceste două capete.

Concluzie

: 90 000 000 EUR cu titlu de daune morale (cincisprezece voturi la două).

(a se vedea, de asemenea,

Irlanda c.

Marii Britanii

, 5310/71, 18

ianuarie 1978)

*

Certain Phosphate Lands in Nauru

(Nauru c.

Australiei), Obiecții preliminare, Hotărâre, 1992 CIJ Rep.

** În cauza Nauru examinată de către

Curtea Internațională de

Justiție

, întârzierea în cauză a avut loc anterior depunerii cererii interstatale.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Notele de informare privind jurisprudența Curții

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2014

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2014

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.