DEMOPOULOS AND OTHERS v. TURKEY [Romanian Translation] - legal summary by the COE Human Rights Trust Fund

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012. Această traducere a fost efectuată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Nu obligă Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul prezentului document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2012. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Notă informativă privind jurisprudența Curții nr. 128

Martie 2010

Demopoulos și alțiic. Turciei

- 46113/99

Decizie din 1.3.2010 [MC]

Articolul 35

Articolul 35-1

Epuizarea căilor de recurs interne

Recurs intern eficient

Absența sesizării Comisiei pentru Proprietate Imobiliară în temeiul Legii nr. 67/2005 cu privire la lipsirea de proprietatea survenită în nordul Ciprului în 1974:

inadmisibilă

În fapt –

Reclamanții, toți fiind resortisanți ciprioți de origine ciprioți greci, se plâng, printre altele, că au fost privați de folosirea bunurilor lor și/sau de accesul la domiciliul lor, respectiv, situate în nordul Ciprului din momentul în care acest teritoriu a fost plasat sub controlul „Republicii Turce a Ciprului de Nord” (RTCN), în 1974. Guvernul turc contestă capetele de cerere ale acestora, mai ales, din cauza că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, în special cele introduse prin Legea nr.67/2005.

Autoritățile „RTCN” au promulgat Legea nr.67/2005 urmare a hotărârii Curții emisă în cauza pilot

Xenides-Arestis c.

Turciei (nr. 46347/99, 22 decembrie 2005, Notă informativă nr. 81), care cerea Turciei să instituie un recurs care să garanteze cu adevărat o reparație eficientă a încălcărilor drepturilor patrimoniale care au avut loc pe teritoriul în cauză. Această lege a instituit un organism cunoscut sub numele de Comisia pentru Proprietate Imobiliară, care are atribuția de a dispune restituirea sau schimbul bunului, sau plata unei compensații. Petenții sunt obligați să prezinte titluri de proprietate sau alte probe care demonstrează calitatea lor de proprietari. Deciziile Comisiei pentru Proprietatea Imobiliară sunt susceptibile de apel în fața Curții Administrative de Apel a „RTCN”. În noiembrie 2009, Comisia pentru Proprietate Imobiliară era deja sesizată de 433 cauze. Aceasta finisase 85, dintre care marea majoritate pe cale amiabilă. Ea a alocat compensații în mai mult de 70 din aceste cauze, a dispus restituirea bunurilor în alte patru cauze și un schimb de bunuri în altele două.

În drept

– Articolul 1 din Protocolul nr.1: reclamanții susțin că ei nu erau obligați să utilizeze acest remediu în fața Comisiei pentru Proprietate Imobiliară deoarece, în primul rând, această exigență nu putea să se aplice lor și, în al doilea rând, această cale de recurs, în orice caz, nu era eficientă.

a) Aplicabilitatea față de reclamanți a obligației de a epuiza recursul în fața Comisiei pentru Proprietate Imobiliară

– Prima întrebare care se pune, este de ordin cronologic: erau reclamanții obligați să utilizeze un recurs care a fost instituit după introducerea cererilor lor? Răspunsul este afirmativ, Curtea consideră că cauza reclamanților relevă de excepțiile de la principiul potrivit căruia, epuizarea căilor de recurs interne se apreciază la momentul introducerii cererii în fața ei; de fapt, recursul instituit prin Legea nr. 67/2005, a fost introdus pentru a examina la nivel național capetele de cerere din cauze asemănătoare pendinte în fața Curții. Curtea consideră artificial și respinge argumentul potrivit căruia Legea nr. 67/2005 fiind introdusă de autoritățile „RTCN”, nu face parte din dreptul intern turc. Această consideră în plus faptul că Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a conclus într-o cauză interstatală asupra existenței unei practici administrative de încălcare continuă a drepturilor patrimoniale a ciprioților greci în „RTCN”, nu-i scutește pe reclamanți de condiția de epuizare: situația s-a ameliorat (prin introducerea unei noi legislații și din cauza unui climat politic mai favorabil), și este permis unui stat să întreprindă măsuri pentru a eradica o practică administrativă. Curtea respinge de asemenea argumentul potrivit căruia obligația de epuizare a recursului conferă legitimitate unui regim ilegal. În așteptarea unei soluții la nivel internațional a situației, este de primă importanță indivizii să continue să beneficieze de protecția drepturilor lor în fiecare zi. Dreptul la un recurs individual prevăzut de Convenție nu este un substituent a mecanismului și a cadrului judiciar care funcționează atunci când trebuie să se aplice dreptul civil și dreptul penal. Un organism național adecvat, care are acces la bunuri, registre și arhive, în mod cert este mai bine plasat pentru a statua asupra unor chestiuni complexe de proprietate și evaluare, și pentru a fixa o compensație. Deși reclamanții nu locuiesc, ca atare, sub controlul „RTCN”, regula de epuizare se aplică în privința lor dacă există un recurs efectiv. Această concluzie nu pune la îndoială nici într-un caz poziția adoptată de comunitatea internațională privind constituirea „RTCN” sau a faptului că guvernul Republicii Cipru rămâne unicul guvern legitim al Ciprului. De asemenea, aceasta nu duce la legitimarea indirectă a unui regim ilegal din perspectiva dreptului internațional. Prin urmare, căile de recurs care există în „RTCN”, în special procedura în fața Comisiei pentru Proprietate Imobiliară, pot fi considerate ca fiind „căi de recurs interne” și niciun motiv pentru a exclude aplicarea principiului de epuizare nu a fost stabilit.

b) Caracterul efectiv al căii de recurs propuse

– Reclamanții contestă caracterul efectiv al Comisiei pentru Proprietate Imobiliară pentru mai multe motive, inclusiv, natura reparației acordate, o pretinsa lipsă de independență și imparțialitate, compensația inadecvată și o pretinsa lipsă de accesibilitate și eficiență.

i. Natura recursului:

Curtea respinge ideea că Comisia pentru Proprietate Imobiliară ar fi o escrocherie sau o perdea de fum. Autoritățile „RTCN”, în special Curtea Constituțională care subliniază că legislația trebuie să fie interpretată pentru a permite proprietarilor ciprioți greci să recupereze posesia bunurilor lor sau de a primi o despăgubire, a luat act de poziția dreptului internațional și a constatărilor Curții. Mai mult decât atât, guvernul turc nu mai contestă responsabilitatea sa în temeiul Convenției pentru regiunile plasate sub controlul „RTCN” și a recunoscut în substanță dreptul proprietarilor ciprioți greci la căile de recurs pentru încălcările drepturilor acestora garantate de articolul 1 din Protocolul nr.1. În orice caz, nu există niciun fundament care să permită Curții să decidă că recursul nu este adecvat din cauză erorii/neglijenței autorităților de a indica în mod formal că un act era ilegal sau că drepturile au fost încălcate.

În ceea ce privește critica potrivit căreia restituirea posesiei bunurilor proprietarilor ciprioți greci nu ar fi luată în considerare de o manieră prea restrictivă, Curtea reamintește că atunci când o

restitutio in integrum

nu este posibilă, statul membru poate achita o compensație în valoarea bunului, inclusiv în cazuri de expropriere vădit ilegală și flagrantă. Nu există nicio diferență de principiu dacă legalitatea se situează la un nivel internațional. Bunurile sunt un lucru material care poate fi evaluat și poate constitui obiectul unei compensații financiare. De asemenea, înlocuirea bunului poate constitui o formă acceptabilă de reparație. După 35 ani de la eveniment, Curtea ar risca să fie arbitrară și lipsită de discernământ dacă ar impune statului pârât o obligație de restituire în toate cazurile sau cel puțin în toate cazurile cu excepția celor unde se prezintă o imposibilitate materială, fără a ține cont de alte considerații, în special de situația terților.

Curtea nu poate impune unui stat obligația necondiționată de a expulza forțat și de a oferi o nouă locuință unui număr potențial important de bărbați, femei și copii, chiar dacă aceasta ar fi efectuat în scopul respectării drepturilor victimelor încălcării Convenției. Curtea trebuie să lase alegerea mijloacelor pentru redresarea încălcărilor dreptului de proprietate, statelor contractante, care sunt cel mai bine plasate pentru a aprecia modalitățile practice, prioritățile și interesele concurente la nivel național, chiar într-o situație cum este cea din partea de nord a Ciprului. Caracterul pretins discreționar al puterii de restituire, pe care o conferă Legea nr.67/2005, nu prezintă nicio problemă.

ii. Independența și imparțialitatea:

Comisia pentru Proprietate Imobiliară este constituită din cinci până la șapte membri, dintre care doi sunt membri internaționali independenți. Aceleași regulă se aplică în privința acestora ca și față de înalții magistrați ai „RTCN” în ceea ce privește numirea și încetarea funcțiilor cât și condițiile de serviciu. Persoanele care ocupă bunuri cipriote grecești sun excluși în mod expres. Curtea nu consideră că caracterul ilegal al regimului sub aspectul dreptului internațional și prezența continuă a trupelor militare turcești sau faptul că membrii comisiei sunt numiți de președintele „RTCN”, compromite imparțialitatea subiectivă și obiectivă sau independența membrilor comisiei.

iii. Nivelurile compensației:

în ceea ce ține de mărime, Curtea consideră imposibil de a spune, în vederea elementelor de care dispune, că sumele alocate cu titlu de compensație în temeiul Legii nr.67/2005, ar fi în mod automat mai mici decât cele ce ar putea fi considerate o compensație rezonabilă.

iv. Accesibilitatea și efectivitatea recursului:

Curtea observă că deși solicitanții sunt obligați să demonstreze dreptul lor de proprietate sau calitate lor în afara oricărui dubiu rezonabil, redactarea normelor de drept intern în materie de probă nu pot fi anvizajate separat de aplicarea lor concretă și nu reiese din documente că acest element, ar fi dus la respingerea unui număr important de cereri. Obligația impusă solicitanților, de a prezenta titlul de proprietate sau dovada calității lor, deși în anumite cazuri aceasta poate reprezenta o sarcină grea, este necesară și inevitabilă. De asemenea, Curtea ia act de prevederea bugetară care figurează în Legea nr.67/2005 privind achitarea compensațiilor, cât și garanțiile acordate petenților și reprezentanților acestora în ceea ce privește intrarea și ieșirea de pe acest teritoriu. În ansamblu, Curtea nu consideră că procedura în fața Comisiei pentru Proprietate Imobiliară este excesiv de lentă, complicată sau inaccesibilă sau că capetele de cerere a reclamanților privind diferite aspecte procedurale, sunt fondate. De asemenea, Curtea nu poate conclude că alegațiile privind exercitarea unor presiuni abuzive asupra petenților în vederea obținerii unui acord, sunt adevărate. În orice caz, dacă un petent consideră că a avut loc o lipsă de echitate sau o iregularitate procedurală, acesta poate formula apel în fața Curții Administrative de Apel a „RTCN”.

Prin urmare, Legea nr. 67/2005 oferă un cadru accesibil și efectiv pentru redresarea alegațiilor de violare a dreptului la respectarea bunurilor ce aparțin ciprioților greci. Deoarece reclamanții nu s-au prevalat de această cale de atac, capetele lor de cerere fondate pe articolul 1 din Protocolul nr. 1, urmează a fi respinse pentru neepuizarea căilor de recurs interne.

Concluzie

: inadmisibilă (neepuizarea căilor de recurs interne).

Articolul 8: Legea nr.67/2005 permite, de asemenea, petenților proprietari de bunuri să sesizeze Comisia pentru Proprietate Imobiliară cu o cerere pentru repararea daunelor morale, categorie destul de largă pentru a cuprinde toate aspectele unei eventuale pierderi a domiciliului. În consecință, capetele de cerere fondate pe articolul 8, formulate de reclamanții proprietari de bunuri, decad de asemenea pentru neepuizarea căilor de recurs interne, din cauza că reclamanții nu au sesizat Comisia pentru Proprietate Imobiliară cu cereri pentru daunele morale.

Concluzie

: inadmisibilă (neepuizarea căilor de recurs interne).

O reclamantă este dispensată de obligația de a epuiza căile de recurs interne pentru că aceasta nu a formulat o cerere patrimonială și prin urmare, nu avea nicio șansă reală să poată sesiza Comisia pentru Proprietate Imobiliară. Totuși, în vederea faptelor, capătul său de cerere potrivit căruia ea nu a avut acces la domiciliul său, este vădit nefondat deoarece ea a locuit în altă parte, aproape toată viața sa. Posibilitatea ca ea să moștenească în viitor o parte din proprietatea asupra acestui bun, este un element ipotetic și speculativ și nu o legătură concretă. Prin urmare, nu există nicio încălcare a dreptului său la respectarea domiciliului.

Concluzie

: inadmisibilă (vădit nefondată).

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Această traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Nu obligă Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Poate fi reprodusă în scop necomercial, cu condiția ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să utilizați vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof It may be downloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has shared it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2012

Les langues officielles de la Cour européenne des droits de l’homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustftind

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut êfre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

), ou de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut être reproduite à des fins non commerciales, sous réserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que de la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante :

[email protected]

.