Comunicat la 16 septembrie 2014 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 25795/07 CONSOCIVIL S.A. împotriva Republicii Moldova introdusă la 7 mai 2007 EXPOSAT DEFICIENȚA, Consocilil S.A., este o societate de drept moldovean, având sediul social la Chișinău. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei La 3 iulie 1987 și la 1 iulie 1993, primăria din Chișinău va transmite la mai mult de un teren de construcție de 1770 m către Universitatea de Stat pentru Educație Fizică și Sport (UEEPS). (beneficiarul are dreptul să închirieze, să se bucure și să dispună de bunuri în limitele stabilite de proprietar sau de lege). Printr-un contract din 20 iunie 2000, UEEPS a dat în închiriere acest teren și a acordat societății mai mult decât un teren de tenis de 1045 m, o parcare de 505 m și un vestiar de 218 m. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 20 de ani. La 30 octombrie 2000, UEEPS a acceptat ca primăria să închirieze societății reclamante 280 m din teren, pentru ca aceasta să construiască vestiarul. La 5 februarie 2001, societatea reclamantă încheie cu primăria din Chișinău un contract de închiriere de 5 ani a terenului de 280 m Contractul a fost înscris în registrul cadastral la aceeași dată. Prin acest contract, societatea reclamantă și-a asumat obligația de a construi vestiarul și la locul de muncă. La 4 iunie 2001, UEEPS a acordat societății FIrma 13 să subînchirieze întregul teren de 1770 m societății reclamante. Aprilie 2002, Primăria din Chișinău va elibera societății reclamante un certificat de urbanism. La 30 octombrie 2002, societatea Firma 13 a subînchiriat întregul teren, de la 1770 m, societății reclamante. La 26 noiembrie 2002, societatea reclamantă a obținut autorizația de a construi vestiarul. La 3 martie 2003, primăria din Chișinău și societatea reclamantă au semnat un proces-verbal de primire definitivă a lucrărilor vestiarului. La 31 martie 2003, pe baza procesului-verbal de primire finală și a contractului de închiriere din 5 februarie 2001, societatea reclamantă și-a înregistrat dreptul de proprietate asupra vestiarului din cadastru. Procedura de expulzare a societății reclamante La 27 octombrie 2004, Tribunalul Economic din Chișinău a resiliat contractul din 20 iunie 2000, încheiat între UEEPS și societate, pe motiv că aceasta, contrar clauzelor convenționale, a subînchiriat proprietatea. La 27 octombrie 2005, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a confirmat această hotărâre. La 10 martie 2006, la cererea UEEPS, Tribunalul Economic din Chișinău a soluționat hotărârea sa din 27 octombrie 2004. La 5 aprilie 2006, executorul judiciar a constatat că locurile erau utilizate de societatea reclamantă și artmoya procedura de executare. La 14 aprilie 2006, procurorul judiciar a reluat procedura, a pus sub sechestru toate bunurile aflate în interiorul vestiarului și a evacuat societatea reclamantă. În procesul-verbal al evacuării, acesta a menționat contestația societății reclamante, care prezentase extrasul cadastral care confirmase dreptul său de proprietate asupra unei părți a locului și a facturilor fiscale care dovediu că bunurile sechestrate îi aparținau. 11. La 18 aprilie 2006, societatea reclamantă a contestat acțiunile executorului judecătoresc în fața instanței de primă instanță din Buiucani. La 15 mai 2006, Tribunalul de Primă Instanță din Buiucani a respins acțiunea societății reclamante și a constatat că, în conformitate cu art. 144 alineatul (5) din Codul de punere în aplicare sunt evacuate forțat toate persoanele menționate în titlul executoriu, împreună cu bunurile lor. În cazul imobilelor care nu sunt destinate a fi utilizate pentru cazare, persoanele indicate în titlul executoriu sunt evacuate împreună cu bunurile care se află la fața locului. Prin urmare, acțiunile executorului judiciar au fost legale 13. La 2 octombrie 2006, Tribunalul de Primă Instană din Buiucani a respins aciunea societăii reclamante. Judecătorul a constatat că contractul de subînchiriere între societate a fost respins din motive de competenă. La 2 octombrie 2006, Tribunalul de Primă Instană din Buiucani a respins aciunea societăii reclamante. Nu a fost prezentat niciun alt document care să demonstreze dreptul de proprietate al societății reclamante asupra bunurilor și locurilor evacuate. În recursul său, societatea reclamantă a prezentat, în fața procurorului judiciar și a instanței judecătorești, procesul-verbal de primire definitivă a vestiarului, extrasul cadastrului și al documentelor contabile, care atestă calitatea sa de proprietar al bunurilor sechestrate și pe o parte a locului. Recurenta a adăugat că, în conformitate cu codul de punere în aplicare, ea nu a fost parte la litigiu și executorul justiției nu a avut, prin urmare, nici un temei juridic pentru a-și sechestra bunurile. 15. La 28 noiembrie 2006, instana de apel a reieșit societatea reclamantă din aciunea sa, fără a se pronuna asupra argumentelor invocate. Procedura de anulare a certificatului de urbanism, a autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție definitivă 16. La 20 iulie 2005, CSJ a anulat certificatul de urbanism și autorizația de a construi din 1 aprilie și 26 noiembrie 2002 și a recunoscut, ca fiind singurul valabil, certificatul de urbanism predat UEEPS. 17. La 4 iunie 2007, UEEPS a solicitat judecătorului administrativ să anuleze procesul-verbal de primire definitivă a vestiarului, pe motiv că, pe baza acestui proces-verbal, era certificatul de urbanism și autorizația de a construi anulate prin decizia irevocabilă a CSJ din 20 iulie 2005. 18. La 23 octombrie 2007, instanța de apel a găzduit acțiunea UEEPS. În recursul său împotriva acestei decizii, societatea reclamantă a invocat, printre altele, întârzierea acțiunii, în special că prescripția extinctivă pentru o procedură în litigiu administrativ este de 30 de zile; aceasta a adăugat că, în orice caz, termenul general de trei ani, prevăzut pentru o acțiune civilă, a expirat din 2006. La 23 ianuarie 2008, CSJ a confirmat hotărârea din 23 octombrie 2007, judecătorii nu s-au pronunțat asupra întârzierii acțiunii. Excluderea din registrul cadastral al dreptului de proprietate al societății reclamante 20. La 21 septembrie 2006, UEEPS a solicitat eliminarea din registrul cadastral a dreptului de proprietate al societății reclamante pe vestiar. Mai 2008, Curtea de Apel din Chișinău găzduiește acțiunea și raaya dreptul de proprietate al societății reclamante din Cadastru. La 15 octombrie 2008, CSJ a confirmat această hotărâre. Societatea reclamantă se plânge de admiterea, fără nicio explicație din partea instanțelor interne, a unei acțiuni judecătorești pretins tardive și a expulzării, în opinia sa arbitrară, a proprietății sale. În consecință, aceasta invocă o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. (1) În plus, recurenta se plânge de absența unei acțiuni interne efective, în sensul art. 13 din Convenție, care ar putea să-și apere drepturile garantate prin Convenție. Întrebări cu privire la părți Hotărârea privind drepturile și obligațiile cu caracter civil ale societății reclamante a fost ascultată în mod echitabil, așa cum prevede art. 6 alin. (1) din Convenție În special, Curtea Supremă de Justiție și-a motivat în mod suficient decizia din 23 ianuarie 2008, având în vedere argumentul recurentei potrivit căruia acțiunea judiciară care se referă la anularea procesului-verbal de omologare finală a fost întârziată În plus, se poate considera că instanțele naționale au adus argumente suficiente și pertinente în ceea ce privește procedura de evacuare a societății reclamante A existat o interferență în dreptul societății reclamante cu respectarea proprietăților sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. De ce, în cazul în care această interferență a fost în conformitate cu legea, în special având în vedere obiecțiile societății reclamante ridicate sub aspectul art. 6 alin. (1) din Convenție, societatea reclamantă avea la dispoziția sa, conform dispozițiilor art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut formula obiecții de necunoaștere a Convenției
Communiquée le 16 septembre 2014
Requête n
o
25795/07
contre la République de Moldova
introduite le 7 mai 2007
1.
La requérante, Consocivil S.A., est une société de droit moldave, ayant son siège social à Chișinău.
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
A.
Le contexte de l’affaire
3.
Le 3 juillet 1987 et le 1
er
juillet 1993, la mairie de Chișinău transmettra à l’Université d’État d’éducation physique et sport (UEEPS) un terrain à bâtir de 1770 m
2
. L’UEEPS acquit un droit de gérance économique sur le bien (
administrare economica)
(le bénéficiaire a le droit d’user, jouir et disposer du bien dans les limites fixées par le propriétaire ou la loi). Par un contrat du 20 juin 2000, l’UEEPS donna en location ce terrain et permit à la société «
Firma 13
» d’y construire un court de tennis de 1045 m
2
, un parking de 505 m
2
et un vestiaire de 218 m
2
. Le contrat fut conclu pour une durée de 20 ans.
4.
Le 30 octobre 2000, l’UEEPS accepta que la mairie loue 280 m
2
du terrain à la société requérante, pour que celle-ci construise le vestiaire. Le 5
février 2001, la société requérante conclut avec la mairie de Chișinău un contrat de bail de 5 ans du terrain de 280 m
2
, destiné à la construction du vestiaire. Le contrat fut inscrit au registre cadastral à la même date. Par ce contrat, la société requérante s’engageait à construire le vestiaire et à l’exploiter. Le 4 juin 2001, l’UEEPS permit à la société «
Firma 13
» de sous-louer le terrain entier de 1770 m
2
à la société requérante.
5.
Le 1
er
avril 2002, la mairie de Chișinău délivra un certificat d’urbanisme à la société requérante. Il apparaît des documents du dossier qu’un certificat d’urbanisme portant le même numéro et la même date, fut remis par la mairie et à l’UEEPS.
6.
Le 30 octobre 2002, la société «
Firma 13
» sous-loua le terrain entier, de 1770 m
2
, à la société requérante.
7.
Le 26 novembre 2002, la société requérante obtint l’autorisation de construire le vestiaire.
8.
Le 3 mars 2003, la mairie de Chișinău et la société requérante signèrent un procès-verbal de réception définitive des travaux du vestiaire. Le 31 mars 2003, sur la base du procès-verbal de réception définitive et du contrat de bail du 5 février 2001, la société requérante enregistra son droit de propriété sur le vestiaire au cadastre.
B.
La procédure d’expulsion de la société requérante
9.
Le 27 octobre 2004, le tribunal économique de Chișinău résilia le contrat du 20 juin 2000, conclut entre l’UEEPS et la société «
Firma 13
», au motif que celle-ci avait, contrairement aux clauses conventionnelles, sous-loué le bien. Le juge ordonna l’évacuation de la société «
Firma 13
». Le 27 octobre 2005, la Cour suprême de justice (CSJ) confirma cet arrêt. Le 10 mars 2006, à la demande de l’UEEPS, le tribunal économique de Chișinău expliqua son arrêt du 27 octobre 2004. Il indiqua que l’arrêt visait la libération des lieux et l’évacuation de la société «
Firma 13
».
10.
Le 5 avril 2006, l’huissier de justice constata que les lieux étaient utilisés par la société requérante et atermoya la procédure d’exécution. Le 14 avril 2006, l’huissier de justice reprit la procédure, mit sous séquestre tous les biens qui se trouvaient à l’intérieur du vestiaire et évacua des lieux la société requérante. Il nota, dans le procès-verbal d’évacuation, la contestation de la société requérante, qui avait présenté l’extrait cadastral confirmant son droit de propriété sur une partie des lieux et des factures fiscales qui prouvaient que les biens séquestrés lui appartenaient.
11.
Le 18 avril 2006, la société requérante contesta les actions de l’huissier de justice devant le tribunal de première instance de Buiucani. Elle avait joint à l’action l’extrait du cadastre et des rapports comptables, qui attestaient son droit de propriété sur les biens séquestrés et sur une partie des lieux évacués.
12.
Le 15 mai 2006, le tribunal de première instance de Buiucani rejeta l’action de la société requérante. Il constata que, conformément à l’article 144, § 5 du code d’exécution
:
«
font l’objet d’une évacuation forcée toutes les personnes indiquées dans le titre exécutoire, avec leurs biens. En cas des immeubles non destinés à l’habitation, les personnes indiquées dans le titre exécutoire sont évacuées avec les biens qui se trouvent sur les lieux. Par conséquent, les actions de l’huissier de justice avaient été légales
».
13.
Le recours de la société requérante fut rejeté, pour des motifs de compétence et l’affaire fut renvoyée devant le juge civil.
14.
Le 2 octobre 2006, le tribunal de première instance de Buiucani rejeta l’action de la société requérante. Le juge constata que le contrat de sous-location entre la société «
Firma 13
» et la société requérante avait été résilié et qu’aucun autre document prouvant le droit de propriété de la société requérante sur les biens et les lieux évacués n’avait pas été présenté. Dans son recours, la société requérante argua qu’elle avait présenté, devant l’huissier de justice et l’instance judiciaire, le procès-verbal de réception définitive du vestiaire, l’extrait du cadastre et des documents comptables, qui attestaient sa qualité de propriétaire sur les biens séquestrés et sur une partie des lieux. La requérante ajouta que conformément au code d’exécution, elle n’était pas partie au litige et l’huissier de justice n’avait donc aucune base légale pour séquestrer ses biens.
15.
Le 28 novembre 2006, la cour d’appel débouta la société requérante de son recours, sans se prononcer sur les arguments invoqués.
C.
La procédure d’annulation du certificat d’urbanisme, de l’autorisation de construire et du procès-verbal de réception définitive
16.
Le 20 juillet 2005, la CSJ annula le certificat d’urbanisme et l’autorisation de construire des 1
er
avril et 26 novembre 2002 et reconnut, comme le seul valable, le certificat d’urbanisme remis à l’UEEPS.
17.
Le 4 juin 2007, l’UEEPS demanda au juge administratif d’annuler le procès-verbal de réception définitive du vestiaire, au motif qu’à la base de ce procès-verbal était le certificat d’urbanisme et l’autorisation de construire annulés par la décision irrévocable de la CSJ du 20 juillet 2005.
18.
Le 23 octobre 2007, la cour d’appel accueillit l’action de l’UEEPS. Dans son recours contre cette décision, la société requérante invoqua, entre autres, la tardivité de l’action. Elle argua notamment que la prescription extinctive pour une procédure en contentieux administratif est de trente jours. Elle ajouta qu’en tout état de cause, le délai général de trois ans, prévu pour une action civile, était écoulé depuis 2006.
19.
Le 23 janvier 2008, la CSJ confirma l’arrêt du 23 octobre 2007. Les juges ne se prononcèrent pas sur la tardivité alléguée de l’action.
D.
La radiation du registre cadastral du droit de propriété de la société requérante
20.
Le 21 septembre 2006, l’UEEPS demanda la radiation du registre cadastral du droit de propriété de la société requérante sur le vestiaire. Le 26
mai 2008, la cour d’appel de Chisinau accueillit l’action et raya le droit de propriété de la société requérante du cadastre. L’instance constata que l’annulation, par la décision de la CSJ du 20 juillet 2005, du certificat de l’urbanisme et de l’autorisation de construire, entrainait l’illégalité des tous les actes entrepris par la société requérante en vue d’acquérir en propriété le bien litigieux. Le 15 octobre 2008, la CSJ confirma cet arrêt.
La société requérante se plaint de l’admission, sans aucune explication de la part des tribunaux internes, d’une action judiciaire prétendument tardive et de l’expulsion, selon elle arbitraire, de sa propriété. Elle allègue, de ce fait, une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1.La requérante se plaint en outre de l’absence d’un recours interne effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, susceptible de défendre ses droits garantis par la Convention.
1.
La contestation sur les droits et obligations de caractère civil de la société requérante a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
?
2.
En particulier, la Cour suprême de justice a-t-elle suffisamment motivé sa décision du 23 janvier 2008, vu l’argument de la requérante selon lequel l’action judiciaire qui visait l’annulation du procès-verbal de réception définitive était tardive
? De plus, peut-on considérer que les tribunaux nationaux ont apporté des arguments suffisants et pertinents en ce qui concerne la procédure d’évacuation de la société requérante
?
3.
Y a-t-il eu une ingérence dans le droit de la société requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1
? Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle conforme à la loi, vu notamment les griefs de la société requérante soulevés sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention
?
4.
La société requérante avait-elle à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel elle aurait pu formuler ses griefs de méconnaissance de la Convention
?