BUDAHÁZY v. HUNGARY

Decizia nr. 15854/13 György BUDAHÁZY împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a stat la 30 septembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Helen Keller, președintele András Sajó, Robert Spano, judecători și judecători adjuncți ai secțiunii Abel Campos, având în vedere cererea depusă la 4 februarie 2013, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl György Budaházy, este un național maghiar, născut în 1969 și locuiește în Diosd. Înainte de Curte, el este reprezentat de dl Szikinger, un avocat practicant în Budapesta. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un activist politic destul de cunoscut. În propriile sale afirmații, „intera sa activitate servește cauza maghiarilor”. În 2011, reclamantul a fost plasat în detenție prealabilă pentru acuzații de terorism, incitarea la terorism, abuzul de arme de foc și a provocat prejudicii grave. Ulterior, această măsură a fost modificată și a fost plasat în arest la domiciliu. La 17 iulie 2012, reclamantul a depus o cerere de eliberare temporară de la arest la domiciliu pentru a participa la Congresul Mondial maghiar care s-a desfășurat între 16 și 20 august 2012. Cererea sa a fost acordată parțial de Curtea Înaltă de la Budapesta; iar eliberarea temporară a acestuia a fost permisă pentru ziua de 20 august 2012. Această decizie a fost susținută de Curtea de Apel de la Budapesta la 13 august 2012, hotărând ca instanță de a doua instanță, susținând raționarea instanței de primă instanță că eliberarea reclamantului timp de mai multe zile a fost incompatibilă cu motivele și scopurile arestării domiciliare. Cererea sa ulterioară de a fi autorizată să participe la evenimente care sărbătorise ziua națională din 23 octombrie 2012 a fost respinsă la 19 octombrie 2013. La 9 ianuarie 2013, Curtea de Apel a hotărât să nu examineze meritele apelului său, deoarece a fost introdusă după evenimentele în cauză și a fost astfel obsoletă. Reclamantul se plânge că faptul că el ar putea participa la Congresul Mondial pentru o singură zi și că nu a fost eliberat din arest la domiciliu pentru a sărbători ziua națională a constituit o interferență nejustificată în ceea ce privește drepturile sale în temeiul articolelor 10 și 11 din Convenție. El susține încă o încălcare a drepturilor sale la un proces echitabil și un remediu eficace în temeiul articolelor și 13 din Convenție, datorită tratamentului tardiv al recursului său împotriva concedierii din 19 octombrie 2013. DREPTUL privind acuzațiile în temeiul articolelor 10 și 11, Tribunalul consideră, presupunând că măsurile în cauză constituie interferențe cu drepturile reclamantului în temeiul acestor dispoziții, că acestea au urmărit obiectivul legitim de prevenire a tulburărilor și a infracțiunii. În ceea ce privește dacă acestea au fost necesare într-o societate democratică, Curtea constată că reclamantul a fost urmărit pentru diferite crime grave. Detenția sa anterioară a fost înlocuită într-un moment dat cu arestarea domiciliară. În opinia Curții, aceste măsuri trebuie considerate ca fiind destinate să împiedice reclamantul de a absoarce și/sau de a recidiva. Curtea consideră că drepturile prevăzute la articolele 10 și 11 din convenție nu pot fi interpretate pentru a permite reclamantului să evite măsuri coercitive, ale căror justificare nu a fost contestată cu succes. Autoritățile care aplică pe deplin arestarea domiciliară a reclamantului nu pot fi considerate ca o măsură disproporționată, în special având în vedere faptul că au acordat reclamantului autorizația de a participa la Congresul Mondial, dacă este doar pentru o zi. Această plângere este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. În ceea ce privește art. 6, chiar presupunând că această dispoziție ar trebui considerată aplicabilă în funcție de subiectul procedurii în cauză, Curtea nu constată nicio apariție a unei încălcări a drepturilor reclamantului la un proces echitabil, având în vedere materialul în posesia sa. În special, pentru Curte, faptul că cel de-al doilea recurs a fost respins ca învechit nu aduce o procedură neloială în ansamblul său. Prin urmare, această plângere este, de asemenea, evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. În plus, în ceea ce privește art. 13 citit în conjuncție cu articolele 10 și 11, plângerile care sunt vădit nefondate, reclamantul nu a avut nici o „punere de argument” în sensul articolului 13. Această plângere este, prin urmare, incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Abel Campos Helen Keller Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 15854/13

György BUDAHÁZY

against Hungary

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 30

September 2014 as a Committee composed of:

Helen Keller,

President

,

András Sajó,

Robert Spano,

judges

,

and Abel Campos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 4 February 2013,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr György Budaházy, is a Hungarian national, who was born in 1969 and lives in Diósd. Before the Court, he is represented by Mr

I.

Szikinger, a lawyer practicing in Budapest.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant is a rather well-known political activist. In his own submissions, “his entire activity serves the cause of Hungarians”.

In 2011 the applicant was placed in pre-trial detention on charges of terrorism, incitement to terrorism, abuse of firearms and causing grievous bodily harm. Subsequently this measure was modified; and he was placed in house arrest.

On 17 July 2012 the applicant lodged a request seeking temporary release from house arrest to participate in the Hungarian World Congress held between 16 and 20 August 2012. His request was partly granted by the Budapest High Court; and his temporary release was allowed for the day of 20 August 2012. This decision was upheld by the Budapest Court of Appeal on 13 August 2012, acting as a second instance court, endorsing the first-instance court’s reasoning that the applicant’s release for several days was incompatible with the reasons for, and purposes of, house arrest.

His further request to be authorised to participate in events celebrating the national day on 23 October 2012 was dismissed on 19 October 2013. On 9 January 2013 the Court of Appeal decided not to examine the merits of his appeal since it had been introduced after the events in question and was thus obsolete.

COMPLAINT

The applicant complains that the fact that he could attend the World Congress for one day only and that he was not released from house arrest to celebrate the national day amounted to unjustified interference with his rights under Articles 10 and 11 of the Convention. He further alleges a violation of his rights to a fair trial and an effective remedy under Articles

6

and 13 of the Convention, because of the belated treatment of his appeal against the dismissal of 19 October 2013.

THE LAW

As to the allegations under Articles 10 and 11, the Court considers, assuming that the measures in question constituted interferences with the applicant’s rights under those provisions, that they pursued the legitimate aim of prevention of disorder and crime. Their lawfulness was not called in question. As to whether they were necessary in a democratic society, the Court notes that the applicant was being prosecuted for various serious crimes. His pre-trial detention was at one point replaced with house arrest. In the Court’s view, these measures must be regarded as aimed to prevent the applicant from absconding and/or reoffending.

The Court considers that the rights under Articles 10 and 11 of the Convention cannot be construed to enable the applicant to evade coercive measures, whose justification has not been successfully challenged. The authorities’ fully enforcing the applicant’s house arrest cannot be seen as a disproportionate measure, especially in view of the fact that they granted the applicant authorisation to participate in the World Congress, if for a day only. This complaint is manifestly ill-founded within the meaning of Article

35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4.

As to Article 6, even assuming that this provision were to be considered applicable in light of the subject matter of the procedure in question, the Court finds no appearance of a violation of the applicant’s rights to a fair trial in light of the material in its possession. In particular, for the Court, the fact that his second appeal was discarded as obsolete does not render unfair the proceedings as a whole. This complaint is therefore likewise manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4.

Moreover, as to Article 13 read in conjunction with Articles 10 and 11, those complaints being manifestly ill-founded, the applicant had no “arguable claim” for the purposes of Article 13. This complaint is therefore incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article

35 § 4.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Abel Campos

Helen Keller

Deputy Registrar

President