S.C. PLANTORAMA S.R.L. v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
S.C. PLANTORAMA S.R.L. v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
Decizia nr. 17220/13 S.C. PLANTORAMA S.R.L. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 7 octombrie 2014 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 11 februarie 2013, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 6 iunie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, S.C. Plantorama S.R.L., este o societate de răspundere limitată română, încorporată în 1986 și care are sediul său înscris în Oradea. A fost reprezentată în fața Curții de către dna A. Petrea, un avocat practicant în Cluj Napoca. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii civile în care a fost implicat. Procedura a durat timp de zece ani și șase luni pentru trei niveluri de competență. La 17 septembrie 2013, această plângere a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, cu o scrisoare de 6 Iunie 2014 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 6 § 1, în ceea ce privește durata procedurii civile. Guvernul este dispus să plătească S.C. Plantorama S.R.L., ca satisfacție echitabilă, suma de 2.700 EUR (2 mii șapte sute de euro), suma pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă va acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la contul personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 31 iulie 2014, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă este prea scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Vlad și alții c. România , nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, §§ 131-133 și 161, 26 noiembrie 2013). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului