CASE OF BAZA DE TRANSPORT AUTO NR. 1 v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA BAZA DE TRANSPORT AUTO NR. 1 c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 36438/08)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

18 noiembrie 2014

Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi supusă redactării.

În cauza Baza de Transport Auto nr. 1 c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unui comitet compus din:

Dragoljub Popović,

președinte,

Luis López Guerra,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier adjunct al secțiunii,

Deliberând la 21 octombrie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 36438/08) depusă la Curte la 25 iulie 2008 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către întreprinderea Baza de Transport Auto nr. 1 („întreprinderea reclamantă”).

2.

Întreprinderea a fost reprezentată de dl I. Balan, avocat în Chișinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, dl L. Apostol.

3.

Întreprinderea reclamantă a susținut că în rezultatul neexecutării între-un termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești favorabile ei i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, precum și dreptul la protecția proprietății, consacrat de articolul 1 al Protocolului nr.1. De asemenea, întreprinderea reclamantă consideră că nu a dispus de un recurs intern efectiv, în sensul articolului 13 al Convenției, pentru a obține repararea prejudiciului cauzat prin executarea tardivă a hotărârii.

4.

.

La 6

ianuarie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamanta este o întreprinderea înregistrată în Republica Moldova cu sediul în Chișinău.

6.

Întreprinderea reclamantă a fost angajată într-un litigiu pe marginea unui lot de teren care făcea parte din domeniul privat al municipiului Chișinău. La 26 decembrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a dat dreptate întreprinderi reclamante, obligând Consiliul municipal Chișinău să-i vândă terenul litigios.

7.

La 11 mai 2010, Consiliul municipal Chișinău a executat hotărârea din 26

decembrie 2006.

8.

Întreprinderea reclamantă și executorul judecătoresc au solicitat de mai multe ori Consiliul municipal Chișinău, pe parcursul perioadei de neexecutare, să execute hotărârea din 26 decembrie 2006. De fiecare dată, Consiliul municipal Chișinău răspundea că va examina imediat problema.

II.

DREPTUL INTERNE RELEVANT

9.

Potrivit articolului 70 § 1 al Codului de executare din 24 decembrie 2004, titlul executoriu trebuie executat în termenul prevăzut de acest document sau, dacă nu este indicat, într-un termen rezonabil. În virtutea articolului 70 § 2 al aceluiași cod, executorul judecătoresc trebuie să întreprindă imediat toate măsurile care se impun în vederea executării hotărârii judecătorești; curgerea acestui termen se suspendă pe durata suspendării sau amânării executării.

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1

10.

Întreprinderea reclamantă a susținut că executarea întârziată a hotărârii judecătorești favorabile ei i-a adus atingere dreptului de acces la justiție, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, precum și dreptului la protecția proprietății, prevăzut de articolul 1 al Protocolului nr.1. Dispozițiile invocate prevăd următoarele:

Articolul 6 § 1

„Orice persoană are dreptul la judecarea ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra ... temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. ...”

A.

Admisibilitatea

11.

Guvernul a susținut că întreprinderea reclamantă a acționat

mala fides

, ținând cont de faptul că ea nu a informat Curtea despre executarea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa. De asemenea, el a susținut că perioada de neexecutare este rezonabilă.

12.

Întreprinderea reclamantă nu a prezentat observații pe marginea omisiunii de a informa Curtea despre executarea hotărârii din 26 decembrie 2006.

13.

Curtea reamintește că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă, în temeiul articolului 35 § 3 al Convenției, printre altele, dacă aceasta s-a bazată cu bună știință pe fapte false (

Varbanov c. Bulgariei

, 5

octombrie 2000, § 36,

Culegere de hotărâri și decizii

2000-X

;

Popov c. Republicii Moldova (nr 1)

, nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005,

Kérétchachvili

c.

Georgiei

(dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006). Informația incompletă și, prin urmare, care induce în eroare, poate, de asemenea, să reprezinte un abuz de dreptul de a sesiza Curtea, în special, dacă informația respectivă se referă la esența cauzei și dacă reclamantul nu oferă o explicație suficientă pentru omisiunea de a dezvălui această informație (

Poznanski și alții c. Germaniei

(dec.), nr.

25101/05, 3

iulie 2007).

14.

În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea notează că întreprinderea reclamantă trebuia să informeze Curtea despre executarea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa. Cu toate acestea, în ciuda omisiunii de a respecta această obligație, Curtea nu consideră că, în circumstanțele prezentei cauze, întreprinderea reclamantă a acționat contrar scopului dreptului de a sesiza Curtea cu cerere individuală, consacrat de articolul 34 al Convenției.

15.

Prin urmare, Curtea respinge argumentul Guvernului.

16.

Curtea notează că cererea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Așadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B.

În fond

17.

Curtea notează că hotărârea definitivă pronunțată în favoarea întreprinderii reclamante nu a fost executată timp de aproximativ treizeci și opt de luni și că Guvernul nu a oferit nicio justificare pentru această întârziere. Curtea reiterează poziția exprimată în repetate rânduri în cauzele care vizează deficiențe la executarea hotărârilor judecătorești, potrivit căreia, imposibilitatea unui creditor de obține executarea într-un timp rezonabil a hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare „a dreptului de acces la justiție” consacrat de articolul 6 § 1 al Convenției, precum și al dreptului la protecția proprietății, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 (

Prodan c. Republicii Moldova

, nr. 49806/99, §§ 56 și 62, CEDH 2004

‑

III (extrase)).

18

.

În lumina circumstanțelor speței și a argumentelor prezentate de părți, Curtea nu găsește niciun temei pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea constată că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr.1 ca rezultat al neexecutării într-un termen rezonabil de către autorități a hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoare întreprinderii reclamante.

II.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 13 AL CONVENȚIEI

19.

Întreprinderea reclamantă a invocat lipsa unui recurs intern efectiv în vederea protejării dreptului său de acces la o instanță, precum și dreptul la protecția proprietății. Ea a invocat articolul 13 al Convenției, care prevede următoarele:

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

20.

Guvernul nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.

21.

Curtea relevă faptul că acest capăt de cerere este legat de cele examinate mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil.

22.

Curtea a constatat că a avut loc încălcarea drepturilor garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și al articolul 1 al Protocolului nr. 1 în privința întreprinderii reclamante (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Prin urmare, întreprinderea reclamantă a avut o pretenție serioasă și legitimă în sensul jurisprudenței Curții și, prin urmare, ea trebuia să dispună de un recurs care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 13. În această privință, Curtea observă că s-a pronunțat în mod repetat asupra respectării articolului 13 al Convenției în cauzele privind neexecutarea sau executarea tardivă a hotărârilor judecătorești definitive (

Moisei c. Republicii Moldova

, nr. 14914/03, §§

29 - 33, 19

decembrie 2006 și

Bourdov c. Rusiei (nr.

2)

, nr. 33509/04, §§ 89-117, 15

ianuarie 2009).

23.

În aceste condiții, este cert pentru Curte că întreprinderea reclamantă nu a dispus de un recurs efectiv împotriva încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr.1. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 13 coroborat cu dispozițiile menționate mai sus.

III.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

24.

Articolul 41 al Convenției prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

25.

Întreprinderea reclamantă a pretins 33

884 EUR cu titlu de prejudiciu material și 5

000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

26.

Guvernul a contestat sumele considerându-le abuzive și neîntemeiate.

27.

Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și pretinsul prejudiciu material, și respinge această cerere. Pe de altă parte, ea consideră necesar să acorde întreprinderii reclamante 1

800 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

28.

Întreprinderea reclamantă a solicitat rambursarea a 800 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții.

29.

Guvernul considera suma excesivă raportat la complexitatea cauzei.

30.

Ținând cont de documentele pe care le are la dispoziție și de jurisprudența sa, Curtea consideră ca fiind rezonabil să acorde întreaga sumă solicitată.

C.

Dobânda de întârziere

31.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr.1;

3.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 13 al Convenției;

4.

Hotărăște

a)

că statul pârât trebuie să plătească întreprinderii reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, următoarele sume, care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

i)

1

800 EUR (o mie opt sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral; și

ii)

800 EUR (opt sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli;

b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5.

Respinge

restul pretențiilor întreprinderii reclamante cu titlu de satisfacție echitabilă.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 18 noiembrie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Marialena Tsirli

Dragoljub Popović

Grefier adjunct

Președinte