Dikiy împotriva Ucrainei

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 2399/12 Aleksandr Nikolayevich DIKIY împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 16 decembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Vincent A. De Gaetano, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 27 decembrie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 17 mai 2013 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl. Aleksandr Nikolayevich Dikiy, este un național ucrainean, născut în 1967 și reținut în Kyiv.

Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 5 § 3 din Convenție cu privire la durata procedurilor și lungimea deținerii anterioare. El a formulat în continuare plângeri în temeiul articolelor 5 § 1 și 6 § 1 din Convenție cu privire la detenția ilegală și lipsa procesului echitabil. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale la care a fost partid și cu durata detenției anterioare a acestuia. El s-a bazat pe articolele 6 § 1 și 5 § 3 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 17 mai 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii.

Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște că autoritățile naționale au încălcat drepturile reclamantului garantate de articolele 6 § 1 și 5 § 3 din Convenție. Eu, Nazar Kulchytskyy, agentul guvernamental dinaintea Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul Ucrainei sunt gata să plătească dlui Aleksandr Nikolayevich Dikiy doar satisfacția pentru valoarea de 1.080 EUR (o mie și optzeci de euro). Prin urmare, Guvernul invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curtea, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.

Suma de 1.080 EUR, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni de mai sus, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale.

Această plată va constitui rezoluția finală a cazului “. Prin scrisoarea din 13 noiembrie 2013, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Ucrainei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil și lungimea deținerii anterioare (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Pavlyulynets v. Ucraina , nr. 70767/01 , §§ 39-52, 6 septembrie 2005 și Khayredinov v. Ucraina , nr. 38717/04 , §§ 35-43, 14 octombrie 2010 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că,

în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în măsura în care se referă la plângerile de mai sus. În baza articolelor 5 § 1 și 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plângut, de asemenea, că detenția sa a fost ilegală și a procesului său nedrept. Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale, ca urmare a faptului că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 § 1 și 5 § 3 din Convenție, referitoare la durata procedurilor și la detenția anterioară, precum și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în Convenția; să facă parte din cererea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; să declare restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Vincent A. De Gaetano Președintele grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 2399/12 Aleksandr Nikolayevich DIKIY against Ukraine The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 16 December 2014 as a Committee composed of: Vincent A. De Gaetano, President, Ganna Yudkivska, André Potocki, judges, and Stephen Phillips, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 27 December 2011, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 17 May 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Aleksandr Nikolayevich Dikiy, is a Ukrainian national, who was born in 1967 and is detained in Kyiv. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent. The applicant complained under Articles 6 § 1 and 5 § 3 of the Convention about the length of proceedings and the length of his pre-trial detention. He further raised complaints under Articles 5 § 1 and 6 § 1 of the Convention about his unlawful detention and lack of fair trial. THE LAW 1. The applicant complained about the length of the criminal proceedings to which he was the party and the length of his pre-trial detention. He relied on Articles 6 § 1 and 5 § 3 of the Convention. After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 17 May 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government of Ukraine acknowledge that domestic authorities have violated the applicant’s rights guaranteed by Articles 6 § 1 and 5 § 3 of the Convention. I, Nazar Kulchytskyy, the Government Agent before the European Court of Human Rights, declare that the Government of Ukraine are ready to pay Mr Aleksandr Nikolayevich Dikiy the just satisfaction in the amount of EUR 1,080 (one thousand and eighty euros). The Government therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

The sum of EUR 1,080, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the above three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case. ” By a letter of 13 November 2013, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court has established in a number of cases, including those brought against Ukraine, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time and the length of pre-trial detention (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; Pavlyulynets v. Ukraine , no. 70767/01, §§ 39-52, 6 September 2005 and Khayredinov v.Ukraine , no. 38717/04, §§ 35-43, 14 October 2010). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that,

should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in so far as it relates to the above complaints. 2. Relying on Articles 5 §1 and 6 § 1 of the Convention the applicant also complained that his detention was unlawful detention and his trial unfair. Having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 § 1 and 5 § 3 of the Convention, related to the length of proceedings and the pre-trial detention, and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Stephen Phillips Vincent A. De Gaetano Registrar President