CASE OF PROMO LEX AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

www.agent.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

www.agent.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

www.agent.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

CAUZA PROMO LEX ȘI ALȚII

c.

REPUBLICII

MOLDOVA

(Cererea nr. 42757/09)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

24 februarie 2015

DEFINITIVĂ

24/05/2015

Această hotărîre poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza Promo Lex și alții c. Republici Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Luis López Guerra,

Ján Šikuta,

Dragoljub Popović,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier adjunct al Secției,

Deliberînd la 3 februarie 2015 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 42757/09) depusă la 3 august 2009 contra Republicii Moldova la Curte potrivit articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către Promo Lex și CREDO (două organizații neguvernamentale din Republica Moldova) și de un cetățean al Republicii Moldova, dl Igor Grosu (împreună „reclamanții”). Cel de-al treilea reclamant s-a născut în 1972 și locuiește în Chișinău.

2.

Reclamanții au fost reprezentați de către dl A. Postică, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.

3.

Reclamanții s-au plîns, în particular, despre încălcarea dreptului lor la libertatea întrunirilor.

4.

La 26 mai 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

La 29 ianuarie 2009, poliția a reținut o persoană care protesta pașnic în fața sediului Procuraturii Generale.

6.

Ca reacție la acest eveniment, organizațiile reclamante au decis să desfășoare o întrunire în fața Procuraturii Generale, urmat de un marș de protest pînă la sediul Ministerului Afacerilor Interne și o întrunire în fața sediului acestei instituții.

7.

La 2 februarie 2009, prima și a doua organizație-reclamantă au depus o declarație prealabilă la autoritățile municipale prin care au notificat că intenționează să desfășoare evenimentul în cauză, fiind calificat drept o reacție spontană la evenimentele din 29 ianuarie 2009. Ele au invocat articolul 12 alineatul (1) din Legea privind întrunirile (a se vedea paragraful 11 infra).

8.

La 3 februarie 2009, prima și a doua organizație-reclamantă au organizat o întrunire în semn de protest în fața sediului Procuraturii Generale. Din înregistrarea video prezentată de către părți, rezultă că la întrunire au participat aproximativ douăzeci de persoane. Printre participanții la protest era și cel de-al treilea reclamant. După cîteva minute de la începerea întrunirii, șase indivizi mascați au atacat protestatarii, folosind violența fizică, spray-uri lacrimogene și vopsea. Ca urmare al atacului, cel de-al treilea reclamant a suferit numeroase vătămări la cap și picioare și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Protestatarii s-au apărat și au reușit să-i alunge pe atacatori. De asemenea, ei au reușit să imobilizeze doi atacatori. Unul dintre atacatori a recunoscut că a fost plătit de către o persoană necunoscută cu 1000 lei moldovenești (aproximativ 60 euro (EUR)) pentru a participa la atac.

9.

Desfășurarea întrunirii a fost vegheată, chiar de la început, de către patru polițiști îmbrăcați în uniforme, care se aflau într-o mașină de patrulare parcată în apropierea locului evenimentului. De asemenea, evenimentul a fost filmat de aproximativ șase persoane îmbrăcate în civil care, potrivit reclamanților, erau lucrători ai poliției. Guvernul a negat faptul că cei care au filmat erau lucrători ai poliției. În timpul încăierării între protestatari și atacatori, niciunul din lucrători a poliției nu a intervenit. Protestatarii au apelat la poliție, solicitînd ajutor, dar fără vreun rezultat. O patrulă a poliției a ajuns la locul evenimentului doar după o oră și jumătate și i-a reținut pe cei doi atacatori imobilizați.

10.

Organizatorii întrunirii au depus o plîngere penală către Procuratura Generală, invocînd,

inter alia

, despre omisiunea poliției de a interveni prompt. O urmărire penală a fost pornită și toți șase atacatori au fost identificați. Doar doi dintre ei au fost condamnați la o pedeapsă de patru ani închisoare cu suspendare pentru încălcarea libertății de întrunire și huliganism. În ceea ce privește plîngerea reclamanților referitoare la inacțiunea lucrătorilor poliției, nicio acțiune nu a fost întreprisă.

II.

DREPTUL INTERN PERTINENT

11.

Potrivit articolului 10 din Legea privind întrunirile din 2008, organizatorii care intenționează să desfășoare o întrunire notifică în scris, printr-o declarație prealabilă, autoritatea administrației publice locale cu cel puțin 5 zile înainte de data desfășurării întrunirii. Totuși, în temeiul articolului 12 alineatele (1) și (5), nu este obligatoriu de a notifica prin declarație prealabilă în cazul întrunirii spontane sau întrunirilor la care iau parte cel mult 50 de persoane.

12.

Potrivit articolului 67 din Codul contravențional, organizarea și desfășurarea întrunirii fără a fi notificată primăria se sancționează cu amendă de pînă la 800 lei moldovenești (echivalentul a aproximativ 50 EUR la momentul evenimentelor).

ÎN DREPT

I.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 11 DIN CONVENȚIE

13.

Reclamanții s-au plîns că statul nu și-a onorat obligația pozitivă de a proteja dreptul lor la libertate de întrunire. Ei au invocat articolul 11 din Convenție, care prevede următoarele:

„

1.

Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire pașnică și la libertate de asociere, inclusiv a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2.

Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei ori a drepturilor și a libertăților altora. Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației de stat.

”

A.

Admisibilitatea

14.

Curtea notează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. De asemenea, Curtea notează că aceasta nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, plîngerea trebuie să fie declarată admisibilă.

B.

În fond

1.

Argumentele părților

15.

Reclamanții au susținut că nu erau obligați să notifice în scris, printr-o declarație prealabilă, autoritatea administrației publice locale cu cel puțin cinci zile înainte de data întrunirii, potrivit articolului 10 din Legea privind întrunirile, deoarece intenția lor a fost de a desfășura o întrunire spontană – pentru a protesta împotriva evenimentelor din 29 ianuarie 2009 - la care a participat mai puțin de cincizeci de persoane. Totuși, ei au informat autoritatea administrației publice locale cu o zi înainte de data întrunirii. Prin urmare, autoritățile știau despre întrunire și, în plus, sediile Procuraturii Generale și a Ministerului Afacerilor Interne erau sub supravegherea permanentă a poliției.

16.

Nici lucrătorii poliției îmbrăcați în uniforme, care vegheau întrunirea dintr-o mașină parcată în apropierea sediului Procuraturii Generale și nici polițiștii îmbrăcați în civil, care filmau evenimentul, nu au intervenit pentru a asigura desfășurarea în mod pașnic a întrunirii și de a pune capăt altercației.

17.

Brigada de poliție cu destinație specială a Inspectoratului General al Poliției se afla doar la 600 metri de la locul incidentului. Astfel, avînd în vedere că alte întruniri la acea dată nu au fost planificate, sosirea poliției cu o întîrziere de o oră și jumătate, după ce a fost anunțată despre ciocnirile violente, nu a putut fi decît una deliberată.

18.

În acest context, reclamanții au atras atenția Curții asupra faptului că în alte situații, cum ar fi de exemplu protestul din 29 ianuarie 2009, aceeași brigadă de poliție cu destinație specială a sosit la fața locului între două și cincisprezece minute pentru a sista întrunirea care se desfășura în mod pașnic și legal.

19.

Guvernul a susținut că inacțiunea poliției care a durat o oră și jumătate se explică prin faptul că reclamanții au omis să notifice în scris, printr-o declarație prealabilă, autoritatea administrației publice locale cu cel puțin 5 zile înainte de data desfășurării întrunirii, astfel cum este prevăzut de articolul 10 din Legea privind întrunirile. Dacă ei ar fi notificat autoritățile despre intenția de a desfășura o întrunire în termenul prevăzut, autoritățile ar fi reușit să ia măsurile necesare pentru desfășurarea în siguranță a acesteia. Guvernul a negat că persoanele îmbrăcate în civil, care filmau desfășurarea întrunirii, erau lucrătorii poliției și a susținut că reclamanții nu au prezentat nicio probă care să ateste că aceștia erau membri ai forțelor de poliție.

20.

De asemenea, Guvernul a susținut că autoritățile au inițiat o urmărire penală și au condamnat pe doi dintre atacatori și a conchis că prin aceste acțiuni, statul și-a onorat obligația pozitivă în temeiul articolului 11 din Convenție.

2.

Aprecierea Curții

21.

Curtea reiterează de la început că dreptul la libertate de întrunire este un drept fundamental într-o societate democratică și, la fel ca dreptul la libertate de exprimare, este unul dintre fundamentele unei astfel de societăți (a se vedea, printre altele,

Kasparov și alții c. Rusiei

, nr. 21613/07, §

86, 3 octombrie 2013).

22.

O întrunire poate deranja sau ofensa persoanele care se opun ideilor sau cerințelor pe care încearcă să le promoveze protestatarii. Participanții trebuie, totuși, să poată desfășura întrunirea fără a se teme că vor fi supuși violenței fizice de către adversarii lor. O libertate de întrunire pașnică efectivă și veritabilă nu poate, prin urmare, să fie redusă la o simplă datorie din partea statului de a nu interveni: o concepție pur negativă nu ar fi compatibilă cu obiectul și scopul articolului 11. La fel ca și articolul 8, articolul 11 impune uneori măsuri pozitive, dacă este nevoie, chiar și în sfera relațiilor dintre indivizi (a se vedea,

Plattform “Ärzte für das Leben” c. Austriei

, 21 iunie 1988, § 32, Seria A nr. 139).

23.

În cazul în care persoanele fizice acționează într-un mod care subminează drepturile prevăzute de articolul 11, autorităților naționale le revine obligația de a interveni în relațiile dintre aceste persoane private pentru a asigura protecția lor. Aceasta poate include necesitatea întreprinderii unor măsuri active din partea poliției, pentru a asigura astfel drepturile prevăzute de articolul 11 și, în plus, implică obligația de a investiga incidentele violente care afectează exercitarea acestor drepturi (a se vedea

Ouranio Toxo și alții c.

Greciei

, nr.

74989/01, § 43, CEDO 2005

‑

X (extrase).

24.

Revenind la faptele prezentei cauze, Curtea notează că participanții la întrunirea din 3 februarie 2009 au fost atacați de un grup de șase indivizi mascați. Spre deosebire de

Plattform “Ärzte für das Leben”

(citat supra) în care asupra reclamantelor au fost aruncate ouă și smocuri de iarbă, reclamanții din prezenta cauză au fost loviți cu pumnii și picioarele și stropiți cu gaze lacrimogene. Unii din participanți la întrunire, inclusiv cel de-al treilea reclamant, au suferit leziuni ca urmare a altercației cu atacatorii și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Incidentul a avut loc în fața sediului Procuraturii Generale, o clădire păzită de către poliție. O patrulă a poliției care stătea într-o mașină parcată nu departe de locul evenimentului a văzut incidentul, dar nu a intervenit. Unii participanți la întrunire au sunat la poliție imediat după începerea atacului, dar poliția a avut nevoie de o oră și jumătate pentru a sosi la fața locului.

25.

Guvernul a explicat reacția lentă a poliției prin faptul că reclamanții au omis să notifice în scris, printr-o declarație prealabilă, autoritățile locale cu cinci zile înainte de data întrunirii, și prin urmare, aceștia nu au avut posibilitate să se pregătească și să fie gata să intervină. Potrivit Guvernului, reclamanții au încălcat articolul 10 din Legea privind întrunirile notificînd autoritățile despre întrunire doar cu o zi înainte. Curtea nu este convinsă de acest argument și notează că, potrivit articolului 12 din Legea privind întrunirile, reclamanții nu erau obligați să notifice în scris, printr-o declarație prealabilă, despre întrunire, deoarece la întrunire nu au participat mai mult de cincizeci de persoane. În caz contrar, reclamanții ar fi fost atrași la răspundere în temeiul articolului 67 din Codul contravențional, situație care nu se regăsește în speță.

26.

Curtea subliniază faptul că a examinat mai multe cauze referitoare la articolul 11, ca urmare a evenimentelor care au avut loc aproximativ în același timp precum cele din prezenta cauză. Curtea se referă, în particular, la grupul de cauze depuse de organizația non-guvernamentală Hyde Park și membrii săi, în care poliția a avut nevoie de foarte puțin timp de a sosi la fața locului după începerea desfășurării în mod pașnic a întrunirii, fără să fi fost chemată, și de a-i reține pe participanți (a se vedea

Hyde Park și alții c. Moldovei (nr. 4)

, nr. 18491/07, 7 aprilie 2009;

Hyde Park și alții c. Moldovei (nr. 5 și

6)

, nr. 6991/08 și 15084/08, 14

septembrie 2010; și

Brega și alții c. Moldovei

, nr. 61485/08, 24

ianuarie 2012). Din motive necunoscute Curții, reacția poliției a fost mult mai lentă în prezenta cauză, deși au existat ciocniri între protestatari și atacatori și în pofida că a fost chemată la fața locului.

27.

Guvernul a susținut că cei care au filmat întrunirea nu erau polițiști. Guvernul nu a menționat cine erau persoanele care au filmat întrunirea și, aparent, autoritățile nici nu au încercat să afle acest lucru în cadrul urmăririi penale care a fost efectuată ca urmare a incidentului. De asemenea, Curtea notează că, deși toți cei șase atacatori au fost identificați de poliție, doar doi dintre ei au fost condamnați. Guvernul nu a informat Curtea despre temeiurile neînceperii urmăririi penale în privința celorlalți patru atacatori. În cele din urmă, Curtea notează cu îngrijorare că, deși unul dintre atacatori a recunoscut că a fost plătit, nu există nicio probă care să ateste că autoritățile au încercat să afle cine a sponsorizat atacul.

28.

În concluzie, Curtea consideră că autoritățile Republicii Moldova au omis să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru a proteja reclamanții de la un atac violent și pentru a investiga în mod eficient circumstanțele incidentului. Prin urmare, Curtea consideră că statul a omis să-și onoreze obligația pozitivă în temeiul articolului 11 din Convenție și că a avut loc o încălcare a articolului menționat.

II.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE

29.

De asemenea, reclamanții s-au plîns în temeiul articolului 13, că ei nu au dispus de un recurs efectiv pentru a se plînge despre omisiunea autorităților de a proteja dreptul lor la libertate de întrunire. Articolul 13 din Convenție prevede următoarele:

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

A.

Admisibilitatea

30.

Curtea notează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. De asemenea, Curtea notează că aceasta nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, plîngerea trebuie să fie declarată admisibilă.

B.

În fond

31.

Reclamanții au susținut că ei nu au dispus de căi de atac potrivit legislației naționale de a se plînge despre omisiunea poliției de a le proteja dreptul lor la libertate de întrunire pașnică.

32.

Guvernul a contestat acest argument, dar nu a menționat nicio cale de recurs disponibilă la nivel național unde ar trebui să se plîngă reclamanții despre omisiunea poliției de a proteja dreptul la libertate de întrunire pașnică.

33.

Curtea notează că Guvernul nu a indicat nicio prevedere legală din legislația Republicii Moldova care ar oferi reclamanților posibilitatea de a contesta în mod eficient și de a obține despăgubiri pentru omisiunea poliției de a asigura ordinea publică în timpul desfășurării întrunirii din 3 februarie 2009. În asemenea circumstanțe, Curtea consideră că nu a fost demonstrat că există căi de atac efective în ceea ce privește plîngerile reclamanților invocate în temeiul articolului 11. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție.

III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

34.

Articolul 41 din Convenție prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciul

35.

Prima și a doua organizație-reclamantă nu au formulat nicio pretenție. Cel de-al treilea reclamant a solicitat suma de 1000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

36.

Guvernul a susținut că al treilea reclamant nu are dreptul la vreo compensație. În mod alternativ, Guvernul a susținut că suma este excesivă.

37.

Curtea consideră rezonabil să acorde celui de-al treilea reclamant, dl Igor Grosu, o compensație cu titlu de prejudiciu moral. Apreciind echitabil, Curea acordă suma pretinsă integral.

B.

Costuri și cheltuieli

38.

Reclamanții nu au formulat nicio pretenție cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Penalități

39.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o încălcare a articolului 11 din Convenție;

3.

Hotărăște

că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție coroborat cu articolul 11;

4.

Hotărăște

(a)

că Statul pîrît trebuie să plătească celui de-al treilea reclamant, dl Igor Grosu, în termen de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, suma de 1000 EUR (una mie euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută, care va fi convertită în valuta națională a Statului pîrît la rata aplicabilă la data plății;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente.

Redactată în limba engleză și notificată în scris la 24 februarie 2015, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefier adjunct

Președinte