- Dosarul nr.
- 3ra-642/24
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 iunie 2026
- Părțile
- Sergiu Moscalenco vs Ministerul Afacerilor Interne, tert Eugeniu Chichioi
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilitatii recursului,
3ra-642/24 — Contestarea actului administrativ
ÎNCHEIERE cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Moscalenco Sergiu, reprezentat de avocatul Lupea Georgeta, în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea înaintată de Moscalenco Sergiu împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, persoană terță Eugeniu Chichioi privind anularea actului administrativ individual împotriva deciziei din 14 mai 2024 a Curții de Apel Chișinău, (Dosarul nr. 3ra-642/24 PIGD 2-23017928-01-3ra-24072024 Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul administrativ. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare a ei.
Judecătoria Chișinău, sediul Râşcani (L. Holevițcaia) Curtea de Apel Chișinău (G. Mîra, G. Dașchevici, A. Bostan) 24 iunie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul depus de Moscalenco Sergiu, reprezentat de avocatul Lupea Georgeta, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Oxana Parfeni, Diana Stănilă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 03 februarie 2023 Sergiu Moscalenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne, prin care a solicitat: - anularea ordinului nr.168ef. din 06.12.2022 în partea încetării raportului de serviciu, restabilirea reclamantului în funcția deținută; - anularea deciziei nr.44/10M-4275/22 din 06.01.2023 și încasarea prejudiciului moral în sumă de 5000 lei.
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că din februarie 2014, de la constituirea acestuia, până la 31 decembrie 2022 a activat în cadrul Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie al Ministerului Afacerilor Interne (SPIA). Susţine reclamantul că Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie este o instituţie subordonată Ministerului Afacerilor Interne, cu competenţe generale în asigurarea securităţii interne, protecţiei informaţiilor atribuite la secret de stat, prevenirii şi combaterii corupţiei în rândul personalului aparatului central al MAI şi structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a MAI. Statutul juridic al instituţiei este stabilit prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Serviciul protecţie internă şi anticorupţie al MAI, aprobat prin Ordinul MAI nr. 325 din 18.10.2018, cu modificările şi completările ulterioare, prin care sunt reglementate misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile, competenţele, drepturile şi modul de organizare şi funcţionare a acestuia.
Pe parcursul perioadei anilor 2014-2022 a deţinut mai multe funcţii de conducere, iar din octombrie 2019 a activat în funcţia de şef al Direcţiei management operaţional din cadrul SPIA al MAI, exercitând atribuții de conducere, coordonare, planificare, monitorizare și evaluare a activităților desfășurate de subdiviziunea respectivă.
Reclamantul a susținut că, după numirea lui Vladimir Viscun în funcția de șef SPIA, a fost supus unor acțiuni de intimidare și discreditare profesională, inclusiv reproșuri și exprimări injurioase în prezența subalternilor, care i-ar fi afectat autoritatea. Acesta afirmă că, inclusiv în cadrul ședinței de bilanț din 13 octombrie 2022, i s-au adresat critici privind activitatea subdiviziunii și i s-a solicitat să părăsească funcția. Totodată, susține că i s-a propus în repetate rânduri ocuparea unei alte funcții în cadrul SPIA pentru a elibera postul deținut, în vederea numirii unor persoane considerate loiale conducerii.” 1
În aceste circumstanţe, la 17.10.2022 a fost nevoit să plece în concediu, în speranţa aplanării situaţiei de conflict şi identificării unei oportunităţi de transfer la o altă autoritătate din cadrul MAI.
La 16.11.2022, prin raport, reclamantul a solicitat să-i fie acordate restanţele la concediu, care a fost înregistrată ca procedură administrativă.
Reieşind din aceste circumstanţe menţionate supra, la 01.12.2022, reclamantul a depus raportul prin care a solicitat acordarea concediilor neutilizate, cu demisia ulterioară.
Ulterior, la 08.12.2022, reclamantul a retras raportul prin care a solicitat demisia cu menţinerea solicitării de acordare a restanțelor la concediu.
La 24 ianuarie 2023, reclamantul a recepționat răspunsul prin care i s-a refuzat retragerea cererii de demisie, motivându-se că, prin Ordinul MAI nr. 173 ef din 7 decembrie 2022, începând cu ziua următoare încetării raportului său de serviciu, în funcția de șef al Direcției management operațional din cadrul SPIA a fost desemnată o altă persoană.
Reclamantul consideră neîntemeiat refuzul autorității publice de a admite cererea din 8 decembrie 2022 privind retragerea demisiei și, în consecință, apreciază că Ordinul nr. 168 ef din 6 decembrie 2022 este ilegal și susceptibil de anulare.
În acest sens, a indicat că potrivit prevederilor art.85 din Codul Muncii al RM, salariatul are dreptul la demisie - desfacere a contractului individual de muncă, cu excepţia prevederii alin.(4¹), din proprie iniţiativă, anunţînd despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte. Curgerea termenului menţionat începe în ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată cererea. Timp de 7 zile calendaristice de la data depunerii cererii de demisie, salariatul are dreptul să-şi retragă cererea sau să depună o nouă cerere, prin care să o anuleze pe prima. În acest caz, angajatorul este în drept să-l elibereze pe salariat numai dacă, pînă la retragerea (anularea) cererii depuse, a fost încheiat un contract individual de muncă cu un alt salariat în condiţiile prezentului cod
Norma din art. 14 Codul Muncii stabileşte că curgerea termenelor de care prezentul cod leagă apariţia sau încetarea raporturilor de muncă începe în ziua imediat următoare a celei în care a fost determinată apariţia sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor de muncă.
Reclamantul consideră că a respectat cerințele legale privind retragerea demisiei, depunând cererea în termen. Acesta susține că autoritatea pârâtă a examinat cererea cu depășirea termenului legal de 5 zile și l-a informat despre refuz abia la 24 ianuarie 2023, prin intermediul serviciului poștal. În opinia sa, refuzul a fost comunicat tardiv și nemotivat, pentru a justifica ulterior decizia adoptată, fiind invocat în mod eronat faptul că în locul său fusese deja desemnată o altă persoană.
Totodată, reclamantul consideră că acțiunile conducerii SPIA au constituit o formă de hărțuire la locul de muncă, prin afectarea demnității în muncă și crearea unui climat psiho-emoțional ostil. Acesta susține că a fost supus unui comportament nedorit, manifestat prin acțiuni și atitudini care au generat un mediu intimidant, degradant, umilitor și ofensator, având ca efect lezarea demnității sale personale și a integrității sale morale și psihice.
Potrivit alin. (1) art.31 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii 2 Europene, „orice lucrător are dreptul la condiţii de muncă care să respecte sănătatea, securitatea şi demnitatea sa” în acest sens menţionează că şi practica Consiliului pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii al Republicii Moldova este favorabilă a se vedea pct. 5.3 din Decizia CPEDAE din 26.12.2018 care a stabilit că reprezintă un comportament nedorit de victimă solicitări insistente din partea reclamatului (angajatorului) ca dânsul (adică petiţionarul - n.a.) să demisioneze” acţiune care conduce la crearea unui mediu intimidant ostil, degradant, umilitor sau ofensator care în efect i-a lezat demnitatea și onoarea.
Hărţuirea manifestată în privinţa personalităţii reclamantului de către superiori, în practica internaţională de eliminare a descriminărilor la locul de muncă reprezintă în sine hărţuirea verticală descendentă, din partea superiorului faţă de un subordonat, desemnată şi prin termenul „bossing”. Anume o astfel de hărţuire apare în situaţia în care superiorul fie intenţionează să se debaraseze de un anumit subordonat.
În temeiul celor expuse, solicită reclamantul: - anularea ordinului nr.168ef. din 06.12.2022 în partea încetării raportului de serviciu și restabilirea în funcția deținută; - anularea deciziei nr.44/10M-4275/22 din 06.01.2023 și încasarea prejudiciului moral în sumă de 5000 lei.
Prin încheierea din 17 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîşcani a fost declarată inadmisibilă acțiunea în partea încasării prejudiciului moral în sumă de 5000 lei.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
19. Prin hotărârea din 17 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râşcani acțiunea înainattaă de Sergiu Moscalenco împotriva Ministerului Afacerilor Interne privind anularea ordinului nr.168ef. din 06.12.2022 în partea încetării raportului de a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
20. Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la 26 octombrie 2023, Sergiu Moscalenco, a contestat-o cu apel.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
21. Prin decizia din 14 mai 2024 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de Sergiu Moscalenco și menținută hotărârea din 17 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râşcani
Instanța de apel a apreciat ca fiind corectă concluzia primei instanțe de respingere a acțiunii. Instanța de apel a reținut că Ordinul nr. 168 ef din 06.12.2022 a fost emis la cererea reclamantului Moscalenco Sergiu, care, prin raportul depus la 01.12.2022, a solicitat acordarea concediului din contul restanțelor acumulate pentru anii 3 2014–2021, cu ulterioara încetare a raportului de serviciu prin demisie, în temeiul art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 288/2016.
În temeiul art. 40 din aceeași lege, reclamantului i-a fost acordat concediu de odihnă anual pentru perioada 06 decembrie 2022 – 30 decembrie 2022, iar ulterior, începând cu 31 decembrie 2022, raportul de serviciu a fost încetat prin demisie, cu achitarea compensației pentru concediile neutilizate.
Instanța de apel a constatat că ordinul contestat reprezintă un act administrativ individual favorabil, emis de autoritatea competentă cu respectarea procedurii legale și a prevederilor în vigoare. Actul conține atât temeiul juridic, indicat în preambul, cât și temeiul faptic, constând în raportul depus de reclamant.
Totodată, instanța a reținut că cererea reclamantului din 01.12.2022 privind încetarea raportului de serviciu prin demisie și-a produs efectele juridice odată cu emiterea Ordinului nr. 168 ef din 06.12.2022, astfel încât reclamantul nu mai putea solicita retragerea cererii de demisie, ci doar revocarea actului administrativ în condițiile art. 146 din Codul administrativ.
Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că demisia a reprezentat un act unilateral de voință al reclamantului, iar încetarea raportului de serviciu la data de 31 decembrie 2022 a fost dispusă legal, în conformitate cu solicitarea acestuia.
A fost respins argumentul apelantului precum că, voinţa exprimată în cererea de demisie din 01.12.2022 nu coincidea cu voinţa reală a sa, și că, de fapt a fost influențat de către șeful Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie al Ministerului Afacerilor Interne, cererea de demisie fiind depusă în urma stării psiho -emoționale produsă de presiuni psihologice produse în cadrul şedinţelor şi ameninţări despre pornirea unor proceduri administrative în privinţa apelantului, de către şeful SPIA. Or, cererea de demisie este un act juridic unilateral de voință al angajatului, prin care acesta pune capăt unui raport juridic de muncă. Demisia presupune manifestarea liberă de voință. Cu toate acestea, apelantul nu a prezentat nicio probă din care să rezulte că şeful SPIA ar fi insistat la depunerea cererii de demisie, prin careva influiențe.
Cu privire la invocarea de către apelant a prevederilor art. 85 alin. (4) din Codul muncii, instanța de apel a reținut că norma respectivă instituie dreptul salariatului de a-și retrage cererea de demisie în termen de 7 zile calendaristice de la depunerea acesteia, cu excepția cazului în care, până la retragere, a fost încheiat un contract individual de muncă cu un alt salariat. Totodată, instanța a precizat că, potrivit art. 82¹ din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta în orice moment prin acordul scris al părților, iar în speță încetarea raportului de serviciu a avut loc în baza voinței exprimate de reclamant și a acordului autorității.
Drept urmare, fiind reținută legalitatea Ordinului nr.168ef. din 06.12.2022, instanța de fond întemeiat a statuat și asupra netemeiniciei pretențiilor reclamantului cu privire la anularea actului administrativ decizia nr.44/10M-4275/22 din 06.01.2023, prin care a fost respinsă cererea de retragere a cererii de demisie, emis în procedura prealabilă și restabilirea lui Moscalenco Sergiu în funcţie.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
4
La 12 iulie 2024 Moscalenco Sergiu, reprezentat de avocatul Lupea Georgeta, a declarat recurs împotriva deciziei din 14 mai 2024 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei noi decizii de admitere a acțiunii.
În esență, în motivarea recursului a indicat aceleași temeiuri din cererea de chemare în judecată. A susținut că a depus in termen cerere de retragere a cererii de demisie. Or, autoritatea publica în mod tendentios a dispus examinarea cererii de retragere a demisiei, peste termenul stabilit, informind reclamantul despre refuz abea la data de 24 ianuarie 2023.
Recurentul susține că cererea de demisie a fost depusă ca urmare a unor presiuni psihologice, amenințări și acțiuni de constrângere exercitate de șeful SPIA, inclusiv prin limitarea nejustificată a drepturilor salariale și invocarea unor eventuale proceduri administrative. Consideră că voința sa a fost viciată prin violență psihică și intimidare, fapt care a determinat depunerea cererii de demisie împotriva voinței sale reale.
Totodată, a invocat că examinarea cauzei în instanța de apel s-a produs în lipsa sa, el nefiind citat legal, astfel i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Prin referința din 01 august 2024 intimatul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
35. Art. 244 alin. (1) din Codul administrativ: „Hotărârile curţii de apel ca instanţa de fond, precum şi deciziile instanţei de apel pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 din Codul administrativ: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni de la pronunţarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabileşte un alt termen.” 37 . Art. 2451 alin. (1) din Codul administrativ: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenței jurisdicționale.”
Art. 246 alin. (1) şi (2) lit. h) din Codul administrativ: „Curtea Supremă de Justiţie examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă, încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se comunică părţilor. Recursul se declară inadmisibil în special când: recursul este vădit neîntemeiat.” 5
ASPECTE DE PROCEDURĂ
39. Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie atestă că la data de 08 iulie 2024 decizia motivată a instanţei de apel a fost notificată recurentului prin intermediul poştei electronice, fapt ce se confirmă prin extrasul din poşta electronică anexat la dosar (f.d. 137). Prin urmare recursul depus la 12 iulie 2024 este în termen.
MOTIVAREA INSTANŢEI
40. Din analiza prevederilor legale reţinute supra, rezultă că admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însuşească, în condiţiile Codului administrativ, exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil, bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele pre citate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
In această ordine de idei, completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curţii de Apel ca primă instanţă într-o eventuală examinare în fond şi invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conţină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. în consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalităţile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.
Instanţa de recurs atestă că la caz motivele de casare, invocate în recurs nu se încadrează în niciunul din temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de Curtea de Apel Centru şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Însuși recurentul nu menționează niciunul din temeiurile admisibilității recursului prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.
Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că recursul depus, conţine obiecţii de fapt şi de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel Chişinău, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanţă, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei.
Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia 6 hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanţelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greşelilor imputate Curţii de Apel Centru şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări şi/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Centru, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.
Argumentul recurentului referitor la încălcarea dreptului la apărare prin faptul că examinarea cauzei în instanța de apel s-a produs în lipsa sa, în condițiile în care acesta susține că nu a fost legal citat, nu trece filtrul de admisibilitate. Astfel, din procesul-verbal al ședinței de judecată din 09 aprilie 2024 rezultă că, prin încheiere protocolară, examinarea cauzei a fost amânată la cererea lui Moscalenco Sergiu. În aceste circumstanțe, pentru ședința ulterioară din 14 mai 2024, instanța de apel a reținut existența unei citări legale și a apreciat că sunt întrunite condițiile pentru examinarea cauzei în lipsa apelantului.
Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie subliniază că admisibilitatea recursului trebuie analizată în contextul rolului şi funcţiei legale atribuite instanţei judecătoreşti supreme, care constau, în principal, în asigurarea aplicării şi interpretării unitare a legii în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ. În acest sens, orice cerere de recurs trebuie să fie motivată în concordanţă cu aceste principii fundamentale, pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes.
În acest sens, CtEDO în jurisprudenţa sa constantă statuează că dreptul de acces la instanţe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC], 2012, §230). Acesta este în special cazul condiţiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăşi natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages Prestations Services c. Franţei, 1996, §45).
Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO procedurilor în faţa instanţelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor proceduri, urmând a se ţine cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept naţional şi de rolul instanţelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform jurisprudenţei CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, 7 şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerinţele articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 şi art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Declară inadmisibil recursul depus de Moscalenco Sergiu, reprezentat de avocatul Lupea Georgeta. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă 8