Comunicat la 5 octombrie 2015 Prima secțiune Cerere nr. 76438/12 Yiangos (john) CONSTANTINIDES împotriva Greciei introdusă la 20 noiembrie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, John Constantinides, este un resortisant britanic, născut în 1943 în Cipru și rezident în Londra. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Loucaide, avocat în Nicosia (Cipru). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Din cauza originii cipriote, reclamantul și-a trăit viața de adult în Londra. În 1997, reclamantul și un alt resortisant britanic, C.G., Ö la achiziționarea unui teren în cartierul Glyfada, Atena. În 1998, reclamantul și C.G. au cerut biroului de iahturi să înregistreze contractul de achiziționare a terenului. Biroul de ipotecare a refuzat la înregistrare. Într-adevăr, statul revendica proprietatea acestui teren. Potrivit serviciului de inspecție a pădurilor din Ministerul Agriculturii, terenul respectiv fusese clasificat ca teren forestier. În 2002, reclamantul a obținut de la instanța de primă instanță din statul membru în cauză un ordin prin care agenția pentru ipotecare a înregistrat contractul, ceea ce acesta din urmă a făcut la 31 ianuarie 2003. Reclamantul a vărsat o sumă de 911,63 EUR pentru cheltuieli de înregistrare. Parchetul a adresat împotriva acestui ordin și a obținut anularea ordinului și a înregistrării. La 29 martie 2004, după sfatul avocatului său, reclamantul a venit la Atena și s-a prezentat în fața unui magistrat al Parchetului care a examinat autenticitatea celor două certificate care au servit la tranzacția de cumpărare a terenului și care fuseseră produse de către avocatul vânzătorilor. Parchetul concluzionează că certificatele erau false, o afirmație contestată de reclamant care nu a avut la momentul respectiv cunoștință de aceste certificate și care fusese informată de avocatul său după ce au fost puse la îndoială autenticitatea lor. Un studiu grafologic comandat de Parchet, efectuat de grafologul M.M.K., a stabilit că reclamantul fusese latrit de unul dintre cele două falsuri. Reclamantul a fost acuzat de falsificare și utilizare de falsuri, precum și de falsa declarație, în raport cu statul pentru o sumă mai mare de 146 000 A fost trimis înapoi la judecată, împreună cu C.G., în fața instanței de apel criminal din Eta, compusă din trei judecători. Un alt grafolog grec, D.K., a afirmat, de asemenea, că raportul M.M.K. a fost complet incoerent. La 14 martie 2007, președintele Curții de Apel Crime a întrerupt în instanță pentru a cita, la cererea avocaților acuzaților și a procurorului, grafologul M.K., precum și un alt grafolog, D.K. La reluarea procesului, numai grafologul D.K. a fost prezent. El a afirmat că certificatul în litigiu a fost un fals, dar nu a fost întocmit de cei doi inculpați. Dl K.K. nu s-a prezentat și instanța de apel criminală nu a făcut nicio observație în această privință. La 20 martie 2007, instanța de apel criminală l-a declarat pe reclamant vinovat de fals și uz de falsuri și l-a condamnat, în calitate de contumax, la o pedeapsă de 12 ani de recucerire. Recurentul a introdus o acțiune împotriva acestei hotărâri în fața instanței judecătorești în litigiul penal din mai, compus din cinci judecători. La ședință a avut loc la 19, 26 și 29 martie 2010, precum și la 8 aprilie 2010. Pe baza raportului dlui K.K., instanța de apel a confirmat condamnarea reclamantului, care nu a fost înculpat, dar a redus sentința la 11 ani de recucerire. Instanța de apel penal a respins o cerere din partea reclamantului de a cita grafologul M.M.K. să se prezinte în acest sens. Cererea depusă de inculpați pentru citarea grafologului [M.K.] și a martorului [D.P.] nu trebuie primită, deoarece acest lucru nu este considerat necesar având în vedere dovezile colectate până în prezent. grafologul [M.K.] a întocmit un raport de expertiză și analitică care a fost citit în fața Curții (...) Inculpații care au solicitat să se înfățișeze nici măcar nu au precizat motivul pentru care martorii menționați anterior trebuiau citați în instanță (...). La 15 aprilie 2010, reclamantul s-a ocupat de casare. A susținut o încălcare a articolului 6 alineatul (3) litera (d) din convenție din cauza faptului că a fost condamnat pe baza unei singure baze a raportului M.K.K., fără a-i fi permis să-l interogheze în fața instanțelor de primă instanță și de apel. Reclamantul s-a bazat pe o jurisprudență abundentă a Curții în această privință și a reprodus chiar pasajele relevante, traduse în limba greacă, din șapte hotărâri ale Curții. El a precizat pe scurt faptul că avocații reclamantului au solicitat atât instanței judecătorești din primă instanță, cât și instanței judecătorești din statul membru în cauză, în ciuda citatului în acest sens. Acesta a subliniat faptul că instanța de apel a respins cererea de apărare pe motiv că domnul K.K. a întocmit un raport detaliat și analitic ale cărui concluzii fuseseră citite în instanță. Cu toate acestea, reclamantul a fost privat de dreptul său de a o contesta. La data de 18 noiembrie 2011, Curtea de Casație a respins recursul printr-o hotărâre din 5 aprilie 2012 (refuzată la net la data de 7 mai 2012 și certificată la data de 4 iulie 2012). În ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (d), Curtea de Casație a pronunțat astfel. Cu toate acestea, aceste cereri [inculpaților], așa cum erau formulate, erau complet vagi, iar instanța (...) nu avea obligația de a da un răspuns detaliat asupra acestora. Cu toate acestea, Curtea a respins, prin motive suficiente și întemeiate, aceste cereri cu următoarele cuvinte: Cererea depusă de inculpați pentru citarea grafologului [M.K.] și a martorului [D.P.] nu trebuie primită, deoarece acest lucru nu este considerat necesar având în vedere dovezile colectate până în prezent. grafologul [M.K.] a întocmit un raport de expertiză și analitică care a fost citit în fața Curții (...). Inculpații care au solicitat să se prezinte nici măcar nu au precizat motivul pentru care martorii menționați mai sus trebuiau citați în timpul procesului (...) Prin urmare, mijlocul de casare despre care vorbim este John Constantinides, care ridică problema încălcării articolului 510 alineatul (1) litera (a) și (d) [nemotivare specifică] din Codul de procedură penală este nefondat și trebuie respins deoarece nu a fost încălcată nicio dispoziție privind dreptul la apărare al pârâtului. : nici art. 6 alin. (3) lit. (d) din Convenție, nici obligația impusă prin constituție de a motiva în mod specific și cu privire la o hotărâre GRIFS Invocând art. 6 alin. (3) lit. (d) din Convenție, reclamantul se plânge de refuzul instanțelor de fond d Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de obligația Curții de Casație de a motiva suficient respingerea motivului de casare întemeiat pe încălcarea art. 6 alin. (3) lit. (d). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei căi de atac eficiente pentru a se plânge de durata procedurii. Curtea de apel criminală din Ecuador, care a acționat în primă instanță și în apel, a avut motive întemeiate să refuze să reacționeze la absența unei citații în lacul grafologului M.M.K. al cărui raport de experiență fusese utilizat pentru condamnarea reclamantului? ? În acest caz, condamnarea reclamantului a fost întemeiată într-un mod unic sau decisiv pe raportul menționat, încălcând dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție Reclamantul are motive să susțină că hotărârea Curții de Casație nu a fost suficient motivată și că motivul întemeiat pe încălcarea art. 6 alin. (3) lit. (d) în procedura care se încheie prin această hotărâre nu a fost ascultat în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție Cauzele reclamantului au fost auzite într-un termen rezonabil În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul dispunea de o cale de atac eficientă, în sensul art. 13 din Convenție, pentru a se plânge de durata procedurii
Communiquée le 5 octobre 2015
Requête n
o
76438/12
Yiangos (john) CONSTANTINIDES
contre la Grèce
introduite le 20 novembre 2012
Le requérant, M. John Constantinides, est un ressortissant britannique, né en 1943 à Chypre et résidant à Londres. Il est représenté devant la Cour par M
e
L.
Loucaides, avocat à Nicosie (Chypre).
A.
Les circonstances de l’espèce.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
D’origine chypriote, le requérant vécut sa vie d’adulte à Londres. En
1997, le requérant et un autre ressortissant britannique, C.G., firent l’acquisition d’un terrain dans le quartier de Glyfada, à Athènes.
En 1998, le requérant et C.G. demandèrent au bureau des hypothèques d’enregistrer le contrat d’acquisition du terrain. Le bureau des hypothèques refusa l’enregistrement. En effet, l’Etat revendiquait la propriété de ce terrain. Selon le service d’inspection des forêts du ministère de l’Agriculture, le terrain litigieux avait fait depuis 1976 l’objet d’une classification en tant que domaine forestier.
En 2002, le requérant obtint du tribunal de première instance d’Athènes un ordre qui enjoignait le bureau des hypothèques d’enregistrer le contrat, ce que ce dernier fit le 31 janvier 2003. Le requérant versa une somme de
36
911,63 euros pour frais d’enregistrement.
Le parquet en appela contre cet ordre et obtint l’annulation de l’ordre et de l’enregistrement.
Le 29 mars 2004, suivant le conseil de son avocat, le requérant vint à Athènes et se présenta devant un magistrat du parquet qui examina l’authenticité des deux certificats ayant servi lors de la transaction pour l’achat du terrain et qui avaient été produits par l’avocat des vendeurs. Le parquet conclut que les certificats étaient des faux, une affirmation contestée par le requérant qui n’avait pas eu à l’époque connaissance de ces certificats et qui en avait été informé par son avocat après que leur authenticité avait été mise en cause.
Une étude graphologique commandée par le parquet, et effectuée par la graphologue M.M.K., établit que le requérant avait été l’auteur d’un des deux faux.
Le requérant fut accusé de faux et usage de faux ainsi que de fausse déclaration, à l’encontre de l’Etat pour un montant supérieur à
146
000
euros. Il fut renvoyé en jugement, avec C.G., devant la cour d’appel criminelle d’Athènes, composée de trois juges.
Le requérant contesta les compétences de la graphologue. Deux bureaux de graphologues, dont elle prétendait être membre, affirmèrent qu’ils ne la connaissaient pas. Un graphologue britannique, F.C., déclara dans un rapport que M.M.K. n’était pas qualifiée et que ses commentaires étaient erronés. Un autre graphologue grec, D.K., affirma également que le rapport de M.M.K. était plein d’incohérences.
L’audience eu lieu les 13, 14 et 20 mars 2007. Le 14 mars 2007, le président de la cour d’appel criminelle interrompit l’audience afin de citer à comparaître, à la demande des avocats des accusés et par les soins du parquet, la graphologue M.K.K. ainsi qu’un autre graphologue, D.K. À la reprise de l’audience, seul le graphologue D.K. était présent. Il affirma que le certificat litigieux était un faux mais n’avait pas été établi par les deux accusés. M.K.K. ne comparut pas et la cour d’appel criminelle ne fit aucune observation à cet égard.
Le 20 mars 2007, la cour d’appel criminelle déclara le requérant coupable de faux et d’usage de faux et le condamna, en tant que contumax, à une peine de douze ans de réclusion.
Le requérant interjeta appel contre ce jugement devant la cour d’appel criminelle d’Athènes, composée de cinq juges. L’audience eu lieu les 19, 26 et 29 mars 2010 ainsi que le 8 avril 2010. Se fondant sur le rapport de M.K.K., la cour d’appel confirma la condamnation du requérant, qui n’avait pas comparu, mais réduisit la peine à onze ans de réclusion.
La cour d’appel criminelle rejeta une demande du requérant tendant à ce que la graphologue M.M.K. soit citée à comparaître en ces termes
:
«
La demande soumise par les accusés visant la citation de la graphologue [M.K.K.] et du témoin [D.P.] ne doit pas être accueillie, car cela n’est pas jugé nécessaire compte tenu des éléments de preuve recueillis jusqu’à présent. La graphologue [M.K.K.] a établi un rapport d’expertise circonstancié et analytique qui a été lu devant la cour (...)
Les accusés qui réclament la comparution n’ont même pas précisé la raison pour laquelle les témoins susmentionnés devaient être cités à comparaître pendant l’audience (...).
»
Le 15 avril 2010, le requérant se pourvut en cassation. Il alléguait une violation de l’article 6 § 3 d) de la Convention en raison du fait qu’il était condamné sur la base unique du rapport de M.K.K., sans qu’il lui ait été permis de l’interroger à l’audience devant les juridictions de première instance et d’appel. Le requérant se fondait sur une jurisprudence abondante de la Cour en la matière et reproduisait même les passages pertinents, traduits en grec, de sept arrêts de la Cour. Il précisait qu’alors que les avocats du requérant avaient demandé tant à la juridiction de première instance qu’à celle d’appel d’examiner M.K.K., celle-ci ne comparut pas en dépit de la citation à cet effet. Il soulignait que la juridiction d’appel rejeta la demande de la défense au motif que M.K.K. avait rédigé un rapport circonstancié et analytique dont les conclusions avaient été lues à l’audience. Toutefois, le requérant fut privé de son droit de la contre-interroger.
L’audience eut lieu le 18 novembre 2011. Par un arrêt du 5 avril 2012 (mis au net le 7 mai 2012 et certifié conforme le 4 juillet 2012), la Cour de cassation rejeta le pourvoi. En ce qui concerne le moyen tiré de la violation de l’article 6 § 3 d), la Cour de cassation se prononça ainsi
:
«
(...) Toutefois, ces demandes [des accusés], telles qu’elles étaient formulées, étaient totalement vagues et la cour (...) n’avait pas l’obligation de donner une réponse détaillée sur celles-ci. Néanmoins, la cour a rejeté, par des motifs suffisants et circonstanciés, ces demandes en ces termes
: «
La demande soumise par les accusés visant la citation de la graphologue [M.K.K.] et du témoin [D.P.] ne doit pas être accueillie, car cela n’est pas jugé nécessaire compte tenu des éléments de preuve recueillis jusqu’à présent. La graphologue [M.K.K.] a établi un rapport d’expertise circonstancié et analytique qui a été lu devant la cour (...). Les accusés qui réclament la comparution n’ont même pas précisé la raison pour laquelle les témoins susmentionnés devaient être cités à comparaître pendant l’audience (...)
». Par conséquent, le moyen de cassation dont il s’agit de John Constantinides qui soulève la question de la violation de l’article 510 § 1 a) et d) [défaut de motivation spécifique] du code de procédure pénale est non-fondé et doit être rejeté car aucune disposition concernant les droits de la défense de l’accusé n’a été violée
: ni l’article 6 § 3 d) de la Convention, ni l’obligation faite par la constitution de motiver de manière spécifique et circonstancié une décision judiciaire
».
Invoquant l’article 6 § 3 d) de la Convention, le requérant se plaint du refus des juridictions de fond d’examiner un témoin dont le rapport a constitué le fondement unique de sa condamnation.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’omission de la Cour de cassation de motiver de manière suffisante le rejet du moyen de cassation tiré de la violation de l’article 6 § 3 d).
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de la durée de la procédure.
1.
La cour d’appel criminelle d’Athènes, statuant en première instance et en appel, avait-elle de bonnes raisons de refuser de réagir à l’absence de comparution à l’audience de la graphologue M.M.K. dont le rapport d’expertise avait été utilisé pour la condamnation du requérant
? Dans l’affirmative, la condamnation du requérant a-t-elle été fondée de manière unique ou déterminante sur ledit rapport, en violation de l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention
?
2.
Le requérant est-il fondé à soutenir que l’arrêt de la Cour de cassation n’était pas suffisamment motivé et que son moyen tiré de la violation de l’article 6 § 3 d), dans la procédure qui s’est achevée par cet arrêt, n’a pas été entendu équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
?
3.
La cause du requérant a-t-elle été entendue dans un «
délai raisonnable
», comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
?
4.
Le requérant disposait-il d’un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, pour se plaindre de la durée de la procédure
?