CASE OF DVORSKI v. CROATIA - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Nota de informare privind jurisprudența Curții nr. 189

Octombrie 2015

Dvorski împotriva Croației [MC]

- 25703/11

Hotărârea din 20 octombrie 2015 (MC)

Art. 6

Procedură penală

Art. 6 - 1

Proces echitabil

Refuzarea, fără motive relevante și suficiente, a accesului la un avocat ales pe durata interogatoriului efectuat la secția de poliție:

încălcare

Art.

6

§

3 lit.

c)

Beneficierea de asistență juridică din partea unui avocat ales

Neinformarea suspectului că familia acestuia numise un avocat să îl reprezinte pe durata interogatoriului efectuat la secția de poliție:

încălcare

În fapt

– În 2007, reclamantul a fost arestat pentru săvârșirea unui număr de infracțiuni și interogat în calitate de suspect de către polițiști. Pe durata interogatoriului, reclamantul a recunoscut acuzațiile formulate împotriva sa, iar declarația sa a fost admisă ca probă la procesul penal. În 2008, reclamantul a fost condamnat definitiv la 40 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, tâlhărie calificată și incendiere.

În cererea lui către Curtea Europeană, reclamantul s-a plâns că, după arestare, poliția i-a interzis accesul la un avocat (G.M.) pe care părinții săi îl angajaseră să îl reprezinte și, prin urmare, a fost nevoit să accepte serviciile unui avocat numit de către poliție (M.R.) și a fost constrâns să se autoincrimineze fără să beneficieze de asistența juridică a unui avocat ales. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2013, o cameră a Curții a constatat, cu cinci voturi la două, că nu a fost încălcat art. 6 §

1 și 3

lit. c) din Convenție. La 14 aprilie 2014, cauza a fost trimisă la Marea Cameră la cererea reclamantului (a se vedea

Nota Informativă 173

).

În drept

- Art. 6 § 1 și 3 lit. c). Spre deosebire de poziția din

Salduz împotriva

Turciei,

unde reclamantului i-a fost interzis accesul la un avocat pe durata interogatoriului efectuat de către poliție, speța de față privește o situație unde reclamantului i-a fost permis accesul, încă de la primul interogatoriu, dar nu la un avocat ales, potrivit susținerilor acestuia. Spre deosebire de cauzele ce implică refuzarea accesului, unde „motivele întemeiateˮ erau necesare la interogarea suspectului ce nu beneficia de asistență juridică, în situațiile care ridicau problema mai puțin gravă de „refuzarea alegeriiˮ s-a aplicat cerința mai blândă a motivelor „relevante și suficienteˮ. În timp ce autoritățile naționale trebuie să ia în considerare intenția suspectului de a avea reprezentant legal, acestea pot să nu țină seama de intenția respectivă în cazul în care există motive relevante și suficiente pentru a se reține că acest lucru este necesar în interesul justiției.

Atunci când nu există asemenea motive, restricția impusă liberei alegeri a avocatului apărării încalcă art. 6 §

1 și

3

lit. c) dacă apărarea a fost prejudiciată, procedura fiind privită în ansamblu.

a

)

Cu privire la faptul că reclamantul a fost reprezentat de către un avocat ales în cunoștință de cauză –

Curtea a reținut că G.M. a încercat să-l viziteze pe reclamant la secția de poliție înainte ca interogatoriul să înceapă, însă i s-a cerut să plece, fără ca reclamantul să fie informat de prezența acestuia. Prin urmare, deși formal reclamantul îl alesese pe M.R. să îl reprezinte pe perioada interviului la secția de poliție, alegerea lui nu a fost una în cunoștință de cauză deoarece nu știa că părinții lui îl angajaseră pe G.M.

b)

Cu privire la existența unor motive relevante și suficiente pentru interzicerea accesului reclamantului la avocatul ales –

Singurul motiv prezentat de către Guvern pentru refuzul accesului lui G.M. la reclamant a fost că nu avea o împuternicire corespunzătoare pentru reprezentarea clientului său. Cu toate acestea, proba aflată la dosar indica că lui G.M. îi fusese dată împuternicire scrisă de către părinți, în conformitate cu normele dreptului intern. Prin urmare, poliția avea cel puțin obligația să-l informeze pe reclamant că G.M. se prezentase la secția de poliție, însă a omis să facă acest lucru. În aceste circumstanțe, Curtea nu este convinsă că imposibilitatea în care s-a aflat reclamantul, ca rezultat al comportamentului poliției de a-l numi pe G.M. ca avocat, a fost susținută de motive relevante și suficiente.

c)

Cu privire la prejudicierea caracterului echitabil al procedurii în ansamblu

– În cazul în care s-a susținut, cum este cazul speței de față, că numirea sau alegerea unui avocat a influențat sau a dus la declarații incriminatoare ale suspectului încă de la începutul anchetei penale, a fost necesară o examinare atentă din partea autorităților, în special a instanțelor naționale. În orice caz, raționamentul folosit de către instanțele naționale la soluționarea plângerii reclamantului, cu privire la modul în care mărturia lui fusese obținută de poliție, era departe de a fi substanțial. Nicio autoritate națională nu a făcut vreun pas pentru a stabili circumstanțele relevante privind împrejurările vizitei lui G.M. la secția de poliție în legătură cu interogatoriul reclamantului de către poliție. În special, instanțele naționale nu au încercat cu adevărat să prezinte argumente pentru susținerea sau justificarea deciziei acestora din punct de vedere al unui proces penal echitabil, astfel cum este consacrat la art. 6 din Convenție. Prin urmare, Curtea nu este convinsă că reclamantul a avut posibilitatea efectivă să conteste circumstanțele în care M.R. a fost ales să îl reprezinte.

În cauza de față, se poate prezuma faptul că consecința comportamentului agenților de poliție a fost că, în loc să păstreze tăcerea la primul interogatoriu luat la secția de poliție, astfel cum avea dreptul, reclamantul a dat o declarație ce a fost admisă mai târziu ca probă împotriva sa. Ulterior, acesta a contestat felul în care mărturia respectivă fusese obținută de către agenții de poliție. Deși existau și alte dovezi împotriva lui, impactul probabil semnificativ al mărturiei sale inițiale asupra dezvoltării ulterioare a procesului penal nu putea fi ignorat. În aceste circumstanțe, consecința comportamentului poliției de a împiedica accesul avocatului ales la reclamant a subminat caracterul echitabil al procesului penal ulterior în ansamblu.

Concluzie

: încălcare (șaisprezece voturi la unu).

Art. 41: concluzionarea încălcării a constituit reparație echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral.

(A se vedea

Salduz împotriva Turciei

(MC), 36391/02, 27

noiembrie 2008,

Notă Informativă nr. 113

; a se vedea, de asemenea, fișa tematică

Arestarea și asistența juridică)

.

© Consiliul Europen/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.