HANDZHIYSKI v. BULGARIA

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 34669/10 Boris Yordanov HANDZHIYSKI împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 26 ianuarie 2016 în calitate de comitet compus din: Erik Møse, președinte, Yonko Grozev, Mārtiδš Mits, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 3 iunie 2010, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 octombrie 2015 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Dl Boris Yordanov Handzhiyski, este un național bulgar, născut în 1931 și trăiește în Blagoevgrad. Guvernul bulgar („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Dimova, a Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Într-o decizie din 10 mai 1993, comisia de teren Blagoevgrad a recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de compensare prin terenuri de proprietate municipală echivalentă în loc de restituirea unei parcele de terenuri agricole de 1.000 de metri pătrați. În decembrie 2008 a fost adoptat un plan al terenurilor care urmează să fie furnizat în compensare fostilor proprietari din zona Blagoevgrad. Totuși, până în septembrie 2013, data ultimelor informații furnizate Curții, nu a fost încă luată nici o decizie individuală privind compensarea reclamantului. Reclamantul s-a plâns că autoritățile nu au încheiat procedurile de restituire într-o perioadă rezonabilă de timp. La 19 martie 2015, cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, la 9 octombrie 2015 guvernul a prezentat o declarație unilaterală în vederea rezolvării problemelor legate de cerere. Guvernul a recunoscut că, în cazul în care a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, și a oferit reclamantului o compensație de 2.000 de euro. Acestea au afirmat că această sumă ar trebui să acopere orice prejudiciu material și moral, ar fi eliberată de orice impozite care ar putea fi imputabile reclamantului și ar fi convertite în lev-uri bulgare la rata aplicabilă la data decontare. Suma ar fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit suma în termenul de trei luni, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul a declarat că plata sumei de mai sus va constitui rezoluția finală a cazului. Prin scrisoarea din 16 noiembrie 2015, reclamantul a indicat că nu este satisfăcut cu suma compensației propusă în declarație. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea observă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Curtea a examinat cu atenție declarația din acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003-VI; a se vedea și WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a constatat încălcări ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierilor excesive ale procedurii privind restituirea terenurilor agricole în o serie de cazuri împotriva Bulgariei (a se vedea Naydenov v. Bulgaria , nr. 17353/03, 26 noiembrie 2009; Lyubomir Popov v. Bulgaria , nr. 69855/01, 7 ianuarie 2010; Vasilev și Doycheva v. Bulgaria , nr. 14966/04, 31 mai 2012; Petkova și alții c. Bulgaria [Comitet], nos. 19130/04, 17694/05 și 27777/06, 25 septembrie 2012; Ivanov c. Bulgaria [Comitet], nr. 19988/06, 11 decembrie 2012; Nedelcheva și alții c. Bulgaria , nr. 5516/05, 28 mai 2013). În cazul Vasilev și Doycheva (a se vedea §§ 68-69 din hotărâre) Curtea a subliniat că problema este recurentă și, în baza articolului 46 din Convenție, a exprimat opinia că autoritățile bulgare trebuie să prevadă termene clare pentru adoptarea și executarea deciziilor administrative necesare pentru încheierea procesului de restituire a terenurilor agricole. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 18 februarie 2016. Președintele adjunct al grefierului Milan Blaško Erik Møse

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 34669/10

Boris Yordanov HANDZHIYSKI

against Bulgaria

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 26

January 2016 as a Committee composed of:

Erik Møse,

President,

Yonko Grozev,

Mārtiņš Mits,

judges,

and Milan Blaško,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 3 June 2010,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 October 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Boris Yordanov Handzhiyski, is a Bulgarian national, who was born in 1931 and lives in Blagoevgrad.

The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Dimova, of the Ministry of Justice.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In a decision of 10 May 1993 the Blagoevgrad land commission recognised the applicant’s right to receive compensation through equivalent municipally-owned land in lieu of the restitution of a plot of formerly agricultural land of 1,000 square metres. A plan of the land to be provided in compensation to former owners in the area of Blagoevgrad was adopted in December 2008. Still, by September 2013, the date of the latest information provided to the Court, no individual decision regarding the applicant’s compensation had yet been taken.

The applicant complained that the authorities had failed to complete the restitution procedures within a reasonable period of time.

On 19 March 2015 the application was communicated to the Government

.

THE LAW

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, on 9 October 2015 the Government submitted a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application.

The Government acknowledged that in the case there had been a violation of Article 1 of Protocol No. 1, and offered to the applicant a compensation of 2,000 euros. They stated that this sum was to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, would be free of any taxes that may be chargeable to the applicant, and would be converted into Bulgarian levs at the rate applicable at the date of settlement. The sum would be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay the sum within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government stated that the payment of the sum above would constitute the final resolution of the case.

By a letter dated 16 November 2015 the applicant indicated that he was not satisfied with the amount of compensation proposed in the declaration.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also observes that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

The Court has examined carefully the declaration in the present case, in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no. 26307/95, §§

75

‑

77, ECHR 2003-VI; see also

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September 2007).

The Court has found violations of Article 1 of Protocol No. 1 on account of the excessive delays in proceedings concerning restitution of agricultural land in a number of cases against Bulgaria (see

Naydenov v. Bulgaria

, no.

17353/03, 26 November 2009;

Lyubomir Popov v. Bulgaria

, no.

69855/01, 7 January 2010;

Vasilev and Doycheva v. Bulgaria

, no.

14966/04, 31 May 2012;

Petkova and Others v. Bulgaria

[Committee], nos. 19130/04, 17694/05 and 27777/06, 25 September 2012;

Ivanov v.

Bulgaria

[Committee], no. 19988/06, 11 December 2012;

Nedelcheva and Others v. Bulgaria

, no. 5516/05, 28 May 2013). In the case of

Vasilev and Doycheva

(see §§ 68-69 of the judgment) the Court pointed out that the problem was recurrent and, relying on Article 46 of the Convention, expressed the view that the Bulgarian authorities had to provide for clear time

‑

limits for the adoption and enforcement of administrative decisions necessary for the completion of the process of restitution of agricultural land.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 18 February 2016.

Milan Blaško

Erik Møse

Deputy Registrar

President